Decizia civilă nr. 10710/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a4
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 10710/2013
Ședința publică din 08 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE :S. AL H. JUDECĂTOR :M. B. JUDECĂTOR :M. -I. I. GREFIER: V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenții SC K. R. S. și SS ADMINISTRATOR J. al SC N. I. S., împotriva sentinței civile nr. 1913 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a4 al Tribunalului Specializat C., având ca obiect contestație la raport.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta SC K. R. S., avocat C. O. .
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat de administratorul judiciar este scutit de plata taxelor de timbru și că recursul declarat de SC K. R. S. este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
În data de 04.11.203, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea recurentei SC K. R. S. la recursul declarat de administratorul judiciar, prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației formulate de SC K. R. S. .
În data de_, s-a înregistrat la dosar din partea SS în calitate de administrator judiciar al SC N. I. S. cerere de renunțare la judecata recursului formulat.
C. ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Lega nr. 85/2006.
Reprezentanta recurentei arată că nu mai are de formulat late cereri în probațiune.
C. ea constată că recurenta SS a depus la dosar cerere de renunțare la judecata recursului, că recursul declarat de SC K. R. S. este legal timbrat, că a fost formulat înăuntrul termenului legal, că reprezentanta recurentei SC K. R. S. nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
La solicitarea Curții de a comunica dacă C. J. C. este creditor în procedură, reprezentanta recurentei SC K. R. S. arată că C. J. C. este creditor în procedură, dar că nu este în posesia unui tabel al creditorilor în care este înscris și acest creditor, însă este în sală reprezentantul lichidatorului care poate confirma acest lucru.
Reprezentantul lichidatorului confirmă că C. J. C. este creditor în procedură și se obligă să se prezinte tabelul creditorilor până la închiderea dezbaterilor, arătând că nu s-a prezentat în cauză întrucât nu are mandat.
C. ea pune în vedere părți ca până la închiderea dezbaterilor să depună la dosar Tabelul definitiv al creditorilor care să ateste înscrierea creditorului C.
J. C. . Reținând că nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, în
temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei recurentei SC K. R. S. în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei SC K. R. S. solicită admiterea recursului pentru motivele detaliate pe larg prin memoriul de recurs și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
Susține că critică hotărârea de fond cu privire la stabilirea dreptului de proprietate a C. ui J. C. .
Întrebată fiind care este valoarea imobilului și regimul juridic al imobilului, reprezentanta recurentei SC K. R. S., că s-a stabilit și că au un investitor în cauză și că se critică hotărârea pentru că nu s-a transferat dreptul de proprietate, ci s-a impus să se înțeleagă pe cale amiabilă,";ei cu ei"; și cu C. J.
C. .
După închiderea dezbaterilor în cauză, dar înainte de pronunțarea hotărârii, din partea lichidatorului s-a înregistrat la dosar procesul-verbal din _
, ce atestă afișarea la ușa Tribunalului Specializat a Tabelului definitiv consolidat al debitoarei SC K. R. S. .
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr.1913 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a4 al Tribunalului Specializat C. s-a respins contestația formulată de contestatoarea S.C. K. S.A., împotriva raportului nr. 16/_ al lichidatorului judiciar SS al debitoarei S.C. N. I. S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că măsura luată de lichidatorului judiciar prin raportul de activitate contestat este legală întrucât orice pretenție a debitoarei falite cu privire la un bun aflat în posesia altei persoane trebuie soluționată pe cale amiabilă sau deferită justiției de drept comun, judecătorul sindic neputând să lipsească un terț de dreptul său de proprietate pe calea soluționării contestației reglementate de art. 21 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/2006.
Totodată s-a relevat că C. J. C. deține nu doar posesia fundației în cauză, ci însuși dreptul de proprietate asupra acesteia, titlul său constând în contractul de concesiune nr. 633/_ încheiat cu debitoarea, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 4/_, în baza prevederilor acestui contract operând transferul dreptului de proprietate de la debitoare la C. J. C. la încetarea contractului de concesiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SS solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației formulate de K. SA la raportul lichidatorului nr.16 din dosarul nr._
.
Prin cererea înregistrată la 7 noiembrie 2013 lichidatorul judiciar a învederat că înțelege să renunțe la soluționarea cererii de reformare solicitând instanței să ia act de manifestarea sa de voință.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și contestatorul K.
S.A. prin reprezentant legal S.C. K. R. S.R.L. solicitând admiterea acestuia și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii contestației formulată de creditoare împotriva refuzului lichidatorului judiciar SS
de valorificare a construcției, constând în fundație edificată pe amplasamentul situat în C., str.B.P.Hașdeu nr.6, jud.C., măsură cuprinsă în Raportul de activitate nr.16 întocmit de lichidatorul judiciar.
În motivele de recurs se arată că prin contractul de concesiune nr.633 din_, încheiat ca urmare a organizării licitației publice, potrivit dispozițiilor legale incidente la acea dată, instituția a concesionat SC N. I. S. terenul
situat în incinta Spitalului clinic de penumoftiziologie "L. D. lo";, respectiv în C.
-N., str.BP Hașdeu, nr.6, jud.C., în vederea obiectivelor concret prevăzute în art.2 alin.3 al acestuia.
În scopul realizării obiectivelor prognozate, concesionarul a încheiat cu B.
C. R. SA contractul de credit ipotecar nr.DFI 24/786 din_, garantând restituirea creditului în sumă totală de 25.500.000 euro cu construcțiile viitoare,c onstrucții care fac parte integrantă din obiectivele stabilite prin contractul de concesiune. Urmare a creditului acordat, pe terenul aflat în concesiunea SC N. I. S. aceasta a realizat fundația viitoarei construcții.
Prin hotărârea pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în data de 28 octombrie 2011 în dosar nr._ al acestei instanțe, s-a dispus intrarea în faliment în procedura generală a concesionarului SC N. I. S. . Consecința acestei hotărâri a fost denunțarea contractului de concesiune exercitată de către lichidatorul judiciar în temeiul art. 86 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea ipotecară, B. C. R. SA, a fost înscrisă pe tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei, la categoria creditorilor garantați cu suma constând în creanța restantă. Creditoarea a cesionat recurentei creanța cu care a fost înscrisă pe tabelul definitiv al creanțelor, garanția asupra construcției fiind transmisă odată cu creanța.
In temeiul art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar a denunțat contractul de concesiune încheiat cu C. J., predând amplasamentul si concluzionând prin raportul de activitate atacat ca bunul edificat pe terenul aflat in concesiune, respectiv fundația viitoarelor construcții, nu se regăsește in averea debitoarei, aducând in sprijinul susținerii sale o parte din prevederile contractuale.
Fata de analiza incompleta a clauzelor contractului de concesiune in cadrul raportului de activitate al lichidatorului, recurenta a atacat măsura astfel luata, criticând calificarea dreptului de proprietate asupra fundațiilor prin prisma apartenenței acestuia.
Prin sentința civila nr. 1913/2013 pronunțata in data de_ in dos. nr._ /a4 instanța de fond a respins contestația formulata, concluzionând ca fundațiile construite pe terenul anterior aflat in concesiune nu sunt proprietatea debitoarei SC N. I. S. si, pe cale de consecința, masurile lichidatorului judiciar sunt legale.
Instanța de fond, prin sentința pronunțata, a schimbat in mod evident înțelesul lămurit si vădit al actului juridic dedus judecații, interpretând prevederile contractului încheiat intre parti in contradicție cu voința reala a acestora.Conform art. 2 alin. 4 litera a din contractul cadru: " bunurile de retur sunt bunuri care, la expirarea contractului de concesiune, revin de drept C. ui J., gratuit si libere de orice sarcini, fiind incluse, prin hotărâre a C. ui
J., in domeniul public de interes județean,,. In baza art.3 alin. 3 din Legea nr.213/1998, domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexa, si din alte bunuri de uz sau interes public județean, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național. Textul de lege insituie o dispoziție imperativa in materia bunurilor din domeniul public județean: pentru ca un bun sa aparțină proprietății publice județene, trebuie adoptata o Hotărâre a C. ui J. in acest sens, iar in lipsa acestui act administrativ lipsește voința Consiului J. .
Transferul unui imobil in baza art. 969 Cod Civil, considerarea contractului de concesiune titlu de proprietate este contrar dispozițiilor legiuitorului in materia transferării dreptului de proprietate imobiliara. In materia proprietății dovada dreptului de proprietate se poate face numai în baza actelor prin care s-a constituit sau transmis, in mod valabil, un asemenea drept real, prin acte
intelegandu-se înscrisul autentic, hotărârea judecătoreasca sau actul administrativ.
Contractul de concesiune, nu poate fi considerat un act translativ de proprietate, neintrunind condițiile de forma (act autentic), ci are ca obiect darea in concesiune a terenului proprietatea C. ui J. si stabilirea condițiilor ce stau la baza îndeplinirii obligațiilor contractuale. Părțile au inteles sa convină asupra clauzei, privind transferul proprietății in domeniul public al statului si nu transferul in proprietatea privata a C. ui J. . Or, condiția pentru valabilitatea oricărui contract translativ de proprietate conține manifestarea de voința a pârtilor, actul juridic îndeplinind condiții de forma, iar C. J. pentru a dispune intrarea in proprietate publica si/sau privata trebuie sa emită o hotărâre.
Orice interpretare contrara conduce la situația absurda in care unitatea administrativ-teritoriala dobândește bunuri fara sa existe o voința a administrației in acest sens.
Fundația edificata pe amplasamentul din C. -N., str. B.P. Hasdeu nr. 6 este un bun de preluare, care la încetarea contractului poate reveni concedentului daca isi manifesta acesta intenție, in baza unui contract de vanzare-cumparare perfectat in acest sens. Nelegalitatea măsurii luate de lichidator consta in imposibilitatea valorificării bunului in cadrul procedurii de insolvență, fiind calificat de acesta bun de retur, trecând si peste condiția de valabilitate a transferului de proprietate.
Prin hotărârea atacata instanța a realizat o aplicare greșita a dispozițiilor legale, dar si ale celor contractuale care vin sa le complinească.
Judecătorul sindic pornește de la premisă greșită in soluția pronunțata, considerând astfel că bunul constituit din fundația și stâlpii din beton realizate pe terenul aflat în concesiune intră de drept și fără nicio altă formalitate în patrimoniul concedentului la încetarea contractului de concesiune
. Prin concluzia la care ajunge, judecătorul sindic sunt încălcate nu doar prevederile legale incidente în cazul acestui contract de concesiune, ci și prevederile contractuale care, potrivit art. 969 VCC, aplicabil speței, constituie legea părților.
Atât potrivit contractului de concesiune, art. 2 alin. 4 lit. a, cât și potrivit actului adițional nr. 4 la acesta, efectul translativ de proprietate, acceptând că fundației este un bun de retur, se produce doar în momentul emiterii unei hotărâri de Consiliu Local prin care această instituție să își manifeste, în concret, consimțământul. De altfel, Legea nr. 213/1998 conține prevederi similare.
Potrivit accepțiunii legale, respectiv a art. 858 NCC (definiție preluata din vechea reglementare a Legii nr. 213/1998), si doctrinare, dreptul de proprietate publica este definit ca acel drept care aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau interes public, cu condiția sa fie dobândite prin unul din modurile prevăzute de lege. Ca un corolar al acestei prevederi, este și textul art. 863 NCC (text similar cu cel anterior al art. 7 lit. a-f din Legea nr. 213/1998) care stabilește la literele a-f care sunt modurile de dobândire a dreptului de proprietate publica. Modalitatea in care instanța de fond considera ca a fost strămutat dreptul de proprietate asupra fundației, intrând astfel in domeniul public al Județului, nu se regăsește in niciuna dintre aceste prevederi, nici măcar in aceea a literei f care face trimitere la alte moduri stabilite de lege. Aceasta intrucat, prin Legea nr. 219/1998, se stabilește necesitatea emiterii unei Hotărâri de Consiliu J. care sa se constituie ca document translativ de proprietate.
Hotărârea sus menționata nu este altceva decât modalitatea stabilita de lege pentru a fi exprimat consimțământul C. ui J., ca element definitoriu
si esențial al oricărui contract. Astfel, in măsura in care s-ar susține ca bunul a devenit proprietatea C. ui J. C., facand parte din domeniul public, ca simplu efect al incetarii unui contract, astfel cum se susține in cuprinsul sentinței atacate, este necesar consimțământul unității administrativ teritoriale, intrucat situația legala prevăzuta de art. 863 lit. d NCC este incidentă. De altfel, in reglementarea anterioara a Legii nr. 213/1998 o astfel de modalitate nici măcar nu era prevăzuta.
Or, in lipsa emiterii unei Hotărâri de Consiliu Local in acest sens nu se poate vorbi despre o manifestare de voința nici pentru transferul dreptului de proprietate prin convenție nici pentru preluarea acestuia in baza legii.
Contrar aspectelor legale identificate mai sus, instanța de fond ignora atat dispozițiile legale cat si cele contractuale considerând ca la încetarea contractului de concesiune fundațiile, privite ca bunuri de retur, intra in proprietatea privata a unității administrativ-teritoriale.Prin aceasta concluzie instanța nu face altceva decât sa adauge atat la prevederile legale, cat si la cele care constituie voința pârtilor, ceea ce nu este permis. Nici printre modurile de dobândire a unui bun in proprietatea privata aceasta situație nu poate fi încadrata.
Mai mult, pentru a justifica aceasta concluzie instanța de judecata face apel la o paralela intre posesie si proprietate, ajungând la inadmisibila suprapunere a celor doua instituții de drept civil pana la identificare, in momentul in care concluzionează ca in lipsa posesiei dreptul de proprietate nu poate fi instrainat.
Nu este vorba, sub nicio privința, de lipsirea unui tert de dreptul sau de proprietate, cata vreme acesta se afla, fara putința de îndoiala, in patrimoniul debitoarei falite. Instanța de judecata nu a fost, așadar, chemata sa dispună transferul dreptului de proprietate in patrimoniul falitei, ceea ce este inadmisibil, ci a fost chemata sa analizeze, sa verifice si sa constate o situație juridica evidenta, de care depinde evoluția procedurii, respectiv existenta unui bun in patrimoniul debitorului aflat in faliment.
Articolul 29 al Legii nr. 213/1998, aplicabil situației de față, statuează asupra libertății părților unui contract de concesiune de a stabili atat modalitatea de repartiție a bunurilor, cat si detaliile legale ale repartiției, incluzând aici modalitatea de transfer in proprieatea publica a unității administrativ teritoriale. Or, este dincolo de orice dubiu ca in privința procedurii de trecere in domeniul public al C. ui J. C. părțile nu puteau decât sa prevadă obligativitatea emiterii unei Hotărâri de Consiliu J., in caz contrar transferul dreptului de proprietate neputand avea loc.
Desi instanța nu a considerat relevanta poziția administratorului judiciar, aceasta este esențiala, intrucat tocmai aceasta a dat naștere raportului contestat. Astfel, in măsura in care calificarea bunului reprezentat de fundațiile realizate pe terenul concesionat este privita distinct de către administratorul judiciar pana si obiectul contestației poate fi pus sub semnul întrebării.
Instanța de judecata trebuia sa clarifice situația creditorului, in primul rand, data fiind natura juridica a procedurii concursuale a insolventei si principiile care guvernează aceasta procedura. Astfel, având in vedere necesitatea urmăririi principiului maximizării averii debitorului si protejarea creditorilor in scopul recuperării creanțelor acestora, decizia judecătorului sindic se situează la polul opus acestui deziderat.
Aspectul principal care trebuie avut in vedere pornește de la faptul ca creanța subscrisei este una garantata printr-o ipoteca asupra construcției viitoare, care se concretizează pe măsura încorporării acesteia in sol. Concluzia instanței prejudiciază grav interesele de creditori ipotecari. Potrivit art. 1280 NCC un contract, indiferent de natura acestuia sau de calitatea pârtilor, produce
efecte numai intre părțile contractante, neputand dauna sau profita unui tert, calitate pe care o întrunește si recurenta fata de contractul de concesiune nr. 633/2006. In acest sens, principiul res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest deriva din principiul mai general pacta sunt servanda si se distinge de opozabilitatea actului juridic. Trebuie menționat cat privește regula relativității ca doar creditorii chirografari pot fi considerați avanzi cauza fata de contractul încheiat de către debitorul lor, creditorii ipotecari, dimpotrivă, prin efectele concrete ale raportului juridic încheiat cu debitorul, fiind terți fata de contractele incheiate de către acesta din urma.
Mergând mai departe, in raționamentul de mai sus, este necesar a lua in analiza modalitățile de stingere a ipotecilor convenționale, prevăzute de art. 2428 NCC, cazuri existente si in reglementarea anterioara. In niciunul dintre acestea nu se poate încadra situația faptica in examen, cu atat mai mult daca se ia in considerare principiul relativității efectelor juridice.
Prin urmare instanța de fond nu a clarificat aspectul esențial al calității creanței recurentei si a sortii ipotecii convenționale pe care o deține asupra unui bun aflat in proprietatea falitei
. Prin hotărâre, judecătorul sindic se mărginește la analiza - greșită de altfel - dreptului de proprietate asupra bunului, fara a finaliza raționamentul juridic si a clarifica natura creanței, aceasta fiind finalitatea demersului realizat.
In ceea ce privește pretinsa lipsire a terțului de dreptul de proprietate prin soluționarea contestației reglementate de art. 21 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2006 apreciem că nu poate fi primit un asemenea argument în condițiile în care C. J. C. nu a dobândit un drept de proprietate asupra construcției constând în fundație edificată pe amplasamentul situat în C. -N., S. B.P. Hașdeu, nr. 6, jud. C., deci nu există nu drept de proprietate de care să fie lipsit.
Mai mult decât atât, C. J. C. nu a înțeles să se comporte ca și administrator al unui drept de proprietate asupra fundației ulterior denunțării contractului de concesiune, ci doar ca administrator al unui drept de proprietate asupra terenului pe care aceasta a fost edificată.
Astfel, prin adresa nr. 20486/_ transmisă de către C. J. C. Băncii Comerciale Române se menționează:
"Având în vedere apartenența la domeniul public al județului C. și administrarea C. ui J. C. a terenurilor care au constituit obiectul contractului de concesiune mai sus menționat precum și atribuțiile și totodată obligațiile de gestionare în mod eficient atât a bugetului județului cât și a bunurilor proprietate publică sau privată a județului C., C. J. C., în calitate de administrator intenționează a valorifica acest teren prin una din modalitățile prevăzute de lege, respectiv darea în administrare, concesionarea sau închirierea acestuia.
În acest context, în calitate de titular al unei creanțe garantate cu ipotecă asupra unei construcții viitoare, care urma să fie înscrisă în CF după edificare, vă solicită să ne comunicați punctul dvs. de vedere cu privire la aceste aspecte."
De asemenea prin adresa transmisă lichidatorului judiciar același Consiliu
J. C. menționează:
"Având în vedere notarea în cărțile funciare a contractului de ipotecă imobiliară, respectiv a unor interdicții de înstrăinare s.a. asupra unor construcții viitoare, precum și existența unor fundații izolate pe acest teren (fapt constatat cu ocazia predării-preluării acestuia), vă solicităm a vă exprima punctul de vedere față de intențiile instituției noastre cu privire la posibilitatea de valorificare a acestui teren."
Este evident că dacă construcția edificată pe terenul obiect al contractului de concesiune ar fi intrat în domeniul public sau privat al județului, C. J.
C. în calitate de administrator al acestuia nu ar mai fi solicitat un punct de vedere din partea titularului unui drept de ipotecă asupra fundației și din partea lichidatorului judiciar cu privire la valorificarea terenului pe care se află aceasta.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
Prin contractul de concesiune nr.633 din_, încheiat ca urmare a organizării licitației publice, potrivit dispozițiilor legale incidente la acea dată, instituția a concesionat SC N. I. S. terenul situat în incinta Spitalului clinic de penumoftiziologie "L. D. lo";, respectiv în C. -N., str. BP Hașdeu, nr.6, jud.C., în vederea obiectivelor concret prevăzute în art.2 alin.3 al acestuia.
În scopul realizării obiectivelor prognozate, concesionarul a încheiat cu B.
R. SA contractul de credit ipotecar nr. DFI 24/786 din_, garantând restituirea creditului în sumă totală de 25.500.000 euro cu construcțiile viitoare, construcții care fac parte integrantă din obiectivele stabilite prin contractul de concesiune.
Urmare a creditului acordat, pe terenul aflat în concesiunea SC N. I. S. aceasta a realizat fundația viitoarei construcții.
Prin hotărârea pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în data de 28 octombrie 2011 în dosar nr._ al acestei instanțe, s-a dispus intrarea în faliment în procedura generală a concesionarului SC N. I. S. . Consecința acestei hotărâri a fost denunțarea contractului de concesiune exercitată de către lichidatorul judiciar în temeiul art. 86 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea ipotecară, B. C. R. SA, a fost înscrisă pe tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei, la categoria creditorilor garantați cu suma constând în creanța restantă. Creditoarea a cesionat recurentei creanța cu care a fost înscrisă pe tabelul definitiv al creanțelor, garanția asupra construcției fiind transmisă odată cu creanța.
In temeiul art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar a denunțat contractul de concesiune încheiat cu C. J., predând amplasamentul si concluzionând prin raportul de activitate atacat ca bunul edificat pe terenul aflat in concesiune, respectiv fundația viitoarelor construcții, nu se regăsește in averea debitoarei, aducând in sprijinul susținerii sale o parte din prevederile contractuale.
Recurenta susține că în absența unei manifestări de voință care să respecte condițiile de formă impuse de lege, fundația edificată pe amplasamentul din C. -N., str. B.P. Hasdeu nr. 6 are natura unui bun de preluare care poate valorificat în procedura colectivă deoarece face încă parte din patrimoniul debitoarei falite, fiind de altfel grevată de sarcina unei ipoteci convenționale. Atributele de care se bucură drepturile reale accesorii, statutul privilegiat al creditorului garantat în procedura concursuală, scopul acesteia urmă constând în maximizarea averii debitoarei în vederea stingerii pasivului dar și principiul relativității efectelor contractului au constituit pilonii centrali ai acestei apărări.
Apărările evocate de recurentă nu sunt însă legitime.
Terenul asupra căruia a fost edificată construcția în litigiu face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale.
Principalul efect al regimului domenial este inalienabilitatea bunurilor care fac parte din acesta .
Domenialitatea presupune două criterii esențiale: 1) existența titlului de proprietate al Statului sau unității administrativ teritoriale și 2) afectațiunea pentru cauză de utilitate publică.
Ambele criterii care definesc regimul / statutul proprietății publice sunt prezente în privința imobilului teren asupra căruia fundația a fost încorporată.
În circumstanțele concrete ale speței, regimul domenial al terenului nu poate fi diferit de cel al construcției încastrate în acesta.
Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile, insesizabile.
Fundamentul inalienabilității constă în protejarea afectațiunii bunului. Afectațiunea terenului poate fi conservată numai dacă proprietatea asupra acestuia poate fi păstrată de colectivitatea publică cu toate atributele care o caracterizează ( posesie, folosință ,dispoziție).
Unul dintre efectele "regulii inalienabilității"; este imposibilitatea creării ,pe domeniul public, a dezmembrămintelor de natură civilă.
A admite faptul că fundația încorporată în terenul care face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale este un activ patrimonial susceptibil de valorificare în procedura concursuală și autorizarea unei atare operațiuni juridice de către sindic ar echivala cu recunoașterea implicită, în beneficiul debitoarei, a unui drept de superficie ( drept de folosință asupra terenului + drept de proprietate asupra fundației).
În speță, autoritatea publică nu a consimțit la constituirea unui drept real administrativ asupra construcției în litigiu în favoarea debitoarei.
Dreptul de concesiune a vizat numai terenul aflat în proprietatea publică a județului ,consecința pierderii acestui drept fiind abandonarea implicită de către debitoare a tuturor drepturilor dobândite cu titlu precar și temporar asupra obiectivelor investiționale realizate în temeiul contractului de concesiune.
Un act cu privire la domeniul public este caracterizat prin precaritatea tuturor drepturilor constituite asupra lui.
oriului i se aplică regulile domenialității, el însuși fiind faptic inalienabil.
Fie că se apelează la teoria accesoriului sub forma complementului indisociabil ( fundația face corp comun cu terenul ca dependință domenială) fie sub aceea a accesoriului util ( bunul are legătură cu terenul care constituie proprietate publică și concură la utilitatea lui ) este justificată aplicarea regimului domenial (regimul proprietății publice) și la fundație chiar în lipsa unui titlu formal al persoanei juridice de drept public pentru bunul secundar ( fundație).
Caracterul revocabil și precar al dreptului deținut de debitoare asupra construcției derivând din inalienabilitatea terenului este și era pe deplin opozabil garantului ipotecar care nu se poate apăra cu succes invocând principiul relativității efectelor contractului de concesiune.
Contractul de concesiune încheiat de debitoarea cu privire la un bun aflat în domeniul public, situațiile juridice născute din acesta reprezintă realități sociale care în această ordine juridică se impun a fi respectate de recurentă căreia acordul de voință dintre concedent și concesionar îi este pe deplin opozabil.
Ținând cont de criteriile secundare de domenialitate cum sunt: globalitatea și virtualitatea domeniului public, de natura administrativă a dreptului dobândit de concesionar asupra terenului ( dreptul precar întrucât putea fi teoretic desființat/ modificat ori de câte ori interesul public o cerea ) creditoarea ipotecară și-a asumat toate riscurile legate de o eventuală neantizare garanției reale.
Fundația este rezultatul investițiilor impuse de autoritate publică concesionarei în baza contractului de concesiune și reprezintă un element al unei organizări de ansamblu care concură la utilitatea generală a terenului aflat în proprietate publică.
Conform art. 2 al. 4 lit. a din contractul concesiune nr. 633/_ astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 4/_ încheiat între părtile mentionate, acestea au convenit că bunurile de retur, constând în bunurile care au rezultat în urma investitiilor impuse prin caietul de sarcini, bunuri de retur de investitie, vor fi incluse prin hotărâre a C. ui J. în domeniul public la
încetarea contractului de concesiune. Aceeasi prevedere contractuală statuează totodată că pe durata valabilitătii contractului de concesiune, bunurile de retur de investitie vor fi, de la data edificării, proprietatea concesionarului, urmând ca la încetarea contractului de concesiune acestea să fie incluse în domeniul public al judetului în mod gratuit si libere de orice sarcini.
Contractul de concesiune mentionat a încetat prin denuntarea acestuia de către lichidatorul judiciar SS al debitoarei S.C. N. I. S.R.L., potrivit dispozitiilor art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, imobilul ce a constituit obiectul contractului de concesiune fiind predat de către lichidatorul judiciar, către concesionarul C. J. C. la_, după a rezultat si din adresa nr. 20486/_ emisă de către acesta din urmă.
Or, de la data încetării contractului de concesiune,
debitoarea a pierdut drepturile dobândite cu titlu precar și temporar asupra obiectivelor investiționale realizate în temeiul contractului de concesiune.
Nu prezintă relevantă sub acest aspect faptul că nu a fost încă adoptată o hotărâre pentru trecerea fundației în domeniul public .Ceea ce este relevant este faptul că potrivit acordului de vointă al părtilor, debitoarea a fost proprietara bunurilor de retur de investitie doar până la încetarea contractului de concesiune.
Totodată, prin contractul încheiat între ele, părțile nu au stabilit un termen pentru adoptarea hotărârii de consiliu judetean pentru trecerea bunurilor de retur în domeniul public, ceea ce nu înseamnă însă că până la adoptarea acesteia bunurile respective s-ar mai aflat în proprietatea debitoarei care ar putea dispune de ele, înstrăinându-le, întrucât în caz contrar s-ar încălca regimul proprietății publice.
Așa fiind,în baza art. 312 C.proc.civ curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de SC K. SA împotriva sentinței civile nr. 1913 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a4 al Tribunalului Specializat C. pe care o va menține în întregime.
În baza prevederilor art. 246 C.proc.civ va constata că recurenta SS a renunțat la judecarea recursului declarat împottriva sentinței civile nr.1913/_ pronunțată în dosarul nr._ /a4 al Tribunalului Specializat
C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată că recurenta SS a renunțat la judecarea recursului declarat împottriva sentinței civile nr.1913/_ pronunțată în dosarul nr. _
/a4 al Tribunalului Specializat C. .
Respinge recursul declarat de SC K. SA împotriva sentinței civile nr. 1913 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a4 al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. | AL H. M. | B. | M. | I. I. V. | D. |
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.Oros V.
| ← Sentința civilă nr. 1678/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 1572/2013. Contestație. Faliment,... → |
|---|
