Sentința civilă nr. 283/2013. Ordonanță președințială. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 283
Ședința publică din 16 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. P. - judecător sindic GRFIER: V. G. -S.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de debitorul C. ul I. de
I. M. R. cu sediul în B. M., str.George C., nr.32/19, județul M.
, în contradictoriu cu debitoarea SC B. S. cu sediul în B. M., str.P., nr.65/30, județul M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, după verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus C. ul I. de I. M.
în calitate de lichidator a solicitat instanței ca, pe calea ordonanței președințiale, să dispună obligarea administratorului statutar al SC B. S. la predarea de urgență a următoarelor autoturisme:
Autoturismul Ford Transit, serie motor 2A214267973, nr. identificare P2A21426, nr.de înmatriculare_, capacitate cilindrică 1998, data dobândirii_, șasiu WFOPXXGBFP2A21426;
Autobuz/autocar/microbuz MAN, serie motor 375087716808603203, nr. identificare T006341, nr. de înmatriculare_, capacitate cilindrică 11967, data dobândirii_, șasiu WMAR07ZZ75T006341;
Autobuz/autocar/microbuz Mercedes Benz, serie motor 5., nr. identificare S293360, nr. înmatriculare_, capacitate cilindrică 2148, data dobândirii_, șasiu WDB9066571S293360;
Autobuz/autocar/microbuz Scania, serie motor 80234207974, nr. identificare X20003543102, nr. înmatriculare_, capacitate cilindrică 10640, data dobândirii_, șasiu 9BSK4X20003543102;
Autobuz/autocar/microbuz Volvo, serie motor 2091608478, nr. identificare XPA000551, capacitate cilindrică 11977, data dobândirii_, nr. înmatriculare 15 BMX, șasiu YV3R2ESIXPA000551;
Autovehicul de până în 12 tone Mercedes Microb, serie motor 50111378CVC, nr. identificare WDB9036631RII9952, nr. înmatriculare_, capacitate cilindrică 2148, data dobândirii_, șasiu WDB9036631R119952;
Remorcă/semiremorcă/rulotă Saris-Rem., serie motor FACT, nr. identificare A0431248, capacitate cilindrică 2, data dobândirii_, număr înmatriculare 06 NRM, șasiu XLG0F2520A0431248.
În motivarea cererii sale lichidatorul a arătat, în esență, că la data de_ s-a deplasat la sediul societății debitoare pentru a se realiza predarea efectivă a bunurilor, însă administratorul statutar a refuzat predarea. S-a mai arătat că urgența măsurii ce urmează a fi luată este justificată de faptul că bunurile în discuție trebuie inventariate, evaluate și valorificate. De altfel procedura insolvenței reglementate de Legea nr.85/2006 reclamă urgența în soluționarea tuturor cererilor.
În drept s-au invocat prev. art.581 Cod procedură civilă.
Prezent în instanță, la termenul de judecată fixat pentru data de 21 decembrie 2012 pârâtul B. R. C. a solicitat respingerea cererii, arătând că majoritatea autovehiculelor ce fac obiectul cererii se află în Spania fiind în reparații. Unul dintre autocare a fost radiat din circulație în urmă cu 5 ani de zile, dar radierea nu a fost operată în actele contabile. De asemenea a mai arătat că nu a reușit să ia legătura cu asociatul său în posesia căruia se află actele contabile.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1727/_ a T. ui M. s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență în ceea ce o privește pe debitoarea SC B. S. .
La 13 iunie 2012 Tribunalul Maramureș a pronunțat sentința civilă, nr.3888/2012, prin care a dispus deschiderea procedurii de faliment în forma simplificată și dizolvarea societății debitoare. A fost confirmat în calitate de lichidator judiciar C. ul I. de I. M. R. .
Prin aceeași hotărâre s-a fixat pentru data de_ termenul maxim pentru predarea gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii.
În urma demersurilor efectuate de către lichidatorul desemnat în cauză, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a comunicat printr-o adresă datele de identificare ale autovehiculelor ce compun parcul auto al SC B. S. . Este vorba despre autovehiculele ce fac obiectul cererii de ordonanță președințială.
Cu toate că a fost stabilit ca și termen maxim de predare a gestiunii termenul de_, administratorul societății debitoare nu și-a îndeplinit nici până la acest moment obligația de a preda autovehiculele menționate de către lichidatorul judiciar în cererea sa.
În apărările orale formulate în fața instanței pârâtul a invocat faptul că se află în imposibilitate de a preda unele dintre bunuri, fie pentru că s-ar afla în Spania în ateliere de reparații, fie că au fost radiate din circulație, însă pentru niciuna dintre afirmațiile sale pârâtul nu a adus probe, cu toate că i s-a acordat un termen în acest scop și în scopul angajării unui apărător.
Pentru a se verifica admisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială este necesar a se analiza dacă sunt întrunite cele trei cerințe impuse de prevederile art.581 Cod procedură civilă și anume urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
În ceea ce privește urgența, instanța apreciază că această condiție este întemeiată în cauză pornind de la însăși natura procedurii instituite de Legea nr.85/2006 care este o procedură cu caracter urgent. Judecătorul sindic, prin sentința de intrare în procedura falimentului a stabilit un termen maxim pentru predarea gestiunii, termen ignorat chiar până la această dată de către pârât.
Or, în vederea atingerii scopului procedurii insolvenței, care tinde spre stingerea pasivului debitorului, prin satisfacerea creanțelor creditorilor înscriși în tabelul de creanțe, lichidatorul este obligat să inventarieze și să lichideze bunurile debitorului, pentru ca ulterior să distribuie creditorilor sumele realizate în urma lichidării.
În condițiile în care administratorul statutar refuză să-și îndeplinească de bună-voie obligațiile impuse de lege, reiese că se impune ca, de urgență, să fie obligat la predarea bunurilor în vederea îndeplinirii de către lichidator a obligațiilor ce-i revin.
În ceea ce privește vremelnicia și neprejudecarea fondului, judecătorul sindic apreciază că și aceste două condiții sunt îndeplinite, întrucât ne aflăm în prezența unei cereri ce are ca obiect o obligație de a face. În doctrină și în practică s-a statuat că o obligație de a face poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale atunci când se tinde la încetarea unor acte abuzive. Or, este tocmai cazul în speță, dat fiind faptul că pârâtul nu a probat în nici un fel eventuale impedimente care să justifice atitudinea sa.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.581 Cod procedură civilă instanța va admite cererea conform dispozitivului prezentei încheieri, potrivit art.581 alin.4 Cod procedură civilă ordonanța fiind executorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către debitorul C. ul I. de I. | M. | |
R. | cu sediul în B. M., str.George C., nr.32/19, județul M. | , în |
contradictoriu cu debitoarea SC B. S. cu sediul în B. M., str.P., nr.65/30, județul M. .
Obligă debitoarea să predea lichidatorului următoarele bunuri:
Autoturismul Ford Transit, serie motor 2A214267973, nr. identificare P2A21426, nr.de înmatriculare_, capacitate cilindrică 1998, data dobândirii_, șasiu WFOPXXGBFP2A21426;
Autobuz/autocar/microbuz MAN, serie motor 375087716808603203, nr. identificare T006341, nr. de înmatriculare_, capacitate cilindrică 11967, data dobândirii_, șasiu WMAR07ZZ75T006341;
Autobuz/autocar/microbuz Mercedes Benz, serie motor 5., nr. identificare S293360, nr. înmatriculare_, capacitate cilindrică 2148, data dobândirii_, șasiu WDB9066571S293360;
Autobuz/autocar/microbuz Scania, serie motor 80234207974, nr. identificare X20003543102, nr. înmatriculare_, capacitate cilindrică 10640, data dobândirii_, șasiu 9BSK4X20003543102;
Autobuz/autocar/microbuz Volvo, serie motor 2091608478, nr. identificare XPA000551, capacitate cilindrică 11977, data dobândirii_, nr. înmatriculare 15 BMX, șasiu YV3R2ESIXPA000551;
Autovehicul de până în 12 tone Mercedes Microb, serie motor 50111378CVC, nr. identificare WDB9036631RII9952, nr. înmatriculare_, capacitate cilindrică 2148, data dobândirii_, șasiu WDB9036631R119952;
Remorcă/semiremorcă/rulotă Saris-Rem., serie motor FACT, nr. identificare A0431248, capacitate cilindrică 2, data dobândirii_, număr înmatriculare 06 NRM, șasiu XLG0F2520A0431248.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică azi, 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
V. P. | V. | G. -S. |
Red.V.P./_
T.red.C.C.-_
4 ex.
Încheierea din_ - Îndreaptă,erorile materiale strecurate în alineatele 1 și 2 din minuta sentinței civile nr.283/_, alineate ce vor avea următorul conținut:
"Admite cererea formulată de către lichidatorul C. ul I. de I. M. R. cu sediul în B. M., str. str.George C., nr.32/19, județul M., în contradictoriu cu pârâtul B. R. C. domiciliat în B. M., str.P., nr.65/30, județul M. . Obligă pârâtul să predea lichidatorului următoarele bunuri:"; Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi 23 Ianuarie 2013.
← Sentința civilă nr. 1757/2013. Ordonanță președințială.... | Sentința civilă nr. 2980/2013. Ordonanță președințială.... → |
---|