Sentința civilă nr. 2481/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a27
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2481/2013
Ședința publică din data de 1 octombrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.
GREFIER - DP
S-au luat spre examinare contestațiile formulate de contestatoarele SC R. SA B. și B. C. S. R. SA împotriva planului de distribuire și a raportului II asupra fondurilor; C. A. GERTRUD împotriva planurilor de distribuire și a raporturilor II și III asupra fondurilor obținute în contul debitoarei SC E. I. S. C. -N., întocmit de lichidatorul judiciar REDRESARE LS, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, d-na Pușcaș R., reprezentantul creditoarei SC F. EXPERT D. SA, d-l avocat Sarău Dragoș Cristian, reprezentantul contestatoarei BC I. S. P. SA, d-l consilier juridic Zeres Alexandru Florin, reprezentantul contestatoarei C. A. GERTRUD, d-l avocat Cârstea A., toți cu delegații depuse în dosarele asociate a28 și a29, conexate prezentului dosar, lipsind ceilalți creditori.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la data de_ răspuns la întâmpinare din partea contestatoarei C. A. GERTRUD, din care câte un exemplar se comunică reprezentanților părților.
Judecătorul sindic acordă cuvântul asupra eventualelor cereri în probațiune.
Reprezentantul contestatoarei C. A. GERTRUD solicită încuviințarea probei cu expertiza contabilă, având ca obiective: determinarea cuantumului sumelor încasate de către debitoare de la CASS C. în perioada_ -_ și în cursul anului 2013, care reflectă valorificarea stocului de medicamente existent în patrimoniu la data intrării în insolvență și stabilirea cuantumului sumelor ce urmează a fi încasate de către debitoare de la CASS C. ca urmare a valorificării stocului de marfă existent în patrimoniul debitoarei la data intrării în insolvență. Depune un înscris cu obiectivele expertizei și arată că prin această probă dorește să dovedească faptul că majoritatea facturilor aferente sumelor încasate de la CASS C. au fost emise înainte de intrarea debitoarei în insolvență astfel încât acestea nu au nicio legătură cu stocul de marfă existent în momentul deschiderii procedurii și nu pot reflecta valorificarea acestuia. Susține că anterior datei deschiderii procedurii insolvenței, au fost emise către CASS
132 facturi pentru suma de 2.470.079,37 lei, rezultând că obiectul garanției SC F. EXPERT
SA nu poate fi extins asupra acestei sume care nu poate fi prin urmare distribuită către această creditoare în contul creanței garantate deținute, cu atât mai mult cu cât cuantumul acesteia este unul provizoriu.
Reprezentantul creditoarei SC F. EXPERT D. SA depune tabelul definitiv consolidat modificat al creanțelor debitoarei publicat în BPI nr. 15389/_, creditoarea pe care o reprezintă fiind trecută cu suma de 1.250.303,50 lei, reprezentând o creanță garantată asupra stocului de bunuri fungibile, produse farmaceutice, medicamente și produsele obținute în urma valorificării acestora, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 305/_, precum și a fructelor obținute urmare a valorificării stocului conform garanției înscrise în Arhiva G. nțiilor mobiliare, astfel încât critica adusă de reprezentantul contestatoarei C. A. GERTRUD nu este întemeiată. Solicită respingerea probei cu expertiza contabilă ca nerelevantă, întrucât nu are importanță care anume dintre bunuri au fost valorificate, în ce modalitate și în ce moment, atâta vreme cât, în temeiul art.6 din Legea nr.99/1999, creditoarea pe care o reprezintă a stabilit garanția asupra unor bunuri fungibile, ceea ce înseamnă că acestea nu sunt individual determinate, nu sunt exhaustiv arătate. Susține că printr-o expertiză contabilă nu se poate determina decât faptul că la data deschiderii procedurii a existat un stoc de marfă cu o anumită valoare, iar la data evaluării acestuia, valoarea lui a fost mai mică.
Reprezentantul contestatoarei BC I. S. P. SA arată că este de acord cu administrarea probei cu expertiza contabilă.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că dacă se va aprecia să este necesară administrarea acestei probe, nu se opune. Referitor la susținerea reprezentantului contestatoarei C. A. GERTRUD, depune tabelul definitiv consolidat modificat al creanțelor, un centralizator privind analizarea facturilor emise după data deschiderii procedurii, respectiv în perioada_ -_, o balanță de verificare luna decembrie 2012, situația veniturilor și cheltuielilor din contul de trezorerie în perioada_ -_ și situația veniturilor și cheltuielilor din contul de trezorerie ale debitoarei aferente perioadei_ -_, pentru
identificarea și clarificarea situației plăților efectuate către CAS C. . Arată că, referitor la sumele intrate de la CAS C., acestea au intrat în Trezorerie, de unde administratorul statutar le-a depozitat în două conturi, la C. B. și respectiv BC I. S. B., în același timp d-na C.
A. Gertrud continuându-și activitatea. Din balanța de verificare decembrie 2012, rezultă faptul că din toate stocurile de marfă pe care administratorul statutar le-a rotit lună de lună s-a încasat prin casă suma de 2.550.000 lei. A existat o înțelegere între administratorul judiciar și administratorul statutar, potrivit căreia sumele intrate în Trezorerie să rămână înmagazinate până la o următoare distribuție, și toată activitatea debitoarei să se deruleze prin casa debitoarei. Arată că distribuirea către SC F. EXPERT D. SA a fost efectuată având în vedere dispozițiile Deciziei civile nr.3748/_ a Curții de Apel C., precum și ținând cont de art.24 din Legea nr.99/1999. Faptul că evaluarea stocului de marfă nu a fost efectuată la momentul deschiderii procedurii, și faptul că de la acel moment debitoarea continuându-și activitatea și-a diminuat în mod unilateral această valoare, nu poate avea repercursiuni asupra cuantumului creanței garantate a creditoarei SC F. EXPERT D. SA.
Deliberând asupra probei cu expertiza contabilă formulată de reprezentantul contestatoarei C. A. GERTRUD, judecătorul sindic urmează a o respinge, reținând că prin obiectivele formulate, astfel cum acestea au fost detaliate în fața instanței, se urmărește a se stabili inclusiv caracterul creanței și valoarea garanției de care beneficiază creditoarea SC F. EXPERT D. SA, inclusiv stabilirea cuantumului definitiv al creanței acestei creditoare. Aceste aspecte, respectiv caracterul garantat al creanței și caracterul definitiv sau nu al creanței deținute de creditoarea menționată, sunt aspecte care pot fi lămurite strict de judecătorul sindic odată cu soluționarea fondului litigiului. În ceea ce privește determinarea cuantumului sumelor încasate de debitoare în perioada_ -_, precum și în cursul anului 2013 și de asemenea, în ceea ce privește determinarea cuantumului sumelor ce urmează a fi încasate de către debitoare ca urmare a valorificării stocului de marfă existent la data intrării în procedura insolvenței, judecătorul sindic apreciază că acestea nu sunt utile soluționării contestațiilor. De altfel, lichidatorul judiciar a prezentat în rapoartelor de activitate situația sumelor încasate precum și modul în care acestea urmează a fi distribuite, existând posibilitatea pentru creditorii vătămați să exercite căile procesuale specifice prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri și apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată, acordă cuvântul asupra contestațiilor, respectiv:
Asupra contestației formulate de contestatoarea C. A. GERTRUD
:
Reprezentanta contestatoarei C. A. GERTRUD solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, a se dispune modificarea planului II de distribuire în sensul anulării măsurii distribuirii sumei de 757.790 lei cu titlu de creanță garantată către SC F. EXPERT D. SA, precum și în sensul efectuării de distribuiri din suma încasată de la CASS C. și către creditorul garantat C. B. SA Sucursala C. -N., modificarea planului III de distribuire în sensul anulării măsurii constituirii de provizioane în cuantum de 120.170 lei. Nu solicită cheltuieli de judecată. Apreciază că planurile II și III au fost întocmite cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale incidente, favorizând în mod nejustificat pe unii creditori cu consecința fraudării intereselor legitime ale celorlalți creditori, susținând că raportul conține mai mult aprecieri de ordin personal ale lichidatorului judiciar privind oportunitatea împărțirii sumelor de bani, fără a se face referire și mai ales fără respectarea normelor legale. În ceea ce privește planul II, susține că acesta nu îndeplinește condițiile obligatorii prev.de art.122 alin.1 ind.2 din Legea nr.85/2006, ceea ce duce la constatarea nulității absolute a acestuia. Arată că lichidatorul judiciar a interpretat în mod eronat considerentele deciziei pronunțate de C. ea de Apel C., care a considerat că suma de 757.790 lei reprezentând diferența dintre valoarea stocului de marfă la data deschiderii procedurii și valoarea sa actuală reprezintă o creanță garantată aparținând creditoarei SC F. EXPERT D. SA și se impune plata ei din sumele încasate de către debitoare de la CASS C. ; în realitate sumele încasate de debitoare de la CASS
C. nu au legătură cu stocul de mărfuri ce constituie obiectul garanției SC F. EXPERT D. SA. În ceea ce privește planul III, susține că din suma de 156.585 lei existentă în contul debitoarei obținută din încasări de dobânzi bancare, chirii, taxe participare la licitații, nu s-a făcut practic nicio distribuire către creditori, lichidatorul reținând doar propriile drepturi bănești, apreciind că maniera de distribuire este total nelegală. Referitor la raportul asupra fondurilor, învederează că nu au fost îndeplinite condițiile obligatorii prev.de art.122 alin.1 ind.1 din Legea nr.85/2006, acesta nu cuprinde cuantumul dobânzilor sau al altor venituri de care beneficiază averea debitoarei ca urmare a păstrării în conturi bancare a sumelor nedistribuite prin administrarea bunurilor existente în averea debitoarei.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea contestației, pentru motivele arătate în întâmpinare. În susținere, apreciază că toți creditorii au luat la cunoștință de ajustările aduse tabelului definitiv, care a vizat doar modificarea creanței creditoarei SC F.
EXPERT D. SA, creanța creditoarei C. A. GERTRUD rămânând neschimbată față de tabelul definitiv publicat de fostul lichidator, CII CREMENE SIMION.
Reprezentantul creditoarei SC F. EXPERT D. SA solicită respingerea contestației formulate ca neîntemeiată și menținerea planurilor II și III de distribuire astfel cum au fost întocmite de lichidatorul judiciar. Susține că lichidatorul judiciar a refăcut tabelul definitiv consolidat al creanțelor, ținând cont de dispozițiile deciziei civile pronunțate de C. ea de Apel C.
, astfel că suma de 757.790 lei reprezentând sumele obținute în urma valorificării parțiale a stocului de marfă de către debitoare, după data deschiderii procedurii, în mod corect a fost trecută în planul de distribuire pentru creditoarea SC F. EXPERT D. SA. Arată că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Reprezentantul contestatoarei B. C. I. S. B. SA arată că lasă la aprecierea instanței.
Asupra contestației formulate de B. C. S. POLO B. SA:
Reprezentantul contestatoarei B. C. I. S. B. SA solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, a se dispune anularea raportului și a planului de distribuire II, urmând ca lichidatorul judiciar să refacă planul de distribuire cu respectarea prev.art.123 din Legea nr.85/2006, dar și cu respectarea ordinii de preferință stabilită de același articol. În susținere, arată că creditoarea contestă modul de distribuire a sumelor provenite de la plățile efectuate de CAS C., de către lichidatorul judiciar. În primul rând, către SC F. EXPERT D. SA, apreciază că au fost distribuite eronat cu prioritate ca unui creditor garantat, susținând că suma de 2.573.042,48 lei din care a fost distribuită suma de 757.790,35 lei nu provine din vânzarea stocului de marfă, ci din plata de către CAS a unor facturi către debitoare, astfel cum lichidatorul a precizat în planul II. Susține că trebuia să distribuie acestei creditoare sumele de bani cuvenite unui creditor chirografar, în ordinea prevăzută de art.123 pct.8 și nu în ordinea prev.de art.121 din Legea nr.85/2006, distribuirea astfel a acestor sume prejudiciind ceilalți creditori inclusiv partea pe care o reprezintă. Arată că creanța creditoarei SC
F. EXPERT D. SA nu poate fi plătită cu prioritate deoarece nu are niciun drept real instituit asupra acestor sume de bani sau asupra vreunui cont al debitoarei, în care aceste sume ar fi trebuit să intre înainte de deschiderea procedurii. În ceea ce privește sumele distribuite către C.
A. GERTRUD, susține că au fost eronat distribuite în conformitate cu disp.art.123 pct.8 din Legea nr.85/2006, întrucât aceasta având o creanță subordonată, fiind asociat al debitoarei, ce deține mai mult de 10% din capitalul social, trebuia ca distribuirea către aceasta să fie efectuată în temeiul art.123 pct.9 din Legea nr.85/2006.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea contestației, iar cu privire la suma distribuită către SC F. EXPERT D. SA și C. A. GERTRUD arată că-și menține poziția procesuală exprimată.
Reprezentantul creditoarei SC F. EXPERT D. SA solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, iar cu privire la susținerea că administratorul statutar, d-na C. A. GERTRUD ar deține 10% din capitalul social, arată că lasă la aprecierea instanței. Cu privire la cheltuielile de judecată, învederează că le va solicita pe cale separată. În susținere, arată că în cadrul raționamentului contestației, contestatoarea nu a ținut cont de dispozițiile statuate de C. ea de Apel C. în cadrul deciziei civile nr. 3748/_ . Susține că debitoarea nu mai are de încasat nicio sumă importantă de bani, de aici rezultând fără tăgadă că inclusiv facturile emise în urma valorificării parțiale a stocului de marfă ce a format obiectul garanției, sunt achitate. Dovada clară a faptului că de la data intrării în insolvență și până la data de_, cât a fost efectuată expertiza asupra stocului de marfă și până la momentul distribuirii, valoarea bunurilor valorificate de către debitor este cea cuprinsă în planul de distribuire din actele comunicate acestuia din urmă de către CAS C., or contestatoarea nu poate să conteste evidențe și certitudini pe care de altfel le cunoaște.
Reprezentanta contestatoarei C. A. GERTRUD solicită admiterea contestației cu privire la distribuirea făcută în contul creanței creditoarei SC F. EXPERT D. SA și respingerea contestației cu privire la creanța clientei sale.
Asupra contestației SC R. SA B. :
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea contestației pentru motivele arătate în întâmpinare.
Reprezentanții contestatoarei B. C. I. S. B. SA și respectiv a creditoarei SC F. EXPERT D. SA arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul contestatoarei C. A. GERTRUD solicită respingerea contestației, susținând că contestatoarea pe care o reprezintă este creditor chirografar, nefiind contestată această calitate.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația formulată de creditoarea SC R. SA înregistrată în dosarul nr. _
/a27 a fost contestat raportul asupra fondurilor obținute din lichidarea averii debitoarei SC E.
I. S. și planul de distribuire II al fondurilor obținute din lichidare, solicitându-se refacerea raportului asupra fondurilor obținute în sensul distribuirii către creditori a tuturor sumelor încasate și diminuarea provizionului și înlăturarea creditorului C. A. de la distribuirea fondurilor.
În motivarea contestației s-a arătat că în raportul asupra fondurilor nr. 1880/_ se menționează fondurile care au fost obținute ca urmare a lichidării averii debitoarei, însă nu se propune distribuirea tuturor sumelor. Astfel, sumele încasate pentru vânzarea celor trei autorizații de farmacie, respectiv 60.000 euro, nu au fost incluse în raportul asupra fondurilor, deși dispozițiile art. 122 din Legea nr. 85/2006 sunt imperative. De asemenea, lichidatorul judiciar a reținut de la distribuire, sub pretextul provizionării, o sumă mult mai mare decât necesarul de cheltuieli, respectiv 120.170 lei. Creditoarea a apreciat că această sumă este mult mai mare în comparație cu necesarul cheltuielilor de procedură. În cazul comisioanelor bancare, acestea pot fi plătite din încasările viitoare, nefiind necesar un provizion atât de mare. De asemenea, s-a invocat că se impune menținerea doar a unui singur cont în care să se facă încasările și plățile pe perioada procedurii.
Cu privire la planul de distribuire II contestatoarea a arătat că în planul de distribuire este inclusă și creditoarea chirografară C. A., căreia i se distribuie suma de 90.243,12 lei. În condițiile în care această creditoare deține o creanță chirografară subordonată, nu se puteau efectua distribuiri cu încălcarea ordinii de preferință prev. de art. 123 pct. 9 lit. a din Legea nr. 85/2006, după cum creditorului chirografar nu i se putea face distribuiri înainte de a se îndestula titularii de creanțe din categoriile ierarhic superioare, astfel cum prevede art. 125 din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea formulată în cauză (f. 15-17) lichidatorul judiciar REDRESARE L.
S. a solicitat respingerea contestației, arătând că suma de 265.368 lei care nu a făcut obiectul distribuirii provenea din valorificarea licențelor de farmacie, însă aceste sume au fost depuse într-un cont escrow deoarece autorizațiile de funcționare pentru cumpărătorul SC DUCF. S. au fost semnate de Ministerul Sănătății la data de 3 iulie 2013, iar cererea de transfer a sumei din contul escrow în contul curent al debitoarei a fost emisă la data de_ .
Referitor la reținerea sumei de 120.170 lei cu titlu de previzionare, lichidatorul judiciar a arătat că în lunile iulie și august 2013 au fost făcute cheltuieli în cuantum de 62.264 lei, iar restul sumei urmează a fi alocată cheltuielilor ce se vor impune până în decembrie 2013.
Lichidatorul judiciar a precizat că în rapoartele de activitate depuse la dosar a informat judecătorul sindic, precum și creditorii, asupra fondurilor preluate, a veniturilor și cheltuielilor efectuate și a depus extrasele tuturor conturilor bancare deținute de debitoare. Existența mai multor conturi bancare a depins de strategia lichidatorului, dar și de cauze obiective. Astfel, depozitele bancare au fost ținute la două bănci, respectiv la unitățile bancare care reprezintă doi creditori importanți ai debitoarei. Contul de la Trezorerie nu se putea desființa deoarece sumele de la CASS C. se pot vira doar prin această unitate, contul de OTP B. a fost desființat în luna mai 2013, iar contul de la B. Transilvania urmează a fi desființat.
Cu privire la planul II de distribuire, lichidatorul judiciar a arătat că a considerat că este justificată distribuirea unei sume către creditoarea C. A. deoarece aceasta este înscrisă la masa credală în categoria creanțelor chirografare.
Prin contestația formulată de creditoarea C. A. GERTRUD înregistrată în dosarul nr._ /a28 s-au contestat planul II și III de distribuire, precum și raportul asupra fondurilor nr. 1880/_, solicitându-se modificarea planului II de distribuire în sensul anulării măsurii distribuirii sumei de 757.790 lei cu titlu de creanță garantată către SC F. EXPERT D. SA, urmând ca din sumele încasate de la CASS C. să se efectueze distribuiri și către creditorul garantat C. B. SA, modificarea planului III de distribuire în sensul anulării măsurii constituirii de provizioane în cuantum de 120.170 lei și modificarea raportului atacat în sensul anulării măsurilor ce au stat la baza distribuirilor contestate, concomitent cu obligarea lichidatorului judiciar la adoptarea unor măsuri care să aibă ca finalitate distribuirea sumelor în conformitate cu dispozițiile legale.
În motivarea contestației creditoarea a arătat că la masa credală a debitoarei a fost înscrisă și creditoarea SC F. EXPERT D. SA cu o creanță garantată în cuantum provizoriu de
1.250.303 lei până la reactualizarea valorii bunurilor care fac obiectul stocului de marfă înregistrat la data deschiderii procedurii, cât și a sumelor obținute în urma valorificării parțiale a stocului de mărfuri după deschiderea procedurii. Această creanță a fost înscrisă în tabelul definitiv consolidat în baza deciziei civile nr. 3748/2013 pronunțată de C. ea de Apel C. în dosarul nr._ /a15. În baza soluției pronunțată de C. ea de Apel C. garanția deținută de această creditoare a fost reprezentată de un gaj fără deposedare asupra mărfurilor aflate în patrimoniul debitoarei la data deschiderii procedurii, conform balanței contabile a debitoarei, valoarea acestor mărfuri fiind de 1.250.303,5 lei, iar în urma întocmirii unui raport de evaluare
la data de 0_ valoarea stocurilor de mărfuri a fost stabilită la suma de 492.513,15 lei. Astfel, diferența de 757.790 lei ar trebui să se găsească în conturile debitoarei ca urmare a valorificării mărfurilor, iar această sumă nu ar trebui să fie distribuită creditorului garantat. Lichidatorul judiciar a interpretat în mod eronat faptul că suma de 757.790 lei reprezintă diferența dintre valoarea stocului de marfă la data deschiderii procedurii și valoarea sa actuală, însă sumele încasate de debitoare de la CASS C. nu au nici o legătură cu stocul de mărfuri asupra căruia creditoarea are o garanție. Aceste sume au fost încasate de către debitoare pentru medicamentele compensate comercializate înainte de data deschiderii procedurii insolvenței. Raportat la disp. art. 121 din Legea nr. 85/2006 creditorul garantat are un privilegiu doar raportat la stocurile de marfă existente încă în patrimoniul debitoarei, precum și sumele de bani rezultate din valorificarea acestuia.
Creditoarea a contestat și faptul că nu s-au distribuit sume și către creditorul garantat SC C. B. SA care deține în prezent o creanță garantată în cuantum de 44.505,17 lei, ca urmare a îndestulării sale parțiale din sumele obținute prin valorificarea unui imobil ipotecat în favoarea sa. Excluderea acestui creditor de la distribuiri este nelegală și vatămă interesele celorlalți creditori deoarece prin neplata creanței garantate se creează premisa curgerii în continuare a dobânzilor și penalităților până la momentul stingerii sale integrale.
Creditoarea a susținut faptul că prin planul III de distribuire nu s-a distribuit nici o sumă creditorilor, lichidatorul judiciar reținând doar propriile drepturi bănești, iar restul sumei a fost reținută cu titlu de provizion. Suma de 120.170 lei are un cuantum considerabil, iar prin distribuirea corespunzătoare a acesteia ar fi putut fi stinse drepturile de creanță ale creditorilor debitoarei, respectiv ar fi putut fi achitată în totalitate creanța SC C. B. SA, iar imobilul situat în C. -N., str. Dorobanților nr. 21, ap. 4, asupra căruia acest creditor are un drept de ipotecă ar fi devenit liber de sarcini, putând fi valorificat în interesul celorlalți creditori.
În motivarea contestației împotriva raportului asupra fondurilor creditoarea a arătat că sumele încasate de la CASS C. în perioada 0_ -_ au fost depozitate în două conturi deschise la SC B. I. S. SA și SC C. B. SA, sumele producând dobânzi de la data încasării și până în prezent. Cu toate acestea, în raport nu se arată care a fost cuantumul dobânzilor încasate. De asemenea, raportul nu indică nici un temei legal al distribuirii sumei de 757.790,35 lei către creditoarea SC F. EXPERT D. SA. Susținerea lichidatorului judiciar potrivit căreia această sumă provine din valorificarea stocurilor de marfă ulterior deschiderii procedurii insolvenței este eronată. Creditoarea a invocat și faptul că în raportul asupra fondurilor nu se justifică motivul pentru care nu s-au făcut distribuiri către creditorul SC C.
B. SA și nu se motivează nici necesitatea provizionării sumei de 120.170 lei.
Prin întâmpinarea formulată (f. 15-20) lichidatorul judiciar a solicitat respingerea contestației, arătând că tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei SC E. I. S. a fost rectificat ca urmare a deciziilor pronunțate în căile de atac, iar toți creditorii au fost informați cu privire la valoarea creanțelor înscrise în tabel. S-a arătat că nu s-a procedat la efectuarea nici unei distribuiri în favoarea creditorului SC C. B. SA deoarece acest creditor mai deține în garanție un imobil în curs de valorificare, urmând ca plata creanței să se facă din prețul obținut din vânzarea acestui imobil. Afirmația contestatoarei în sensul că nedistribuirea acestei sume ar conduce la calculul dobânzilor și majorărilor pentru suma rămasă neachitată este neîntemeiată prin raportare la disp. art. 41 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În cuprinsul întâmpinării, lichidatorul judiciar a precizat motivele care au determinat provizionarea sumei de 120.000 lei.
Referitor la raportul asupra fondurilor lichidatorul judiciar a arătat că la data de_ a preluat un fond bancar în valoare de 2.664.969,46 lei, existent în depozite bancare, fără a avea posibilitatea să stabilească exact care a fost valoarea dobânzilor bancare pe parcursul anului 2012. În rapoartele de activitate nr. 21031/_ și nr. 427/_ lichidatorul judiciar a precizat valoarea veniturilor și a cheltuielilor efectuate, iar la întocmirea planului II și III de distribuire au fost avute în vedere numai sumele încasate de la CASS C., dobânzile încasate după data de_, precum și alte venituri, respectiv chirii. Au fost distribuite sumele existente în conturile bancare la data de_ la SC C. B. SA, SC I. S. B. SA și SC MILLENNIUM B. SA.
Lichidatorul judiciar a mai arătat că la distribuirea sumei de 757.790,35 lei către creditoarea SC F. EXPERT D. SA s-a avut în vedere faptul că acest creditor a deținut o garanție imobiliară înscrisă în AEGRM prin care s-a constituit un drept de gaj fără deposedare în valoare totală de 3.500.000 lei asupra stocului de mărfuri fungibile, precum și decizia Curții de Apel C. prin care s-a stabilit că garanția trebuie să poarte asupra stocului efectiv găsit la debitoare la data deschiderii procedurii, precum și asupra sumelor pe care aceasta le-a încasat și existente în contul unic deschis de administratorul judiciar, precum și asupra sumelor ce au fost încasate de către debitoare de la CASS C. . raportat la disp. art.24 din Legea nr. 99/1999, Titlul VI, lichidatorul judiciar a considerat că bunurile în care s-au transformat ori în care a
trecut valoarea bunului afectat garanției sunt în egală măsură afectate garanției. Faptul că evaluarea stocului de marfă nu a fost efectuată la momentul intrării în insolvență și că de la acel moment debitoarea, continuându-și activitatea, și-a diminuat această valoare nu se poate repercuta asupra cuantumului creanței garantate. Întrucât după deschiderea procedurii au fost vândute o parte din mărfuri, nu este posibilă o reactualizare a sumelor obținute din vânzarea stocului de marfă existent la data deschiderii procedurii, astfel încât s-a apreciat că se impune distribuirea către creditorul SC F. EXPERT D. SA a sumei de 757.790 lei. În cuprinsul întâmpinării lichidatorul judiciar a arătat că din cuprinsul adreselor provenite de la CASS C. rezultă că suma de 2.573.042,41 lei acoperă un număr de 198 facturi fiscale din care 16 facturi emise în anul 2010 în sumă de 81.147,78 lei, 116 facturi emise în anul 2011 în valoare de 2.388.931,59 lei și 34 facturi emise în procedura de insolvență în sumă totală de 70.076,04 lei.
Prin întâmpinarea formulată de creditoarea SC F. EXPERT D. SA (f. 107-114) s-a solicitat respingerea contestației formulate de creditoarea C. A. GERTRUD precum și amendarea contestatorului pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri vădit neîntemeiate.
Creditoarea a arătat că prin contestația formulată se solicită anularea măsurii distribuirii sumei de 757.790 lei cu titlu de creanță garantată către SC F. EXPERT D. SA, însă nu se precizează care ar fi suma pe care această creditoare ar trebui să o primească sau cum ar trebui să se efectueze această distribuire. De asemenea, contestatoarea ar trebui să aducă în discuție și să probeze carențele planului de distribuire și să ceară, respectiv să demonstreze în fața instanței, care este calea corectă de urmat, nefiind posibil a se lăsa la latitudinea instanței identificarea eventualelor carențe ale planului precum și remedierea necesară.
Cu privire la planul II de distribuire s-a arătat că, deși se solicită eliminarea SC F. EXPERT D. SA din planul de distribuire și se solicită nulitatea absolută, totuși contestatoarea nu a formulat un veritabil capăt de cerere în acest sens, iar nulitatea absolută poate fi invocată numai în cazul încălcării unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, condiție care nu este îndeplinită în cauză.
În legătură cu distribuirea sumei de 757.790 lei către creditoarea SC F. EXPERT D. SA s-a arătat că motivul acestei distribuiri rezultă din considerentele deciziei nr. 3748/2013 a Curții de Apel C. . De asemenea, din adresele emise de CASS C. rezultă că valoarea bunurilor valorificate de către debitor este cea cuprinsă în planul de distribuire și că această instituție publică mai are de achitat aproximativ 7.000 lei debitoarei. În aceste condiții, concluzia clară este aceea că în sumele decontate de CASS C. au fost incluse și prețurile aferente produselor valorificate de la momentul deschiderii procedurii. S-a precizat că lichidatorul judiciar nu era obligat să efectueze o nouă evaluare și să efectueze o expertiză contabilă din care să rezulte cuantumul creanței garantate, soluția fiind cea arătat în chiar dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de control, respectiv actualizarea valorilor aferente stocului existent, precum și a sumelor obținute din valorificarea parțială a stocului de marfă.
Creditoarea a arătat că lichidatorul judiciar a respectat disp. art. 121 alin. 3 din legea nr. 85/2006 deoarece creditoarea SC C. B. SA a primit o parte din creanță ca urmare a valorificării unuia dintre imobilele ce garantează creanța sa, astfel încât acest creditor nu mai este îndreptățit să beneficieze de distribuiri în temeiul dispoziției legale invocate.
Prin contestația formulată de creditoarea SC B. C. I. S. SA înregistrată în dosarul nr._ /a29 s-a contestat raportul asupra fondurilor nr. 1880/_ și planul de distribuire nr.II, solicitându-se anularea raportului și a planului de distribuirie și să se dispună lichidatorului judiciar refacerea planului cu respectarea prev. art. 123 din Legea nr. 85/2006, dar și cu respectarea ordinii de preferință stabilită de aceste dispoziții legale.
În motivarea contestației s-a arătat că în mod eronat s-a distribuit către creditorul SC
F. EXPERT D. SA suma de 757.790,35 lei, această sumă neprovenind din vânzarea stocului de marfă, ci din plata de către CASS a unor facturi către debitoare. Lichidatorul judiciar trebuia să distribuie acestei creditoare sumele cuvenite unui creditor chirografar, în ordinea prev. de art. 123 pct. 8 și nu în ordinea prev. de art. 121 din Legea nr. 85/2006. Această creditoare nu are nici un drept real instituit asupra acestor sume de bani sau asupra vreunui cont al societății debitoare în care aceste sume ar fi trebuit să intre înainte de deschiderea procedurii. Singura garanție a acestui creditor o reprezintă stocul de marfă și nu alte sume pe care le încasează debitorul de la terțe persoane, lucru care reiese și din decizia civilă nr. 133/2013 pronunțată de C. ea de Apel C. în dosarul nr._ /a18.
În ceea ce privește sumele distribuite creditoarei contestatoare, s-a arătat că lichidatorul judiciar în mod greșit a procedat la distribuirea sumelor încasate de la CASS C. în temeiul disp. art. 121 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, în loc de art. 123 conform ordinii de preferință. În urma semnării contractului de credit și a actelor adiționale creditoarea a dobândit un drept de gaj general asupra bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei, motiv pentru care lichidatorul judiciar nu trebuia să facă o diferență între un
creditor garantat și un garant ipotecar. În cadrul procedurii insolvenței un creditor se poate îndestula numai în limita garanției sale, dar această regulă se aplică numai pentru societatea aflată în procedură și care are calitate de garant ipotecar. Însă debitoarea are calitate de debitor garant față de contestatoare, astfel încât aceasta trebuie să se îndestuleze și din sumele obținute din valorificarea altor bunuri sau altor sume atrase în cadrul procedurii, nu numai din sumele obținute din valorificarea propriei garanții. Prin distribuirea sumei în baza art. 121 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 se îngrădește dreptul contestatoarei de a primi sume de bani în cadrul procedurii. În ceea ce privește sumele distribuite creditoarei C. A. s-a arătat că aceasta nu putea participa la distribuire deoarece deține o creanță subordonată.
Prin întâmpinarea formulată (f. 45-50), creditoarea SC F. EXPERT D. SA a solicitat respingerea contestației, arătând că până la momentul deschiderii procedurii falimentului debitoarei nu i s-a ridicat dreptul de administrare, iar din răspunsurile oferite de CASS C. rezultă că sumele obținute în urma valorificării parțiale a stocului de marfă, după data deschiderii procedurii, sunt în cuantum de 757.790 lei, sumă care a fost cuprinsă în mod corect în planul de distribuire. S-a arătat că se solicită anularea raportului și planului de distribuire nr.II, însă dacă se anulează raportul, având în vedere faptul că acesta cuprinde și justificările aferente planului I și III de distribuire, înseamnă că s-ar impune și anularea acestora, deși și o cerere în acest sens nu a fost formulată.
Creditoarea a arătat că în cuprinsul contestației nu au fost avute în vedere dispozițiile din decizia nr. 3748/2013 a Curții de Apel C. care a stabilit caracterul și întinderea creanței SC F. EXPERT D. SA. Suma de 757.790 lei este aferentă valorificării produselor care au constituit obiectul garanției, iar garanția poartă și asupra acestor sume. În condițiile în care din informațiile oferite de CASS C. rezultă că aceasta mai are de achitat debitoarei doar suma de 7.000 lei, înseamnă că în cuantumul total al sumelor virate este inclusă și contravaloarea produselor aflate în stoc la momentul deschiderii procedurii și valorificate ulterior.
Susținerea contestatoarei conform căreia în virtutea dreptului de gaj general aceasta ar trebui să vină în concurență cu orice sume, indiferent dacă sunt provenite din valorificarea garanțiilor altor creditori, ar însemna că toți creditorii ar putea interveni la distribuirea sumelor obținute din valorificarea imobilului ce constituie garanția contestatoarei și nu ar exista nici o diferențiere între rangul creditorilor.
La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2013, judecătorul sindic a dispus în temeiul disp. art. 122 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 conexarea dosarelor înregistrate sub nr._ /a28 și nr._ /a29 la dosarul nr._ /a27.
Analizând contestațiile formulate, judecătorul sindic va reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6532/CC/2011 pronunțată în dosarul nr._ s-a admis cererea debitoarei SC E. I. S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei, fiind desemnat administrator judiciar C.I.I. CREMENE SIMION.
Prin sentința civilă nr. 1992/_ a fost definitivat tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei SC E. I. S. . Prin sentința civilă nr. 3687/2012 pronunțată la data de 9 octombrie 2012 s-a dispus intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei SC E. MPEX S. și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe REDRESARE L.
S. . Executarea hotărârii de intrare în faliment a fost suspendată de instanța de control judiciar până la soluționarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri, recurs care a fost respins. Ca urmare a respingerii recursului, la termenul de judecată din data de_, judecătorul sindic a stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 termenele în vederea notificării creditorilor pentru formularea cererilor de admitere a declarațiilor suplimentare de creanțe și pentru întocmirea tabelului suplimentar de creanțe, iar la termenul de judecată din data de 4 iunie 2013 judecătorul sindic a definitivat tabelul consolidat de creanțe.
Prin raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și încasarea de creanțe afișat la ușa instanței la data de_, lichidatorul judiciar a arătat că s-a vândut prin licitație publică spațiul comercial situat în C. -N., str. Fabricii nr. 5, ap. 176 B, imobilul fiind adjudecat la prețul de 199.800 euro. S-a arătat că suma de 890.218,89 lei reprezentând prețul bunului vândut se află în contul de lichidare al debitoarei și constituie garanția creditorului SC C. B. SA, distribuirea sumei făcându-se conform planului I de distribuire.
Cu privire la suma de 2.573.042,48 lei achitată în contul debitoarei de CASS C. s-a arătat că suma de 53.500 lei reprezintă cheltuieli de lichidare, urmând ca restul sumei de 2.573.042,48 lei să fie distribuită categoriei creanțelor garantate, respectiv creditorului SC F. EXPERT D. SA suma de 757.790 lei, fiind avute în vedere dispozițiile deciziei civile nr. 3748/_, categoriei creanțelor salariale, respectiv 6.544 lei, categoriei creanțelor bugetare, respectiv 368.736 lei, creanțelor aflate sub incidența art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, precum și pentru creditorii chirografari, suma distribuită fiind de 1.367.320 lei.
Distribuirea sumelor s-a propus a fi făcută în temeiul disp. art. 121 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, apreciindu-se că în mod echitabil se impune distribuirea sumelor și creditorilor chirografari.
Cu privire la suma de 156.585 lei reprezentând dobânzi bancare, chirii, taxe participare licitație și contravaloare caiet de prezentare, lichidatorul judiciar a propus să se distribuie pentru acoperirea cheltuielilor de procedură, urmând ca restul sumei să fie provizionată în conformitate cu disp. art. 127 pct.4 din legea nr. 85/2006.
Prin planul II de distribuire a sumei de 2.573.042,48 lei încasată de la CASS C. s-a prevăzut distribuirea către creditori a următoarele sume: 757.790 lei în favoarea creditorului garantat SC F. EXPERT D. SA, 6.544 lei în favoarea creditorilor salariali, 322.116 lei în favoarea creditorului bugetar D.G.F.P. C., 46.621 lei în favoarea creditorului bugetar M.
, 7.107 lei în favoarea E.ON ENERGIE C. în temeiul art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006,
2.342 lei în favoarea SC F. EC SA în temeiul art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 și 9.800 lei în favoarea SC T. P. S. în temeiul art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006. Suma de
1.367.320 lei a fost distribuită creditorilor chirografari, iar din această suma în favoarea creditoarei C. A. s-a propus distribuirea a 90.243 lei, iar în favoarea creditoarei SC F. EXPERT D. SA s-a propus distribuirea a 332.806 lei.
Prin planul III de distribuire s-a prevăzut distribuirea sumei de 156.585 lei, cheltuielile de lichidare stabilite în conformitate cu disp. art. 123 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fiind în cuantum de 29.401 lei, iar restul sumei în cuantum de 120.170 lei a fost provizionată conform art. 127 pct. 4 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea C. A. a contestat raportul asupra fondurilor, invocând faptul că lichidatorul judiciar nu a arătat care este cuantumul dobânzilor încasate, nu a indicat temeiurile legale care au stat la baza distribuirii sumei de 757.790,35 lei către SC F. EXPERT
SA și nu s-au prezentat explicații pentru nedistribuirea nici unei sume către SC C. B. SA. De asemenea, s-a arătat că nu a fost justificată nici provizionarea sumei de 120.170 lei.
În conformitate cu prev. art. 122 din Legea nr. 85/2006, la fiecare trei luni, calculate de la data începerii lichidării și cuprinse într-un program de administrare a lichidării care trebuie întocmit în 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea și plata remunerației lichidatorului judiciar și celelalte cheltuieli prevăzute la art. 123 pct. 1. Raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe va cuprinde și informații cu privire la cuantumul dobânzilor sau al altor venituri de care beneficiază averea debitorului ca urmare a păstrării în conturi bancare a sumelor nedistribuite sau prin administrarea bunurilor existente în averea debitoarei.
Raportat la aceste dispoziție legală care reglementează elementele care trebuie să fie cuprinse în raportul asupra fondurilor, judecătorul sindic reține că lichidatorul judiciar nu trebuie să justifice în cuprinsul acestui raport considerentele pentru care urmează a proceda la distribuirea sumelor acumulate în favoarea unor creditori. Raportul asupra fondurilor trebuie să cuprindă în mod obligatoriu informații cu privire la soldurile aflate în contul de lichidare după ultima distribuire, încasările efectuate de către lichidator din valorificarea bunurilor, informații care sunt cuprinse în raportul contestat. Cu toate acestea, judecătorul sindic reține că, deși lichidatorul judiciar nu avea obligația de a detalia în cuprinsul raportului asupra fondurilor modul în care vor fi distribuite sumele aflate în contul debitoarei, totuși în raportul contestat lichidatorul judiciar a precizat motivele pentru care se vot efectua distribuiri în favoarea creditorului garantat SC F. EXPERT D. SA, precum și distribuiri în favoarea creditorilor chirografari.
Deși contestatoarea C. A. a susținut că în raportul asupra fondurilor nu sunt cuprinse date cu privire la dobânzile acumulate în conturile debitoarei, judecătorul sindic reține că lichidatorul judiciar a precizat în cuprinsul raportului, cu referire la planul III de distribuire, că suma de 156.585 lei provine din dobânzi bancare, chirii, taxe participare, contravaloare caiet de prezentare, astfel încât se apreciază că raportul asupra fondurilor îndeplinește și cerința impusă de art. 122 alin. 11lit. c din Legea nr. 85/2006.
În legătură cu contestarea faptului că în raportul asupra fondurilor nu se precizează motivele, respectiv cheltuielile de procedură care urmează a fi acoperite din sumele provizionate, judecătorul sindic reține că prevederile art. 122 alin. 1 și 11din Legea nr. 85/2006nu impun ca raportul asupra fondurilor să cuprindă și motivele pentru care lichidatorul judiciar înțelege să provizioneze anumite sume de bani aflate în contul debitoarei pentru acoperirea cheltuielilor viitoare ale procedurii. Dispozițiile art. 127 din Legea nr. 85/2006 stabilesc sumele care vor putea fi provizionate cu ocazia distribuirilor parțiale, astfel încât aceste sume pot face obiectul unei contestații îndreptate împotriva planului de distribuire și nu a raportului asupra fondurilor. Raportul asupra fondurilor nu trebuie să cuprindă elemente care au legătură cu modul în care se distribuie sumele acumulate în contul
debitoarei, ci doar elemente care au legătură cu soldul aflat în cont, încasările realizate și toate sumele acumulate în contul de lichidare.
Față de considerentele reținute, judecătorul sindic reține că este neîntemeiată contestația formulată de creditoarea C. A. împotriva raportului asupra fondurilor nr. 1880/_, în temeiul art. 122 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 aceasta urmând a fi respinsă.
Pin contestația împotriva raportului asupra fondurilor formulată de creditoarea R. SA s-a contestat faptul că în conturile debitoarei se regăsesc și alte sume de bani pe care lichidatorul judiciar nu le-a inclus în planurile de distribuire, în acest sens indicându-se sumele încasate din vânzarea celor trei autorizații de farmacie deținute anterior de către debitoare. Din raportul de activitate înregistrat la data de 19 aprilie 2013 la dosarul nr._ rezultă că, la data de 31 martie 2013, în conturile debitoarei se afla suma de 2.972.320,79 lei, în această sumă fiind inclusă și suma de 265.368 lei dintr-un cont escrow deschis la SC MILLENNIUM B. SA. Judecătorul sindic reține că sumele aflate într-un cont escrow nu pot face obiectul unei distribuiri deoarece contul escrow este un depozit colateral, având ca destinație depozitarea, păstrarea sau blocarea unor sume de bani până la încheierea unui contract, livrarea unor mărfuri sau îndeplinirea unor condiții specificate într-un angajament scris încheiat între doua părți, ca garanție a utilizării sumelor strict pentru destinația stabilită. Sumele aflate în contul escrow nu se aflu la dispoziția debitoarei până la momentul îndeplinirii condiției care a stat la baza deschiderii acestui cont. În cazul de față, această sumă putea fi distribuită numai după îndeplinirea formalităților necesare transferului autorizațiilor de funcționare a farmaciilor către SC DUCF. S. și formulării unei cereri de transfer a sumei din contul escrow în contul curent al debitoarei, lichidatorul judiciar arătând că aceste cerințe au fost îndeplinite ulterior întocmirii raportului asupra fondurilor, respectiv_ și_ .
Față de cele reținute, se apreciază că și contestația formulată de creditoarea SC R. SA împotriva raportului asupra fondurilor este neîntemeiată, aceasta urmând a fi respinsă.
Creditorii contestatori C. A. și SC B. C. I. S. SA au contestat planul II de distribuire cu privire la distribuirea în favoarea creditoarei SC F. EXPERT D. SA a sumei de 757.790,35 lei în contul creanței garantate deținute de această creditoare.
La momentul la care a fost întocmit raportul asupra fondurilor și planul II de distribuire creditoarea SC F. EXPERT D. SA era înscrisă în tabelul preliminar de creanțe cu o creanță garantată în cuantum provizoriu de 1.250.303,50 lei până la reactualizarea valorii bunurilor care fac obiectul stocului de marfă înregistrat la data deschiderii procedurii, cât și a sumelor obținute în urma valorificării parțiale a stocului de marfă de către debitoare după deschiderea procedurii (f. 26 dosar nr._ /a28). De asemenea, aceeași creditoare a fost înscrisă în tabel și cu o creanță chirografară în cuantum de 4.712.155,95 lei.
Înscrierea creditoarei SC F. EXPERT D. SA în tabelul preliminar de creanțe în această modalitate s-a realizat în baza deciziei civile nr. 3748/29 martie 2013 pronunțată de C. ea de Apel C. în dosarul nr._ /a15, din considerentele căreia rezultă că garanția acestei creditoare poartă asupra stocului de marfă, precum și asupra sumelor obținute ca urmare a valorificării acestui stoc de marfă, adică valoarea în care s-a transformat acest stoc de marfă prin intervenția unilaterală a debitorului, ulterior deschiderii procedurii. Astfel, s-a dispus modificarea în parte a sentinței pronunțate de judecătorul sindic și înscrierea creditoarei în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC E. I. S. cu următoarele sume: 1.250.303,5 lei creanță garantată în cuantum provizoriu, până la reactualizarea valorii bunurilor care fac obiectul stocului de marfă înregistrat la data deschiderii procedurii, cât și a sumelor obținute în urma valorificării parțiale a stocului de marfă de către debitoare, după deschiderea procedurii și 4.712.155,95 lei creanță chirografară (f. 79-101 dosar nr._ /a28).
Creditoarea SC B. I. S. R. SA a invocat în susținerea contestației formulată împotriva distribuirii realizate către SC F. EXPERT D. SA decizia nr.133/2013 pronunțată de
C. ea de Apel C. în dosarul nr._ /a18. Prin această hotărâre s-a respins recursul declarat de SC F. EXPERT D. SA împotriva sentinței comerciale nr. 2511/_ (f. 75-80 dosar nr._ /a27). Obiectul recursului l-a reprezentat hotărârea judecătorului sindic prin care s-a dispus definitivarea parțială a creanței creditoarei SC F. EXPERT D. SA, iar în considerentele acestei decizii s-a reținut că garanția asupra stocului de marfă constituită în favoarea acestei creditoare nu poate fi completată cu sumele achitate de către CASS C. ca urmare a valorificării mărfurilor deoarece nu s-a constituit o garanție și asupra acestor sume și nici asupra disponibilităților bănești existente în contul debitoarei la un moment dat. S-a reținut că acest argument este valabil atât pentru sumele încasate deja, cât și cele pe care debitoarea le mai are de încasat de la CASS C. .
Judecătorul sindic reține că prin decizia civilă nr. 3748/2013 a Curții de Apel C. s-a modificat tabelul preliminar al creanțelor debitoarei ca urmare a admiterii contestației creditoarei SC F. EXPERT D. SA, iar prin decizia civilă nr. 133/2013 s-a soluționat recursul formulat de către aceeași creditoare împotriva hotărârii prin care judecătorul sindic a dispus definitivarea parțială a creanței creditoarei SC F. EXPERT D. SA. Având în vedere succesiunea
procedurilor în cadrul insolvenței, judecătorul sindic reține că trebuie să se ia în considerare dispozițiile deciziei civile nr. 3748/2013 a Curții de Apel C. care au vizat tabelul preliminar al creanțelor, acesta fiind primul tabel care se întocmește în cadrul procedurii insolvenței, tabelele următoare, respectiv tabelul definitiv, tabelul suplimentar și tabelul definitiv consolidat având ca punct de plecare tabelul preliminar de creanțe și soluțiile pronunțate asupra contestațiilor formulate împotriva acestui tabel.
Prin decizia civilă nr. 3748/2013 a Curții de Apel C. s-a stabilit, fără echivoc, faptul că în tabelul preliminar de creanțe creditoarea SC F. EXPERT D. SA trebuie înscrisă cu o creanță garantată în cuantum provizoriu de 1.250.303,5 lei, obiectul garanției constituindu-l stocul de marfă înregistrat la data deschiderii procedurii și sumele obținute din valorificarea acestui stoc după data deschiderii procedurii. Susținerea creditoarei SC F. EXPERT D. SA conform căreia obiectul garanției îl constituie și sumele obținute din valorificarea stocului de marfă anterior deschiderii procedurii insolvenței, sume care au fost decontate de CASS C. după începerea procedurii, este neîntemeiată și contrară dispoziției instanței de control judiciar.
Deși la momentul la care s-a întocmit planul II de distribuire creanța garantată a creditoarei SC F. EXPERT D. SA era înscrisă într-un cuantum provizoriu, lichidatorul judiciar a propus distribuirea efectivă a sumei de 757.790 lei în favoarea acestei creditoare. Ulterior întocmirii planului II de distribuire lichidatorul judiciar a procedat și la definitivarea cuantumului creanței acestei creditoare, publicarea tabelului modificat realizându-se în BPI nr. 15389/_, iar creditoarea SC F. EXPERT D. SA a fost înscrisă cu o creanță garantată în cuantum de 1.250.303,50 lei. Modalitatea în care s-a realizat definitivarea cuantumului acestei creanțe nu a făcut obiectul vreunei contestații, astfel încât judecătorul sindic va lua în calcul creanța astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv consolidat modificat al creanțelor (f. 38-39 dosar nr._ /a27). Astfel, în prezent creditoarea SC F. EXPERT D. SA beneficiază de o creanță garantată în cuantum de 1.250.303,50 lei, garanția purtând asupra stocului de marfă existent la data deschiderii procedurii și asupra sumelor obținute din valorificarea acestui stoc ulterior deschiderii procedurii, astfel cum a stabilit cu putere de lucru judecat instanța de control judiciar.
Raportat la obiectul garanției creditoarei SC F. EXPERT D. SA judecătorul sindic reține că în conformitate cu disp. art. 121 din Legea nr. 85/2006 aceasta trebuia să beneficieze de distribuiri numai din fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate în favoarea acestui creditor de gaj, distribuirea trebuind a se face în temeiul prev. art.
121 pct. 2 din același act normativ. Însă, suma care urma a fi distribuită acestui creditor trebuia să provină exclusiv din valorificarea stocului de marfă existent la data deschiderii procedurii. Din adresa nr. 11378/_ emisă de CASS C. (f. 104 dosar nr._ /a28) rezultă care au fost sumele plătite în contul SC E. I. S. pentru facturile emise în perioada 0_ -3_, din această situație rezultând că decontările efectuate de această instituție au privit atât furnizări de medicamente realizate de debitoare anterior deschiderii procedurii insolvenței, cât și furnizări realizate ulterior acestei date. Lichidatorul judiciar a întocmit o situație a facturilor emise de debitoare și care au făcut obiectul decontărilor din partea CASS
C., stabilindu-se că pentru produsele farmaceutice vândute după data deschiderii procedurii insolvenței a fost emis un număr de 31 de facturi în valoare totală de 70.076,04 lei, această sumă fiind inclusă în suma totală care a făcut obiectul decontării de 2.573.042,41 lei. Facturile decontate după data deschiderii procedurii sunt enumerate în adresa emisă de CASS
C. (verso fila 205 dosar nr._ /a27).
Judecătorul sindic reține că, raportat la obiectul garanției creditoarei SC F. EXPERT D. SA, aceasta ar fi trebuit să beneficieze de distribuiri în temeiul disp. art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 numai în ceea ce privește suma de 70.076,04 lei. Restul sumei de 2.502.966,44 lei nu a provenit din valorificarea stocului de marfă asupra căruia creditoarea SC
F. EXPERT D. SA avea constituit un drept de garanție conform deciziei nr. 3748/2013, ci a provenit din decontarea de către CASS C. a valorii produselor farmaceutice vândute de către debitoare anterior deschiderii procedurii insolvenței. Fiind sume care s-au acumulat în contul unic al debitoarei, acestea trebuiau să facă obiectul distribuirii, însă cu respectarea disp. art. 121 alin. 1 și alin. 3, precum și art. 125 din Legea nr. 85/2006. Este adevărat că această creditoare a avut constituit un drept de garanție asupra produselor farmaceutice ale debitoarei prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 305/0_, garanție înscrisă în AEGRM la data de_, însă raportat la decizia instanței de control judiciar, judecătorul sindic reține că în cadrul procedurii insolvenței garanția acestei creditoare se extinde doar asupra produselor existente la momentul deschiderii procedurii și asupra sumelor obținute din valorificarea acestor produse.
După cum s-a reținut, distribuirea sumei de 2.502.966,44 lei va trebui să se facă cu respectarea disp. art. 121 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc că un creditor cu creanță garantată este îndreptățit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea
vânzării bunului supus garanției lui. Astfel, creditorul garantat beneficiază de distribuiri din orice sume care se fac anterior vânzării bunului supus garanției.
În concordanță cu această dispoziție legală, lichidatorul judiciar trebuia să distribuie suma care nu a provenit din valorificarea bunului ce a constituit obiectul garanției SC F. EXPERT D. SA tuturor creditorilor garantați ale căror garanții nu au fost valorificate la momentul efectuării distribuirii și pentru care nu era necesară provizionarea sumelor în temeiul art. 127 pct. 1 din Legea nr.85/2006. În această categorie intră și creditorul SC C. B. SA. Deși acest creditor a beneficiat de o garanție ipotecară asupra a două imobile dintre care doar unul a fost valorificat în cadrul procedurii, judecătorul sindic reține că și acest creditor este îndreptățit la distribuiri în temeiul art. 121 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, deoarece, deși această dispoziție legală se referă la "vânzarea bunului";, în fapt legiuitorul a avut în vedere distribuirile făcute anterior vânzării tuturor garanțiilor de care beneficiază creditorul garantat. Deoarece nu există o dispoziție derogatorie referitoare la situația existenței mai multor bunuri supuse garanției din care s-a realizat valorificarea unei părți, judecătorul sindic reține că dispoziția legală invocată are în vedere doar vânzarea bunului supus garanției, văzută ca un ansamblu, fie că este vorba de un singur bun sau de mai multe bunuri indisponibilizate. De asemenea, în baza acestei dispoziții legale urmează a se efectua distribuiri și în favoarea creditorului garantat SC F. EXPERT D. SA deoarece, până la acest moment, în cadrul procedurii insolvenței nu s-a realizat valorificarea întregului stoc de marfă asupra căruia creditoarea are un drept de gaj, după cum distribuiri trebuie să se realizeze în favoarea tuturor creditorilor garantați ale căror garanții nu au fost valorificate încă.
Lichidatorul judiciar va trebui să aibă în vedere la distribuirea sumelor și disp. art. 125 din Legea nr. 85/2006 care stabilesc cu caracter imperativ faptul că titularilor de creanțe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzută la art. 123 din Legea nr. 85/2006. În condițiile în care la masa credală a debitoarei SC E. I. S. au fost înscrise creanțe garantate în cuantum total de 9.500.175,15 lei, distribuirea sumei de 2.502.966,44 lei ar fi trebuit să se facă numai în favoarea creditorilor garantați, după reținerea cheltuielilor aferente procedurii, cu respectarea cerințelor impuse de art. 121 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006.
Orice distribuire propusă a fi realizată în favoarea altor categorii de creditori, fără ca anterior să se fi realizat o îndestulare deplină a titularilor de creanțe din categoriile superioare, încalcă normele imperative impuse de art. 125 coroborat cu art. 121 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, astfel încât și distribuirile propuse a fi realizate creditorilor chirografari, printre care și creditoarea C. A., este nelegală.
În favoarea creditoarei C. A. urmează a fi efectuate distribuiri în ordinea prevăzută de lege și în temeiul art. 123 pct. 8 din Legea nr. 85/2006. Această creditoare a fost înscrisă la masa credală în categoria creanțelor chirografare și nu a creanțelor subordonate, iar tabelul preliminar de creanțe nu a fost contestat de nici unul dintre creditori prin prisma calificării creanței, motiv pentru care creditoarea va beneficia de distribuiri în cadrul categoriei din care face parte.
Chiar dacă prin contestațiile formulate de creditorii SC R. SA, C. A. și SC B.
I. S. SA s-a criticat numai cu modul în care lichidatorul judiciar a propus distribuirea sumelor în favoarea creditorilor SC F. EXPERT D. SA, SC C. B. SA și C. A.
, judecătorul sindic reține că o eventuală refacere a planului de distribuire numai cu privire la acești creditori nu este posibilă, deoarece planul propus încalcă normele imperative prevăzute de art. 121 și art. 125 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care în temeiul art. 122 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 vor fi admise contestațiile formulate împotriva planului de distribuire nr.II, se va dispune anularea integrală a acestui plan cu refacerea planului de distribuire a sumei de 2.573.042,48 lei, urmând ca suma de 70.076,04 lei rezultată din valorificarea bunurilor asupra cărora creditoarea SC F. EXPERT D. SA deținea un drept de garanție să fie distribuită cu respectarea dispozițiilor art. 121 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar suma de 2.502.966,44 lei să fie distribuită cu respectarea dispozițiilor art. 121 alin. 1 și alin. 3, precum și art. 125 din Legea nr. 85/2006, către creditorii chirografari urmând a se efectua distribuiri numai după îndestularea titularilor de creanțe din categoriile ierarhic superioare.
În cuprinsul planului III de distribuire lichidatorul judiciar a propus ca soldurile bancare în cuantum de 156.586 lei să fie folosite pentru a se acoperi cheltuielile de lichidare în cuantum de 29.401 lei, restul sumei de 120.170 lei fiind provizionată pentru a se asigura cheltuielile ulterioare ale procedurii și comisioanele bancare. Provizionarea acestor sume s-a făcut în temeiul disp. art. 127 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 care dau posibilitatea practicianului în insolvență să provizioneze, cu ocazia distribuirilor parțiale, rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.
Judecătorul sindic reține că afirmațiile creditorilor contestatari conform cărora suma provizionată este foarte mare sunt neîntemeiate deoarece, raportat la complexitatea procedurii
care implică continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, precum și necesitatea achitării cheltuielilor propriu-zise și onorariului lichidatorului judiciar, acest din urmă onorariu fiind aprobat de către creditori la nivelul de 4.000 lei lunar + 5% din sumele atrase în cont, provizionarea acestei sume este pe deplin justificată, urmând ca în temeiul art. 122 alin. 4 din Legea nr.85/2006 să se respingă contestația formulată împotriva planului III de distribuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
ite contestațiile formulate de creditoarele SC R. SA, C. A. GERTRUD și SC
C. I. SAMP. R. SA împotriva planului de distribuire nr. II întocmit de lichidatorul judiciar SOCIETATE REDRESARE LS în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC E. I. S. .
Dispune anularea planului de distribuire nr. II întocmit de lichidatorul judiciar SOCIETATE REDRESARE LS în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC E. I. S.
.
Dispune refacerea planului de distribuire a sumei de 2.573.042,48 lei, urmând ca suma de 70.076,04 lei rezultată din valorificarea bunurilor asupra cărora creditoarea SC F. EXPERT
D. SA deținea un drept de garanție să fie distribuită cu respectarea dispozițiilor art. 121 alin.
1 din Legea nr. 85/2006, iar suma de 2.502.966,44 lei să fie distribuită cu respectarea dispozițiilor art. 121 alin. 1 și alin. 3, precum și art. 125 din Legea nr. 85/2006, către creditorii chirografari urmând a se efectua distribuiri numai după îndestularea titularilor de creanțe din categoriile ierarhic superioare.
Respinge contestațiile formulate de creditoarele SC R. SA, C. A. GERTRUD și SC B. C. I. SAMP. R. SA împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe afișat la ușa instanței la data de_ și împotriva planului de distribuire nr. III afișat la ușa instanței la data de_ .
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
JUDECĂTOR SINDIC, | GREFIER, | |
S. I. | D. | P. |
Red.SI/MM 4 ex./_
← Decizia civilă nr. 10751/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 730/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|