Sentința civilă nr. 2748/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2748
Ședința publică din 29 mai 2013
Completul compus din: Judecător-sindic: L. M. Grefier: C. A.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată de reclamanta DS, cu sediul în Z., P-ța I. M., nr. 15, jud. S., împotriva pârâților L. G.
M. și L. A. I., domiciliați în Z., bd. M. V. l, nr. 9, bl. E 1, sc. A, et. 8, ap. 22, jud. S., având ca obiect angajarea răspunderii administratorului de la debitoarea SC T. SRL Z. .
Procedura îndeplinită, soluționarea cauzei făcându-se fără citarea părților. Mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință din 22 mai 2013,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORUL-SINDIC,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ DS a solicitat obligarea administratorilor SC T. SRL, pârâții L. G. M. și L.
A. I. la plata creanței DS înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, rămasă neacoperită în sumă de 13.533 lei.
În motivarea cererii arată că întrucât lichidatorul judiciar nu înțelege să promoveze acțiunea de atragere a răspunderii administratorului societății care a contribuit la apariția stării de insolvență, în calitate de unic creditor înțelege să promoveze prezenta acțiune.
Apreciază că pârâții au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență și sunt întrunite prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006 întrucât: a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în
cel al unei alte persoane;
Contrar celor menționate în RAPORTUL întocmit de lichidatorul desemnat în cauză, din analiza balanței de verificare intocmita de societate la data de_, debitoarea deține stocuri in valoare totala de 10.406,32 lei, aparatura birotica in valoare de 2.400 lei, clienți neincasati in suma de 124 lei si disponibilități bănești in suma de 4.507,49 lei.
In raportul intocmit de lichidatorul judiciar nu se face referire la: sumele detinute de societate la_, masurile întreprinse pentru încasarea creantelor societatii si nici la bunurile existente in sold la data de_ .
d) a ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Începând cu data de_ societate nu a depus la AFP Z. declarații fiscale, dupa cum rezulta din situatia transmisa de AFP Z. .
Pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind conducerea contabilitatii firmei, AFP Z. a aplicat debitoarei mai multe amenzi contravenționale in suma totala de 4000 lei si înscrise la masa credala.
Prin Procesul - Verbal de constatare si sancționare a contravențiilor Nr. 0185748/_, PVCSC Nr. 0059544/_, PVCSC Nr. 0059634/_ ,
PVCSC Nr. 0059838/_ s-a aplicat amenda contravenționala in cuantum de cate 1000 lei pentru nedepunererea declarațiilor fiscale- decontului de TVA si declarația 100, conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
S-a menționat faptul ca din evidentele AFP rezulta ca administratorul debitoarei nu s-a preocupat sa respecte legislația fiscala iar amenzile au fost aplicate doar pentru o parte din faptele contravenționale comise, acesta in mod continuu, incepand cu data de_, nu a mai depus declarații fiscale in administrație, astfel ca evidenta contabila nu a fost condusa in conformitate cu legea iar documente contabile prezentate lichidatorului judiciar nu reflecta realitatea.
Nedepunerea la dispoziția lichidatorului judiciar de către administratorul statutar
/asociați a bunurilor/sumelor detinute de societate conform evidentei contabile, instrainarea totala sau parțiala a mărfurilor existente in sold la_ sau neconducerea evidentei contabile conform prevederior legale pot fi elemente de atragere a răspunderii administratorului conform art. 138 alin. (1) lit. a) si d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificările si completările ulterioare.
În drept cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
În probațiune creditoarea a depus balanța de verificare, situația depunerii declarațiilor lunare, copia a 4 procese verbale de contravenție, tabelul definitiv al creanțelor debitoarei (f. 2-13).
Prin întâmpinare lichidatorul desemnat al debitoarei a solicitat respingerea acțiunii formulate arătând că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
-La data intrării in procedura insolventei societatea, asa cum rezulta din balanța de verificare încheiata la data de_ nu deține nici un fel de bun iar pasivul, asa cum este inscris in Tabelul creanțelor este in valoare de 13.533 lei, unicul creditor fiind DGFP S., creanța fiind reprezentata de impozite si taxe cuvenite bugetului de stat, impozit pe profit, TVA si amenzi.
-Din studiul in dinamica realizat pe baza documentelor contabile rezulta ca societatea s-a inregistrat la_ cu bunuri dupa cum urmeaza: mobilier, birotica 2400 lei, mărfuri 10.406 lei si 4.507,49 lei disponibilități bănești in banca si casa asa cum a precizat si petentul in cererea sa. Fata de aceste aspecte identificate de creditorul bugetar ca fiind elemente de angajare a răspunderii administratorului prevăzute de art. 138 alin. l litera a) si d) se fac urmatoarele precizări:
aceste bunuri au fost scoase din evidenta contabila in conformitate cu procesul verbal de scoatere din funcțiune nr. 1/_ prin casarea mobilierului de
birou si constatarea ca fiind nevandabil a stocului de imbracaminte astfel ca la data intrării in procedura falimentului societatea nu deținea niciun bun.
Bunurile amintite mai sus au fost scoase din evidenta contabila constatandu- se ca sunt neutilizabile respectiv nevandabile, uzate moral intrucat reprezintă stocuri, respectiv dotări de la inceputurile activitatii si manifestau un grad avansat de degradare, deteriorare, ca urmare a acțiunii diverselor manipulari a vechimii lor si a influentei factorilor naturali (decolorari).
Mai menționează faptul ca stocul de imbracaminte inscris in evidenta contabila era cel scriptic intrucat stocul faptic constatat de comisia de inventariere a fost de 6782,38 lei (inclusiv TVA) diferența fiind reprezentata de lipsuri inventar, distrugeri, neinventariate anual, adica aceste lipsuri provin de-a lungul timpului.
Menționează ca soldul contului banci si casa in valoare de 4.507,49 lei nu mai exista la data deschiderii procedurii intrucat din aceste sume au fost efectuate plați către bugetul de stat si compensat cu drepturile administratorului statutar de ridicat din trezoreria societatii in valoare ramasa la_ de 22.982,56 lei reprezentând imprumuturi pentru acoperirea unor obligații acordate firmei de către administratorul statutar, aspect din care rezulta ca la deschiderea procedurii administratorul statutar este creditorul cu suma cea mai mare a societatii.
Apreciază în speță că nu sunt întrunite elementele necesare angajării răspunderii materiale a pârâților.
Anexează în probațiune raportul lichidatorului, tabelul creanțelor bilanțul și balanța de verificare la_, proces verbal de deteriorare și de scoatere din funcțiune (f.24-30).
Din examinarea cererii formulate, a înscrisurilor depuse în scop probator instanța reține următoarele :
Prin încheierea civilă nr. 559/C/_, s-a admis cererea debitoarei SC T. SRL și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva acesteia, fiind numit lichidatorul judiciar C. Z. M. .
In procedură a depus declarație de creanță un singur creditor: DGFP S. pentru suma de 13.533 lei sumă cu care acest creditor a fost înscris în tabelul creanțelor debitoarei (f. 13).
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților instanța reține că potrivit art. 138 alin. (3) din L 85/2006 ";Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Instanța reține că în prezenta cauză creditoarea DGFP S. are calitate procesuală activă conferită de dispozițiile textului de lege sus enunțat.
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei,
"la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea
de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedenta încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Din balanța de verificare la_ rezultă că debitoarea deținea stocuri de 10.406,32 lei, aparatură birotică de 2.400 lei și un disponibil în bănci în valoare de 4507,49 lei (f. 2-3).
Conform balanței de verificare din_ - întocmită în luna anterioară deschiderii insolvenței societatea nu mai apare înscrisă cu bunurile susmenționate (f. 36-37).
Diferența dintre soldul la_ si cel din_ a fost explicată de lichidatorul debitoarei prin faptul casarea mobilierului,constatarea ca nevandabilă a stocului de îmbrăcăminte conform proceselor verbale din 25 și 300ctombrie 2012 depuse la filele 24-27.
În privința soldului contului casă în bănci se afirmă că acesta nu nai exista la data deschiderii procedurii insolvenței întrucât din aceste sume au fost efectuate plăți către bugetul de stat și compensat cu drepturile administratorului statutar de ridicat din trezoreria societății.
Instanța reține că suma achitată de debitoare către DGFP S. cu titlu de impozite și taxe este într-adevăr în sumă de 19.227 lei dar a fost achitată în cursul anului 2011 (f.35, 38-45) astfel că nu se poate reține că din suma existentă in soldul de la_ au fost achitate aceste impozite și taxe, și întreaga sumă a fost utilizată pentru stingerea parțială a obligațiilor debitoarei față de administratorului statutar.
Instanța reține că există indicii obiective care pot fundamenta prezumția că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a conduce contabilitatea debitoarei în condițiile impuse de lege.
Debitoarea înregistra, la data deschiderii procedurii insolvenței, restanțe la plata obligațiilor fiscale, însă disponibilitățile existe în conturile debitoarei au fost utilizate pentru stingerea obligațiilor către administratorul statutar.
Acest aspect, coroborat cu faptul că începând cu anul 2011 societatea nu și-a depus declarațiile fiscale sunt semne ale unei administrări frauduloase și constituie indicii obiective care pot fundamenta prezumția că au existat manopere frauduloase privind activul debitoarei.
Externalizarea disponibilului existent în conturi prin metoda compensării obligațiilor față de administratorul statutar, în contextul în care existau obligații fiscale scadente, constituie un indiciu temeinic al prezumției simple că pârâții au săvârșit acte de dispoziție aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conținutul acestuia.
Din postura de creanțieri interni ai societății pârâții, cunoscând faptul că entitatea nu onorase la scadență obligațiile sale fiscale, nu puteau să-și valorifice dreptul de a încasa creanțele proprii. Acționând în această manieră au subordonat interesul social față de interesul personal, încălcând cu știință regulile unei bune administrări, constituind un factor de agravare a pasivului și al apariției stării de insolvență.
Constatând că, în privința pârâților sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138, lit. a), și d) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 998 cod civil privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia, în temeiul art. 11, lit. g) din Legea nr. 85/2006 și a textelor de lege amintite, judecătorul sindic admite cererea formulată și dispune ca pasivul debitoarei, în valoare de 13.533 lei, să fie suportată în solidar de pârâții L. G. M. și L. A. I. ,
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite acțiunea formulată de creditoarea DS, cu sediul în Z., P-ța
I. M., nr. 15, jud. S., și în consecință dispune ca pasivul debitoarei, în valoare de 13.533 lei, să fie suportată în solidar de pârâții L. G. M. și L. A. I.
, domiciliați în Z., bd. M. V. l, nr. 9, bl. E 1, sc. A, et. 8, ap. 22, jud. S. .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2013 la sediul instanței.
Judecător-sindic, | Grefier, | |
L. M. | C. | A. |
Red. L.M./_
Dact.C.A./_ /7 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
← Sentința civilă nr. 1926/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 370/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|