Sentința civilă nr. 2682/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC_ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2682/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din:
J. CĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de către reclamanta ADMINISTRAȚIA F. P. a MUNICIPIULUI C. N. prin D. G. a
F. P. a județului C., împotriva pârâților J. A. C., J. A. F. și J. H. A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâților, d-l avocat Alicu Sever Mihai, cu împuternicire avocațială existentă la dosarul cauzei, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar la data de 29 iulie 2013, din partea reclamantei, o serie de înscrisuri despre care susține că fac dovada celor menționate în cuprinsul cererii de antrenare a răspunderii.
Se remite reprezentantului pârâților un exemplar al înscrisurilor depuse la data de 29 iulie 2013 de către reclamantă.
Reprezentantul pârâților arată că nu solicită acordarea unui termen de judecată în vederea studierii înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către reclamantă și depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial, conform chitanței nr. 58 din data de 16 octombrie 2013.
Nemaifiind excepții de invocat sau cereri în probațiune de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentantul pârâților solicită respingerea cererii de antrenare a răspunderii, considerând că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității cu respectarea dispozițiilor legale. În continuare, arată că faptele ce se impută pârâților, respectiv întârzieri sau erori de ordin fiscal, se înscriu în zona managementului defectuos și nicidecum în zona neținerii contabilității, învederând faptul că toate aceste nereguli au fost descoperite în urma raportului de inspecție fiscală ce a fost întocmit în baza contabilității societății, iar raportat la faptul că toate cazurile de angajare a răspunderii personale a administratorului statutar sunt expres si limitativ prevăzute de lege, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu acordarea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de antrenare a răspunderii formulate.
J. CĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2013, reclamanta Administrația F. P. a mun. C. -N., reprezentata prin D. G. a F. P. a județului C., in calitate de creditor majoritar in dosarul de faliment nr._, a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale in contradictoriu cu pârâții J. A. C., J. A. F., J. H. A.
, în calitate de administratori statutari ai debitoarei S.C. J. X S.R.L., solicitând, în principal, admiterea cererii și obligarea pârâților, în solidar, la plata pasivului rămas neacoperit in urma finalizării procedurii de insolventa a falitei, in cuantum de 194.074 lei, in temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 și, în subsidiar, obligarea pârâților la plata pasivului rămas neacoperit în urma finalizării procedurii de insolvență a falitei, în cuantum de 104.822 lei, reprezentând parte din pasivul debitoarei falite rămase neacoperite în urma derulării procedurii de insolvență, sumă ce reprezintă creanța fiscală a Direcției Generale a F. P. a J. C. . În motivarea cererii reclamanta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006 coroborate cu dispozițiile art. 73 din Legea 31/1990, administratorii statutari sunt
răspunzători pentru stricta indeplinire a îndatoririlor pe care legea le impune.
Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată.
S-a arătat că debitoarea nu a ținut contabilitatea conform cu prevederile legale, iar aceasta fapta a administratorilor statutari a contribuit la ajungerea societății in stare de insolventa.
Reclamanta a menționat că la data de_ s-a finalizat inspecția fiscala desfășurata la debitoarea SCJ. X SRL. Astfel, activitatea de inspecție fiscala din cadrul D.G.F.P. C. a întocmit raportul de inspecție fiscala nr.F-CJ 515/_ (documentul martor al constatărilor fiscale) si decizia de impunere nr.F-CJ 572 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala. Prin decizia de impunere nr. F-CJ 572 /_ s-a stabilit ca obligație de plată in sarcina debitoarei suma totala de 104,822 lei.
S-a arătat că elementele care atrag răspunderea administratorului statutar, potrivit prevederilor art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, rezulta tocmai din incalcarea prevederilor legale in materia tinerii contabilității.
In acest sens, privitor la raportul de inspecție fiscala F-CJ 515/_ reclamanta a menționat că în anul 2010, societatea a înregistrat cu intarziere in contabilitate venituri din prestări servicii facturate in luna iunie 2010. În luna septembrie 2010 societatea nu a inregistrat in contabilitate venituri din prestări servicii, în perioada verificata, debitoarea comportându-se ca un neplatitor de T.V.A. deși s-a inregistat la organul fiscal ca plătitor de
T.V.A. Începând cu_, a înregistrat in conturi de cheltuieli T.V.A. aferenta achizitiilor de bunuri si servicii efectuate in 2010.
La calculul profitului impozabil si impozitului pe profit aferent trimestrelor II, III, si IV 2010 societatea nu a ținut cont de cheltuieli nedeductibile in suma de 1.995.64 lei reprezentând amenzi, dobânzi, penalități de intarziere înregistrate in contul 6581, încălcând prevederile art.19 alin.(1) si art.21 alin.4 lit. b din Legea 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
Astfel, prin aceste fapte au fost încălcate prevederile Legii 571/2003, art. 19, alin(1) care stabilesc modul de calcul a profitului impozabil, art. 21 alin. 4 lit. b care indica cheltuielile care nu sunt deductibile, art.18 alin.(2) care stabilesc reguli de calcul al impozitului pe profit.
De asemenea, reclamanta a învederat și alte fapte reținute in sarcina debitoarei, arătând că în anul 2009 a constatat ca exista diferente intre impozitul calculat de societate si cel declarat la A.F.P. C. -N. . În același an societatea nu a înregistrat in contabilitate venituri obținute din prestări servicii.
Societatea s-a declarat cu intarziere plătitoare de T.V.A. (raportat la data de_ fata de termenul legal de la care ar fi trebuit sa se înregistreze la organul fiscal teritorial-_ ), potrivit art. 152 alin.(1) si (2).
Deși societatea s-a inregistrat ca plătitoare de T.V.A., prin opțiune, incepand cu_ aceasta nu s-a comportat ca un plătitor de T.V.A., respectiv nu a calculat si evidențiat in documentele intocmite (facturi, evidenta contabila) TVA colectata aferenta prestărilor de servicii efectuata incepand cu aceasta data, nu a dedus T.V.A. aferenta achizițiilor de bunuri si servicii pentru care ar beneficia de drept de deducere si nu a depus la organele fiscale teritoriale deconturile de TVA aferente. Astfel, dispozițiile legale încălcate sunt cele indicate in raportul de inspecție fiscala si prevăzute de O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală si Legea 571/2003 privind Codul fiscal.
Aceste fapte se circumscriu prevederilor art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv netinerea contabilității in conformitate cu legea, care presupune si nedeclararea corecta a obligațiilor, neinregistrarea corecta a operațiunilor in contabiliate, neinregistrarea veniturilor, etc.
S-a arătat că, fapta prevăzuta de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv
"netinerea contabilității in conformitate cu legea", se circumscrie tuturor reglementarilor elaborate in vederea aplicării reglementarilor contabile: Codul fiscal, Codul de procedura fiscala, Codul vamal, etc.
În acest sens, s-a precizat faptul că, prin netinerea contabilității in conformitate cu prevederile legale, respectiv prin necalcularea corecta a TVA-ului, a impozitului pe profit, prin declararea incorecta a operațiunilor fiscale la organul fiscal, s-a ajuns la neplata obligațiilor fiscale la termenele prevăzute de lege, mărindu-se astfel pasivul debitoarei, in sensul ca debitelor curente le-au fost adăugate majorări si penalități.
In cazul răspunderii civile instituite de art.138 din Legea nr.85/2006, prejudiciul creditorilor este prezumat, dovedirea faptului facandu-se prin simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.
Prin excepție, Legea nr.85/2006 reglementează o răspundere a anumitor persoane - membri ai organelor de conducere - care, prin faptele lor, au dus la incetarea plații datoriilor prin săvârșirea unor fapte expres si limitativ prevăzute de lege.
Prin cele arătate, s-a facut implicit dovada legăturii dintre fapta ilicita, culpabila a pârâților, constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Astfel, în sarcina pârâților poate fi reținuta fapta de a nu fi tinut contabilitatea in conformitate cu legea, in condițiile in care nu s-au respectat prevederile legale arătate in raportul de inspecție fiscala.
Pârâților le revenea obligația, in calitatea lor de administratori statutari, de a duce la îndeplinire contractul de mandat incredintat in conformitate cu dispozițiile legale in materie, administratorii fiind direct răspunzători de modul in care este ținuta evidenta contabila si de modul in care sunt respectate obligațiile sociale si financiare asumate, obligațiile lor reiesind cu celeritate din dispozițiile art.73 alin.1 si alin.2 ale Legii nr.31/1990 precum si din dispozițiile art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990. Astfel, administratorii sunt solidar răspunzători pentru societate, pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea in răspundere impotriva lor aparținând creditorilor societății doar in cazul deschiderii procedurii insolventei.
Reclamanta a menționat că, în condițiile netinerii contabilității in conformitate cu legea, se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul înregistrat in tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu se prezuma atâta timp cat exista incetarea de plați si una din faptele enumerate de art. 138, prezumția având caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnata prin proba contrara.
In motivarea cererii, reclamanta a invederat instanței faptul ca, potrivit art.138 litera d din Legea nr.85/2006, faptul ca nu a fost ținuta contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea organelor de conducere deoarece nu exista posibilitatea de analiza corect modul de inventariere si administrare a patrimoniului de către administratorii societății.
In acest sens, s-a arătat faptul ca, potrivit teoriei si practicii judiciare, in dreptul civil si in cel comercial, operează doua reguli principale: prima - răspunderea delictuala operează pentru cea mai ușoara culpa si a doua - indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrala, cuantumul despăgubirilor depinzând de intinderea prejudiciului si nu de gravitatea vinovăției.
Neconducerea corecta a evidentei contabile a dus ia imposibilitatea urmăririi obligațiilor certe, lichide si exigibile pe care le avea societatea, facand nesesizabila starea de incapacitate de plata, aspecte care ar fi putut fi inlaturate in condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorului statutar sa ia masurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
In cazul de fata, indiferent de faptul ca parații, in calitate de administratori, au incalcat din culpa (neglijenta) sau cu intenție normele de drept care le impuneau tinerea corecta a contabilității si gestionarea cu atenție a patrimoniului si activității, reclamanta a învederat că aceștia se fac vinovați de incalcarea legii (contabilității, in cazul de fata) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Daca administratorii statutari s-ar fi ingrijit de tinerea unei contabilități riguroase, ar fi sesizat in timp util starea de insolventa, iar daca nu ar fi avut resurse pentru redresare, cel puțin ar fi putut lua masuri pentru minimizarea pagubelor produse creditorilor, respectiv ar fi solicitat ei însuși deschiderea procedurii de insolventa in maximum 30 de zile de la apariția stării de insolventa, asa cum îi obligau prevederile art. 27 alin.(1) din legea 85/2006, altfel nu s-ar fi expus pericolului de a fi condamnați penal pentru infracțiunea de bancruta frauduloasa prevăzuta de art. 143 alin.1 din Legea 85/2006.
De asemenea, reclamanta a arătat că obligația administratorilor de a tine evidenta contabila conform legii si de a o prezenta lichidatorului reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit.c si alin.2, ale art.134 alin.1 si 2 si ale art.181 din Legea nr.31/1990 republicată.
Atragerea răspunderii administratorilor prevăzuta de art.138 litera d din Legea nr.85/2006 este o consecința a incalcarii dispozițiilor imperative ale art.73 alin.1 lit.e si ale alin.2 din Legea nr.31/1990 republicata.
Astfel, potrivit art. 73 administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.
S-a arătat că, în cazul de fata, Administrația F. P. a Municipiului C. -N., in calitate de creditor prioritar, a suferit un prejudiciu reprezentând creanța nerecuperata de la debitor, prejudiciu suferit datorita faptului ca administratorii statutari nu au îndeplinit dispozițiile art.73 alin.1 lit.c si ale alin.2 din Legea nr.31/1990 republicată, cele prevăzute de
art. 11 alin.4 din Legea nr.82/1991 republicată, cele prevăzute de art.27 din Legea nr.85/2006 si pe cele arătate in cuprinsul prezentei cererii.
Reclamanta a precizat faptul că, din modul in care a fost conceput acest text de lege a rezultat că evidențierea existentei a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres si limitativ, este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce conțin răspunderea civila obișnuita.
Intenția legiuitorului exprimata prin norma juridica incidentă cauzei a fost evidenta in a oferi creditorilor inca un mijloc procedural prin care sa-si poată recupera creanțele prin sancționarea membrilor organelor de conducere, iar pentru ca textul de lege sa activeze este suficient sa se constate indeplinita una din faptele enumerate la art.138 din Legea nr.85/2006. S-a învederat că, prin adresa fara număr emisa de organul de control, reprezentantul
S.C. J. X S.R.L., A. Cristian J. a fost instiintat, sub semnătura de primire la data de_, de discuția finala cu privire la constatările si consecințele fiscale ca urmare a incheierii inspecției fiscale parțiale, aducandu-i-se la cunoștința ca poate sa-si exprime in scris punctul de vedere cu privire la constatările organelor de inspecție fiscala, in conformitate cu prevederile art. 9 alin.(1) din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala. Debitoarea nu si-a exercitat dreptul de a-si exprima punctul de vedere si nici nu a formulat contestație împotriva deciziei de impunere si raportului de inspecție fiscala.
Prin urmare, raportul de inspecție fiscala nr.F-CJ 515/_, documentul martor al constatărilor fiscale, si decizia de impunere nr.F-CJ 572, privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala sunt in ființa atât în ceea ce privește creanțele stabilite suplimentar, in cuantum de 104.822 lei, care sunt certe, lichide si exigibile, fiind inscrise in tabelul creanțelor impotriva averii debitoarei in urma verificării de către lichidatorul judiciar, cât si pe cale de consecința, in ceea ce privește faptele constatate cu ocazia controlului.
S-a arătat că, paguba adusa creditorilor nu a fost doar cea constatata prin raportul de inspecție fiscala, ci intregul pasiv al debitoarei. Faptele constatate ca urmare a inspecției fiscale au creat cadrul pentru prejudicierea tuturor creditorilor. Astfel, faptele constatate au condus la imposibilitatea urmăririi obligațiilor certe, lichide si exigibile pe care le avea societatea, facand nesesizabila starea de incapacitate de plata, aspecte care ar fi putut fi inlaturate in condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorului statutar sa ia masurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
La data de 13 iunie 2013, pârâții J. A. C., J. A. F. și J. H. A. au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorilor promovată de reclamanta AFP C. reprezentată de către DGFP C. .
În susținerea poziției procesuale, pârâții au arătat că faptele care li s-au imputat au constat în întârzieri, erori și omisiuni care nu sunt de natură să facă aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Astfel, conform dispozițiilor textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului sa fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și de orice alta persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin aceea că, "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
S-a învederat faptul că, pentru a constata săvârșirea unei fapte prevăzute limitativ de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este necesar ca pe lângă condițiile cumulative ale oricărei fapte delictuale ce duce la atragerea răspunderii unei persoane, adică existența faptei, vinovăția persoanei, existența prejudiciului și raportul de cauzalitate între vinovăție și prejudiciu, să fie constate și condițiile speciale prevăzute de alin. (1) al acestui text, și anume ca fapta să fi cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cu privire la culpa administratorului, a membrilor organelor de conducere și legătura de cauzalitate, pârâții au arătat că sunt condiții de bază ale răspunderii care trebuie dovedită la fel ca și fapta ilicita și prejudiciul, legea neinstituind nici o prezumție în privința celor două elemente mentionate. Prin urmare, este necesar să se probeze că, administratorul prin săvârșirea culpabilă a uneia sau a mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Or, după cum a reieșit si din raportul întocmit de către lichidator, cu privire la cauzele care au condus la situația de insolvență, raport care include analiza indicatorilor economiei ai societății pe o perioadă de trei ani anterior apariției stării de insolvență, cauza acesteia a constat în managementul defectuos și nicidecum în neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Mai mult, neregulile evidențiate în raportul de inspecție fiscală din data de_ au fost constatate pe baza documentelor contabile existente în arhiva S.C. J. X S.R.L. care au fost puse atât la dispoziția organelor de control cât și a lichidatorilor. Totodată, la capitolul IV al
raportului de inspecție fiscală s-a arătat că din verificarea efectuată asupra documentelor și actelor contabile s-a constatat că evidența contabilă a fost condusă corect și la zi, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare la data efectuării controlului.
Prin urmare, apariția stării de insolvență nu s-a datorat încălcării unor norme în materie contabilă, deoarece încălcările imputate pârâților nu au fost de natură să creeze situații de incertitudine în sensul imposibilității determinării pasivului și activului societății in faliment, a debitorilor și creditorilor acesteia, a operațiunilor financiare desfășurate etc. Dimpotrivă, tocmai pe baza evidențelor contabile care, au fost ținute la zi, aceste elemente au putut fi stabilite cu claritate.
Analizând cererea de angajare a răspunderii, cu luarea în considerare a disp. art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic constată că titularul cererii de chemare în judecată are calitatea de creditor în cadrul procedurii debitoarei SC J. X SRL și că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 138 alin.3 din Legea nr. 85/2006, întrucât lichidatorul a arătat că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alineatul 1 al art. 138, situație față de care formularea cererii a fost făcută de către creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, calitate procesuală activă fiind conferită de legiuitor practicianului în insolvență sau comitetului creditorilor ori creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală în conformitate cu prevederile alineatului 3 al articolului mai sus menționat.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere precum și a oricărei alte persoane vinovată de producerea stării de insolvență a debitoarei presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, fapta ilicită, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, vinovăția putând să îmbrace și forma culpei.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
În cazul în speță, în sarcina pârâților a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, susținându-se de către creditoare că din rapoartele de inspecție fiscală încheiate în anul 2011 a rezultat faptul că debitoarea a ținut contabilitatea cu încălcarea dispozițiilor legale.
Analizând susținerile reclamantei, judecătorul sindic va reține faptul că din raportul de inspecție fiscală nr. F-CJ-515/_ a rezultat că în perioada supusă verificării, 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010 debitoarea s-a comportat ca un neplătitor de TVA, deși era
înregistrată la organul fiscal teritorial ca plătitoare de TVA începând cu data de 1 mai 2009, în concret înregistrând în contul de cheltuieli TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii efectuate în anul 2010.
Totodată, s-a reținut faptul că debitoarea a înregistrat cu întârziere în contabilitate în luna iunie 2010 venituri în sumă de 515 reprezentând venituri din prestări servicii facturate în luna iunie 2010 și că în luna septembrie 2010 nu a înregistrat în contabilitate venituri din prestări servicii în sumă de 200 lei.
Pentru anul 2010 s-a constatat că există diferențe între impozitul pe profit calculat de societate și înregistrat în contabilitate și cel declarat prin declarațiile 100 și 101 la A.F.P. C., astfel încât echipa de inspecție fiscală a recalculat profitul impozabil și impozitul pe profit datorat pentru anul respectiv ținând cont de veniturile neînregistrate și cheltuielile nedeductibile și de diferențele rezultate prin nedeclararea corectă a impozitului.
În urma recalculării impozitului pe profit aferent anului 2010 a fost stabilit un impozit pe profit suplimentar în sumă de 780 lei, societatea având de plată la finele anului 2010 un impozit pe profit cumulat în cuantum de 21.108 lei față de 20.328 lei declarat de persoana juridică. Au fost calculate și accesorii reprezentând majorări de întârziere și penalități.
S-a mai reținut, totodată, că în anul 2008 debitoarea a declarat eronat la organele fiscale teritoriale un impozit mai mic cu suma de 1.830 lei și că în anul 2009 au existat diferențe între impozitul calculat de societate și cel declarat la A.F.P., nefiind înregistrate în contabilitate venituri obținute din prestarea serviciilor în sumă totală de 2.390 lei.
Pentru perioada 2008-2009 echipa de inspecție fiscală a stabilit un impozit pe veniturile microîntreprinderilor suplimentar în cuantum de 1.583 lei, precum și majorări de întârziere calculate până la data de 9 iunie 2011.
S-a constatat, totodată, că în cursul lunii octombrie 2008 debitoarea a depășit cifra de afaceri de 35.000 euro stabilită drept referință pentru trecerea de la regimul special de scutire prevăzut la art. 152 alin. 1 și 2 din Legea nr. 571/2003 și înregistrarea ca plătitor de TVA, conform art. 153 alin. 1 lit. b din același act normativ.
În condițiile în care cifra de afaceri realizată a fost de 123.933 lei, debitoarea s-a declarat cu întârziere ca fiind plătitoare de TVA la data de 1 mai 2009, deși data la care urma să se înregistreze la organul fiscal teritorial era 1 decembrie 2008.
TVA-ul colectat stabilit de organele de inspecție fiscală pentru perioada 1 decembrie 2008-31 decembrie 2008 a fost în cuantum de 2.574,50 lei, iar cel stabilit de organele de inspecție fiscală pe perioada 1 ianuarie 2009-30 aprilie 2009 în cuantum de 9.941,75 lei.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 137 alin.1 din Legea nr. 571/2003, fiind calculat un TVA colectat pentru perioada 1 iunie 2009-31 decembrie 2009 în sumă totală de 19.539,79 lei, cu luarea în considerare a unei taxe pe valoare adăugată prin aplicarea cotei de 19% asupra veniturilor realizate din prestări servicii.
În perioada 1 iunie 2009-31 decembrie 2009 s-a identificat un TVA deductibil în sumă de 572,25 lei, pentru care debitoarea avea drept de deducere conform Codului fiscal.
Pentru anul 2010 a fost calculat un TVA colectat în sumă totală de 30.680,79 lei, taxa pe valoarea adăugată colectată suplimentar fiind stabilită prin aplicarea cotei de 19% asupra veniturilor realizate din prestări servicii în perioada 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010 și respectiv a cotei de 24% asupra veniturilor realizate din prestări servicii în perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010.
Pentru anul 2011 a fost calculat un TVA colectat în sumă totală de 10.956 lei stabilirea acestei sume făcându-se prin aplicarea cotei de 24% asupra veniturilor realizate din prestări servicii, astfel încât pe perioada 1 decembrie 2008-31 martie 2011 ținând cont și de TVA deductibil aferent perioadei, debitoarea datora un TVA de plată în sumă de 70.472 lei.
În baza raportului de inspecție fiscală a fost emisă și decizia de impunere nr. F-CJ 572/10 iunie 2011, decizie care nu a fost contestată de către pârâți, astfel încât obligațiile de plată stabilite în sarcina debitoarei sunt cele reale, decizia reprezentând titlu executoriu.
Față de conținutul raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, judecătorul sindic reține faptul că ținerea contabilității debitoarei s-a făcut în condițiile neînregistrării corecte a operațiunilor în contabilitate, nefiind declarate corect obligațiile de plată față de bugetul de stat, fiind înregistrate eronat veniturile, consecința fiind prejudicierea bugetului statului.
Faptele reținute în cuprinsul raportului de inspecție fiscală care au stat și la baza emiterii deciziei de impunere pot fi încadrate în categoria faptelor reglementate de disp. art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, în condițiile în care au fost încălcate dispozițiile Codului fiscal sau Codului de procedură fiscală, consecința necalculării corecte a TVA și a impozitului pe profit și a declarării incorecte a
operațiunilor fiscale la organul fiscal fiind neachitarea obligațiilor la termenele prevăzute de lege și înregistrarea de majorări de întârziere și penalități.
Pârâții dețin calitatea de administratori statutari ai debitoarei astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, calitate în baza căreia avea obligația de a verifica modul de ținere a contabilității și modul în care se efectuează evidențierea contabilă a întregii activități economico-financiare a persoanei juridice.
Neținerea contabilității în conformitate cu legea și ținerea unei contabilități fictive nu fac posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și fac insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
Aspectele mai sus relevate îndreptățesc judecătorul sindic să considere că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, consecința fiind diminuarea datoriilor către bugetul de stat, în condițiile în care obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală au fost în cuantum de 104.822 lei.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există starea de încetare de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure, nefiind răsturnată prin probă contrară de către pârâți.
Pârâții au încălcat prevederile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 care stabilesc modul de calcul al profitului impozabil precum și prev. art. 21 alin.4 lit. b care indică acele cheltuieli care nu sunt deductibile și ale art. 18 alin. 2 ce stabilește reguli de calcul al impozitului pe profit.
Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării creanțelor înscrise la masa pasivă din averea debitoarei.
Prejudiciul creditorilor reprezintă masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, tabel definitiv care nu a fost contestat și care nu a fost acoperit din averea debitoarei, acest prejudiciu având un caracter cert, real și efectiv.
Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât administratorul nu cunoaște care este activul nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Pe de altă parte, este evident că neținerea contabilității în conformitate cu legea a cauzat starea de insolvență, deoarece nu poți știi cât să te îndatorezi câtă vreme nu știi ce venituri deții și în ce modalitate poți să plătești datoriile. Doar ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei afaceri.
Vinovăția administratorilor statutari există deoarece acestora le incumbă, conform disp. art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2 și conform prev. art. 134 alin. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990, obligația legală a ținerii contabilității, administratorii statutari fiind răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar neținerea contabilității le este direct imputabilă.
Deoarece creditorii nu și-au recuperat creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare neachitării debitelor, judecătorul sindic consideră că se impune obligarea pârâților la plata, în solidar, a pasivului debitoarei nerecuperat în cuantum de 194.074 lei, în baza disp. art.138 lit. d din Legea nr.85/2006.
Susținerile pârâților conform cărora s-ar impune respingerea cererii formulate de creditorul bugetar se impun a fi înlăturate ca fiind nefondate, întrucât fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea a fost constatată prin raportul de inspecție fiscală, necontestat de nici unul dintre administratorii statutari ai persoanei juridice, deși lega reglementează calea de atac a contestației în condițiile prevăzute de OG nr. 92/2003, prin raportare la disp. art. 205 și 207 din acest act normativ.
Susținerile pârâților conform cărora nu le poate fi imputată neținerea contabilității în conformitate cu legea sunt înlăturate în condițiile necontestării de către aceștia a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, judecătorul sindic nefiind abilitat să analizeze în ce măsură susținerile organului de inspecție fiscală sunt sau nu reale atâta timp cât pârâții nu au înțeles să atace la instanța de contencios administrativ cele două acte emise de instituția fiscală.
Pârâților nu li se impută faptul că nu au ținut evidența contabilă, ci neregulile evidențiate în contabilitatea persoanei juridice, fapt care a condus la necalcularea corectă a TVA și a impozitului pe profit și prejudicierea bugetului statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. prin D.G.F.P. a jud. C., cu sediul în C. -N., Piața Avram I. nr. 19, jud. C., în calitate de creditor al debitoarei SC J. X SRL împotriva pârâților J. A. C.
, J. A. F. și J. H. A., toți cu domiciliul în C. -N., str. SA nr. 141, ap. 55, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâții, în solidar, să suporte pasivul debitoarei în cuantum de 194.074 lei. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.
J. CĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 7 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 3844/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1618/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
