Sentința civilă nr. 2469/2013. Procedura insolvenței

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2469/2013

Ședința publică din data de 30 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii simplificate a insolvenței deschisă împotriva debitoarei S.C. DSR.L., la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C.I.I. S. N., d-na practician în insolvență S. N.

, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că sentința prin care s-a soluționat cererea de antrenare a răspunderii a rămas irevocabilă, prin nerecurare.

Instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.

Reprezentanta lichidatorului judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, solicită închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului din fondul de lichidare.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 15 mai 2013, lichidatorul judiciar C.I.I S. N. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC DS, radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că, în cadrul procedurii simplificate a insolvenței a efectuat operațiunile de lichidare prevăzute de legea insolvenței și aduse la cunoștința instanței prin rapoartele depuse la dosar.

De asemenea, a mai arătat că, prin sentința civilă nr. 20/_ s-a dispus intrarea în faliment în procedura simplificată a debitoarei, fiind numit în calitate de lichidator judiciar.

Lichidatorul judiciar a menționat că a efectuat notificările cu privire la deschiderea insolvenței simplificate și a înlocuit tabelul preliminar al creanțelor, care a fost publicat în BPI nr. 4037/_, acesta fiind definitivat în această formă, cuprinzând creanțe totale în sumă de 6.396,21 lei.

Având în vedere că lichidatorul judiciar a identificat fapte prevăzute la art.138 din Legea nr.85/2006, acesta a întocmit cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari IANCĂU D. DUMITRU și IANCĂU SANDA LUCIA în dosar nr._ /a1, cererea fiind admisă pentru suma de 6.396,21 lei.

Lichidatorul judiciar a arătat că, a notificat creditorii din tabelul definitiv, cu privire la solicitarea către aceștia, în sensul avansării de sume necesare continuării procedurii, însă nu a primit nici un răspuns favorabil și prin urmare, întrucât nu există bunuri în averea debitoarei și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare, a solicitat închiderea procedurii, în baza art. 131 din Legea 85/2006.

De asemenea, lichidatorul judiciar a menționat faptul că, în perioada precedentă, a detaliat cheltuieli efectuate în sumă de 617,30 lei, în perioada curentă,

nu a efectuat cheltuieli de procedură și prin urmare, totalul cheltuielilor de procedură este de 617,30 lei, până în prezent.

În acest sens, lichidatorul judiciar a precizat că, aceste cheltuieli,au fost depuse în copie în rapoartele de activitate, și cuprind:

-în raportul de activitate 468: taxe ONRC- 167 lei din_, taxe ONRC- 167 lei din_, taxe poștă- 9,80 lei din_, taxe poștă- 14,70 lei din_, cu notificarea debitoarei și a administratorilor statutari despre deschiderea insolvenței, publicitate în ziarul România Liberă- 92,64 lei din_, cu publicarea notificării privind deschiderea insolvenței, taxa judiciară de timbru- 123,82 lei plus 0,30 lei.

-în raportul de activitate 498: taxe postă- 9,80 lei din_, cu notificarea celor doi administratori statutari cu privire la tabelul preliminar al creanțelor, taxe la Direcția Județeană de evidența persoanelor, în sumă de 32,24 lei din_, pentru actualizarea domiciliului celor doi pârâți în dosarul asociat nr._ /a1.

Lichidatorul judiciar a solicitat aprobarea unui onorariu de 3.000 lei cu plata din fondul de lichidare, dat fiind faprul că debitoarea nu are disponibilități bănești.

Având în vedere că în patrimoniul societății nu mai există bunuri care să poată fi valorificate, lichidatorul judiciar a apreciat că se imoune închiderea procedurii de faliment și radierea debitoarei din Registrul Comerțului C. .

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin încheirea civilă nr.20/07 ianuarie 2013 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea S.C.

DS .

De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI nr.4037/_ .

Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate( astfel cum reiese din adresa nr.129135/496/_ a Municipiului C. -

N. ,prin Direcția de Impozite și Taxe Locale, fila 105), însă aceștia nu și-au exprimat disponibilitatea în acest sens, (f.102-104, 107).

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC DS .

Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar C. S. N. de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința în parte cheltuieli de procedură în cuantum de 173,5 de lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.000 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea lichidatorului judiciar C. S. N. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC DS, și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC DS, având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 10570963.

Dispune radierea debitoarei S.C. DS din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează în parte cheltuielile de procedură în cuantum de 173,5 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar C. S. N. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Red DH./tehnored.AA 6 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2469/2013. Procedura insolvenței