Sentința civilă nr. 6096/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6096
Ședința publică din_ Completul constituit din :
PREȘEDINTE: M. H. - judecător sindic
GREFIER: D. H.
Pe rol este pronunțarea asupra cererii formulată reclamantul LG I. S.
,
cu sediul în B. M., str. H., nr. 5A, județul M. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC R. S. împotriva pârâtului P. F. I., domiciliat în B. M., str. N., bl. 1, ap. 24, județul M., având ca obiect răspundere administrator.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de_, când s-a constatat lipsa părților de la dezbateri, aspect consemnat în încheierea ședinței publice din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când pronunțarea soluției a fost amânată inițial pentru data de_, iar ulterior pentru data de azi.
În urma deliberării, judecătorul sindic a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată la data de_ pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._ /a1 lichidatorul LG I. S. , desemnat în dosarul de faliment al debitoarei SC R. S. a chemat în judecată pe pârâtul P. F. I. solicitând obligarea acesteia la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, în cuantum de 8391,89 lei.
În motivare a arătat că pentru societatea debitoare s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență generale, prin sentința civilă nr. 4292 din_ pronunțată în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență.
Notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență a fost publicată în BPI și în ziar și a fost comunicată prin scrisoare recomandată creditorilor bugetari și debitorului.
Debitoarea a predat actele contabile din analiza cărora au rezultat că activitatea societății se baza pe transportul rutier de mărfuri, dar începând cu luna august 2005, după predarea bunurilor către finanțatorul AFIN România SA, prin executare silită, s-a desfășurat ca o activitate de intermediere în transporturi, veniturile acesteia fiind diminuate considerabil. În perioada 2005- 2006 debitoarea a scos din evidența contabilă autoturisme, mijloace de transport, aparatură birotică la valoarea rămasă de 97.034 lei, care au fost valorificate la prețul de 43.251lei. O parte din acestea, care au avut o valoare rămasă de 23.138 lei, au fost valorificate la prețul de 16.279 lei către o societate constituită în anul 2005 la care administrator și asociat unic era un salariat al debitoarei, creând un prejudiciu de 6.859,89 lei.
Au fost identificate în evidențele contabile bunuri care nu au fost predate către lichidator cu valoare rămasă de 1.532 lei, bunuri în natură circular și alarmă.
Deși i s-a solicitat, administratorul statutar nu a justificat bunurile neidentificate faptic și vânzările către societatea menționate mai sus, respectiv SC R.B._, pentru un preț mai mic decât valoarea rămasă conform evidenței contabile. Se menționează, de asemenea că vânzarea s-a făcut fără o prealabilă evaluare a bunurilor și fără organizarea unei licitații.
De la data deschiderii procedurii administratorul statutar a depus în contul de lichidare suma de 5.178 lei, reprezentând disponibilități bănești și contravaloarea unor plăți efectuate după data deschiderii procedurii. Au fost identificate în conturile debitoarei suma de 415 lei, disponibilitățile totale în sumă totală de 5541 lei fiind utilizate pentru acoperirea cheltuielilor cu procedura.
Întrucât activitatea societății nu a putut fi relansată, a fost propusă intrarea acesteia în procedura falimentului, iar prin Sentința Civilă nr.162/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate.
În tabelul definitiv modificat 3 al obligațiilor societății au fost incluși doi creditori chirografari bugetari și doi creditori chirografari, cuantumul creanțelor acceptate ridicându-se la suma de 680.962,37 lei.
Faptele administratorului prezentate mai sus, respectiv vânzările efectuate către SC R.B._, prin care s-a creat un prejudiciu de 6859,89 lei, și nepredarea bunurilor existente scriptic în evidențele contabile, a căror valoare se ridică la 1.532 lei, se încadrează la art.138 alin.1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, respectiv acesta a dispus de bunurile persoanei juridice debitoare în interes propriu sau în interesul altei persoane, motiv pentru care se solicită obligarea pârâtului P. F. I. la suportarea pasivului în cuantum de 8.391,89 lei.
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată pentru termenul de judecată din_ a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. S-a susținut
că sunt reale susținerile reclamantului cu privire la faptul că au fost înstrăinate anumite bunuri ale societății, fiind scoase din evidența contabilă, însă toate aceste bunuri au fost valorificate la prețul de piață.
S-a arătat că autoturismul Peugeot care a aparținut societății a fost implicat într-un accident rutier, astfel că valoarea sa economică a scăzut .
De asemenea, s-a menționat că au fost identificate de lichidatorul judiciar două bunuri aparținând societății - un circular și o alarmă - care datorită nefolosirii pe o perioadă foarte lungă de timp s-au deteriorat, fiind deci neutilizabile.
Pârâtul a mai susținut că a făcut eforturi în vederea diminuării prejudiciului societății, depunând în contul societății prin intermediul unui angajat al societății diverse sume de bani, în probațiune au fost depuse: documente din care rezultă faptul că autoturismul Peugeot a fost implicat într- un accident rutier; factura de vânzare a autovehiculului și documente justificative privind depunerea unor sume de bani în contul societății în vederea diminuării prejudiciului.
Prin sentința civilă nr. 6101/_ Tribunalul Maramureș a admis cererea și l-a obligat pe pârâtul P. F. I. , în calitate de administrator statutar al debitoarei falite SC R. S., să suporte cu averea personală parte din pasivul societății până la concurența sumei de 8391,89 lei.
Recursul formulat de către pârât a fost admis de Curtea de Apel C. care prin decizia civilă nr. 2647/_ a dispus admiterea recursului declarat de pârâtul P. F. I. împotriva sentinței civile nr. 6101 din _
, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui M., pe care a casat-o în tot și a trimis cauza judecătorului sindic în vederea rejudecării.
În considerentele deciziei se reține că recurentul a criticat hotărârea primei instanțe relevând faptul că în speță nu erau întrunite condițiile angajării răspunderii administratorului statutar.
Legea insolvenței a integrat însă acestei prevederi răspunderi excepționale doar faptele ilicite enumerate limitativ în art. 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de insolvență prin una din faptele strict și limitativ enumerate în textul de lege.
Norma sancționează, în unele dintre ipotezele sale abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social afectând prin conduita sa nu numai compania ci și întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social și de a repara abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvență, deoarece sarcina acoperirii pasivului
poate fi atribuită doar acelor administratori care se fac vinovați de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social și interesul personal al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru "cauza"; interesului social, orice abatere de la obiectivul menționat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare,
Nu orice act contrar interesului social care a generat starea de insolvență poate justifica răspunderea pentru acoperirea pasivului.
Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăți aflate în insolvență este conturată doar de acțiuni cum sunt: ținerea unei contabilități fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente contabile, deturnarea, ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia, folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, plata preferențială a unei creditor, în dauna celorlalți creditori, în luna precedentă încetării plăților, folosirea bunurilor sau creditorilor persoanei juridice în folosul propriu, sau al altei persoane, continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, realizarea unor acte de comerț în interes personal sub acoperirea debitoarei.
Oricare dintre acte contrare interesului social săvârșite de administrator cu intenție sau nu, în interes personal sau nu, care nu pot fi plasate în perimetrul determinat de art. 138 nu contează în mecanismul răspunderii pentru acoperirea pasivului.
Chiar identificarea unor acte contrare interesului social care pot fi plasate în perimetrul determinat de art. 138, dar care nu se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență, este lipsită de urmări în planul răspunderii pentru acoperirea pasivului. Mai mult, frauda poate căpăta expresie doar în cazul insuficienței activului. Această din urmă condiție privitoare la insuficiența activului surclasează orice altă cerință.
Judecătorului sindic îi revine sarcina de a controla regularitatea, oportunitatea unui act în raport cu interesul social, numai dacă insuficiența activului pentru plata întregului pasiv a fost constatată.
Prin urmare, de lege data, obligația de suportare a pasivului poate fi activată numai pentru anumite greșeli de gestiune săvârșite cu intenție, soarta celor comise din culpă fiind transferată jurisdicției de drept comun.
Prima instanță nu a evocat argumentele care au condus instanța la soluția cuprinsă în dispozitiv. Nu au fost analizate condițiile de fond ale răspunderii civile pentru acoperirea pasivului.
O hotărâre care nu evocă rațiunile ei este o dispoziție arbitrară care anulează toate principiile care guvernează procesul civil.
Pentru aceste motive, întemeiat pe dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 304, pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de pârâtul P. F. I. împotriva sentinței civile nr. 6101 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui M., pe care a casat-o în tot și a trimis cauza judecătorului sindic în vederea rejudecării. Cu prilejul rejudecării, judecătorul sindic va analiza în raport de circumstanțele de fapt ale pricinii dacă faptele imputate pârâtului constituie abuz de bunuri sociale și dacă această greșeală de gestiune ase află în raport de cauzalitate cu insuficiența activului, astfel spus dacă se verifică teza susținută de titularul acțiunii care pretinde că datorită conduitei ilicite a administratorului care a făcut activul social insuficient, societatea a fost pusă în situația în care nu a mai putut plătii creditorii.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ /a1*, dispunându- se de instanță din oficiu suplimentarea probațiunii cu înscrisurile depuse la filele 18-48, 57 și 59, cu interogatoriu pârâtului, probă care nu a fost administrată datorită absenței nejustificate a acestuia.
Judecătorul sindic a mai solicitat reclamantului lămuriri cu privire la motivele de fapt și de drept ale cererii, poziția lichidatorului fiind exprimată oral la termenul de judecată din_ (f.15), respectiv în scris la data de_ (f. 18) și_ (f. 56), în sensul că în privința bunurilor mobile în natură circular și alarmă, pârâtul P. F. I. a recunoscut prin cererea de recurs că nu a predat aceste bunuri, deși ele figurează ca aparținând debitoarei, motivat de faptul că "datorită nefolosirii pe o perioadă de foarte lungă de timp s-au deteriorat, acestea fiind utilizabile și neîncercând repararea lor datorită lipsei fondurilor bănești";.
Conform balanței de verificare pe luna decembrie 2005, debitoarea figurează cu mijloace de transport înregistrate în contul 2133 în valoare de 1.273.898,28 ROL, la valoarea de inventar și la valoarea rămasă de 724.023,94 ROL (valoare de inventar - amortizarea din contul 2813 în sumă de 549.874,34 ROL).
Cu privire la raportul de evaluare, lichidatorul menționează că o orice societate care dorește maximizarea profitului are în vedere la momentul înstrăinării unor bunuri, vânzarea acestora la un preț cât mai mare, prin diverse procedee, pe baza mai multor oferte sau licitație publică, având la bază un raport de evaluare.
Cu privire la d-na Hotea Loredana, se arată că balanțele de verificare la decembrie 2005 și decembrie 2008 sunt semnate la contabil de către aceasta.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a încuviințat interogatoriul pârâtului, probă care nu a fost administrată întrucât nu s-au prezentat la termenul la care au fost citat cu această mențiune și nici nu a invocat un motiv temeinic care să justifice imposibilitatea de a se prezenta.
Analizând cererea prin prisma probelor și actelor de la dosar, precum și a dispozițiilor incidente în materie, judecătorul sindic constată :
Prin sentința civilă nr. 4292 din_ pronunțată în dosar nr._, aflat pe rolul T. ui M. s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC R. S., fiind desemnat ca lichidator judiciar LG I. S. .
Ulterior, prin Sentința Civilă nr.162/_ pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus intrarea în faliment în procedura simplificată.
În tabelul definitiv rectificat au fost incluși doi creditori chirografari bugetari și doi creditori chirografari, cuantumul creanțelor acceptate ridicându-se la suma de 680.962,37 lei.
Pârâtul a avut calitatea de administrator statutar al societății debitoare, pe care nu a contestat-o.
Reclamantul a solicitat angajarea răspunderii pârâtului pentru suma de de 8391,89 lei din valoarea totală a pasivului. Această sumă reprezintă conform ultimelor precizări formulate de către lichidator în rejudecare prejudiciul cauzat creditorilor prin intrarea debitoarei în insolvență, prejudiciu creat prin mai multe fapte.
Judecătorul sindic reține că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 este o formă specială de răspundere civilă delictuală. Prin urmare, pentru a fi antrenată, este nevoie să fie întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998-999 C. civ. (Codul civil din 1864), precum și cele special reglementate de art. 138 și următoarele din legea insolvenței.
Din această perspectivă, se impune a fi dovedită de către reclamant existența tuturor condițiilor generale, inclusiv în ceea ce privește fapta prev. de art. 138 alin. 1 lit. a din lege, vinovăția pârâtului, precum și raportul de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul cauzat creditorilor.
Prin precizările și lămuririle aduse în rejudecare reclamantul a invocat în concret operațiunile evidențiate în balanța de verificare pe luna decembrie 2005 în care s-au înregistrat mijloace de transport în contul 2133 în valoare de 1.273.898,28 ROL, la valoarea de inventar și la valoarea rămasă de 724.023,94 ROL (valoare de inventar - amortizarea din contul 2813 în sumă de 549.874,34 ROL) ,precum și prin nepredarea bunurilor mobile în natură circular și alarmă pe care pârâtul P. F. I. ar fi recunoscut prin cererea de recurs că nu le- a predat aceste bunuri. În cadrul primei categorii de fapte s-a mai invocat înstrăinarea, scoaterea din patrimoniul societății, de către pârât, a unor bunuri care au fost valorificate la suma de 43.251 lei. Totodată s-a constatat că pentru bunuri cu o valoare contabilă de 23.138 lei s-a procedat la înstrăinare la prețul de 16.279 lei către o societate constituită în anul 2005, SC R.B. LO 07"; S. la care administrator și asociat unic este un salariat al debitoarei.
Pârâtul a recunoscut că nu a predat bunurile mobile în natură circular și alarmă, conduită justificată prin cererea de recurs în sensul că"datorită
nefolosirii pe o perioadă de foarte lungă de timp s-au deteriorat, acestea fiind utilizabile și neîncercând repararea lor datorită lipsei fondurilor bănești";, fiind însă de acord cu predarea elementelor componente pe care lichidatorul a refuzat să le preia .
Reclamantul nu a propus probe prin care să combată aceste apărări, fără ca documentele contabile depuse în rejudecare la filele 23-48, la solicitarea judecătorului sindic, să confirme raportul de cauzalitate dintre omisiunea predării acestor două bunuri și intrarea societății debitoare în insolvență.
Judecătorul sindic mai reține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului pe temeiul faptei prevăzute de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 nici în raport de cea de a doua categorie de acte materializate în operațiunile evidențiate în balanța de verificare pe luna decembrie 2005 în care s-au înregistrat mijloace de transport în contul 2133 în valoare de 1.273.898,28 ROL, la valoarea de inventar și la valoarea rămasă de 724.023,94 ROL (valoare de inventar - amortizarea din contul 2813 în sumă de 549.874,34 ROL) ,respectiv înstrăinarea, scoaterea din patrimoniul societății, de către pârât, a unor bunuri care au fost valorificate la suma de 43.251 lei deși în evidențele contabile figurau la o valoare de 97.034 lei.
În primul rând reclamantul nu a individualizat aceste bunuri pentru a se verifica temeiurile de fapt invocate, deși documentele contabile i-au fost predate.
În acest sens, judecătorul sindic constată că în primul ciclu procesual pârâtul a depus la filele 12-19 procesul-verbal de contravenție nr.21200/_, autorizația de reparații emisă de IPJ M., procesul-verbal de constatare a pagubelor din data de_ și devizul estimativ de reparații din emis de către SC Good Guys SA. Aceste înscrisuri confirmă apărările acestuia în sensul că autoturismul marca Peugeot pe care l-a înstrăinat cu factura nr.3801787/_ către SC R.B._ la prețul de 16.660lei a suferit avarii, care în aparență au diminuat considerabil valoarea de circulație, fără a se propune de către reclamant nicio probă prin care să combată aceste apărări sau caracterul nereal al acestor operațiuni .
În mod similar reclamantul nu a făcut dovada că au fost subevaluate bunurile pe care pârâtul, în calitate de administrator al SC R. S. le-a înstrăinat în cursul anului 2005 către SC R.B._ conform facturilor depuse în rejudecare la filele 24,27,31,33,35, simpla prezumție dedusă din calitatea de administrator al SC R.B._ a d-nei Hotea Loredana,conform extrasului Recom depus la filele 19-20, care a îndeplinit și funcția de contabila SC R.
S. fiind insuficientă pentru a se reține incidența faptei prevăzută de art.138 lit.
a) .
Judecătorul sindic mai reține că în raport de valoarea redusă de 6.859 lei cu care reclamantul a invocat că s-ar fi prejudiciat societatea prin această înstrăinare 680.962,37 lei, nu este dovedit raportul de cauzalitate cu intrarea
societății debitoare în insolvență ,în cadrul căreia creanțele însumează 680.962,37 lei din care o pondere de circa 90% revine creanțelor bugetare.
Pentru toate aceste considerente cererea urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea formulată de către reclamantul LG I. S., cu sediul în B. M., str. H. nr. 5A, în calitate de lichidator al debitoarei SC R. S.
, în contradictoriu cu pârâtul P. F. I., cu domiciliul în B. M., str. N.
, bl. 1, ap. 24.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte | G. | ier | |
M. H. | D. | H. |
Red. M.H. - _
T.red. D.H. - _
ex. 4
← Sentința civilă nr. 3536/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 1680/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|