Sentința civilă nr. 2207/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S. IZAT C.
Dosar nr._ /a3
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2207/2013
Ședința pulică din data de 11 septembrie 2013 Instanța este constituită:
JUDECĂTOR SINDIC: CALUDIU G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de administratorul M. GYONGYVER împotriva măsurii administratorul judiciar C. S. C. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC
A. S. de înscriere în tabelul preliminar de creanțe a creditoarei SC CZ&K S. .
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta administratorului special, d-na avocat GYORFFY EMOKE, cu împuternicire avocațială depusă la acest termen de judecată, reprezentantul administratorului judiciar, d-ul avocat S. C. și practicianul în insolvență, d-na Țico Codruța Lavinia, cu împuternicire depusă la dosarul cauzei, lipsind reprezentantul creditoarei SC CZ&K S.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a depus în data de 13 august 2013, de către contestatoare, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei iar în data de 5 septembrie 2013, prin e-mail, iar ulterior în data de 6 septembrie 2013, prin serviciul registratură al instanței, de către administratorul judiciar întâmpinare, un exemplar al acesteia comunicându-i-se reprezentantei administratorului special.
Se mai constată că s-a înregistrat în data de 10 septembrie 2013, de către creditoarea CZ&K S. întâmpinare, un exemplar al acesteia comunicându-se părților prezente.
La interpelarea judecătorului sindic, reprezentanta contestatoarei arată că prezenta contestație este formulată de administratorul special M. GYONGYVER și nu de SC A. S. prin administrator special.
Față această precizare, reprezentantul administratorului judiciar, d-ul avocat C. S. arată că nu mai susține excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special pentru contestatoare însă, raportat la faptul că împuternicirea d-nei avocat GYORFFY EMOKE este dată de către M. GYONGYVER însă mandatul acesteia expiră la data de 1 august 2013, iar conform procesului verbal al adunării generale extraordinare a creditorilor debitoarei, noul administrator special este însăși d-na avocat, înțelege să invoce excepția lipsei calității de reprezentant. În dovedirea susținerilor sale arată că există procesul verbal al adunării despre care a făcut vorbire și care a fost depus și cominicat reprezentantei administratorului judiciar în dosarul nr._ /a12. Pentru aceste motive solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant.
Judecătorul sindic pune în discuție excepția invocată de reprezentantul administratorului judiciar.
Reprezentanta administratorului special solicită respingerea excepției raportat la faptul că persoana numită în calitate de administrator special al debitoarei nu are cunoștință despre acest aspect și nu există o dovadă clară și concludentă în ceea ce privește intrarea în vigoare a acestei hotărâri.
Deliberând asupra excepției lipsei calității de reprezentant a d-nei GYORFFY EMOKE, invocate de către administratorul judiciar, judecătorul sindic urmează a o respinge ca neîntemeiată având în vedere faptul că, pe de-o parte contestația a fost formulată de către administratorul special anterior datei la care acesta a renunțat la această calitate iar potrivit procesului verbal depus de către administratorul judiciar, încheiat la data de 26 iulie 2013, mandatarul avocat a fost ales ca și noul administrator judiciar al debitoarei.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, judecătorul sindic acordă cuvântul pe fondul contestației.
Reprezentanta administratorului special solicită admiterea contestației pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acesteia și raportat la tranzacția depusă la dosarul cauzei.
Reprezentanta administratorului judiciar solicită respingerea contestației raportat la faptul că, creanța cesionată este o creanță pe care și debitoarea o are de primit, condiționat, de la beneficiarul ERP Târgu Mureș.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 12 august 2013, administratorul special al debitoarei SC A. S., M. Gyongyver, a contestat tabelul preliminar al creanțelor în ceea ce privește creditoarea SC CZ&K S., solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și eliminarea creditoarei din categoria creanțelor chirografare din cadrul tabelului preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar C.I.I. S. C. și publicat în BPI nr. 12906/_ .
În motivarea contestației administratorul special a arătat că potrivit art. 2 pct. 7 din Legea nr. 85/2006 prin creditor se înțelege persoana fizică sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanțe sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe și care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile legii. Conform art. 2 pct. 16 tabelul preliminar de creanțe cuprinde toate creanțele născute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiție sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora.
În speță SC CZ&K S. în data de 28 iunie 2013 a formulat declarație de creanță împotriva averii debitoarei solicitând înscrierea cu creanța în sumă de 871.631,03 lei reprezentând contravaloare garanție de bună execuție reținută din contravaloarea fiecărei facturi fiscale. Ulterior, societatea debitoare a reglementat plata debitului către creditoare, fapt recunoscut si de către acesta, astfel: în data de_ părțile au semnat contractul de tranzacție pe baza căruia declară că renunță la judecată în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C. -N. și la declarația de creanță depusă în dosarul nr._, tranzacția fiind considerată renunțare la declarația de creanță și cerere de renunțare la judecată.
Tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferuri unor drepturi de la una la cealaltă. Prin tranzacție se pot naște, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele care fac obiectul litigiului dintre parti.
Prin interpretarea clauzelor tranzacției si potrivit prevederilor art. 1266-1269 raportat la art. 2267- 2278 Noul cod civil putem considera ca dreptul de creanța al SC CZ&K S. a fost stins la momentul incheierii si executării prevederilor tranzacției.
Conform literaturii de specialitate tranzacția are efect extinctiv, împiedicând părțile să formuleze din nou pretenții cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacție. Tot literatura de specialitate stabilește că tranzacția are puterea unei sentințe neapelabile, deci definitive, din acest punct de vedere tranzacția are efectele puterii lucrului judecat, care interzice rediscutarea a ceea ce s-a hotărât în cadrul tranzacției. Tranzacția produce efecte declarative, părțile urmând prin încheierea ei să obțină recunoașterea unor drepturi preexistente producând efecte de la data încheierii ei.
Conform prevederilor Legii 85/2006, care se considera a fi legea speciala in materia procedurii de insolventa, o creanța ca sa poate fi acceptata împotriva averii debitorului trebuie sa fie certa, lichida si exigibila.
Conform art. 379 Cod pr. civ. care era in vigoare in momentul deschiderii procedurii de insolventa creanța certa este aceea a cărei existenta rezulta din insusi actul de creanța sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul. Creanța este lichida atunci când are un cuantum foarte bine determinat, când câtimea ei este determinata prin insusi actul de creanța sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanța sau si a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dansul, fie opozabile lui in baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute in actul de creanța, chiar daca prin aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteala. Creanța este exigibila, ceea ce inseamna o creanța cu scadenta implinita, deci a cărei executare, daca nu s-a realizat de bunăvoie, poate fi ceruta imediat de către creditor.
În temeiul legăturii indisociabile dintre caracterul cert și cel exigibil al unei creanțe rezultă neîndoielnic că lipsa caracterului cert al creanței implică automat și lipsa caracterului exigibil al acesteia.
In speța, se considera ca creditoarea SC CZ&K S. nu poate fi inscrisa pe tabelului preliminar al creanțelor împotriva averii debitorului deoarece acesta nu deține o creanța fata de societatea debitoare, orice obligație materială fiind stinsă prin tranzacția semnată, tranzacție pe care administratorul judiciar trebuie să o ia în considerare în momentul întocmirii tabelului preliminar al creanțelor.
Prin întâmpinare, administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. C. a solicitat, în principal, respingerea contestației ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului pentru contestatoare și, în subsidiar, respingerea contestației ca netemeinică și nefondată.
În susținerea poziției procesuale administratorul judiciar a arătat că la data de 5 decembrie 2012, împotriva debitoarei ARCAD0M S. s-a dispus de către Tribunalul S. izat C. deschiderea procedurii insolvenței în formă generală în dosarul nr._ . În îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege, administratorul judiciar a întocmit și înregistrat tabelul preliminar al creanțelor, cuprinzând toate creanțele declarate împotriva averii debitorului, acceptate de administratorul judiciar în urma verificării. Creditoarea SC CZ&K S., a cărei creanță se contestă, a solicitat înscrierea în tabelul preliminar cu o creanță în cuantum de 871.631,03 lei, anexând declarației de creanță facturile fiscale în temeiul cărora solicită această sumă. Administratorul judiciar, în urma verificării, a admis creanța în valoare de 871.631,03 lei, creditoarea fiind înscrisă în tabelul preliminar cu această sumă.
S-a arătat că la data de_ s-a încheiat între părți un contract de tranzacție în cadrul căruia s-a prevăzut că părțile vor semna în cadrul aceleiași zile un contract de cesiune de creanță prin care debitoarea va transmite creditoarei creanța față de ERP TÂRGU MUREȘ S. reprezentând garanție de responsabilitate a lucrărilor efectuate de debitoare. Corelativ acestor obligații, creditoarea declară că renunță în mod irevocabil la
creanța sa și că nu mai are nici o pretenție față de debitoare și că renunță la judecată în dosarul cu nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C. -N. și la declarația de creanță depusă în dosarul nr._ .
Între creditoare și debitoare a fost încheiat contractul de cesiune prin care debitoarea s-a obligat să cedeze creditoarei o parte din creanța condiționată pe care o avea față de ERP TÂRGU MUREȘ. Astfel, debitoarea a cesionat creditoarei o creanță condițională egală cu valoarea debitului. Această creanță este afectată de condiția nefolosirii sumei cesionate de către ERP TÂRGU MUREȘ S. în perioada de garanție contractuală, pentru remedierea defectelor apărute la lucrările executate în baza contractului de antrepriză încheiat cu debitoarea. Astfel, creanța este cesionată sub condiția de a nu fi folosită de către cedent pentru acoperirea unor prejudicii aduse în cadrul executării contractului de antrepriză. Potrivit contractului de antrepriză garanția s-ar elibera debitoarei aproximativ la data de_ .
Astfel, administratorul judiciar a înscris creanța creditoarei SC CZ&K S., în cuantum de 871.631,03 lei în tabelul preliminar, în considerarea motivelor sus menționate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special administratorul judiciar a arătat că în data de_, prin Sentința Civilă nr. 4472/2012, împotriva debitoarei A. S. s-a dispus de către Tribunalul S. izat C. deschiderea procedurii insolvenței în formă generală în dosarul nr. _
. De asemenea, prin sentința sus menționată s-a dispus și ridicarea dreptului de administrare a debitoarei și desemnarea unui administrator special. La data de_, prin Hotărârea Adunării Asociaților A. S., s-a desemnat în funcția de administrator special d-na M. Gyongyver. Astfel, d-na Mayas Gyongyver, pe toată durata mandatului său nu avea calitatea de reprezentant al debitoarei în vederea introducerii contestației la tabelul preliminar al creanțelor, având în vedere că aceasta a fost numită în funcția de administrator special după ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. În aceste condiții, atribuțiile administratorului special s- au redus la a reprezenta interesele asociaților societății debitoarei, în conformitate cu art. 18, alin. 1, teza a 2-a din Legea privind procedura insolvenței, conform căruia "după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților";.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, "scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență";. Prin urmare, procedura insolvenței urmărește satisfacerea intereselor creditorilor, prin plata creanțelor acestora. Toate măsurile luate în cadrul procedurii trebuie să corespundă acestui scop. În considerarea acestui aspect, atribuțiile administratorului special sunt limitate la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților, după ridicarea dreptului de administrare, fără însă a aduce atingere scopului legii. Astfel, administratorul special nu poate reprezenta debitoarea pentru a introduce contestații la tabelul preliminar al creanțelor, mandatul acestuia fiind limitat la a reprezenta interesele asociaților.
În speță sunt incidente și prevederile art. 3 pct. 26, potrivit cărora "administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, să efectueze în numele și pe seama acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să-și administreze activitatea și să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare"; și ale pct. 30 din același articol, potrivit căruia "mandatul administratorului special se limitează la reprezentarea intereselor acționarilor/asociaților de la data ridicării dreptului de administrare";.
Pe fondul contestației, administratorul judiciar a arătat că creanța invocată de creditoarea SC CZ&K
S. nu a fost stinsă, neexistând la dosar dovada acestui fapt. Mai mult, în data de_, creditoarea a înaintat declarația de creanță, anexând acesteia actele doveditoare ale existenței creanței. Administratorul judiciar a arătat că nu a avut niciun motiv sau un act din care să rezulte stingerea creanței, pentru a refuza în mod justificat înscrierea creditoarei în tabelul preliminar. Potrivit contractului de tranzacție menționat de contestatoare, creanța creditoarei nu este stinsă. Contractul prevede faptul că părțile vor încheia un contract de cesiune și în urma îndeplinirii integral și la termen a acestui contract creditoarea va renunța în mod irevocabil la creanța sa. potrivit contractului de cesiune creanța a fost cesiontă sub condiție, părțile prevăzând că aceasta se va îndeplini la aproximativ_ . Astfel, contractul de cesiune nu a fost executat, motiv pentru care renunțarea în mod irevocabil la creanță nu produce efecte până la acel moment. În aceste condiții rezultă în mod evident faptul că, atât la momentul înscrierii în tabelul preliminar, cât și în prezent, creanța nu este stinsă, declarația de renunțare la creanță operând în situația în care contractul de cesiune este executat.
În considerarea argumentelor sus menționate, administratorul judiciar a înscris creanța creditoarei SC CZ&K S. în tabelul preliminar, însă sub condiție suspensivă, respectiv cea a executării contractului de cesiune încheiat între părți. Până la momentul îndeplinirii acestei condiții sau până la dovedirea stingerii creanței administratorul judiciar a arătat că nu poate elimina creditoarea din tabel, privând-o astfel de dreptul de a-și recupera creanța în vreun fel.
Analizând contestația la tabelul preliminar de creanțe, raportat la dispozițiile art. 73 din Legea nr.
85/2006, judecătorul sindic reține următoarele :
Prin încheierea de ședință din 15 mai 2013, urmare a respingerii recursului declarat de către debitoarea SC A. S. și a încetării efectelor suspendării efectelor executorii a sentinței civile nr. 4472/_ prin care s-a deschis procedura generală a insolvenței debitoarei, s-a fixat termenul limită pentru depunerea
cererilor de admitere a creanțelor la data de 03 iulie 2013, termenul limită pentru verificarea, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 06 august 2013, și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 11 septembrie 2013.
La 28 iunie 2013, creditoarea SC CZ & K S. a formulat o declarație de creanță prin care a solicitat înscrierea sa în tabelul de creanțe al debitoarei cu o creanță chirografară în cuantum de 871.631,03 lei, creanță care urmare a analizei efectuate de administratorul judiciar a și fost înscrisă în tabelul preliminar de creanțe.
La 6 martie 2013, în perioada în care efectele executorii ale sentinței de deschidere a procedurii generale a insolvenței erau suspendate, între debitoarea SC A. S. și creditoarea SC CZ & K S. s-a încheiat un contract de tranzacție debitoarea a recunoscut că datorează creditoarei suma de 871.631,04 lei, convenind încheierea în viitor a unui contract de cesiune de creanță prin care debitoarea va transmite SC CZ & K S. creanța sa izvorâtă din contractul din 16 iunie 2011 reprezentând gatanție de responsabilitate la lucrările efectuate de către SC A. S. față de debitorul cedat SC ERP TÂRGU MUREȘ S. în sumnă de 636.329,30 lei, iar în urma semnării și îndeplinirii integral și la termen al contractului de cesiune, creditoarea SC CZ & K
S. ar fi urmat să renunțe în mod irevocabil la creanța sa în valoare de 871.631,04 lei și că după renunțare nu mai are nici o altă pretenție prezentă și viitoare față de SC A. S. .
Judecătorul sindic achiesează susținerilor administratorului special potrivit cărora tranzacția este un contract prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă, însă potrivit convenției intervenită între părți aceasta urmează a produce efecte doar la momentul îndeplinirii cumulative a două condiții, respectiv semnarea contractului de tranzacție și îndeplinirii integral și la termen a contractului de cesiune, ori așa cum au susținut atât administratorul judiciar cât și creditoarea SC CZ & K S., suntem în prezența unui act juridic afectat de o condiție suspensivă, respectiv aceea a încheierii contractului de cesiune de creanță.
Având în vedere faptul că potrivit art. 1400 Cod civil, condiția este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligației, astfel că până la îndeplinirea condiției suspensive raportul juridic afectat de această modalitate nu există, astfecă nici obligația creditoarei de a renunța la declarația de creanță nu este născută, aceasta fiind în drept să formulaze o asemenea declarație și de a fi și înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei, creanța acestei creditoare fiind certă, lichidă și exigibilă.
Față de cele de mai sus, raportat la dispozițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de administratorul special M. GYONGYVER în contradictoriu cu creditoarea SC CZ & K S. și lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "S. C. "; desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC A. S. .
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă, judecătorul sindic va dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului S. izat C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de administratorul special M. GYONGYVER în contradictoriu cu creditoarea SC CZ & K S. și lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "S. C. "; desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC A. S. .
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului S. izat C. .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
← Sentința civilă nr. 972/2013. Contestație. Faliment,... | Încheierea civilă nr. 794/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|