Încheierea civilă nr. 685/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Dosar nr._ /a1

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.685/2013

Ședința publică din data de 06 martie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de reclamantul S.P P.

O. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C M. T. S.R.L în contradictoriu cu pârâtul M. I., în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului, practicianul în insolvență M. Mălăiescu, lipsă fiind pârâtul M. I. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că reclamantul a înregistrat la data de 5 martie 2013, cerere de renunțare la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al societății debitoare.

Instanța acordă cuvântul reprezentantei reclamantului asupra cererii de renunțare la judecarea cererii de antrenare a răspunderii materiale.

Reprezentanta reclamantului arată că înțelege să renunțe la judecarea cererii de antrenare având în vedere că administratorul statutar a predat lichidatorului judiciar actele financiar-contabile ale debitoarei astfel că temeiul antrenării răspunderii patrimoniale nu mai subzistă; solicită să se ia act de manifestarea de voință exprimată de reclamant în sensul renunțării la judecarea cererii.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamantul S.P P. O. I. .

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 ianuarie 2013, lichidatorul judiciar P. O.

I. a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtului M. I. și obligarea acestuia la plata sumei de 185.166,67 lei reprezentând pasivul debitoarei SC MTF’N T. S., motivat de faptul că în sarcina acestuia se poate reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit. d din Legea nr.85/2006.

În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că pârâtul nu a predat toate actele prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006, acesta fiind răspunzător pentru organizarea și conducerea contabilității, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991. Faptul că pârâtul a pus la dispoziția lichidatorului judiciar doar documentele contabile primare ale societății aferente anilor 2004-2008, fără a preda documentele solicitate de lichidator, deși trebuia și putea să cunoască faptul că legea stabilește în sarcina lui această obligație, întăresc afirmația că acesta a ținut un contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută de disp. art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

De altfel, așa cum s-a apreciat și în practica judiciară, de multe ori neprezentarea documentelor contabile nu urmărește decât ascunderea unor date contabile neavantajoase pentru societate, astfel încât o atare atitudine nu poate decât să nască suspiciuni, cu atât mai mult cu cât administratorul societății trebuie socotit a fi un profesionist, capabil să înțeleagă răspunderea ținerii contabilității și consecințele nerespectării reglementărilor legale.

Referitor la condițiile răspunderii civile delictuale, lichidatorul judiciar a arătat că acestea sunt întrunite în cauză, prejudiciul creditorilor constând în imposibilitatea recuperării integrale a creanțelor înscrise la masa credală, fapta pârâtului constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea, fiind prezumată ca urmare a nepunerii la dispoziția administratorului special a tuturor documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006. fapta este o faptă negativă, omisivă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale și evident are caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea nr.31/1990, cât și de legea contabilității.

Astfel, conform art.201 din Legea nr.31/1990 situațiile financiare vor fi întocmite după normele prevăzute pentru societatea pe acțiuni. În urma aprobării lor de către adunarea generală a asociaților, administratorii vor depune la registrul comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării generale, copii ale situațiilor financiare anulare, în conformitate cu prevederile legii contabilității, spre a fi publicate conform art.185. Este, așadar, faptă ilicită nu numai acțiunea, dar și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.

Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor este evidentă deoarece prin neținerea contabilității în conformitate cu legea se încearcă ascunderea patrimoniului debitoarei prin lichidizarea căruia se putea evita ajungerea în stare de insolvență.

1

Vinovăția administratorului statutar există deoarece acestuia îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității acesta fiind răspunzător față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art.73 din Legea nr.31/1990, iar neținerea contabilității ăi este imputabilă.

Atitudinea refractară a administratorului statutar, lipsa oricărei colaborări, nedepunerea documentelor prevăzute de lege au format convingerea administratorului judiciar că pârâtul se face vinovat de încălcarea prev. art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.

Prin scriptul depus la dosar la data de 5 martie 2013 (f.23), lichidatorul judiciar a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cererii de antrenare a răspunderii formulate împotriva pârâtului M. I., având în vedere faptul că acesta a predat toate documentele solicitate, solicitând judecătorului sindic să ia act de manifestarea sa de voință.

Conform prev. art.246 C.pr.civ., reclamantul poate renunța oricând la judecata cererii sale, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere manifestarea de voință a lichidatorului judiciar, în temeiul prev. art.246 C.pr.civ., judecătorul sindic va lua act de renunțarea acestuia la judecata cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată în contradictoriu cu pârâtul MIREA I. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei S.P. "P. O. "; I., desemnată să administreze procedura insolvenței debitoarei SC M. T. S. cu privire la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată în contradictoriu cu pârâtul M. I., cu domiciliul în C. -N., str. D., nr. 121, jud. C. .

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 6 martie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 4 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 685/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței