Sentința civilă nr. 2800/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

Dosar nr._ /a8

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2800

Ședința publică din 24 aprilie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător

G. ier: P. I.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de repunere în termen și declarație de creanță formulată de petenta O. I. S. Italia privind pe debitoarea SC A. S. B. M. .

La apelul nominal lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru 17 aprilie 2013, când din nou s-a amânat pronunțarea soluției pentru azi iar după deliberare s-a pronunțat următoarea hotărâre.

JUDECĂTORUL - SINDIC

Asupra cererii de față,

Prin cererea înregistrată la_ sub nr. de mai sus, petenta O. I.

S.

cu sediul în Italia, Via Verga nr. 945, 46030 Borgoforte, Mantova reprezentată de administrator statutar Gulliano Storti a solicitat repunerea în termen și înscrierea la masa credală a debitoarei SC A. S. B. M. cu suma de 3.439.020 lei.

În motivare a arătat că debitoarea a achiziționat de la petentă materie primă pentru fabricarea unor componente auto pe care nu le-a plătit, având o datorie de 3.493.020 lei înscrisă în evidențele contabile ale acesteia, însă lichidatorul nu a notificat societatea cu privire la deschiderea procedurii de insolvență conform Codului de procedură civilă.

Petenta a susținut că având sediul în străinătate nu-i este opozabilă publicarea în Buletinul Procedurilor de I. a sentinței privind deschiderea procedurii.

Societatea a invocat prevederile art. 61 din Legea nr. 85/2006 și a învederat instanței că la_ a primit o adresă de notificare prin care lichidatorul i-a adus la cunoștință deschiderea procedurii, moment de la care solicită repunerea în termen.

Petenta a mai arătat că prin contractul de cesiune de creanță încheiat între O. I. S. și Simir S. în data de 13 februarie 2009, O. I. S. a cesionat creanța în valoare de 3.493.020 lei către Simir S. . Conform contractului de cesiune, acesta este supus legilor italiene în vigoare, ambele fiind societăți cu sediul în Italia.

Prin actul intitulat "Risolutione consensuale di cessione di credite";, cele două societăți, O. I. și Simir S. au convenit rezoluțiunea Contractului de cesiune încheiat, părțile revenind în situația anterioară încheierii Contractului de cesiune de creanță.

În consecință, O. I. Italia dobândește dreptul de creanță împotriva SC A. S. B. M., creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

Lichidatorul C. I. de I. M. R. a arătat că petenta nu a fost notificată dat fiind faptul că în listele de creditori ale debitoarei nu erau menționate datele de identificare ale acesteia iar urmare informațiilor obținute de administratorul judiciar prin serviciul Recon Online, O. Internaținal S. figurează cu sediul în Iași str. Aurel Vlaicu nr. 83 bloc Constr. C9 jud. Iași, pe care a notificat-o sub nr. 424/_ .

La data de_, lichidatorului i-a fost transmisă o adresă de către O.

I. S. Mantova - Italia prin care a comunicat rezoluțiunea consensuală a contractului de cesiune încheiat între Simir S. și O. I. S. iar la_, petentei i-a fost notificată deschiderea procedurii.

Examinând cererea care a fost legal timbrată, prin prisma susținerilor petentei, din coroborarea probelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente în materie, judecătorul - sindic reține următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 955 din_ pronunțată în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență la cererea debitoarei SC A. S. B. M. iar ulterior, prin sentința civilă nr. 3559 din_ intrarea în procedură generală de faliment, C. ul I. de I. M. R. fiind desemnat lichidator.

Potrivit dispozițiilor art. 61 al. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, notificarea creditorior menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 al. 1 lit. c sau, după caz, în condițiile art. 32 al. 2, se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată, pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.

Conform prevederilor aliniatului 2 din același articol, dacă creditorii cu sediul în străinătate au reprezentanți în țară, notificarea va fi trimisă acestora din urmă.

Petenta O. I. S. are sediul în Italia și din susținerile acesteia confirmate de informațiile primite de lichidator, aceasta nu are reprezentant în țară și nu a fost notificată în conformitate cu codul de procedură civilă datorită confundării cu societatea care are aceeași denumire și sediul în Iași, astfel au fost încălcate și prevederile art. 7 al. 1 din aceeași lege.

Față de cele arătate și având în vedere că petenta a fost notificată abia la_, instanța consideră că aspectele invocate de petentă îndeplinesc cerințele art. 103 Cod pr. civilă, situație în care cererea de repunere în termen cu privire la înscrierea declarației de creanță este fondată.

În contextul celor de mai sus, cererea va fi admisă în baza art. 11 al. 2 cu consecința înscrierii provizorii a creanței până la verificarea de către lichidator a cererii și documentelor anexate, urmând ca după o cercetare amănunțită, să fie stabilită legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea creanței, în conformitate cu dispozițiile art. 66 al. 1 și art. 67 din Legea insolvenței, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de repunere în termen formulată de petenta O. I.

S. cu sediul în Italia și sediul procesual ales în B. M. Bd. Republicii nr. nr. 3/2, privind înscrierea în tabelul creditorilor debitoarei SC A. S. B. M., a creanței în cuantum de 3.493.020 lei.

Dispune înscrierea provizorie în tabelul creditorilor a creanței menționate, până la verificarea de către C. ul I. de I. Modovan R.

, desemnat lichidator al SC A. S. B. M., a cererii și documentelor depuse, respectiv efectuarea unei cercetări amănunțite pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea creanței.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în trmen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 24 aprilie 2013.

Președinte, G. ier,

V. I. I. P.

Red.I.V/_ .

T.red.P.I/_ 3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2800/2013. Procedura insolvenței