Sentința civilă nr. 1926/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1.24204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1926

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P. - Judecător sindic

G. ier: V. B.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de lichidator judiciar C. I. DE I. C. L., cu sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, județul M. - desemnat pentru falimentul debitoarei SC P. -I. S., în contradictoriu cu pârâții: N. V. A., cu domiciliul în H. nr. 173, județul M. și N. R.

I., cu domiciliul în H. nr. 173, județul M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru lichidatorul judiciar - practician în insolvență Șușa A., lipsă fiind pârâtul.

P. cedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu are alte cereri de formulat, solicită cuvântul pe fond asupra cauzei.

Judecătorul sindic dă cuvântul pe fond reprezentantei lichidatorului judiciar.

Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente SC P. -I. S., până la concurența sumei de 349.234,25 lei, pentru motivele arătate în acțiune.

Judecătorul sindic văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cauzei de față.-

Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, lichidatorul judiciar C.

I. DE I. C. L. al debitoarei SC P. -I. S. - în faliment a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâților N. V. A.

și N. R. I. de a suporta cu averea proprie pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de 349.234,25 lei.

În motivarea acțiunii se arată că prin Sentința civilă nr. 771 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale, iar prin Sentința civilă nr. 1961/_, s-a dispus intrarea în faliment împotriva debitoarei SC P. -I. S. .

Se susține că potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș administratorii statutari ai debitoarei sunt N. V. A. și N. R. I. .

Se susține că la data de_ pârâtul N. V. A. a predat o serie de acte și documente contabile aferente perioadei noiembrie 2008 - martie 2009. Ulterior intrării în faliment, pârâții nu au mai pus la dispoziția lichidatorului judiciar gestiunea debitoarei și nici actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Se menționează că potrivit balanței de verificare contabilă încheiate la_, debitoarea deține active nete de 250.834,01 lei, constituite din: 20.696,73 lei - mărfuri; 167.606,88 lei - clienți neîncasați (creanțe); debitori diverși - 62.254,52 lei; 186,10 lei - disponibil în casă; 89,78 - disponibil în bancă. În ceea ce privește autoturismul în leasing, înregistrat în contabilitate la valoarea de 26.603,71 lei, acesta a fost ridicat de societatea TBI Leasing IFN SA.

Se arată că din analiza actelor și documentelor contabile puse la dispoziția lichidatorului judiciar rezultă faptul că suma de 62.254,52 lei înregistrate în cont 461 "Debitori diverși"; reprezintă sume ridicate de pârâți - administratori statutari ai debitoarei și pentru care nu au fost predate documente justificative de utilizare a acestor sume în interesul societății.

Se consideră că pârâții administratori statutari ai debitoarei au utilizat activele debitoarei în folosul propriu și au deturnat/ascuns activele persoanei juridice, în frauda creditorilor săi, determinând prin acestea apariția stării de insolvență a debitoarei, fapte prevăzute de art. 138 alin. 1, lit. a și e din Legea nr. 85/2006.

Folosirea bunurilor debitoarei în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, se află în relație cauzală pe de o parte, cu acea parte a pasivului care constă în obligațiile, creanțele creditorilor, pe care societatea nu le-a putut plăti pe perioada folosirii bunurilor în interesul propriu sau al altei persoane, iar pe de altă parte, cu dobânzile sau penalitățile la care societatea a fost obligată pentru plata cu întârziere a obligațiilor sale.

Se consideră că pârâții se fac vinovați de apariția stării de insolvență a debitoarei prin faptele reținute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Se arată că SC Nordin Company S. apare înregistrată în lista clienților întocmită la data de_ cu suma de 82.799,58 lei. Așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._, contestația la tabel, în fapt, toate facturile emise de SC P. -I. S. în perioada 2005 - 2006 au fost

achitate integral până la data de_, deci această societate nu mai datora nici o sumă către SC P. -I. S. la data de_ .

În luna august 2009, pârâtul N. A. V. a prezentat pentru a contrasemna mai multe facturi întocmite în data de_ (în sumă totală de

176.000 lei), în numele debitoarei SC P. -I. S., în calitate de furnizor și SC Nordin Company S., în calitate de cumpărător. Pe toate aceste facturi se preciza denumirea prestației fie "avans săli de sport";, fie "avans materiale săli de sport";, pentru sume încasate în perioada 2006 - 2007. Pârâtul nu a făcut dovada efectuării acestor prestații, în procesele verbale de recepție nefiind trecut ca sub-antreprenor. De altfel, din același raport de expertiză menționat, rezultă că respectivele plăți au fost efectuate de SC Nordin Company S., pentru achitarea altor facturi fiscale emise de debitoare în perioada respectivă.

Nedepunerea actelor și documentelor care ar fi permis lichidatorului să identifice activele societății debitoare și să ia măsurile care se impun pentru valorificarea acestora în vederea acoperirii creanțelor creditorilor, creează prezumția neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie.

Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu prevederile legale, nu reprezintă în principal, activități direct producătoare de prejudicii, ele pot determina și favoriza starea de insolvență a societății fie prin ascunderea activelor sau a unor părți din acestea, fie prin plata cu întârziere a unor creanțe, ceea ce a generat dobânzi și penalități.

Prin întâmpinarea depusă la filele 37-39 din dosar, pârâții au solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că nu sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie reglementate de art. 998- 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul, existența vinovăției.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, d, e din Legea nr.

85/2006.

Examinând cererea, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 771 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC P. -I. S., a fost numit administrator judiciar, iar prin Sentința civilă nr. 1961/_, s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei, a fost numit lichidatorul judiciar.

În dosarul de faliment și-a înregistrat declarație de creanță creditoarea Administrația Finanțelor Publice B. M., valoarea creanței fiind în sumă de

72.365 lei.

În urma demersurilor făcute de lichidatorul judiciar administratorii statutari ai societății insolvente nu a pus la dispoziția acestuia actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.

Din cuprinsul rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar reiese că debitoarea SC P. -I. S., prin reprezentanții săi - administratorii statutari N.

V. A. și N. R. I., nu și-au condus contabilitatea în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, fiindu-i aplicabile prevederile art. 138 alin. 1 lit. d.

Neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 lit. "d"; din Legea 85/2006.

Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudicii însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități.

Pe de altă part potrivit "listei clienților"; debitoarei SC P. -I. S. întocmită la_, SC Nordin Company S. apare înregistrată ca datorând debitoarei administrate de pârâți suma de 82.799,58 lei. Din raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr._ rezultă că toate facturile emise de debitoarea SC P. -I. S. în perioada 2005 - 2006 au fost achitate integral până la data de_, deci SC Nordin Company S. nu mai datora nici o sumă către SC P. -I. S. la data de_ . Potrivit susținerilor lichidatorului judiciar pârâții au întocmit facturi în sumă totală de 176.000 lei, la data de_ vizând efectuarea unor pretinse prestații pentru SC Nordin Company S. în perioada 2006 - 2007. Pârâții nu au putut face dovada efectuării acestor prestații, iar întocmirea unor facturi la peste 2 ani de la efectuarea pretinsei prestații contravine prevederilor Codului fiscal.

În ceea ce privește faptele enumerate la art. 138 alin. 1 lit. a și e, respectiv folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane și deturnarea sau ascunderea unei părți din activul debitoarei, ca acțiuni contributive la apariția stării de insolvență a debitoarei SC P. -I. S. sunt determinate de nedepunerea în contul de lichidare al debitoarei a sumei de 62.254,52 lei, evidențiată în balanța contabilă întocmită la_, în cont "Debitori diverși"; și care reprezintă sume ridicate de pârâții administratori statutari și pentru care nu au fost prezentate documente justificative de folosire a lor în interesul societății debitoare, precum și de nepredarea mărfurilor evidențiate contabil în balanță la_, în valoare de 20.696,73 lei, în vederea inventarierii, evaluării și valorificării în cadrul procedurii de faliment în dosarul nr._ /a1.

Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor concrete și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ, acesta fiind utilizat în detrimentul interesului social, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.

Pentru considerentele sus menționate în baza art. 138, alin. 1, lit. a, d, e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cererea promovată de lichidatorul judiciar va fi admisă potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea

promovată de lichidatorul judiciar C. I. DE I.

C. L., cu sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, în contradictoriu cu pârâții: N.

V. A., cu domiciliul în H. nr. 173, județul M. și N. R. I., cu domiciliul în H. nr. 173, județul M. .

Obligă pârâtul să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente SC P. -I. S., până la concurența sumei de 349.234,25 lei.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

P. nunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

M. P.

V.

B.

Red. M.P./_

Tehnored. V.B./_ 4 ex.-

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1926/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței