Sentința civilă nr. 1698/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1698/2013
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC B. S., cu sediul în N., nr.277, județul B. -Năsăud, cod unic de înregistrare 18628750, număr de ordine în registrului comerțului J_ și examinarea cererii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar C. Poenar I. împotriva pârâtului
A. I. D. .
Cauza s-a judecat în fond la data de 10 septembrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată la data de 17 septembrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat la data de 24 septembrie 2013.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, lichidatorul judiciar C.I.I Poenar I.
, în contradictoriu cu pârâtul A. I. D., a solicitat obligarea pârâtului să suporte din averea proprie o parte din pasivul debitorului SC B. S., în cuantum de 444.927 lei.
În motivare s-a arătat că prin încheierea comerciala nr. 404/_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._ s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitorului și a fost numit ca lichidator judiciar C.I.I Poenar I.
.
Pe parcursul desfășurării procedurii au depus cereri de înregistrare a creanțelor următorii creditori: Administrația Finanțelor Publice B. cu o creanță în sumă de 81085 lei, Primăria Bistrița cu o creanță în sumă de 468 lei, BA. TRANSILVA. A SA cu o creanță în sumă de 67490,57 lei,F.N.G.C.I.M.M SA - IFN cu o creanță în sumă de 2. lei, Ambient SA cu o creanță în sumă de 36428,42 lei Macon S. cu o creanță în sumă de 3361,8 lei, Opportunity Microcredit Romania IFN SA cu o creanță în sumă de 24642,48 lei, Orange România SA cu o creanță în sumă de 3476,4 lei, Plas-Turo S. cu o creanță în sumă de 712,77 lei, Record S. cu o creanță în sumă de 21900,46 lei, Salauta S. cu o creanță în sumă de 2. ,94 lei, Siebenburgisches Nugat
S. cu o creanță în sumă de 4753,99 lei, Simsons Impex S. cu o creanță în sumă de 2041,19 lei, Stilexprima S. cu o creanță în sumă de 85786,45 lei, un total de
758.987,47 lei care au fost înscriși în tabelele de creanțe, inclusiv în tabelul definitiv anexat la cerere.
In îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin Legea 85/2006 lichidatorul a procedat la întocmirea raportului privind cauzele si împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului. Prin precizarea la raportul asupra cauzelor care au dus la apariția insolvenței debitorului întocmit în temeiul art. 59 alin.l din Legea nr. 85/2006 de către lichidatorul judiciar s-a reținut: "In privința persoanelor cărora le-ar fi imputabilă încetarea de plăți, din cadrul evidențelor contabile de care dispunem și pe baza cărora este întocmit prezentul raport, reiese că ajungerea debitoarei în încetare de plăți se datorează atât unor factori obiectivi (așa cum sunt ei amintiți in cadrul concluziilor), dar și managementului defectuos și gestionării necorespunzătoare a patrimoniului de către administratorul de fapt al debitoarei, dl. A. I. D. ".
Din analiza înregistrărilor contabile evidențiate de societatea debitoare în bilanțul de la_, lichidatorul judiciar reține că în soldul societății existau active imobilizate in valoare de 1. lei, stocuri în sumă de 1. lei, casă și conturi la bănci cu un sold de 73052 lei,un total de 444.921 lei active.
După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societății, debitoarea fiind notificată la sediu.
Probele administrate relevă împrejurarea că administratorul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actele societății iar bunurile evidențiate in patrimoniul debitoarei nu au putut fi valorificate pentru a realiza scopul procedurii.
In conformitate cu prevederile art.ll din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului. Având in vedere faptul ca potrivit art. 72 din Legea nr.31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuiesc avute în vedere și dispozițiile art. 1540 cod civil potrivit cărora «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului».
Prin lipsa răspunsului administratorului societății la adresele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societarii și prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor către acestea.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune ea poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
In speță inacțiunea constă în nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității, în special în nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991 și Legii 31/1990. O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul său manifestă dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societarii.
Creditorii societății falite au suferit prejudicii a căror existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
In concluzie se solicită a se constat că fapta reținută in sarcina pârâtului este de natură a determina atragerea răspunderii acestuia conform art.138 lit. a) și d) din Legea nr.85/2006.
In s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
Pârâtul A. I. D. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că se opune admiterii acțiunii formulată de lichidatorul judiciar C.I.I Poenar I. .
În motivare s-a arătat că cauzele de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere pentru falimentul societății astfel cum sunt ele enumerate de textul legal presupun existența și îndeplinirea a mai multor condiții în mod concomitent: să se constate existența unui prejudiciu (care sa fie determinat), să existe fapte de natura prejudiciabilă realizate personal de către persoana care este ținută să răspundă cu patrimonial propriu, între faptele persoanei și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate care sa conducă la concluzia fără echivoc că fapta imputată este factorul cauzator al rezultatului prejudiciant. Nu în ultimul rând trebuie să existe vinovăție din partea celui care realizează faptele susmentioante, de altfel una dintre condițiile răspunderii civile presupune în mod evident existența și a laturii subiective. Nu sunt îndeplinite condițiile specifice pentru angajarea răspunderii astfel cum sunt definite și indicate de textele legale.
Se arată în cererea de chemare în judecată că prejudiciul constă în imposibilitatea încasării creanțelor ca urmare a ajungerii debitoarei în insolvență, datorată insuficientei fondurilor bănești. Se arată că rapoartele depuse de lichidatorul judiciar nu sunt suficiente pentru a evidenția existența acestei condiții. De asemenea cauzarea stării de insolvență înseamnă cauzarea unui prejudiciu in patrimoniul debitorului, iar nu în cel al creditorilor.
De asemenea se arată că în speță există raport de cauzalitate, acesta impunând condiția că fapta membrilor organelor de conducere să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciindu-se societatea și creditorii săi. Se mai arată că vinovăția trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei și că această faptă trebuie să fi fost reprezentat ca fiind potențială cauzatoare de prejudicii. Între faptele pârâtului și rezultat nu există raport de cauzalitate. Cererea de chemare în judecată nu descrie și nu indică în concret care este fapta propriu-zisă care a condus în mod inerent la apariția stării de insolvență sau la nașterea unui prejudiciu. Se realizează o analiza ampla a situației societății din punct de vedere economic însă nu se scoate în evidență și nu se indică în concret care au fost faptele (sau contractele, actele, etc.) care au condus la apariția insolvenței.
Se arată că falimentul sugerează existența raportului de cauzalitate între fapte personale și prejudiciul suferit în averea debitoarei, textul găsindu-și aplicabilitatea și în ipoteza în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Simpla existență a falimentului nu sugerează și cu certitudine nu dovedește existența unui raport de cauzalitate între presupusele fapte și rezultat. In situația condiției privind raportul de cauzalitate este necesar ca între fapta plopiu-zisă si rezultat să existe o legătură directă, astfel cum arată și sintagma "raport de cauzalitate" de la cauza la efect. Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna din faptele prev.de art.138 alin 1 si starea de insolvență a debitorului în sensul că prin săvârșirea unei atare fapte debitorul a ajuns în imposibilitate de a acoperi datoriile exigibile. In speța se apreciază că raportul de cauzalitate nu este dovedit.
In ceea ce privește culpa cererea de chemare în judecată dezvoltă foarte puțin subiectul și arată cu caracter general că ea există. Se apreciază că aceasta trebuie dovedită și nu se poate prezuma. Aceasta trebuie de asemenea legată de raportul de cauzalitate și de rezultat, fapt care nu s-a realizat.
In prezenta cauza se invoca și se indica ca temeiuri ale răspunderii art. 138 lit.
a) din L 85/2006, cum că ar fi folosit bunuri ale societății in folos propriu sau a altei persoane. Cu toate acestea nu se indica în ce a constat încălcarea. Din lecturarea raportului la ultimele file se înțelege că nepredarea bunurilor ar reprezenta o atare faptă. Pârâtul nu este de acord cu aceasta. Pentru a putea vorbi despre incidența unui atare text de lege ar trebui dovedit că este în situația în care un bun a trecut din stăpânirea debitorului în stăpânirea pârâtului. Pârâtul din momentul în care instanța a dispus a pierdut dreptul de dispoziție asupra oricăror bunuri ale societății și a informat administratorul judiciar despre aceasta, supunându-se hotărârilor instanței de judecată si dispozițiilor administratorului judiciar. Nu a folosit sau scos vreun bun din patrimoniul societății. De altfel în concret prin cererea de chemare în judecată nu se indică vreo atare situație, nu se indică ce bun sau ce credit în concret a fost folosit in sensul art. 138 alin 1 lit. a ) din Legea nr. 85/2006.
De asemenea în cererea de chemare în judecată se indică ca temei al angajării răspunderii disp.art 138 alin 1 lit. d) din L 85/2006 în sensul că pârâtul ar fi ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Se arată și se indică că în concret era obligația legală a pârâtului să țină contabilitatea însă nu ar fi ținut-o în mod corect și în conformitate cu dispozițiile legale. Lecturând atât cererea de chemare în judecată cât și raportul nu este precizat care dispoziții din legea contabilității au fost încălcate și în ce a constat în mod concret "neținerea contabilității in conformitate cu dispozițiile legale". Pârâtul arată că a ținut contabilitatea în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale.
In al doilea rând chiar dacă s-ar constata că nu s-a ținut contabilitatea în mod corect așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate nu este suficientă existența neținerii contabilității conform cu legea ci mai este necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvență, fapt care nu s-a dovedit. De asemenea s-a arătat în mod repetat în doctrină și practică faptul că nedepunerea bilanțurilor cerute de lege nu poate fi echivalată cu unul dintre cazurile prev.de art. 138 alin 1 lit.d).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin încheierea comercială nr.87/CC/2010 pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dos.nr._ a fost admisă cererea formulată de societatea debitoare
S.C. B. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva acesteia, iar prin încheierea comercială nr.404/2012 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvență C. Poenar I. .
Potrivit tabelului definitiv al creanțelor declarate împotriva debitoarei aceasta datorează creditorilor săi sume de 758.987,47 lei (f.35).
Pârâtul în calitate de administrator statutar al societății debitoare nu a contestat creanțele potrivit disp.art.73 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar l-a notificat pe pârât în vederea predării bunurilor și actelor contabile ale societății în conformitate cu prev.art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Ulterior, ca urmare a conduitei pârâtului care nu a dat curs solicitărilor sale a formulat prezenta acțiune în răspundere patrimonială întemeiată în drept pe disp.art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
Din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență rezultă că pârâtul a pus la dispoziția lichidatorului judiciar unele din documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, fără a fi indicate actele contabile care nu au fost predate, iar în extrasul eliberat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud nu se menționează că nu s-au depus bilanțurile contabile anuale (f.11 și 58).
In consecință instanța constată că în cauză nu s-a dovedit incidența disp.art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Însă, instanța va reține în sarcina pârâtului săvârșirea faptei prevăzută de disp.art.138 alin.1 lit.a, constând în aceea că persoana care a cauzat starea de insolvență a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Din situația financiară anuală afișată pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice pe baza actelor depuse de pârâtul administrator statutar și reprezentant al societății, debitoarea deținea la data de 31 decembrie 2011 active în valoare totală de 444.927 lei.
Pârâtul nu i-a predat lichidatorului judiciar activele menționate deși a știut că are această obligație prevăzută de lege.
Prin valorificarea acestor active de către lichidatorul judiciar, s-ar fi acoperit o parte din prejudiciul cauzat creditorilor în cuantum total de 758.987,47 lei constând din creanțele înregistrate în tabelul definitiv consolidat depus la dosar (f.34).
În consecință instanța apreciază că în cauză sunt dovedite atât fapta și culpa pârâtului, cât și prejudiciul și legătura de cauzalitate.
Pentru considerentele menționate instanța în baza părev.art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 coroborate cu prev.art.72 din Legea nr.31/1990 și ale art.1540 alin.1 din Codul civil de la 1864, urmează să admită acțiunea potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂRȘTE
Admite acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență Poenar I., cu sediul în B., str. G., nr.7, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul A. I. D. , domiciliat în N., nr. 277, jud. B. -Năsăud și, în consecință:
- obligă pârâtul să suporte din averea proprie suma de 444.927 lei reprezentând contravaloarea activelor debitoarei SC B. S., cu sediul în N., nr.277, județul
B. -Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. C. T. E.
| ← Sentința civilă nr. 2393/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 561/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
