Sentința civilă nr. 2208/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Dosar nr._ /a4

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2208/2013

Ședința publică din data de 11 septembrie 2013 Instanța este constituită:

JUDECĂTOR SINDIC: CALUDIU G. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind soluționarea contestației la tabelul preliminar de creanțe formulate de contestatoarea SC SS în contradictoriu cu administratorul judiciar C. S. C. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC A. S. .

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul administratorului judiciar, d-ul avocat S. C. și practicianul în insolvență, d-na Țico Codruța Lavinia, cu împuternicire depusă la dosarul cauzei, lipsind reprezentantul contestatoarei.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a depus în data de 13 august 2013, de către contestatoare, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei iar în data de 6 septembrie 2013, administratorul judiciar a înregistrat la dosar întâmpinare.

Reprezentanții administratorului judiciar arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de

invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, judecătorul sindic acordă cuvântul pe

fondul contestației.

Reprezentanta administratorului judiciar solicită admiterea parțială a contestației și pe cale de consecință înscrierea creditoarei SC SS în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei, sub condiție suspensivă și fără drept de vot doar în ceea ce privește suma de 105.726,70 lei.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 5 august 2013, contestatoarea SC S.

S. a contestat tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC A. S., solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și înscrierea sa în cest tabel cu suma de 18.903,88 lei creanță scadentă și cu suma de 133.139,85 lei creanță provizorie.

În motivarea contestației contestatoarea a arătat că la data de_ s-a încheiat un contract de cesiune prin care debitoarea i-a cedat contestatoarei o parte din creanța condiționată deținută împotriva SC ERP TÂRGU MUREȘ S., suma cedată fiind în valoare de 105.726,70 lei și reprezentând lucrări executate și neachitate din factura nr.6155/_, scadentă la_, lucrări ce fac obiectul contractului nr.R-RO-F- N 021300/6245/001 încheiat la_ . așadar, cesiunea de creanță ce face obiectul contractului de cesiune este mai mică decât suma solicitată și înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor. Diferența de sumă rezultată în cuantum de 46.317,03 lei face obiectul unor relații contractuale desfășurate în baza a două contracte. Astfel, Contractul comercial nr. AR-RO-F-N 017000/6245/002 încheiat la data de_, între creditorul SC SS, în calitate de subantreprenor, și debitorul SC A. S., în calitate de antreprenor, având ca obiect "lucrări de fabricare, transport si montare la fața locului a diferitelor structuri și piese metalice din oțel inoxidabil și oțel negru și a pupitrului de comanda proiecție la cinematograful Cinema City din centrul comercial GALLERIA ARAD";. La art. 2.1 din contractul mai sus menționat, părțile contractante, de comun acord, au stabilit valoarea contractului, la art. 6.6 s-a stabilit cuantumul garanțiilor de bună execuție și de responsabilitate și modalitățile și termenele de restituire a acestora, iar la art. 6.8 s-au precizat termenele de plată a facturilor intermediare de lucrări și a facturii finale. Conform contractului mai sus citat, până la data prezentei, au fost înregistrate următoarele debite restante: 1.170,86 lei reprezentând garanție de buna execuție scadentă la_ și nereturnată, din factura nr. 2625/_ ; 13.172,47 lei reprezentând garanție de responsabilitate scadentă la_, din factura nr. 2646/_ . La data de_ creditorul SC SS, în calitate de subantreprenor, a încheiat cu debitorul SC A. S., în calitate de antreprenor, contractul comercial nr. AR- RO-F-N 021300/6245/001, având ca obiect "lucrări de fabricare, transport si montare la fața locului a diferitelor structuri și piese metalice din oțel inoxidabil și oțel negru și a pupitrului de comanda proiecție la

cinematograful Cinema City din centru comercial EUROPEAN RETAIL PARK - PROMENADA MALL Târgu Mureș";. La art. 2.1 din contractul mai sus menționat, părțile contractante, de comun acord, au stabilit valoarea contractului (modificată prin act adițional nr. 1/_ ), la art. 6.6 s-a stabilit cuantumul garanțiilor de buna execuție și de responsabilitate și modalitățile și termenele de restituire a acestora, iar la art. 6.8 s-au precizat termenele de plată a facturilor intermediare de lucrări și a facturii finale. Conform contractului mai sus citat, până la data prezentei, au fost înregistrate următoarele debite restante: 17.662,01 reprezentând garanție de buna execuție scadentă la_ și nereturnată, din factura nr. 6100/_ ; 71.01 lei reprezentând debit neachitat scadent la_, din factura nr. 6155/_ ; 14.240,68 lei reprezentând garanție de responsabilitate scadentă la_, din factura nr. 6155/_ . Așadar, creditoarea deține împotriva debitoarei o creanța în valoare de 152.043,73 lei din care 188.903,88 lei creanță scadentă și 133.139,85 lei creanță nescadentă, sub condiție.

Prin poziția procesuală depusă la dosar la data de 6 septembrie 2013, administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. C. a solicitat admiterea parțială a contestației formulată de creditoarea SS și, în consecință, înscrierea acesteia în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 152.043,73 lei după cum urmează: 18.903,88 lei cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 7, 27.413,15 lei creanță nescadentă înscrisă provizoriu la masa credală conform art. 64 alin. 4, 105.726,70 lei creanță nescadentă, admisă provizoriu conform art. 64 alin. 4, sub condiția suspensivă a îndeplinirii contractului de cesiune.

În susținerea poziției procesuale administratorul judiciar a arătat că la data de 5 decembrie 2012, împotriva debitoarei A. S. s-a dispus de către Tribunalul Specializat C. deschiderea procedurii insolvenței în formă generală în dosarul nr._ . Procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 a fost suspendată de la data de 28 decembrie 2012 până la data de 10 mai 2013 când a fost soluționat recursul declarat de către debitoare împotriva sentinței de deschidere a procedurii insolvenței. Ca urmare a respingerii acestui recurs, procedura demarată la data de 5 decembrie 2012 a fost reluată, fiind stabilite noi termene pentru depunerea declarațiilor de creanță, întocmirea și afișarea tabelului preliminar al creanțelor. În îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege, administratorul judiciar a procedat la republicarea notificării privind deschiderea procedurii insolvenței în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 781 din_ . Potrivit dispozițiilor judecătorului sindic a fost stabilit termenul pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor data de 3 iulie 2013. La data de 2 iulie 2013, creditoarea SS a formulat o declarație de creanță solicitând înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 152.043,73 lei.

În urma analizării declarației de creanță și a documentelor depuse în probațiune, dintr-o eroare materială, s-a procedat la înscrierea acestei creditoare cu toată suma ca fiind sub condiție suspensivă, fără drept de vot. În realitate, creanța de 152.043,73 lei este compusă din următoarele sume: 18.903,88 lei formată din 1.170,86 lei reprezentând garanție de bună execuție scadentă la data de_ și nereturnată, din factura 2625/_, 17.662,01 lei reprezentând garanție de bună execuție scadentă la data de_ și nereturnată, din factura 6100/_ și 71,01 lei debit neachitat scadent la_ din factura 6155/_ . Această sumă totală este o creanță pură și simplă ce urmează a fi înscrisă în tabel cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 7; 27.413,15 lei formată din 13.172,47 lei reprezentând garanție de responsabilitate scadentă la_, din factura 2646/_ și 14.240,68 lei reprezentând garanție de responsabilitate scadentă la_, din factura 6155/_ . Având în vedere că această sumă nu era scadentă la data deschiderii procedurii aceasta va fi înscrisă provizoriu la masa credală conform art. 64 alin. 4, putând participa la distribuiri de sume în măsura prevăzută de Legea nr. 85/2006; 105.726,70 lei provine din încheierea contractului de cesiune prin care A. S. a cedat creditoarei SS o parte din creanța condiționată deținută împotriva ERP Targu Mureș S., suma cedată fiind cea mai sus menționată. Scadența pentru această sumă este "aproximativ la data de_ ";, astfel cum rezultă din contractul de cesiune. Pe cale de consecință această creanță este o creanță este afectată de condiția suspensivă a îndeplinirii contractului de cesiune, motiv pentru care se impune înscrierea acesteia sub condiție suspensivă în tabelul preliminar al creanțelor, fără drept de vot conform art. 64 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.

Pe cale de consecință, suma cuprinsă în declarația de creanță a fost greșit interpretată ca fiind în totalitate o creanță afectată de condiția suspensivă a îndeplinirii contractului de cesiune.

În ceea ce privește solicitarea contestatoarei ca în baza creanței sale să poată participa la adunarea creditorilor, să aibă drept de vot și să participe la distribuiri de sume și până la îndeplinirea condiției suspensive a creanței aflată sub condiție, administratorul judiciar consideră că este neîntemeiată și nefondată. Potrivit art. 64 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 "Titularii creanțelor sub condiție suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv creanțele a căror valorificare este condiționată de executarea în prealabil a debitorului principal, vor fi îndreptățiți să voteze și să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiției respective."; Așadar, creditoarea nu poate beneficia de un drept de vot pentru o creanță la care legiuitorul a făcut referire în mod expres cu privire la modalitatea în care creditorii ale căror creanțe sunt sub condiție suspensivă pot vota și pot participa la distribuiri de sume. Mai mult decât atât, și pentru o parte

din restul de creanță de 46.317,03 lei, care a fost înscrisă cu drept de vot, participarea la distribuiri de sume se poate face doar în măsura prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Analizând contestația formulată de contestatoarea SC SS, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 15 mai 2013, urmare a respingerii recursului declarat de către debitoarea SC A. S. și a încetării efectelor suspendării efectelor executorii a sentinței civile nr. 4472/_ prin care s-a deschis procedura generală a insolvenței debitoarei, s-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 03 iulie 2013, termenul limită pentru verificarea, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 06 august 2013, și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 11 septembrie 2013.

La 2 iulie 2013 creditoarea SC SS a formulat declarație de creanță împotriva averii debitoarei solicitând înscrierea în tabelul de creanțe cu creanța chirografară în cuantum de 152.043,73 lei reprezentând contravaloare lucrări executate în conformitate cu contractele nr. AR-RO-F-N 017000/6245/002 și nr. AR-RO-F-N 021300/3245/001 încheiate cu debitoarea SC A. S. (vol. IV declarații de creanță).

La 6 martie 2013, între debitoarea SC A. S. și creditoarea SC SS s-a încheiat contractul de tranzacție și act adițional la contractul de subantrepriză nr. 21200/6251/001/_ prin care creditoarea a renunțat în mod irevocabil la declarația sa de creanță depusă în dosarul nr._ și de asemenea a renunțat în mod definitiv și irevocabil la judecata dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C. -N.

.

De asemenea, creditoarea s-a obligat ca după plata sumei din partea debitoarei în valoare de 9.330,67 lei, să renunțe în mod irevocabil la diferența din creanța sa în sumă de 168.938,56 lei izvorâtă din contractul de subantrepriză și declară că după această renunțare nu mai are nici o altă creanță și pretenție prezentă și viitoare față de debitoare (filele 105-106 dosar asociat a8), suma de 9.330,67 lei fiind achitată la data de 10 aprilie 2013 (fila 104 dosar asociat a8).

Tranzacția este un contract prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Odată încheiată, tranzacția produce un efect extinctiv, astfel că renunțând la orice drept de creanță față de debitoare, creditoarea SC SS nu mai deține calitatea de creditoare a debitoarei, pentru creanțele izvorâte din contractul cu privire la care părțile au tranzacționat, respectiv contractul de subantrepriză nr. AR-RO-F-N 021300/3245/001, și implicit nu mai are calitatea de creditor, așa cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește contractul de subantrepriză nr. AR-RO-F-N 017000/6245/002 în temeiul căruia creditoarea a invocat o creanță în cuantum de 1.170,86 lei, scadentă la data de 29 februarie 2012 și 13.172,47 lei scadentă la 28 ianuarie 2014, sume reprezentând garanție de bună execuție, respectiv garanție de responsabilitate, judecătorul sindic reține că atașat declarației de creanță nu a fost depus și contractul în temeiul căruia au fost emise aceste facturi, în cauză nu se poate verifica nici caracterul cert, lichid și exigibil al acestor creanțe, respectiv condițiile în care se eliberează garanția de execuție și garanția de responsabilitate, astfel că nici în ceea ce privește această creanță, susținerile creditoarei contestatoare nu sunt întemeiate.

Față de cele de mai sus, raportat la dispozițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de contestatoarea SC S.

S. în contradictoriu cu administratorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "S. C. "; desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC A. S. .

În temeiul art. 164 Cod procedură civilă, judecătorul sindic va dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de contestatoarea SC SS în contradictoriu cu administratorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ

"S. C. "; desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC A. S. .

În temeiul art. 164 Cod procedură civilă dispune conexarea prezentei cauze la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2208/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței