Sentința civilă nr. 2930/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a4
Cod operator de date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2930/2013
Ședința Camerei de C. siliu din_ Instanța constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind contestația formulată de contestatoarea BCR SA împotriva tabelului suplimentar al creanțelor debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar C. P. V. în cadrul procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea S.C. B. &B. SA, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar, practician în insolvență P. V., lipsind reprezentantul contestatoarei.
P. cedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul lichidatorului judiciar arată că susține excepția lipsei de interes a contestatoarei în formularea contestației, invocată în cuprinsul poziției procesuale depuse pentru termenul anterior si solicită admiterea acesteia și respingerea contestației ca lipsită de interes.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra excepției.
JUDECĂTORUL SINDIC
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 11 iunie 2013, contestatoarea B. C. R. SA a contestat procesul-verbal al ședinței adunării creditorilor debitoarei SC B. & B. SA din data de_, publicat în BPI nr. 10007/_, solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și anularea procesului-verbal atacat.
În motivarea contestației contestatoarea a arătat că în urma convocării ședinței adunării creditorilor debitoarei pentru data de 30 mai 2013, publicată în BPI nr. 8391/_, având ca unic punct pe ordinea de zi numirea lichidatorului judiciar C.I.I.
P. V. cu un onorariu de 9.000 lei/lună + TVA și 8% din sumele obținute din vânzarea bunurilor mobile din averea debitoarei și din creanțe și 2% + TVA din sumele obținute prin vânzarea bunurilor imobile, în calitate de creditor garantat deținând 47,501% din totalul sumelor înscrise în tabelul de creanțe, a formulat și transmis lichidatorului judiciar un punct de vedere scris, în care solicita prorogarea votului în adunarea creditorilor raportat la necesitatea clarificării situației creditorilor înscriși în tabelul de creanțe. C. testatoarea a arătat că în mod nelegal și neconform clauzelor contractuale agreate între părți, în contractul de cesiune de creanță cu plata în rate nr. 1336/_, pentru suma de 14.949.117,57 euro SC N. MIN S. a solicitat și a obținut subrogarea în drepturile contestatoarei, iar împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, a cărui admitere va fi de natură să atragă nulitatea unei hotărâri a adunării creditorilor în care să nu se țină cont de faptul că contestatoarea este, în continuare, creditoare în cauză.
S-a arătat că în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu ocazia adunării creditorilor lichidatorul judiciar a reținut că contestatoarea nu ar fi votat, reținând în mod total netemeinic faptul că la data de_ nu a existat cvorum, astfel că adunarea a fost nelegal constituită.
C. testatoarea a susținut că lichidatorul judiciar avea obligația legală de a considera adunarea creditorilor ca fiind legal constituită și de a menționa în procesul-verbal că, raportat la votul majorității creditorilor prezenți sau care au transmis punct de vedere cu privire la ordinea de zi, se impune prorogarea votului în adunarea creditorilor, până la clarificarea situației creditorilor înscriși în tabelul de creanțe.
Prin poziția procesuală depusă la dosar la data de 10 septembrie 2013, lichidatorul judiciar C.I.I. P. V. a invocat excepția lipsei de interes în formulare contestației, arătând că în cadrul adunării creditorilor din data de_ nu a fost adoptată nici o hotărâre, prin procesul-verbal încheiat nefiind luată nici o măsură acesta neavând nici o consecință juridică. Astfel, situația juridică în cauză nu a fost modificată prin încheierea acestui proces-verbal și nu s-ar modifica prin anularea acestuia de către judecătorul sindic.
S-a arătat că existența interesului procesual este una din condițiile esențiale ale acțiunii civile. Astfel, este necesar ca reclamantul să justifice că are un interesa născut, actual, direct, personal și legitim în soluționarea litigiului. În cauză, contestatoarea nu poate justifica existența interesului având în vedere că procesu-verbal atacat nu este apt de a-i produce prejudicii.
Pe fondul contestației, lichidatorul judiciar a arătat că procesul-verbal atacat îndeplinește toate condițiile de fond și formă, fiind pe deplin legal, însă acesta nu este apt de a produce efecte juridice, întrucât a fost întocmit pentru a se consemna dezbaterile care preced adoptarea hotărâri și alte circumstanțe de fapt care se află în legătură cu adoptarea hotărârii.
Lichidatorul judiciar consideră că prin solicitarea de a proroga votul adunării creditorilor contestatoarea nu și-a exprimat votul și nu și-a exprimat voința față de ordinea de zi a ședinței adunării creditorilor. C. testatoarea a transmis prin fax la data de_ un înscris prin care solicită prorogarea votului, însă se consideră că este necesar ca creditorul să formuleze un vot pozitiv sau negativ asupra punctelor cuprinse în ordinea de zi. Prin înscrisul transmis contestatoarea a formulat o cerere de procedură, de a se proroga ședința. Având în vedere dispozițiile legale, lichidatorul judiciar consideră că nu are printre atribuții amânarea votului adunării creditorilor. aceasta cu atât mai mult cu cât contestatoarea a amânat în mod efectiv votul adunării creditorilor prin neexprimarea votului său.
Analizând cu prioritate exceptia lipsei de interes, invocata de catre lichidatorul judiciar, judecatorul sindic retine urmatoarele :
Sedința adunării creditorilor debitoarei din data de 30 mai 2013 a avut ca unic punct pe ordinea de zi numirea lichidatorului judiciar C.I.I. P. V. cu un onorariu de 9.000 lei/lună + TVA și 8% din sumele obținute din vânzarea bunurilor mobile din averea debitoarei și din creanțe și 2% + TVA din sumele obținute prin vânzarea bunurilor imobile.
C. testatoarea a formulat și transmis lichidatorului judiciar un punct de vedere scris, în care solicita prorogarea votului în adunarea creditorilor raportat la necesitatea clarificării situației creditorilor înscriși în tabelul de creanțe, iar în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu ocazia adunării creditorilor lichidatorul judiciar a reținut că contestatoarea nu a votat, respectiv ca in data de_ nu a existat cvorum, iar adunarea nu a fost legal constituită.
1
C. testatoarea a susținut că lichidatorul judiciar avea obligația legală de a considera adunarea creditorilor ca fiind legal constituită, insa judecatorul sindic observa ca aceasta oricum nu si-a exprimat votul asupra ordinii de zi, ci doar a solicitat prorogarea votului în adunarea creditorilor, până la clarificarea situației creditorilor înscriși în tabelul de creanțe .C. form art. 48 alin. 3 OUG 91/2013, creditorii pot fi reprezentati in adunare prin imputerniciti cu procura speciala autentica (…), iar conform art. 48 alin. 4 OUG 91/2013 creditorii vor putea vota si prin corespondenta, ori in speta nu se poate retine ca acest creditor a fost prezent sau ca a votat. Art. 49 din acelasi act normativ reglementeaza majoritatea speciala referitor la cvorumul de prezenta pentru validitatea sedintelor adunarii creditorilor.
Raportat la aceea ca în cadrul adunării creditorilor din data de_ nu a fost adoptată nici o hotărâre, judecatorul sindic apreciaza ca acest creditor nu justifica un interes procesual al acestui demers, raportat si la prev. art. 48 alin.alin. 7 OUG nr. 91/2013 care se refera la hotararea care poate fi anulata.
In baza acestor considerente, judecatorul sindic apreciaza ca exceptia este intemeiata si o va admite, iar pe cale de consecinta va respinge aceasta contestatie, ca fiind lipsita de interes procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția lipsei de interes invocată de către lichidatorul judiciar C.I.I. P. V. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC B. & B. SA și în consecință:
Respinge contestația formulată de contestatoarea B. C. R. SA împotriva procesului-verbal al ședinței adunării creditorilor din data de_, ca fiind lipsită de interes.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare.
P. nunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, | GREFIER, | |
D. M. D. | A. | VLAIC |
Red.DMD/MM 4 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 1572/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 1595/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|