Decizia civilă nr. 1680/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1680/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I.
G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții M. R., M. D.
împotriva sentinței civile nr. 4673 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimata SC F. S. PRIN LICHIDATOR J. E. I. având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 februarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C u r t e a ,
Prin sentința civilă nr. 4673 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al T. ui Maramureș a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta E. I. desemnată lichidator al SC F. S. împotriva pârâților M. R. și M. D., în calitate de administratori statutari ai debitoarei SC SC F. S. și, în consecință:
Au fost obligați pârâții în solidar să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei falite reprezentând creanțele declarate în faliment, în cuantum de 83.020 lei.
În considerente se reține E. I. B. M., desemnat în dosarul de faliment al debitoarei SC F. S. F., a chemat în judecată pe pârâții M.
R. și M. D.
solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, în cuantum de 83.020
lei.
Prin sentința civilă nr. 3584 din _ pronunțată în dosar nr. _
, Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor P. e Maramureș dispunând deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei SC F. S. F. iar
E. I. B. M.
a fost desemnat administrator judiciar.
Ulterior, prin sentința civilă 1515 din_, instanța a dispus începerea procedurii generale de faliment a debitoarei SC F. S. F. și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus.
Cu toate că pârâții au susținut că nu le-au fost solicitate actele vizând stocurile de marfă, respectiv mijloacele fixe ale societății, această apărare nu poate fi primită de instanță, dat fiind faptul că din procesul verbal de
predare - primire întocmit la_ rezultă că pârâtul M. R. G. s-a obligat să le pună la dispoziția lichidatorului până la_ .
Potrivit dispozițiile art. 138 al. 1 lit. a și e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei, dacă aceștia și-au însușit bunurile societății în interes propriu sau al altei persoane, au făcut să dispară unele documente contabile, respectiv au ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Împotriva sentinței au declarat recurs M. R. și M. D. solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului se arată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre nelegală, neanalizând apărările atât de jure cât și de facto formulate prin întâmpinare de către recurenti, incălcându-se în acest sens principiul legalității și al dreptului la apărare.
În condițiile în care apărările formulate nu au fost analizate, acestea sunt asociate nu nesoluționarea fondului, fapt ce determină pronunțarea unei hotărâri nelegale, contrar dispozițiilor art. 261 și art. 129 Cod procedură civilă .
Hotărârea pronunțată nu se sprijină pe probe, ci doar pe afirmații, afirmații contrare, combătute de către chiar rapoartele întocmite de lichidator.
Este necesară completarea probațiunii cu probe inadmisibile în etapa recursului.
Nu s-a analizat în mod independent contribuția fiecărui administrator, cu atât mai mult cu cât răspunderea, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere delictuală de natură personală și nu una colectivă.
Răspunderea administratorilor în reflexia disp.art. 138 din Legea nr.
8572006 este o răspundere subsidiară, de natură delictuală.
Răspunderea instituită pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este una prezumată, ci aceasta trebuie dovedită în mod nemijlocit.
Răspunderea are caracter limitativ, în limitele expres prevăzute de lit. a -g alin. 1 din art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Fiind o răspundere delictuală, aceasta trebuie să fie una caracterizată prin fapte ilicite, raport de cauzalitate, fapta ilicită trebuie să fie una dintre cele prevăzute la alin. 1 lit. a-g ale art. 138 din Legea nr. 8572006, trebuie dovedită în mod neechivoc culpa.
Recurenta M. D. nu a făcut acte de administrare în mod efectiv. Dispozițiile art. 138 din Legea nr. 8572006 fac vorbire de răspunderea administratorilor, ca noțiune și nu de răspunderea asociaților, în reflexia restituirii aportului înregistrat în contul 455 - "sume
datorate asociatului"; și nu administratorului.
Stocurile reprezintă stocuri istorice determinate de bunurile perisabile (alimente - ciorbe, supe, produse din carne și semipreparate necesare braseriei și magazinului alimentar).
Prin compensarea stocurilor rezultate din perisabilitatea produselor cu banii puși temporar la dispoziția societății de către administrator, nu a
avut loc o "folosire a bunurilor societății"; sau o "deturnare a activelor"; reale ale societății.
Chiar proprii bani care au constituit aport, prin compensare, nu au făcut decât să diminueze scriptic un stoc contabil, iar asociații au pierdut în mod efectiv sumele pe care nu le-au încasat niciodată.
Dacă lichidatorul ar fi indicat natura stocului, ar fi observat că este vorba de acele alimente perisabile, cumulate an de an, datorită lipsei cunoștințelor contabile a celor doi administratori, care, de bună credință, alimentele - ciorba care era produsă azi, iar seara nu era vândută se aruncau și nu se comercializau a doua zi.
Faptul că nu au știut să facă procese verbale de distrugere la sfârșitul fiecărei zile pentru fiecare bol de ciorbă nu se poate asocia, cum încearcă să acrediteze lichidatorul și instanța fondului cu "folosirea bunurilor în folos propriu"; sau "deturnarea activului societății";.
Stocul contabil este compus din valoarea de intrare + adaos comercial, astfel că la stocul reținut la pct. 2 din cererea introductivă, de 74.304,53 lei, în realitate vorbim de mărfuri aproximativ de 28.000 lei Ron, diferența constituind TVA și adaos comercial rezultat fie din procedura de revânzare, fie din activitatea de producție.
Sumele de bani ridicate cu titlu de aport, pe de o parte vizează asociații și nu administratorii, iar pe de altă parte noțiunea de "restituire aport"; nu poate fi asociată cu noțiune expres prevăzută și limitaativ de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv "au folosit bunurile în folos propriu"; sau cu noțiunea de "au deturnat activul societății";.
Neîntocmirea proceselor verbale de distrugere, ca urmare a perisabilității, din necunoaștere, cu consecința creșterii expotențiale a unor stocuri, nu poate constitui răspunderea instituită de dispozițiile art. 138, ci doar o răspundere contravențională, rezultată din încălcarea dispozițiilor Legii nr. 82/1991 - legea contabilității.
Bunurile, contrar susținerii instanței de fond au fost predate și evaluate, dar nevalorificate.
Nu s-au stabilit faptele care au determinat starea de insolvență, mai ales în reflexia dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 82/2007.
Nu s-a dovedit raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită, incriminarea produsă de art. 138, în baza unui probatoriu complet.
Nu s-a dovedit caracterul ilicit al faptelor incriminate, în condițiile în care societatea nu mai desfășura activitate din anul 2007, iar actele vizate au în vedere lunile februarie - martie de restituire a aportului către asociat și nu către administrator.
Prin raport lichidatorul nu a stabilit conform art. 59 alin.1, cauzele ajungerii în starea de insolvabilitate și persoanele vinovate.
Nu au fost analizate apărările vizând noțiunea de administrator și asociat în reflexia incriminării prev. de art. 138 versus natura sumelor ridicate din contul 455.
Diminuarea stocului este rodul unei compensări și nu a unei ridicări în mod efectiv de numerar.
Stocul este rezultatul unor perisabilități istorice în cei 16 ani de activitate.
Compensarea aportului asociat cu parte din stocul istoric nu a avut ca rezultat folosirea bunurilor societății ci tot o diminuare a patrimoniului asociatului, cu acea creanță asupra societății.
Nu au fost identificate de lichidator ce a reprezentant acel stoc care se presupune că nu a fost predat, stocul era de fapt perisabilitatea istorică.
Stocul era rezultatul cumului valoric scriptic dintre valoarea de intrare a bunului + profit + TVA, ceea ce determină un stoc real al nivelului sumei de 28.000 lei Ron, stoc rezultat din perisabilitate și nu cum au fost obligați recurenții la nivelul sumei de 83.000 lei Ron. Stocul mai cuprinde și băuturi expirate sau neevidențiate de lichidator, care adunate cu celelalte bunuri evaluate a determina în raport de capital o balanță 0.
Nu este dovedit raportul de cauzalitate dintre aceste stocuri/pierderi rezultate din perisabilitate și falimentul societății.
Nu au fost identificate cauzele insolvenței și dacă acestea sunt rezultatul activității ilicite a administratorului.
Nu a fost dovedită intenția laturii subiective a ilicitului civil. Răspunderea instituită de dispozițiile art. 138 din Legea nr.
85/2006 este o răspundere subsidiară, derivată din răspunderea civilă delictuală. Având caracter special, pentru a se antrena răspunderea trebuie ca întreg patrimoniul să fie caracterizat și eventual "judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului"; să cadă în sarcina administratorului.
Față de aceste dispoziții, legiuitorul nu instituie obligația ci posibilitatea pe de o parte, iar pe de altă parte, administratorii nu sunt obligați să suporte întregul pasiv, eventual doar o parte a acestuia.
Legiuitorul a avut în vedere o parte a pasivului întrucât ar fi imposibil ca întreg patrimoniul să fi rodul culpei exclusive a administratorului, iar nivelul răspunderii trebuie să fie stabilit în mod neechivoc, justificat și probat.
Nefiind îndeplinite aceste obligații, atragerea răspunderii este inadmisibilă, iar hotărârea contrară încalcă dezideratele statului de drept.
Răspunderea nu este prezumată, pornindu-se de la noțiunea
"poate";, iar în raport de dispozițiile art. 1169 C.civil, coroborat cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 se impune a se dovedi întreg ilicitul civil și implicit raportul de cauzalitate.
Poate este singura culpă a administratorului care la finele fiecărei zile nu a întocmit pentru că nu a știut procesele verbale de distrugere, alimentele ieșind din perioada de valabilitate, atât obiectivă, cât și morală. Deoarece nu s-a dovedit de lichidator decât existența unei creanțe fiscale, nu s-a dovedit ce reprezentau aceste stocuri, din ce erau compuse, ce fel de marfă sau bunuri au fost constituite în aceste stocuri pe care se
susține de lichidator că "au fost deturnate"; din activul persoanei juridice,
Dacă s-ar fi dovedit o astfel de analiză, cum impune atragerea răspunderii delictuale, s-ar fi constatat că nu se poate vorbi de o deturnare a unor bunuri distruse și deturnate în urmă cu aproximativ 5-6-12-12 ani.
Deturnarea trebuie să fie una reală. și nu una prezumată, pentru că în mod obiectiv o ciorbă fiind compusă din ulei, carne, legume, aruncată în urmă cu 10 ani nu se poate preda azi lichidatorului într-un mod pur obiectiv, motiv pentru care nu se poate vorbi de o deturnare a unui activ, pentru că nu este un mijloc fix sau un bun de inventar, pe care lichidatorul le-a ridicat, le-a evaluat, dar nu le-a vândut în această perioadă de criză.
Răspunderea ar fi putut fi avută în vedere in raport eventual de fiecare bun din stoc, iar valoarea unui bun din stoc, din punct de vedere contabil este compusă din valoare de intrare + adaos comercial + TVA.
Deoarece deturnarea presupune valoarea bunului de intrare, pentru că acest bun nu se poate restitui, recurenții nu pot fi obligați la valoarea adaosului comercial sau a TVA. Valoarea acestor bunuri este la nivelul sumei de 28.000 lei, iar diferența de 74.300 lei reprezintă: ceapă, cartofi,
carne, ulei, etc. la care, fiind produse în producția societății prin producerea alimentelor de consumat, iar la finele zilei fiind aruncată, nu poate fi nici restituită, nici deturnată, astfel că nu sunt în prezența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 8572006.
Sumele de bani ridicate cu titlu de aport (în realitate compensate) nu pot fi asociate din punct de vedere terminologic cu noțiunea de folosire a bunurilor societății în interes personal, așa cum reține lichidatorul, motiv pentru care nici din această perspectivă nu poate fi antrenată răspunderea.
Examinând recursul, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 138 lit. a și e din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin. 1, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele enumerate la lit. a-g din același aliniat.
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, poate fi antrenată răspunderea materială a persoanelor cărora le e imputabilă apariția stării de insolvență dacă au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, iar pentru lit. e,
"dacă au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia";.
Fapta administratorilor statutari de a nu preda bunurile care ar fi trebuit să existe în patrimoniul debitoarei la data deschiderii procedurii insolvenței pentru a fi valorificate în procedura și sumele distribuite creditorilor crează prezumția că acestea au fost valorificate în interes personal de administratorul statutar al debitoarei.
Din rapoartele întocmite de lichidator rezultă că documentele și bunurile societății au fost parțial predate de către pârâți și au fost evaluate, însă nu s-a reușit valorificarea lor. O parte din lichiditățile debitoarei au fost ridicate de foștii administratori, la fel și sumele 76.027 lei au fost ridicate cu titlu de restituire aport în perioada februarie - martie 2008. Aceste lichidități au fost obținute din vânzări de mărfuri, susținerile pârâților referitoare la perisabilități fiind nerelevante în această fază procesuală.
Prin aceste operațiuni s-a perturbat grav activitatea societății, fiind lezate drepturile creditoarei Direcția Generală a Finanțelor P. e Maramureș a cărei creanță provine din perioada anterioară.
De asemenea, din documentele anexate declarațiilor de creanță, rezultă că debitoarea a desfășurat activități comerciale și ulterior anului 2008, fără a depune bilianț.
Din balanța contabilă aferentă lunii decembrie 2008 rezultă un stoc de marfă de 74.304,53 lei care n-au fost predate lichidatorului judiciar.
In aceste circumstanțe, faptele administratorilor statutari ai debitoarei cad sub incidența disp.art.l38 alin.l lit.a și e din L.85/2006, respectiv au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane, sau au deturnat și au ascuns o parte din activul persoanei juridice, fapte care au cauzat intrarea debitoarei în procedura insolvenței.
Din actele de la dosar rezultă că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate, pârâții în exercitarea funcției de administratori statutari cu puteri depline au încălcat dispozițiile legale din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 138 alin. 1 lit. a și e din Legea nr. 85/2006 referitoare la gestionarea societății comerciale deturnând utilizarea bunurilor și a banilor din trezoreria debitoarei de la scopul lor firesc și legal într-o utilizare frauduloasă în interes propriu.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea
formulată în condițiile art.138 alin.1 lit. a și e a fost admisă în mod legal.
Apărarea pârâților că nu au întocmit procesele verbale de distrugere, ca urmare a perisabilității mărfurilor din necunoaștere, nu poate fi primită, deoarece pârâții au încălcat o prevedere legală a cărei necunoaștere nu poate fi primită în apărare, deoarece nimeni nu poate invoca necunoașterea prevederilor legale, după cum partea nu poate invoca în apărare propria culpă.
Niciunul din motivele de recurs nu este fondat, nefiind circumscris prevederilor art. 304 Cod proc.civ.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de M. R. și M. D. împotriva sentinței civile nr. 4673 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al
T. ui Maramureș pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | |||||
D. | P. A. I. | A. | C. | I. | M. N. | ȚÂR |
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: V. I.
| ← Sentința civilă nr. 6096/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1150/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
