Sentința civilă nr. 365/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 365/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - C. C. GREFIER - T. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatoarea SC R. I.
B. SA împotriva tabelului preliminar al creanțelor întocmit de către fostul practician în insolvență PHOENIX OMEGA IPURL, în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC V. T.
S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentata lichidatorului judiciar al debitoarei, d-na practician în insolvență B. D. Cristina.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că, în ceea ce privește contestațiile formulate de către S.C. PORCHE L. R. I.F.N. S.A. și S.C. PORCHE B. DE A. S.R.L., acestea sunt legal timbrate.
De asemenea, se constată că s-a depus la dosar, din partea lichidatorului judiciar, în data de 25 ianuarie 2013, întâmpinare împotriva contestației formulate de R. INTRNATIONAL B. S.A., prin care s-a invocat excepția lipsei de interes și în data de 30 ianuarie 2013, întâmpinare împotriva contestațiilor formulate de S.C. PORCHE L. R.
I.F.N. S.A. și S.C. PORCHE B. DE A. S.R.L.
Instanța acordă cuvântul reprezentantei lichidatorului judiciar asupra excepției invocate.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că a invocat excepția lipsei de interes, față de contestația formulată de către R. INTRNATIONAL B. S.A., raportat la faptul că acest creditor este înscris în tabelul de creanțe afișat la ușa instanței și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență, apreciind că este vorba de o lipsă de interes.
Instanța acordă cuvântul reprezentantei lichidatorului judiciar asupra contestațiilor formulate de către S.C. PORCHE L. R. I.F.N. S.A. și S.C. PORCHE B. DE A. S.R.L.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că în anexa declarațiilor de creanță, depuse la dosarul de insolvență și comunicate lichidatorului judiciar, nu a regăsit dovada comunicării facturilor și nici demersuri care să întrerupă cursul prescripției pentru sumele solicitate, apreciind la data întocmirii tabelului preliminar că aceste facturi sunt prescrise. Raportat la înscrisurile studiate, apreciază că se impune admiterea contestațiilor formulate de către S.C. PORCHE L. R. I.F.N. S.A. și S.C. PORCHE B. DE A. S.R.L., cu
consecința înscrierii ambelor creanțe în tabelul de creanțe, ca și creanțe chirografare.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei de interes invocate de către lichidatorul judiciar și asupra contestațiilor formulate de către S.C. PORCHE L. R.
I.F.N. S.A. și S.C. PORCHE B. DE A. S.R.L.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația formulată la data de 21 august 2012, creditoarea R. I. B. SA a înțeles să conteste tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC V. T. S. și raportul de verificare al creanțelor înregistrat sub numărul 3722/_, publicate în B.P.I. nr.11361/_ în ceea ce privește neînscrierea creanței în cuantum de
727.157 având caracter garantat.
În motivarea contestației creditoarea susține că a declarat în termenul limită declarația de creanță împotriva debitoarei și că la data de_ administratorul judiciar i-a comunicat prin fax raportul de verificare a creanțelor pe baza căruia urma să fie întocmit tabelul preliminar, precizând în cuprinsul acesteia că apreciază ca fiind parțial prescrisă creanța declarată împotriva debitoarei. Totodată, practicianul a apreciat că facturile ce se pretindeau a fi emise de către creditoare, nu au fost anexate la cerere, astfel încât declarația de creanță formulată a fost respinsă ca nefondată, consecința fiind neînscrierea în tabelul preliminar.
Totodată, contestatoarea a susținut că, verificând Buletinul procedurilor de insolvență, a constatat că era înscrisă în tabel cu o creanță în cuantum de 38,415,48 lei ca și creanță chirografară, aspecte care intră în contradicție cu cele menționate de practician în raportul de verificare a creanțelor.
Contestatoarea arătat că izvorul creanței declarate este contractul de cesiune nr.11/_ ce are la bază contractul de leasing financiar nr.344 din_, precum și contractul de cesiune nr.19 din_ încheiat în baza contractului de leasing financiar nr.342 din_, astfel încât creanța în cuantum de 727.157,42 lei este certă, lichidă și exigibilă, nefiind împlinit termenul legal de prescripție.
În acest sens se invocă contractul de leasing financiar menționat mai sus, din cuprinsul căruia rezultă că ultima rată pe care debitoarea trebuia să o plătească era scadentă la data de 15 februarie 2013.
S-au invocat și dispozițiile art. 2526 cod civil conform cărora prescripția pentru prestații succesive începe să curgă de la data când ultima prestație devine exigibilă, astfel încât termenul de prescripție nu avea cum să înceapă să curgă de la data încheierii contractului de leasing.
Referitor la afirmația administratorului judiciar conform căreia nu ar fi anexat la declarația de creanță facturile emise în baza contractelor de cesiune, contestatoarea a susținut că în calitate de finanțator al societății de leasing SC White L. & Servicii S. nu putea emite facturi fiscale pe numele debitoarei ci putea doar s îi pună la dispoziție doar chitanțe de depunere a sumelor care erau plătite de debitor potrivit desfășurătorului de rate. Aceasta deoarece prin contractul de cesiune au fost cedate doar drepturile de încasare a ratelor de leasing scadent, facturile fiind în continuarea emise de societatea de leasing.
În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației și înscrierea contestatoarei în tabelul preliminar de creanțe cu o creanță în cuantum de 727.158,42 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.3 pct. 16-17, art.21 și art. 73 din Legea nr.85/2006.
La data de_ a formulat întâmpinare împotriva contestației practicianul în insolvență C. B. D. Cristina solicitând în principal respingerea cererii ca fiind lipsită de interes, iar în subsidiar ca netemeinică și nelegală.
În motivarea poziției procesuale practicianul a arătat că tabelul preliminar a fost întocmit de primul administrator judiciar desemnat în cauză Phoenix Omega IPURL și că susținerile contestatoarei conform cărora aceasta nu a fost înscrisă la masa credală sunt reale, acest fapt rezultând din raportul de verificare al creanțelor, deși în tabelul preliminar se menționa că suma solicitată a fi înscrisă la masa credală a debitoarei era de 38.415,48 lei.
S-a mai arătat că la data de_ judecătorul sindic a dispus înlocuirea din oficiu a administratorului judiciar Phoenix Omega SPRL desemnând C. B. D. Cristina în această calitate și stabilind în sarcina noului practician obligația de a efectua notificările prevăzute de art.61 din Legea nr.85/2006 și reluarea procedurii în ceea ce privește verificarea declarațiilor de creanță.
S-a mai arătat că la data de_ s-a dispus trecerea debitoare SC V. T. S. în procedura simplificată, astfel încât noul tabel preliminar întocmit la data de_ a avut în vedere toate declarațiile de creanță formulate și toate anexele depuse la doar în urma notificărilor efectuate.
Referitor la excepția lipsei de interes a contestatoarei, administratorul judiciar a arătat că a procedat în urma analizării declarației de creanță formulată de aceasta la înscrierea sa în tabelul preliminar publicat în BPI nr.17035/_ cu întreaga sumă solicitată, cu mențiunea că în ceea ce privește contravaloarea ratelor 57-60 ar fi nescadente, definitivarea acestei creanțe urmând a se efectua la data împlinirii termenului scadenței. Aceste aspecte au fost notificate contestatoarei aducându-i-se la cunoștință și faptul că față de această înscriere în modalitatea menționată în tabel, poate formula contestație.
Reținând înscrierea contestatoarei cu întreaga sumă în tabel practicianul în insolvență a apreciat contestația ca fiind lipsită de interes, cu mențiunea că înscrierea referitoare la ratele scadente nu a fost contestată.
În ceea ce privește fondul contestației, față de motivele invocate prin întâmpinare, practicianul a solicitat respingerea ca nefondată.
La data de_ judecătorul sindic a dispus conexarea la dosarul prezent a contestației formulate în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului Specializat C. în cadrul căruia au fost formulate contestații împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC V. T. S. de către SC P. L. R. I. SA și SC P. B. de A. SA.
Astfel, prin contestația formulată de cele două persoane juridice menționate s-a susținut că s-a refuzat în mod nelegal înscrierea creanței declarate în cuantum de 43.796,01 lei în tabelul preliminar deși această sumă reprezintă folosința unui autovehicul predat debitoarei până la momentul restituirii acestuia.
Aceasta în condițiile în care societatea de leasing în calitate de locator/proprietar și finanțator a încheiat cu debitoarea SC V. T. S. contractul de leasing nr.9069633/123004, obiectul contractului fiind cedarea dreptul de folosință asupra autovehiculului marca VW înmatriculat sub numărul_ . În baza acestui contract de leasing se arată că a fost formulată declarația de creanță invocându-se o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Respingerea de către administratorul judiciar a cererii pe motiv că facturile rămase neachitate sunt prescrise, este apreciată de către contestatoare ca nelegală.
Motivația practicianului în insolvență conform căreia declarația de creanță formulată de cele două creditoare nu este însoțită decât de dovada plății unei singure taxe judiciare de timbru este apreciată ca fiind nelegală atâta timp cât creanța vizează ambele persoane juridice și au interese comune acționând ca unic creditor. Suma datorată de debitoare fiind considerată un debit unitar, ce izvorăște din același contract, justifică plata unei singure taxe judiciare de timbru, conform opiniei exprimate de contestatoare, chiar dacă cele două societăți au personalitate distinctă și emit facturi proprii.
Considerentele avute în vedere de administratorul judiciar pentru neînscrierea declarației de creanță în tabelul preliminar, considerente ce vizează caracterul prescris al creanței sunt apreciate ca fiind total eronate. Aceasta întrucât administratorul judiciar nu a solicitat lămuriri cu privire la creanța declarată și cu privire la întreruperea termenului de prescripție deși menționează în cuprinsul raportului de activitate că creditoarele nu ar fi făcut această dovadă.
În sensul susținerilor referitoare la neîndeplinirea termenului de prescripție au fost invocate dispozițiile art.2524 Cod Civil și prevederile art. 455 indice 2 alin.1 Cod proc.civ. constituie cauza de întrerupere a prescripției plata voluntară a ratelor precum și depunerea unei cereri de executare ori îndeplinirea în cursul executării silite a unui act de executare, în acest sens contestatoarele arătând că au înregistrat la data de_ o cerere de executare silită având ca obiect recuperarea creanței față de debitoare, creanța reprezentând contravaloarea acelorași facturi apreciate de administratorul judiciar ca fiind prescrise.
Au fost invocate și dispozițiile art. 17 din Decretul nrr.167/1958 contestatoarele susținând că după întreruperea prescripției începe să curgă un nou termen de prescripție.
Cât privește creanța solicitată de contestatoarea P. L. I. SA se arată că izvorăște din contractul de leasing care are putere de lege între părțile contractante și că debitoarea are obligația de a achita prețul folosinței bunului până la momentul predării acestuia precum și cheltuielile ocazionate de recuperarea bunului, fapt prevăzut în mod expres și de dispozițiile art.15 din OG nr.51/1997.
Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art.10 lit. f din același act normativ, utilizatorul își asumă obligația de a achita și ratele de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului.
Contestatoarea a susținut că în calitate de proprietar al bunului a fost prejudiciată prin neachitarea ratelor și a cheltuielilor conform contractului întrucât bunul a fost achiziționat la solicitarea expresă a debitoarei fiind achitată integral contravaloarea acestuia de către finanțator și ulterior pus la dispoziția debitoarei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.73 din Legea nr.85/2006 și dispozițiile OG nr.51/1997.
La data de_ a depus întâmpinare la dosar față de contestațiile formulate administratorul judiciar solicitând admiterea acestora cu consecința înscrierii în tabelul de creanțe definitivat a creditoarei SC P. L. I. SA cu suma de 43.796,01 lei și a creditoarei SC P. B. de A. S.
cu o creanță de 5.380,53 lei.
În motivarea poziției procesuale administratorul judiciar a susținut că analizarea declarației de creanță a societății de leasing s-a făcut în baza actelor depuse în probațiune comunicate practicianului în insolvență și că a procedat la neînscrierea creditoarei în tabelul preliminar considerând creanța parțial prescrisă și parțial nedovedită. Ulterior, în urma analizării contestației și declarației de creanță depuse la dosar, au fost identificate înscrisuri ce demonstrau întreruperea termenului de prescripție. Pe baza acestor documente, verificându-se și cererea de executare silită ce face obiectul dosarului nr.221/_ cerere formulată de creditoarea SC P. L. R. I. SA, practicianul a arătat că s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripției.
În plus,practicianul susține că dovada întreruperii cursului prescripției rezultă și din adresa nr.997/_ în cadrul căreia debitoarea recunoaște cuantumul creanței neachitate.
În ceea ce privește creanța societății de brokeraj practicianul a arătat că înscrisurile doveditoare ale creanței au fost regăsite la dosarul cauzei și că în dosarul de executare silită nr.221/_ s-a încercat recuperarea creanței și de către SC P. B. de A. S. pentru suma de 5.380,53 lei.
Concluzionând, administratorul judiciar a solicitat admiterea contestațiilor și înscrierea societății de leasing în tabelul definitiv cu suma de 38.415,48 lei și a SC P. B. de A. SA cu o creanță de 5.380,53 lei.
Analizând contestația formulată de creditoarea R. I. B. Sa, prin raportare la dispozițiile art. 137 alin.1 Cod proc.civ., cu luarea în considerarea a excepției lipsei interesului invocată de practicianul în insolvență prin întâmpinarea depusă la dosar, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin declarația de creanță formulată de contestatoare, înregistrată la dosarul de insolvență la data de_, aceasta a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei cu o creanță în cuantum de 727.157,42 lei calculată până la data de_ .
În susținerea creanței au fost invocate contractele de cesiune nr.11 din_ și 19 din_ precum și contractele de leasing financiar nr.344 din_ și 343 din_ . S- a mai arătat că cesiunile au fost înregistrate în A.E.G.R.M. cu avizul nr.2008-0. - KUR.
Deși inițial contestatoarea nu a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanțe întocmit de primul administrator judiciar Phoenix Omega IPURL, motiv pentru care a fost contestat tabelul, în urma înlocuirii acestuia din oficiu de către judecătorul sindic, a desemnării în calitate de administrator judiciar a C. B. D. Cristina și a dispozițiilor date de reverificarea creanțelor și întocmire a unui tabel preliminar cu luarea în considerare a tuturor înscrisurilor existente la dosar, noul practician în insolvență a procedat la înscrierea contestatoarei în tabelul preliminar nr.1376/_ publicat în BPI nr.17035/_ cu întreaga sumă solicitată, respectiv 727.157,42 lei.
Pe cale de consecință, întrucât înscrierea în tabelul preliminar s-a făcut în final cu respectarea dispozițiilor art.66-72 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic apreciază că în cazul în speță, contestatoarea nu mai justifică un interes actual în susținerea contestației, solicitarea sa de a fi înscrisă în tabelul preliminar fiind admisă. Așa fiind motivele invocate pe fondul contestației nu vor mai fi analizate.
În ceea ce privește mențiunea din cuprinsul contestației conform căreia creanța este garantată, judecătorul sindic va reține faptul că prin declarația de creanță nu a fost formulată o astfel de solicitare, partea neinvocând că ar deține o creanță având caracter garantat. Înscrierea creanței în AEGRM nu îi conferă creanței un caracter garantat având doar rol de opozabilitate, din această perspectivă cererea fiind nefondată.
Pe de altă parte, în cuprinsul contestației nu a fost motivată în nici un fel solicitarea contestatoarei de a se dispune înscrierea creanței ca și creanță garantată, judecătorul sindic apreciind că această menționare reprezintă doar o eroare pe care contestatoarea a făcut-o în cuprinsul cererii formulate.
În ceea ce privește contestațiile formulate împotriva tabelului preliminar al creanțelor de contestatoarele SC P. L. R. I. SA și SC P. B. de A. S., acestea se impun a fi analizate prin raportare la dispozițiile art.73 din Legea nr. 85/2006, cu luarea în considerare a faptului că în cauză au fost întocmite două tabele preliminare în urma înlocuirii de către judecătorul sindic a primului administrator judiciar, în condițiile în care s-a apreciat că acesta nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile ce îi reveneau. După cum în mod corect a arătat practicianul în insolvență, contestatoarea SC P. L. R. I. SA a formulat declarație de creanță împreună cu SC P. B. de A. S. înregistrată la dosarul de insolvență la data de_ ambele persoane juridice solicitând înscrierea în tabelul preliminar cu suma de 43.796,01 lei din care suma de 38.415,48 lei reprezenta contravaloarea ratelor de leasing restante și suma de 5.380,53 lei reprezenta rate prime de asigurare casco restante și rată primă de asigurare RCA neachitate.
Contestatoarele au anexat declarației de creanță facturile aferente debitului restant solicitat precum și contractul de leasing nr.9069633/123004 încheiat cu debitoarea la data de_, la dosarul având ca obiect contestația împotriva tabelului fiind depuse și dovezi ale întreruperii cursului prescripției.
Primul practician în insolvență a considerat că nu se impune înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei a declarațiilor de creanță formulate de cele două contestatoare apreciind că sumele solicitate sunt prescrise fără însă
a solicita informații referitoare la termenul de prescripție sau informații legate de o eventuală întrerupere a termenului de prescripție deși în cuprinsul raportului de activitate a menționat că a derulat activități în acest sens. După desemnarea noului practician în insolvență și comunicarea de către contestatoare a unor înscrisuri doveditoare ale întreruperii cursului prescripției, noul practician și-a exprimat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar opinia conform căreia în cauză ar fi operat o întrerupere a prescripției dreptului contestatoarelor de a solicita plata creanței de către debitoare.
În acest sens judecătorul sindic reține că aprecierile noului practician în insolvență sunt corecte și că contestatoarele au făcut dovada faptului că au efectuat acte de executare silită împotriva debitoarei în dosar execuțional nr. 221/_ al BEJ Miron Boca Moldovan Andreea Laura, acte de executare silită care au întrerupt cursul prescripției, prin raportare la dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 167/1938.
Astfel, contestatoarele au solicitat executorului judecătoresc la data de_ executarea silită a contravalorii facturilor nr.15439546/_, nr.15560824/_, nr.77016125/_ și respectiv nr.75278569/_, în ceea ce o privește pe societatea de leasing, și executarea silită a contravalorii facturii fiscale nr.75386990/_ în ceea ce o privește pe SC P. B. de A. I. SA, executorul judecătoresc făcând acte de executare silită, recuperând parțial debitul datorat astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de_ (f.33). Prin raportare la data ultimului act de executare silită, termenul de prescripție extinctivă a dreptului de a cere realizarea creanței apare ca fiind întrerupt conform prevederilor art. 17 din Decretul-Lege nr. 167/1958, astfel încât neanalizarea declarației de creanță pe fondul acesteia este nelegală.
Pe de altă parte, judecătorul sindic reține și faptul că debitoarea a recunoscut existența debitului pretins de cele două contestatoare în baza contractului de leasing nr.9069633/123004 încheiat la data de_, angajându-se să achite debitul restant la acea dată în valoare de 11.588,39 lei către societatea de leasing, și suma de 3.906,32 lei către SC P. B. de A. S. până la data de_, în caz contrar obligându-se să restituie autovehiculul predat spre folosință în baza contractului de leasing. Întrucât deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei a fost dispusă la data de_ și de la data recunoașterii începe să curgă un nou termen de prescripție cererea contestatoarelor se impunea a fi analizată pe fond.
Judecătorul sindic consideră că actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional precum și recunoașterile debitoarei au întrerupt cursul prescripției extinctive astfel încât cererile formulate de cele două contestatoare de înscriere în tabelul preliminar al creanțelor se impuneau a fi analizate pe fond, verificându-se, drept urmare, cuantumul creanței, caracterul cert, lichid și exigibil al acestora, cu luarea în considerare a tuturor înscrisurilor depuse la dosar.
În baza contractului de leasing, debitoarea și-a asumat obligația, prin raportare la dispozițiile art. 6 de a achita contravaloarea tuturor ratelor de leasing în condițiile în care din culpa sa va înregistra întârzieri la plata acestora, obligația fiindu-i opozabilă în baza dispozițiilor art.969 Cod civil conform cărora contractele legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Obligația achitării tuturor ratelor de leasing avea în vedere toate ratele stabilite prin scadențarul anexă la contract, chiar în condițiile în care autovehiculul ce a făcut obiectul contractului avea să fie restituit finanțatorului ca urmare a rezilierii unilaterale a convenției pentru neplata la scadență a obligațiilor asumate contractual (art.8 pct.3).
Judecătorul sindic mai reține și faptul că suma solicitată de către societatea de leasing cuprinde și dobânda și penalitățile de întârziere asumate contractual de debitoare prin raportare la dispozițiile art. 5 și 6.11 astfel încât consideră că pentru întreaga sumă solicitată se justifica cererea contestatoarei de a fi înscrisă în tabelul preliminar.
În ceea ce o privește pe contestatoarea SC P. B. de A. S. judecătorul sindic reține că în baza aceluiași contract de leasing tripartit debitoarea și-a asumat obligația de a achita către broker primele aferente asigurării casco și asigurării RCA și că s- a făcut dovada, în condițiile neachitării obligațiilor asumate, a existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantumul solicitat de contestatoare 5.380,53 lei, cele reținute de judecătorul sindic cu privire la întreruperea termenului de prescripție față de societatea de leasing fiind valabile și în ceea ce-l privește pe broker.
Față de considerente mai sus reținute, judecătorul sindic va admite contestația formulată de contestatoarele SC P. L. R. I. SA și SC P. B. de A. S. împotriva tabelului preliminar al creanțelor ca fiind fondate și va dispune prin raportare la prevederile art.73 din Legea nr.85/2006 înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor a societății de leasing cu o creanță chirografară în cuantum de 38.415,48 lei și a SC B. de
S. cu o creanță chirografară de 5.380,53 lei.
Referitor la motivul invocat de cele două contestatoare în cuprinsul contestației cu privire la plata taxei de timbru într-un cuantum unic, judecătorul sindic reține faptul că a stabilit în sarcina contestatoarei SC B. de A. S. obligația de a achita o taxă judiciară distinctă, aferentă declarației de creanță formulată prin aceeași cerere, împreună cu societatea de leasing, obligație pe care partea a îndeplinit-o astfel încât motivele invocate în cuprinsul contestației referitoare la acest aspect nu vor mai fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca fiind lipsită de interes, contestația formulată de creditoarea R. I.
SA împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC
V. T. S. .
Admite contestațiile formulate de contestatoarele SC P. L. R. I. SA și SC P.
B. DE A. S. împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC V. S. și în consecință:
Dispune înscrierea contestatoarei SC P. L. R. I. SA în tabelul definitiv cu o creanță chirografară în cuantum de 38415,48 lei și a contestatoarei SC P. B. DE A.
S. cu o creanță chirografară în cuantum de 5.380,53 lei. Definitivă și executorie,
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/TB 4ex./_
← Sentința civilă nr. 2212/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 575/2013. Contestație. Faliment, procedura... → |
---|