Sentința civilă nr. 2316/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr._ /a8
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2316/2013
Ședința publică din data de 18 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației împotriva procesului verbal al adunării Generale a Creditorilor formulată de creditoarea SC E. C. I. S., cu privire la adunarea generală a creditorilor debitoarei SC A. &G. I. E. S. .
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din 4 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, când judecătorul sindic, având nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea pentru termenele din datele de 11 septembrie 2013 și, respectiv pentru termenul din data de azi, 18 septembrie 2013, când a hotărât următoarele :
JUDECĂTORUL SINDIC:
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 27 august 2013, creditoarea SC E. C.
I. S., a contestat procesul-verbal al adunării creditorilor debitoarei SC A. & G. I. E. S., solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și constatarea nelegalității adunării creditorilor si a procesului verbal al adunării creditorilor si, pe cale de consecința, desființarea hotărârilor adunării creditorilor debitoarei adoptate, mai ales cele adoptate in temeiul punctului 2 al ordinii de zi al adunării si, reținând netemeinicia si nelegalitatea planului de reorganizare propus, sa se dispună în consecința înlăturarea implementării planului de reorganizare propus.
În motivarea contestației contestatoarea a apreciat că administratorul judiciar, in înțelegere prealabila cu anumiți creditori - E. GAZ, ELECTRICA, C. DE A., au creat nelegal o categorie de creditori cu drept de vot, prevalându-se de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 85/2006, pe care i-a înglobat pe cei enumerați, cu scopul de a obține drept de vot si a implementa planul de reorganizare propus. Acest fapt este intarit si de împrejurarea ca, anterior deschiderii dezbaterilor, însuși administratorul judiciar a îndrumat creditorii prezenți sa voteze pentru implementarea planului de reorganizare propus, fapt interzis de lege, de etica si deontologia profesionala a practicianului in insolventa.
Astfel, în susținerea celor prezentate, contestatoarea a solicitat in mod expres judecătorului-sindic, sa cerceteze amănunțit, in detaliu, tabelul preliminar al creanțelor debitoarei publicat in BPI nr. 7541/_, aflat la dosarul cauzei, si astfel sa constate ca acel si tabel nu conține o categorie separata, cu drept de vot, formata din creditorii E. GAZ, ELECTRICA, C. DE A. . Pe cale de consecința, in adunarea creditorilor, votul legal aparține următoarelor categorii de creditori: creditori salariali, creditori garantați, creditori bugetari, creditori chirografari. Prin Hotărârea nr.1787/_, judecătorul sindic a dispus definitivarea tabelului de creanțe al debitoarei SC A & G I E S. in forma publicata în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 7541/_, cu modificări în ceea ce privește creanța creditoarei SC A A S., care va înscrisă cu o creanță chirografară în cuantum de 549,23 lei și a SC N. P. S., cu o creanță chirografară în cuantum de 720,20 lei. Așadar, contestatoarea a arătat ca judecătorul-sindic nu a dispus modificarea tabelului preliminar prin crearea unei noi categorii de creanța.
Contestatoarea a precizat faptul că nu este legal ca prin planul de reorganizare sa fie formata o noua categorie de creditori si aceștia sa aibă drept de vot in adunarea in care se stabilește dacă se implementează sau nu planul de reorganizare propus, considerând că dreptul de vot in adunarea creditorilor in cauza îl acorda tabelul de creanța si nu planul de reorganizare. Planul de reorganizare se construiește in funcție de tabelul de creanța si nu tabelul de creanța (categoriile de creditori cu drept de vot) in funcție de planul de reorganizare.
Contestatoarea a afirmat faptul ca in adunarea creditorilor din data de_ drept de vot aveau doar categoriile de creditori care apar pe tabelele de creanțe si nu o categorie instituită daca se aproba planul de reorganizare.
In aceeași ordine de idei, contestatoarea a menționat că cei trei creditori amintiți mai sus nu sunt furnizori captivi, aceste utilități putând fi procurate de societate si de la alți furnizori. Cu titlu de exemplu, a arătat ca E. GAZ furnizează si energie electrica, iar gaz poate fi furnizat si de societatea CONCORDIA.
De asemenea, contestatoarea a precizat faptul că planul de reorganizare propus a fost netemeinic, nelegal si nu a prezentat o imagine fidela a realității, iar previziunile acestuia au fost efectiv nerealizabile. Planul de reorganizare s-a fundamentat pe opinii proprii, fara sa fie susținute de documente justificative, respectiv nu a existat o lista de inventar completa; nu a existat o evaluare individuala a fiecărui activ; nu a existat o expertiză contabila care sa le spună creditorilor ca valorile contabile de la care s-a pornit planul de reorganizare a oferit o imagine fidela realității economico-contabile a debitoarei; nu s-a arătat in concret care a fost raționamentul previziunilor efectuate in planul de reorganizare propus, astfel incat creditorii sa cunoască pârghiile economico-financiare, respectiv contabile folosite, prin care s-a ajuns la valorile prezentate in planul de reorganizare; creditorii nu au cunoscut realitatea soldurilor inițiale prezentate in buget si in cash-flow; creditorii au fost prejudiciați de dreptul european de a desemna o persoana asistenta care sa le reprezinte interesele in elaborarea planului de reorganizare propus; timpul in care li s-a prezentat planul de reorganizare nu a fost unul rezonabil raportat la complexitatea cauzei de insolventa.
De asemenea, contestatoarea a mai precizat faptul că planul de reorganizare a prevăzut valorificarea unor active din patrimoniul societății in insolventa, insa nu a precizat nici metoda de vânzare si nu a fost cuprins nici regulamentul de valorificare a acestor active. Planul nu a prevăzut ce despăgubiri urmează a fi oferite creditorilor in comparație cu valoarea estimata in caz de faliment, astfel nu se poate stabili daca a existat un tratament corect, echitabil, in cazul creditorilor chirografari, întrucât nu s-a făcut referire la retribuiri/distribuții de sume in caz de faliment.
Contestatoarea a mai menționat faptul că planul de reorganizare nu face mențiuni la sumele recuperate din valorificarea bunurilor proprietate personala a persoanelor pentru care s-a angajat răspunderea personala patrimoniala in condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, ceea ce denota ca intenția administratorului judiciar este aceea de a nu promova astfel de acțiuni. Pe cale de consecința, se probează legătura subiectiva existenta intre administratorul judiciar si persoanele la care s-a făcut mențiune.
Planul de reorganizare a fost astfel conceput încât doar sa tergiverseze cauza de insolventa si este evident ca nu a fost fazabil a fi respectat in condițiile date. Perspectivele de redresare au fost prezentate foarte lacunar, nu au fost descrise in concret, nu au oferit o imagine rezonabila a stării faptice si de drept a societății in insolventa prin raportare la procedura concursuala a insolventei din care contestatoarea face parte.
De asemenea, s-a precizat faptul că nu se arată in concret care a fost aportul adus in elaborarea planului de reorganizare de către administratorul special (creditorii nu au știut ce studii si/sau calificări are, cate planuri de reorganizare judiciara a mai elaborat - experiența) si care a fost aportul adus de către administratorul judiciar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 4 septembrie 2013, administratorul judiciar SP J. S. a solicitat respingerea contestației ca fiind neintemeiata si pe cale de consecința menținerea in întregime a hotărârii adunării generale a creditorilor din data de 21 august 2013.
În susținerea poziției procesuale administratorul judiciar a arătat că in cadrul dosarului nr._ a procedat la convocarea adunării generale a creditorilor pentru data de 21 august 2013, având pe ordinea de zi desemnarea comitetului creditorilor format din A. B. - președinte, DGFP C. si SC K. SS - membrii și discutarea si votarea planului de reorganizate propus de administratorul special H. A. .
În ce privește mersul dezbaterilor, administratorul judiciar a arătat că acesta a fost consemnat in procesul verbal încheiat cu acea ocazie, proces verbal care in conformitate cu dispozițiile cuprinse in art. 14 alin. 6 al Legii 85/2006 a fost înregistrat la dosarul cauzei. Adunarea Generală a Creditorilor a aprobat desemnarea comitetului creditorilor cu următoarea componenta: A. B. - președinte, DGFP C. si C. B. - membrii și a adoptat planul de reorganizare prin votul a 3 categorii din cele 5 care au participat la vot.
S-a arătat că adunarea generala a creditorilor din data de 21 august 2013, a avut ca puncte pe ordinea de zi desemnarea comitetului creditorilor si discutarea, respectiv votarea planului de reorganizare, convocator care in conformitate cu dispozițiile cuprinse in art. 7 din Legea nr. 85/2006 a fost comunicat prin publicare în BPI nr.12.805/_, condiție in care, adunarea generala a creditorilor a fost legala.
In ce privește modalitatea de votare a punctelor cuprinse pe ordinea de zi, administratorul judiciar a precizat faptul că pentru fiecare dintre ele legea reglementează o modalitate diferita de votare. Astfel, daca in ce privește desemnarea comitetului creditorilor, votarea si adoptarea unei hotărâri s-a realizat in conformitate cu dispozițiile cuprinse in art. 15 din Legea nr. 85/2006, votarea planului de reorganizare s-a realizat în conformitate cu dispozițiile cuprinse in art. 100 al aceluiași act normativ. Potrivit alin. 2 al acestui articol,
"fiecare creanța beneficiază de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercita in categoria de creanțe din care face parte creanța respectiva";, iar alineatul 3 indica care sunt categoriile care participă la vot si anume "următoarele creanțe constituie categorii distincte de creanțe care votează separat: a) creanțe
garantate, b) creanțe salariate, c) creanțe bugetare, d) creanțe chirografare stabilite conform art. 96 alin. 1 e) celelalte creanțe chirografare.";
Raportat la aceste prevederi legale, administratorul judiciar a arătat faptul că reiese fara nici un dubiu ca legiuitorul a prevăzut o modalitate distincta de vot in ce privește planul de reorganizare, pe categorii de creante, condiții in care, susținerile contestatoarei, potrivit cărora, votarea planului de reorganizare s-a realizat pe categoriile de creanțe care au fost prevăzute în tabelul definitiv al creditorilor, nu are nici un fel de relevanta. Mai mult, daca s-ar fi votat asa cum dorește contestatoarea, s-ar fi încălcat o norma imperativa a legii, iar sancțiunea aplicabila unei hotarari care a fost adoptata intr-o astfel de maniera este anularea ei ca nelegala.
De altfel, si in cadrul Adunării Generale a Creditorilor administratorul judiciar a informat creditorii atât cu privire la voturile primite in scris, cat si cu privire la modalitatea diferita de votare a celor doua puncte cuprinse pe ordinea de zi, insa rezultatul votului obținut in urma aplicării dispozițiilor cuprinse in art. 100 a nemulțumit contestatoarea.
In ce privește modalitatea in care a fost creata categoria creditorilor prevăzut in art. 96 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar a învederat ca a fost urmata procedura prevăzută de acest text de lege, ea având la baza lista intocmita de debitoare si confirmata de administratorul judiciar in calitatea sa de organ care aplica procedura.
In ceea ce privește susținerile contestatoarei potrivit cărora deși s-a prevăzut valorificarea unor active din patrimoniul societății nu se precizează metoda de valorificare, administratorul judiciar a arătat că â planul de reorganizare a fost intocmit in conformitate cu dispozițiile cuprinse in art. 95 din legea nr. 85/2006, iar potrivit alin. 6 lit. F, acesta poate prevedea "lichidarea parțiala sau totala a activului debitorului in vederea executării planului de reorganizare, care se realizează potrivit dispozițiilor art. 116-120 al legii";. Raportat la aceste prevederi legale, reiese fara nici un dubiu ca valorificarea activului trebuia sa fie precedată de evaluarea bunului in conformitate cu standardele internaționale de evaluare, iar regulamentul de valorificare se supune spre aprobare creditorilor in cadrul unei adunări generale convocate in acest sens.
Având in vedere aceste aspecte, administratorul judiciar a considerat ca planul de reorganizare trebuie sa prevadă doar faptul ca una din masurile adecvate pentru acoperirea pasivului este lichidarea parțiala a unor active a debitoarei, urmând ca modalitatea concreta in care aceasta urmează sa se realizeze sa urmeze procedura prevăzută de art. 116-120, procedura distincta decat cea prevăzuta pentru adoptarea planului de reorganizare.
Referitor la despăgubirile care urmează sa fie oferite creditorilor in comparație cu valoarea estimata in caz de faliment, in opinia administratorului judiciar, este evident ca, in cazul in care societatea debitoare ar ajunge la faliment, singura categorie de creditori care ar fi îndestulata ar fi categoria creditorilor garantați, in condițiile in care toate bunurile proprietatea societății au fost grevate de sarcini in favoarea celor doi creditori garantați A. B. si DGFP C. . Raportat la aceasta stare de fapt, se consideră ca o îndestulare a creditorilor chirografari chiar si într-o proporție de 50% le este favorabila decât perspectiva falimentului, caz in care s-ar indestula in proporție de 0 % din creanțele înscrise in tabelul definitiv al creditorilor.
Pe de alta parte, bunurile debitoarei au fost grevate de sarcini in favoarea a doi dintre creditori, respectiv A. B. si DGFP C., condiții in care nici nu era necesara efectuarea vreunei evaluări, raportat la prevederile cuprinse in art. 41 alin. 2 potrivit cărora "in cazul in care valorificarea activelor asupra cărora poarta garanția se va face la un preț mai mare decat suma inscrisa in tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferența favorabila va reveni creditorului garantat, chiar daca o parte din creanța sa fusese inscrisa drept creanța chirografara, pana la acoperirea creanței principale si a accesoriilor ce se vor calcula";.
Privitor la faptul ca nu s-au facut mențiuni la sumele recuperate din valorificarea bunurilor proprietatea personala a persoanelor pentru care s-a angajat răspunderea patrimoniala in condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar a arătat ca, in exercitarea atribuțiilor care îi revin, a procedat la analizarea documentelor contabile ale societății, întocmind raportul cu privire la cauzele si împrejurările care au determinat intrarea societății in încetare de plați, raport care in conformitate cu prevederile legale a fost comunicat prin publicare in BPI. In ce privește incidența in cauza a dispozițiilor cuprinse in art. 138, administratorul judiciar a concluzionat ca nu au fost identificate astfel de elemente, iar in măsura in care ele vor fi identificate se vor lua masurile adecvate.
Ținând cont de aceste aspecte, in condițiile în care, potrivit actelor contabile prezentate nu au existat indicii ca sunt incidente dispozițiile art. 138 al legii, este clar ca planul de reorganizare nu ar fi putut sa prevadă recuperarea unor astfel de sume.
Pe de alta parte, administratorul judiciar a mai arătat că, in formularea unei astfel de acțiuni legea recunoaște legitimare procesuala activa si altor categorii de persoane decat administratorului judiciar, urmand ca in cazul in care contestatoarea considera ca sunt incidente dispozițiile art. 138, sa se formuleze o cerere in acest sens si sa se facă dovada existentei unui prejudiciu, precum si a unui raport de cauzalitate intre faptele comise si ajungerea societății in încetare de plați.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, judecătorul sindic reține că potrivit art. 209 alin. 1 Cod civil, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, iar potrivit alin. 2, au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. 1, persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice. Analizând contestația formulată, aceasta conține doar o semnătură fără precizarea persoanei care a semnat și a calității acesteia în cadrul contestatoarei pentru a se putea verifica îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate menționate anterior, însă la termenul de judecată din 4 septembrie 2013, administratorul statutar al contestatoarei a arătat în mod expres că își însușește contestația, astfel că, administratorul statutar ratificând mandatul acordat persoanei semnatare, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației, judecătorul sindic reține că potrivit art.14 alin. 7-8 din Legea nr. 85/2006, "Hotararea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul- sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor. (8) Cererea prevăzută la alin. (7) va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor și va fi soluționată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului și a creditorilor. În cazul în care a fost constituit comitetul creditorilor, va fi citat și președintele acestuia."; Astfel, termenul pentru depunerea contestației a început să curgă la data de 21 august 2013 și s-a împlinit la 27 august 2013, iar prezenta contestație a fost transmisă prin serviciul de curierat la 24 august 2013 (fila 12), ori având în vedere dispozițiile art. 183 Cod procedură civilă, contestația a fost înregistrată anterior împlinirii termenului prevăzut de art. 14 alin. 8 din Legea nr. 85/2006, astfel încât judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației.
Potrivit procesului verbal al Adunării generale a Creditorilor debitoarei SC A. & G. I. E. S. din data de 21 august 2013, creditorii au aprobat desemnarea comitetului creditorilor cu următoarea componenta: A. B. - președinte, DGFP C. si C. B. - membrii și au adoptat planul de reorganizare prin votul a 3 categorii din cele 5 care au participat la vot.
Criticile formulate de către contestatoare se circumscriu celui de al doilea punct al ordinii de zi, respectiv procedura de adoptare a planului de reorganizare, iar având în vedere temeiul de drept pe care contestatoarea a insistat să formuleze contestația, respectiv art. 14 alin 7-8 din Legea nr. 85/2006, raportat la principiul disponibilității reglementat de art. 9 alin. 2 Cod procedură civilă, judecătorul sindic va analiza contestația raportat la procedura de votare în cadrul adunării, celelalte aspecte legate de oportunitatea măsurii, tratamentul creanțelor în plan fiind inadmisibile pe această cale procedurală aleasă, pe de o parte elementele legate de oportunitate excedând controlului judecătorului sindic conform art. 11 alin. 2, iar problemele legate de legalitatea planului, respectarea cerințelor de validitate a acestuia se analizează în procedura confirmării planului de reorganizare iar nu în procedura reglementată de art. 14 alin. 7-8 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 96 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, "în vederea administrării eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separata de creanțe, compusa numai din acele creanțe chirografare care, in sensul art. 49 alin. (1), aparțin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfășura si care nu pot fi înlocuiți. Lista acestor creanțe trebuie confirmata de administratorul judiciar."; Astfel, desemnarea acestei categorii speciale de creanțe, se face prin planul de reorganizare, iar furnizorii creditori incluși în această categorie, SC FFEE "Electrica F. Transilvania N. "; SA, SC E. E. R. SA și C. de Apă S. SA reprezintă furnizori fără de care activitatea debitoarei nu poate continua, iar contestatoarea nu a făcut dovada că aceștia puteau fi înlocuiți, fără costuri suplimentare și fără perturbarea activității economice a debitoarei în perioada de reorganizare. Mai mult, această listă a fost comunicată de administratorul special administratorului judiciar în termenul în care a și predat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, respectiv la data de 18 martie 2013. De asemenea, art. 100 alin. 3 lit. d) prevede în mod expres că reprezintă o categorie distinctă de vot categoria creanțelor chirografare stabilite conform art. 96 alin. 1. Raportat la acest raționament, susținerea contestatoarei cum că votul trebuie luat în considerare potrivit tabelului de creanțe nu poate fi reținută, căci legiuitorul a prevăzut o modalitate specială, derogatorie de vot în situația votării planului de reorganizare prevăzută de art. 100 din Legea nr. 85/2006, iar componența creanțelor incluse în categoria furnizorilor indispensabili se face prin planul de reorganizare, așa cum prevede în mod expres art. 96 alin. 1 din același act normativ. Mai mult, categoria specială prevăzură de art. 96 alin. 1 este o categorie care apare doar în situația reorganizării societății debitoare, nefiind o categorie propriu zisă de creanțe, cum a lăsat să se înțeleagă în mod eronat contestatoarea.
Raportat la modul de mai sus, judecătorul sindic reține că în mod corect administratorul judiciar a configurat categoria creanțelor chirografare stabilite conform art. 96 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și în mod corect a cuantificat voturile exprimate cu privire la planul de reorganizare în conformitate cu dispozițiile
speciale ale art. 100 din Legea nr. 85/2006, astfel că raportat la dispozițiile art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge contestația împotriva procesului verbal al Adunării Generale a Creditorilor formulată de creditoarea SC E. C. I. S., J_, CUI 5774070, cu privire la adunarea generală a creditorilor debitoarei SC A. & G. I. E. S. .
În temeiul art. 139 Cod procedură civilă, judecătorul sindic va dispune conexarea prezentei cauze la dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Â R Ă Ș T E:
Respinge ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității de reprezentant și excepția tardivității formulării contestației.
Respinge contestația împotriva procesului verbal al Adunării Generale a Creditorilor formulată de creditoarea SC E. C. I. S., J_, CUI 5774070, cu privire la adunarea generală a creditorilor debitoarei SC A. & G. I. E. S. .
În temeiul art. 139 Cod procedură civilă dispune conexarea prezentei cauze la dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
← Sentința civilă nr. 236/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 1681/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|