Sentința civilă nr. 3570/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a5 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3570
Ședința publică din 04 septermbrie 2013
Completul compus din:
Judecător-sindic: L. M. Grefier: C. A.
S-a luat în examinare cererea formulată de contestatoarea H. S., cu domiciliu în C. -N., str. Câmpului, nr. 97, jud. C., pentru completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3070 din_, pronunțată în dosarul nr._ privind pe debitoarea SC A. T. S. Z. .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la fila 129 din dosar este înregistrată cererea formulată de reprezentanta contestatoarei prin care solicită judecarea cererii de completare dispozitiv și în lipsă.
Judecătorul-sindic în baza actelor de la dosar lasă cauza în pronunțare asupra cererii de completare a dispozitivului.
JUDECĂTORUL-SINDIC,
Prin cererea înregistrată la dosar la data de_ contestatoarea H. S., solicită completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3070 din_ în sensul constatării faptului că contestatoarei nu-i mai revine obligația de plată a niciunei sume de bani aferente vânzării din_ și obligarea lichidatorului la perfectarea acestui contract de vânzare cumpărare.
În motivarea completării solicitate se arată că în considerentele hotărârii instanța s-a pronunțat pe solicitarea contestatoarei de a constata că subscrisei nu-i mai revine obligația achitării niciunei sume de bani cu titlu de TVA pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare însă în dispozitiv a omis să dispună acest lucru ci a constatat numai că sunt îndeplinire condițiile prevăzute de art. 93*1 din Legea insolvenței pentru executarea de către lichidatorul judiciar al debitoarei a obligațiilor rezultând din antecontractul de vânzare-cumpărare din_ și a dispus respingerea solicitării de obligare a lichidatorului la inserarea in cuprinsul contractului de vânzare a cotei de TVA de 24%.
În drept cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 281/2 Cod procedură civilă. Examinând cererea formulată instanța reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ sub nr. dosar_ /a5 S. H. contestă măsura lichidatorului dispusă prin Raportul emis la data de 16 aprilie 2013, prin care solicită: desființarea măsurii
1
lichidatorului și în consecință aprobarea cererii cu privire la cesiunea Antecontractului de vânzare cumpărare nr. 10 din data de_ de la contestatoare către părinții săi, Bălan Alexandru și Bălan Virginia și în consecință obligarea lichidatorului judiciar la validarea acestei cesiuni în numele vânzătoarei SC A. trail S., iar în subsidiar, să se constate că lui H. S. nu-i mai revine obligația de plată a nici unei sume de bani aferente vânzării și să fie obligat lichidatorul judiciar la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică în care cota de TVA menționată în contract să fie de 24% și nu de 5%.
Prin Sentința civilă nr. 3070 - rămasă definitivă prin nerecurare - s-a admis în parte contestația formulată, s-a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 93/1 din Legea insolvenței pentru executarea de către lichidatorul judiciar al debitoarei a obligațiilor rezultând din antecontractul de vânzare cumpărare din_ și s-a respins ca nefondată cererea privind obligarea lichidatorului judiciar la darea acordului privind cesiunea antecontractului din_, precum și petitul privind obligarea la inserarea în contractul autentic a mențiunii privind cota de 24% a TVA-ului.
Pentru a dispune în acest s-a reținut că obligația plății TVA revine promitentului vânzător, astfel încât nu se poate transfera această neexecutare a obligației în sarcina promitentului cumpărător.
În condițiile constatării ca îndeplinite a cerințelor cumulative cerute de dispozițiile art. 931din Legea nr. 85/2006 nu poate fi condiționată perfectarea antecontractului încheiat de părți de plata unor sume de bani reprezentând TVA, ori de achitarea, pe numele debitoarei, a contravalorii impozitului pe terenul și construcția ce urmează să facă obiectul contractului autentic - în condițiile în care și acest impozit cade în sarcina promitentului vânzător - în speță a debitoarei.
Pentru considerentele expuse, constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 93/1 din Legea insolvenței, s-a dispus executarea de către lichidatorul judiciar al debitoarei a obligațiilor rezultând din antecontractul de vânzare cumpărare din_ .
În aceste condiții instanța apreciază că nu se impune completarea dispozitivului sentinței civile în sensul solicitat.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondată cererea formulată de contestatoarea H. S., cu domiciliu în C. -N., str. Câmpului, nr. 97, jud. C., de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3070/_ .
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04 septembrie 2013 la sediul instanței.
Judecător-sindic, | Grefier, | |
L. M. | C. | A. |
Red. L.M./_
Dact.C.A./_ /34 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
2
← Încheierea civilă nr. 1662/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 5630/2013. Contestație. Faliment, procedura... → |
---|