Sentința civilă nr. 2077/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a9

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2077/2013

Ședința publică din 19 noiembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC M. SA cu sediul în municipiul B.

, str. I., nr. 4, județul B. -N., înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J_, cod de identificare fiscală nr. 5., și examinarea cererii de ridicare a suspendării executării formulată de creditorul B. C. R. SA.

Cauza s-a judecat pe fond în ședință publică din data de 5 noiembrie 2013, concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată la data de 12 noiembrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat la data de 19 noiembrie 2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus creditorul B. C. R. SA, în contradictoriu cu debitorului SC M. SA, a formulat cerere de ridicare a suspendării executării și de valorificare imediată a imobilului cu nr. cadastral 25009, nr. cf 25009 Cetate.

În motivare s-a arătat că reclamanta are calitatea de creditor al societății cu răspundere limitata M. SA.

In cadrul procedurii insolvenței care se desfășoară asupra averii debitoarei de mai sus, i-au fost recunoscute:

  1. Calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, in conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 8 din Legea insolvenței, creanța în cuantum de 15.000.753,38 lei fiind admisă în tabelul preliminar publicat în BPI nr. 11478/_ ;

  2. Calitatea de creditor care beneficiază de o garanție reală asupra bunului imobil din patrimoniul debitorului (imobilul cu număr cadastral 25009 intabulat în CF 25009 a CF Cetate), în conformitate cu dispozițiile art.3 pct.9 din Legea insolvenței, astfel cum rezultă din contractul de ipoteca de rangul întâi autentificat sub nr.2201/_, înscris sub nr. 27619/_ 9 în Cartea funciară a imobilului.

Din cele prezentate rezultă că sunt îndeplinite premisele (condițiile preliminare) prevăzute de art.39 alineat 1 din Legea insolvenței (calitatea de creditor si caracterul garantat al creanței).

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.1 lit. A din art.39 (valoarea obiectului garanției, determinată de un evaluator conform standardelor internaționale de evaluare, sa fie pe deplin acoperită de valoarea totală a creanțelor și a părților de creanțe garantate cu acel obiect)

In fapt, valoarea bunului constituit ca garanție este cel mult egală cu valoarea totala a creanței BCR garantată cu acel bun, astfel: valoarea creanței garantate cu acest imobil (teren in suprafața de 237.283 mp), este de 1.400.000 Euro plus accesorii (temeiul sau fiind contractul de credit 832/14106/_ si actele adiționale) si, valoarea imobilului cu care se garantează, este cel mult egala cu valoarea totala a creanței garantate cu acel bun. Se arată că în data de_ Comitetul creditorilor a hotărât evaluarea patrimoniului SC M. SA, inclusiv a imobilului ce constituie garanția BCR, de către SC APWIN SRL, procedura de evaluare fiind in desfășurare.

In concluzie, condiția legală este îndeplinită.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.1 lit. A. din art. 39 (obiectul garanției nu prezintă o importanță determinantă pentru reușita unui eventual plan de reorganizare) se arată că debitoarea are ca obiect principal de activitate producție industriala (piese metalice) care se desfășoară la sediul social din municipiul B. -N., în timp ce terenul și livada situată pe acesta sunt localizate în Comuna Cetate, sat Peris, nefiind necesare procesului de producție, garanția fiind constituită pe un activ excedentar, valorificarea neinfluențând un eventual plan de reorganizare. In concluzie, se constată că este îndeplinită și această condiție legală.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.1 lit. A. b din art.39 (obiectul garanției face parte dintr-un ansamblu funcțional, iar prin desprinderea și vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se diminuează).

Potrivit dispozițiilor art.116 alineat 4 din Legea insolvenței, prin ansamblu funcțional se înțelege acele bunuri ale debitorului care împreuna asigura realizarea unui produs finit de sine stătător sau permit desfășurarea unei afaceri independente.

Din însăși natura sa, teren pe care este situată o livada, prin raportare la obiectul de activitate al debitoarei, rezultă fără putință de tăgadă că garanția constituită asupra imobilului cu număr cadastral 25009 intabulat in CF 25009 a CF Cetate nu face parte dintr-un ansamblu funcțional.

In raport de cele prezentate se consideră că este îndeplinită și această condiție legală.

Se mai arată că s-a demonstrat că sunt îndeplinite toate condițiile expres prevăzute la art.39 alineat 1 litera A din Legea insolventei, iar interesele patrimoniale (care ar fi realizate prin admiterea cererii și valorificarea imediata a bunului imobil) sunt in deplin acord cu:

  1. Interesele patrimoniale ale debitoarei. Prin vânzarea acestui activ interesele debitoarei sunt ocrotite întrucât nu este afectată activitatea acesteia și nici reușita unui plan de reorganizare, garanția constituita neprezentând o "importantă determinantă" astfel cum prevede art. 39 litera A din Legea nr. 85/2006. Prin valorificarea garanției, debitele SC M. SA ar fi diminuate, planul de reorganizare fiind astfel mai viabil;

  2. Caracterul concursual al procedurii. Rangul întâi al ipotecii coroborat cu starea de fapt dovedită mai înainte creează certitudinea că valorificarea imediată reprezintă un act juridic care nu aduce atingere intereselor celorlalți creditori (iar vânzarea va fi efectuată în cadrul procedurii, sub controlul judecătorului sindic).

Solicitarea BCR are în vedere și faptul că valoarea de piață a garanției este supusă atât riscului de scădere în timp pe fondul persistentei crizei financiare, cât și riscului de degradare.

Debitoarea SC M. SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat exercitarea rolului activ al judecătorului prev. de art. 21 și art. 227 Cod procedură civilă prin recomandarea făcută părților de a se împăca, suspendarea cererii în temeiul art. 143 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivare s-a arătat că pârâtă M., solicită instanței să pronunțe alternativ (în ordinea descrescătoare a preferințelor) soluțiile indicate mai sus. Menționează că eșafodajul teoretic al tuturor soluțiilor solicitate este cvasi-identic.

Este întrutotul de acord cu susținerile reclamantei la punctele 1-3 din cerere. Mai mult decât atât, este conștientă de faptul că reclamanta este un creditor care domină procedura (având, cel puțin în această etapă procedurală majoritatea absolută a creanțelor ce formează masa credală și care nu-și va schimba radical poziția nici după soluționarea contestațiilor la tabelul provizoriu de creanțe). În aceste condiții, în lumina noilor modificări legislative (OUG nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în vigoare din_ ), reclamanta dobândește un veritabil drept de veto asupra planului și respectiv asupra șanselor de redresare a debitoarei. Consideră de ordinul evidenței faptul că debitoarea nu are nici urmă de interes sau dorință să provoace reclamanta.

Totuși, în punctele ce urmează consideră că reclamanta prezintă eronat realitatea, atât juridică, cât și economică, încercând să forțeze un rezultat contraproductiv pentru debitoare, procedură (ceilalți creditori) și chiar și pentru creditoare.

De aceea stăruie pe lângă judecătorul sindic să învedereze reclamantei că există căi mai puțin distructive pentru a atinge un rezultat chiar mai bun în această procedură.

  1. Suspendarea judecării cererii în temeiul art. 143 C.pr.civ. până la parcurgerea procedurii planului din cadrul procedurii de insolvență a pârâtei.

    În măsura în care primul punct s-a demonstrat a fi neconvingător și/sau neadecvat, solicită instanței să pronunțe suspendarea judecării pricinii până la parcurgerea procedurii planului de reorganizare în cadrul procedurii de insolvență în care se află debitoarea (Dosar nr._ ).

  2. Respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.

    Dacă nici cea dea doua soluție avută în vedere nu va fi demnă de luat în calcul, solicită instanței respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată pentru următoarele motive.

    Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.1 lit. A din art.39 (valoarea obiectului garanției, determinată de un evaluator conform standardelor internaționale de evaluare, sa fie pe deplin acoperită de valoarea totală a creanțelor și a părților de creanțe garantate cu acel obiect)

    In fapt. valoarea bunului constituit ca garanție este cel mult egala cu valoarea totala a creanței BCR garantata cu acel bun, astfel:

    1. valoarea creanței garantate cu acest imobil (teren in suprafața de 237.283 mp), este de 1.400.000 Euro plus accesorii (temeiul sau fiind contractul de credit 832/14106/_ si actele adiționale) si,

    2. valoarea imobilului cu care se garantează, este cel mult egala cu valoarea totala a creanței garantate cu acel bun. Se arată că în data de_ Comitetul creditorilor a hotărât evaluarea patrimoniului SC M. SA, inclusiv a imobilului ce constituie garanția BCR. de către SC APWIN SRL, procedura de evaluare fiind in desfășurare.

In concluzie, condiția legală este îndeplinită.

Din chiar expunerea reclamantei rezultă un raționament puțin forțat, prezentat tendențios ca o îndeplinire a condiției de la art. 39 alin.1 lit. A din Legea nr. 85/2006. Legea pretinde în mod expres ca valoarea obiectului garanției să fie deja determinată la momentul depunerii cererii din partea creditorului care are dreptul de preferință. Or, așa cum se poate lesne observa din chiar declarația reclamantei, evaluarea nu s-a efectuat încă ci este în curs de efectuare "procedura de evaluare fiind în curs de desfășurare". Având în vedere cele arătate mai sus, se consideră, în contradictoriu cu concluzia reclamantei, că nu este îndeplinită condiția legală

prevăzută ia art. 39 alin. 1 Iit. A din Legea nr. 85/2006 (în prezent abrogată).

Condiția legală este clară și relativ ușor de urmărit. Trebuie să existe o evaluare efectuată de un evaluator conform standardelor internaționale de evaluare. Această valoare (care este în prezent necunoscută) trebuie să fie integral acoperită de creanța solicitantului (o valoare cunoscută). Presupunerile reclamantei nu pot fi echivalate cu o evaluare efectuată de un evaluator autorizat conform standardelor internaționale de evaluare.

Prin urmare, prevederile art. 39 alin. 1 lit. A din Legea nr. 85/2006, în prezent abrogată, reiterată de art. 78 alin. 1 lit. A O.U.G. nr. 91/2013 nu sunt îndeplinite.

b. Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.1 lit. A.a din art. 39 (obiectul garanției nu prezintă o importanță determinantă pentru reușita unui eventual plan de reorganizare).

Se arată că debitoarea are ca obiect principal de activitate producție industriala (piese metalice) care se desfășoară la sediul social din municipiul B. -N., in timp ce terenul și livada situata pe acesta sunt localizate in Comuna Cetate, Sat Peris, nefiind necesare procesului de producție, garanția fiind constituita pe un activ excedentar, valorificarea neinfluențând un eventual plan de reorganizare. In concluzie, se constată că este îndeplinită și această condiție legală.

Și în acest caz concluzia la care ajunge creditoarea reclamantă nu este conformă cu realitatea. Starea de fapt este ușor diferită de cea prezentată de către reclamantă.

În cadrul primei adunări a creditorilor s-a votat ca decizie de principiu separarea celor două activități ale debitoarei: confecții metalice și activități agricole. Această decizie de principiu a fost adoptată ca urmare a prezentării raportului administratorului judiciar și a răspunsurilor și precizărilor efectuate cu privire la situația patrimoniului debitoarei. Astfel, creditorii prezenți au fost informați că debitoarea deține circa 100 ha (cifrele sunt reproduse cu aproximare și rotunjire, cifrele reale figurând în raportul administratorului judiciar și în actele contabile depuse la dosar) de livadă tânără (în bună parte, circa 70%, replantată, restul în curs de replantare) și circa 70 ha de livadă în concesiune. Toate cele 170 ha sunt in bloc compact. Porțiunea replantată va începe să rodească de la anul. Estimativ, livada va atinge punctul optim în 3-4 ani. De asemenea, M. deține și un depozit frigorific cu o capacitate de 2000 tone, construit pentru a putea depozita întreaga cantitate de fructe

culese de pe cele circa 170 ha. Reclamanta are o ipotecă constituită pe circa 24 ha (circa 25% din suprafața deținută de M. cu titlu de proprietate). Activul asupra căruia poartă garanția nu este un activ excedentar, așa cum pretinde reclamanta, ci este o parte a unui complex funcțional (livadă, mult mai extinsă decât porțiunea afectată de ipoteca reclamantei, și depozit frigorific). Valorificarea fracționată a acestui activ, în cadrul procedurii de insolvență, în condițiile unui cvasi-blocaj al pieței imobiliare de profil va avea drept consecință o scădere masivă a prețului de vânzare, o tergiversare a procedurii din partea eventualilor cumpărători pentru a mai coborî prețul, fracturarea activului prezentat și diminuarea, pe cale de consecință, a prețului activului rămas.

Soluția prefigurată de către debitoare în urma discuțiilor preliminare cu creditorii și administratorul judiciar ar fi detașarea activității de producție de activitatea agricolă prin planul de reorganizare (divizare parțială, vânzarea afacerii, cesiunea fondului de comerț etc. - soluția tehnică optimă urmează a fi stabilită în cadrul procedurii de elaborare a planului, după consultarea creditorilor). Avantajele acestei acțiuni ar fi evidente pentru toată lumea. Activul agricol n-ar fi fracturat pe bucăți (dacă cererea reclamantei va fi soluționată favorabil, probabil vor urma încă două cereri din partea a încă doi creditori ipotecari). Este binecunoscut faptul că în agricultură valoarea terenului și a plantațiilor crește cu cât suprafața este mai mare și parcelele mai grupate. Dacă M. va pierde proprietatea asupra terenului, nu va mai exista nici o rațiune pentru exploatare terenului arendat, astfel fiind pus în pericol și acel contract. Depozitul, conceput pentru deservirea întregii suprafețe va fi mult mai greu și mai puțin eficient de exploatat. Prin urmare, prețul obținut de către creditori în urma vânzării fracționate a activelor agricole va fi mult mai mic decât în ipoteza prefigurată de către debitoare.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.1 lit. A.b din art.39 (obiectul garanției face parte dintr-un ansamblu funcțional, iar prin desprinderea și vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se diminuează)

Potrivit dispozițiilor art.116 alineat 4 din Legea insolventei, prin ansamblu funcțional se înțelege acele bunuri ale debitorului care împreuna asigura realizarea unui produs finit de sine stătător sau permit desfășurarea unei afaceri independente. Din însăși natura sa, teren pe care este situată o livadă, prin raportare la obiectul de activitate al debitoarei, rezultă fără putință de tăgadă că garanția constituită asupra imobilului cu număr cadastral 25009 intabulat in CF 25009 a CF Cetate nu face parte dintr-un ansamblu funcțional.

In raport de cele prezentate se consideră că este îndeplinită și această condiție legală.

S-a prezentat deja, în cadrul punctului de mai sus, faptul că livada este un ansamblu funcțional și că valoarea acesteia este cu mult mai mare dacă este valorificată ca atare. Art. 116 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 (abrogată) prezenta o definiție incompletă a "subansamblului funcțional". De altfel, noul text reconturează, parțial viziunea legiuitorului asupra definiției "subansamblului funcțional". în textul citat de către reclamantă, pe lângă porțiunea de definiție reprodusă mai sus, legiuitorul adăuga "un subansamblu este considerat funcțional numai dacă are acces la drumul public și la folosirea utilităților". Reclamanta trage o concluzie, "fără putință de tăgadă", că livada în cauză nu este un "subansamblu funcțional", deși, așa cum am arătat mai sus, livada este un astfel de "subansamblu funcțional" (și din

perspectiva vechii definiții și din perspectiva celei noi) pentru că "permite desfășurarea unei afaceri independente". Mai mult, prin desprinderea și vânzarea separată a bunului obiect al garanției valoare bunurilor rămase scade considerabil.

Prin urmare, nici condiția enunțată de art. 39 alin. 1 lit. A.b nu este îndeplinită.

In drept, a demonstrat ca sunt îndeplinite toate condițiile expres prevăzute la art.39 alineat 1 litera A din Legea insolventei, iar interesele patrimoniale (care ar fi realizate prin admiterea cererii și valorificarea imediata a bunului imobil) sunt in deplin acord cu:

  1. Interesele patrimoniale ale debitoarei. Prin vânzarea acestui activ interesele debitoarei sunt ocrotite întrucât nu este afectata activitatea acesteia si nici reușita unui plan de reorganizare, garanția constituită neprezentând o "importanta determinanta" astfel cum prevede art. 39 litera A a) din Legea nr. 85/2006. Prin valorificarea garanției, debitele SC M. SA ar fi diminuate, planul de reorganizare fiind astfel mai viabil;

  2. Caracterul concursual al procedurii. Rangul întâi al ipotecii coroborat cu starea de fapt dovedita mai înainte (valoarea creanței garantate cu ipoteca de rang I este mult mai mare decât valoarea imobilului), creează certitudinea ca valorificarea imediata reprezintă un act juridic care nu aduce atingere intereselor celorlalți creditori (iar vânzarea va fi efectuata in cadrul procedurii, sub controlul judecătorului sindic). Solicitarea BCR are in vedere si faptul ca valoarea de piața a garanției este supusa atât riscului de scădere in timp pe fondul persistentei crizei financiare, cât și riscului de degradare.

Se consideră că nici una dintre condițiile art. 39 (în prezent art. 78) nu sunt îndeplinite, iar admiterea cererii așa cum a fost formulată de către reclamantă sub nici o formă nu este concordantă cu: a) Interesele patrimoniale ale debitoarei și b) Caracterul concursual al procedurii.

a) Interesul patrimonial al debitoarei este lezat de admiterea acestei acțiuni. Un activ perfect funcțional, în care s-a investit mult, care urmează în scurt timp să înceapă să producă, va fi scos la vânzare pe bucăți, fracționat, în loc să fie separat de activitatea de bază a debitorului, să preia o cantitate importantă din debite și să poată fi valorificat conform planului și destinației inițiale. Se estimează că debitoarea ar pierde în jur de 70 % din valoarea activului exploatat în regim firesc în măsura în care s-ar vinde pe bucăți.

b). Valorificarea imediată a activului amintit va aduce și celorlalți creditori grave prejudicii. Scăzând valoarea activului, reclamanta nu-și va îndestula creanța prin vânzarea acestuia. Va deveni creditor chirografar pentru diferență și va intra în concurență cu chirografarii inițiali, cota falimentară a acestora urmând să scadă.

Este de asemenea neîntemeiată afirmația BCR cu privire la scăderea valorii în timp și degradarea activului, obiect al garanției. Livada va începe să producă de anul viitor (ajungând în zona optimă de rod a livezii întinerite). Depozitul va putea fi utilizat la capacitate optimă. Cheltuielile de întreținere sunt mult mai mici decât cele de replantare. Prin urmare, valoarea livezii în timp va crește și nicidecum nu va scădea.

În drept s-au invocat disp. art. 21, 227, art. 143 Cod procedură civilă, art. 5, 78, 154 OUG nr. 91/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut starea de fapt ce va fi redată în continuare.

Prin încheierea civilă nr. 917/2013 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de debitorul SC M. SA și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generală a insolvenței împotriva societății și a fost desemnat în calitate de administrator judiciar în cauză, practicianul în insolvență S. C. de I. T. F. SS .

După deschiderea procedurii insolvenței administratorul judiciar a întocmi tabelul preliminar al creanțelor în care creditoarea B. C. Românească SA a fost înscrisă cu o creanță în cuantum de 15.000.753,38 lei.

Creditoarea beneficiază pentru creanța sa de o garanție reală asupra imobilului teren-livadă în suprafață totală de 37283 mp situat în extravilanul satului Periș comuna Cetate, jud. B. -N., proprietatea debitoarei intabulat în CF nr. 25009 Cetate cu nr. cadastral 25009 în baza contractului de ipotecă nr. DCCM 832/14106/_ autentificat de BNP Asociați Drăguț M. & Drăguț Maximilian I. n cu încheierea de autentificare nr. 2701/_ .

Cu privire la solicitările societății debitoare din întâmpinarea depusă la dosar instanța a constatat că instituția medierii nu are aplicabilitate în cadrul procedurii insolvenței și că părțile au avut suficient timp pentru a se împăca în ce privește prezenta cerere de la data formulării ei până la data care s-a rămas în pronunțare.

De asemenea instanța nu a putut da curs solicitării debitoarei de a se suspenda soluționarea cererii până la parcurgerea planului de reorganizare deoarece obiectul cererii îl formează tocmai ridicarea suspendării prev. la art. 39 din Legea nr. 85/2006. Referitor la problema în litigiu instanța reține că potrivit prev. art. 39 alin. 1 lit.

A din Legea nr. 85/2006 creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă poate solicita ridicarea suspendării prev. la art. 36 cu privire la creanța sa și valorificarea imediată: "A. atunci când valoarea obiectului garanției, determinată de un evaluator conform standardelor internaționale de evaluare, este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanțelor și a părților de creanțe garantate cu acel obiect";.

  1. obiectul garanției nu prezintă o importanță determinantă pentru reușita planului de reorganizare propus.

  2. obiectul garanției face parte dintr-un ansamblu funcțional, iar prin desprinderea și vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se diminuează";.

Imobilul în litigiu în suprafață de 23,70 ha face parte dintr-o livadă în suprafață de 170 ha din care 70 ha sunt concesionate de la Agenția Domeniilor Statului iar 100 ha sunt proprietatea debitorului.

Suprafața de 100 ha este ipotecată în favoarea a trei creditori: B. C. R. SA, B. T. și Agrama Juice.

Potrivit hărții depuse la dosar referitoare la situația delimitării terenurilor din cadrul Fermei Pomicole "M. -Petriș pe proprietari și deținători de ipoteci, pe suprafața ce formează obiectul prezentei cereri, ipotecată la BCR SA se află situate construcții printre care și un depozit frigorific cu o capacitate de 2000 tone construit pentru a depozita toată cantitatea de fructe produse pe întreaga suprafață de 170 ha.

Din coroborarea susținerilor părților cu starea de fapt rezultată din actele depuse în dosar se constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 39 alin. 1 lit. A din Legea nr. 85/2006, pentru a se da curs solicitării de ridicare a suspendării măsurii de executare silită dispusă de art. 36 din aceeași lege.

Astfel în cauză nu este finalizată lucrarea de evaluare a imobilelor teren și construcții ce formează obiectul garanției, expertiza nefiind încă depusă la dosarul de insolvență la data pronunțării prezentei hotărâri.

Exploatarea eficientă a întregii suprafețe de livadă de 170 ha deținută în proprietate și în concesiune poate avea o importanță determinantă la reușita de reorganizare prin contribuția la îndeplinirea obligațiilor de plată stipulată în planul de reorganizare pe care debitoarea intenționează să îl supună votului adunării creditorilor. Aceeași contribuție poate fi realizată și prin vânzarea întregii suprafețe de 100 ha aflată în proprietate împreună cu construcțiile aflate pe aceasta la un preț superior însumării prețurilor obținute prin vânzarea separată a celor trei parcele ipotecate creditorilor garantați.

Pe suprafața vizată prin prezenta cerere se situează depozitul frigorific ce deservește întreaga suprafață de 170 ha ca ansamblu funcțional.

Pentru considerentele menționate instanța, văzând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 39 alin. 1 lit. A din Legea nr. 85/2006, urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de ridicare a suspendării executării formulată de creditorul

  1. C. R. SA

    , cu sediul în B., bvd. R. E., nr. 5, sector 3, în contradictoriu cu debitorul SC M. SA c

    u sediul în municipiul B., str. I., nr. 4, județul B. -N., înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J_

    , cod de identificare fiscală nr. 5. .

    Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

    PREȘEDINTE, GREFIER,

  2. V. T. E.

Red/dact: CV/HVA

_ /2 ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2077/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței