Sentința civilă nr. 3176/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

RO M Â N I A

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a9

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINTA CIVILA Nr. 3176/2013

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Judecator sindic :D. M. D. Grefier A. Vlaic

Pe rol judecarea se afla cauza privind -o pe contestatoarea D. G. A F. P.

J. C. și pe debitoarea SC B. &B. SA PRIN lichidator judiciar C. P. V. si pe creditorii A.

B., B. G. SA, N. SA, B. I., B. SA, având ca obiect contestația.la tabelul suplimentar de creante al debitoarei aflate in faliment general.

Concluziile partilor si desfasurarea dezbaterilor au fost consemnate in incheierea de sedinta publica din data de_, care face parte din prezenta hotarare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 2 septembrie 2013, Administrația Județeană a F. P. C., instituție care administrează din punct de vedere fiscal societatea debitoare SC B. & B. SA, urmare reorganizării potrivit H.G. nr.520/2013, in calitate de creditor bugetar al SC B. & B. SA, a formulat contestație împotriva tabelului suplimentar al creanțelor privind pe debitoarea SC B. & B. SA, tabel întocmit în cauza de către lichidatorul judiciar Cil P. V., solicitând admiterea contestației si modificarea tabelului suplimentar al creanțelor SC B. & B. SA, în sensul înlăturării din acesta a creanțelor creditorilor: A. B. SRL, în cuantum de 587.692,59 lei; Banca Comerciala Română - creața garantata înscrisă în cuantum de 5.336.110,49 lei; B. loan, în cuantum de 2.662.049 lei; B. - Groupe Societe Generale, creanța garantată înscrisă în cuantum de 1.813.452,17 lei; SC N. SRL, în cuantum de 15.355.850,75 lei, compusa din 272.783,69 lei, ca și creanță chirografară, iar 15.083.067,06 lei, ca si creanță garantată.

De asemenea, a solicitat modificarea tabelului suplimentar al creanțelor privind pe debitoarea SC B. &

B. SA prin înscrierea în tabel a Administrației Județene a F. P. C. cu o creanța bugetară în cuantum de

19.779.585 lei, din care suma de 1.800.663 lei, conform dispozițiilor art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, conform prevederilor art. 3 pct.18 Legea nr.85/2006, tabelul suplimentar cuprinde toate creanțele născute după data deschiderii procedurii generale și până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora, iar potrivit prevederilor art. 123 pct.3 din Legea nr.85/2006 "Creanțele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: creanțele reprezentând creditele, cu dobânzile și cheltuielile aferente, acordate după deschiderea procedurii, precum și creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii".

Având în vedere prevederile legale de mai sus, contestatoarea a arătat că, în ceea ce privește creanțele creditorilor Banca Comerciala Romana S.A., înscrisa în tabelul suplimentar privind pe debitoarea SC B. & B. SA cu o creanța garantata în cuantum de 5.336.110,49 lei si B. Groupe Societe Generale SA, înscrisa în tabelul suplimentar privind pe debitoarea SC B. & B. SA cu o creanța garantata în cuantum de 1.813.452,17 lei, acestea nu se încadrează în prevederile legale mai sus enunțate întrucât nu au fost acordate debitoarei creditele pretinse de către creditoare, aceste sume fiind acordate împrumutaților SC B. & B. Gaz SRL, respectiv SC Panpetrol Com SRL.

Contractele de credit și contractele de ipoteca nu au fost semnate de către administratorul special al debitoarei si nu au fost prevăzute în planul de reorganizare confirmat, astfel de acte.

Potrivit art.103 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, "(1) În urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și în conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie încheierea procedurii insolvenței și luarea tuturor măsurilor pentru reinserția debitorului în activitatea comercială, fie încetarea reorganizării și trecerea la faliment, în condițiile art. 107 și următoarele. (2) Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Acționarii, asociații și membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activității ori în administrarea averii debitorului, cu excepția și în limita cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege și în planul de reorganizare";.

De asemenea, s-a învederat că, aceste acte nu au fost supuse aprobării comitetului creditorilor si autorizate de către administratorul judiciar, conform art.112 alin.3, coroborat cu art.49 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Având in vedere cele menționate, contestatoarea a considerat că, în mod greșit au fost înscrise în tabelul suplimentar creanțele creditorilor Banca Comerciala Romana S.A. si B. Groupe Societe Generale SA, în cuantumul solicitat ca si creanțe garantate.

În ceea ce privește creanța creditorului B. loan înscrisa în tabelul suplimentar al creditorilor SC B. &

B. SA în cuantum de 2.662.049 lei, contestatoarea a precizat că, la dosarul cauzei ca si anexe la cererea de admitere a creanței, nu a existat, în dovedirea creanței solicitate, decât două contracte de creditare încheiate la data de_, respectiv_ .

Astfel, s-a considerat că, prin simpla anexare a celor două contracte de creditare nu se poate face dovada deplină a creanței solicitate.

Referitor la creanța creditorului SC A. B. SRL înscrisă în tabelul suplimentar al creditorilor, în cuantum de 587.692,59 lei, creditoarea a învederat că, cererea de admitere a creanței a fost formulată de către administratorul special al SC A. B. SRL si nu de către lichidatorul judiciar, creditoarea aflându-se în procedura falimentului ce face obiectul dosarului Tribunalului Specializat C. nr._, societatea fiind dizolvată, așa încât cererea nu putea fi formulată decât prin lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței privind pe SC A. B. SRL.

De asemenea, creanța solicitată nu a fost nici dovedită, prin depunerea doar a unei fișe analitice.

În ceea ce privește creanța creditorului SC N. SRL, înscrisa în tabelul suplimentar în cuantum de 15.355.850,75 lei, compusă din 272.783,69 lei, ca și creanță chirografară, iar 15.083.067,06 lei, ca și creanță garantată, contestatoarea a arătat că, contravaloarea facturilor emise de către SC Electrica Furnizare SA pentru SC B. & B. SA si preluata de către SC N. SRL, conform contractului de novație si remitere de datorie, nu putea constitui o creanța care sa fie înscrisa în tabelul suplimentar privind pe debitoarea SC B. & B. SA, în cuantum de 272.783,69 lei, întrucât prin această novație nu s-a nascut nici un raport juridic obligațional între SC

N. SRL si SC B. & B. SA, nefiind necesar acordul debitorului inițial pentru novație.

Creanța garantată în cuantum de 15.083.067,06 lei, creanță depusă de către creditorul SC N. SRL, în mod greșit a fost înscrisa în tabelul suplimentar, având in vedere ca aceasta a rezultat din contractul de credit nr. 1007/_, încheiat între Banca Comerciala Romana S.A. si SC B. & B. S.A., creanță cu care a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor creditorul Banca Comerciala Romana S.A., precum si în planul de reorganizare privind pe debitoarea SC B. & B. S.A..

Astfel, s-a menționat faptul că, între Banca Comerciala Romana S.A. si SC N. SRL a fost încheiat Contractul de cesiune de creanța nr.1336/_ pentru suma din contractul de credit nr. 1007/_, așa încât creditorul SC N. SRL se subroga în drepturile creditorului Banca Comerciala Romana SA și pentru care judecătorul sindic a luat act prin încheierea civila nr. 1159/_, pronunțata de către Tribunalul Specializat C. in Dosar nr._ .

De asemenea, contestatoarea a arătat că a solicitat modificarea tabelului suplimentar al creanțelor privind pe debitoarea SC B. & B. SA prin înscrierea în tabel a Administrației Județene a F. P. C. cu o creanță bugetară în cuantum de 19.779.585 lei, din care suma de 1.800.663 lei conform dispozițiilor art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolventei.

Astfel, prin cererile formulate în cauză s-a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar privind pe debitoarea Se B. & B. SA si plata sumei de 19.816.710 lei, din care suma de 1.800.663 lei, conform dispozițiilor art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolventei.

Ulterior, în urma adresei lichidatorului judiciar nr. 1735/_, contestatoarea a arătat acestuia că suma de 19.816.710 lei urmează a fi diminuată cu suma de 37.125 lei.

În tabelul suplimentar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului, Administrația F. P. pentru Contribuabili Mijlocii, actual Administrația Județeană a F. P. C., a fost înscrisă cu suma de 19.580.703 lei, fără a avea cunoștință despre motivul neînscrierii cu suma solicitată, contestatoarea nefiind notificată în acest sens.

În data de 23 septembrie 2013 C. P. V., în calitate de lichidator judiciar provizoriu al SC B. & B. S.A., a formulat întâmpinare față de contestația formulată de Administrația Județeană a F. P. C. împotriva măsurii lichidatorului și a tabelului suplimentar de creanțe al SC B. & B. SA, solicitând menținerea actului atacat ca legal și temeinic.

În motivare, față de contestația formulată împotriva înscrierii creanței AFP C. în cuantum de 19.580.703 lei, lichidatorul judiciar a arătat că, în activitatea acestuia de verificare a creanțelor, a constatat că, din eroare, contestatoarea a inclus în tabelul suplimentar, sumele de 37.125 lei, reprezentând creanță a cărei titular legitim era CNADNR și suma de 311.549 lei, reprezentând creanță constând în amenzi acordate debitoarei înainte de deschiderea procedurii insolvenței la data de_ și neachitate.

Astfel, conform art. 3, pct. 18 al Legii 85/2006, lichidatorul judiciar a constatat că cererea de creanță a fost parțial inadmisibilă pentru suma de 311.549 lei, reprezentând creanță născută anterior deschiderii procedurii insolvenței.

Față de susținerea contestatoarei că nu a fost notificată în privința admiterii parțiale a cererii sale, lichidatorul judiciar a arătat că a depus, anexat atât corespondența purtată cu aceasta cât și dovada transmiterii prin poștă a notificării motivate privind admiterea parțială a creanței sale.

Față de contestația formulată împotriva înscrierii creanțelor Băncii Comerciale Române SA și B. Groupe Societe Generale SA, lichidatorul judiciar a învederat că, conform art. 3, pct.9 al Legii 85/2006,

"creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent daca acesta este debitor principal sau terț garant față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale", astfel, conform prevederilor legale, chiar dacă debitorul are calitatea de terț garant, iar nu de debitor principal, creditorul titular al unei creanțe garantate are dreptul de a fi înscris la masa credală.

Având în vedere că, în perioada reorganizării judiciare, debitoarea și-a păstrat în întregime dreptul de a- și conduce activitatea, incluzând dreptul de dispoziție asupra bunurilor din patrimoniul său, lichidatorul judiciar a considerat că aceste contracte își păstrează valabilitatea.

Lichidatorul judiciar a menționat că, comitetul creditorilor SC B. & B. SA, în ședința din data de_ a aprobat înscrierea unei ipoteci de rangul II asupra unui teren proprietatea SC LA STRADA SRL, pentru contractarea unei linii de credit în valoare de 5.200.000 lei de către SC PANPETROL COM SRL de la Banca Comercială Sucursala C., urmare a cererii administratorului special, astfel, în raportul de activitate, la data de_, lichidatorul judiciar a prezentat aceasta hotărâre.

Față de contestația formulată împotriva admiterii creanței lui B. I., lichidatorul judiciar a precizat faptul că, petentul a depus copii ale contractelor de creditare încheiate cu debitoarea, aceste contracte fiind încheiate între petent și debitoare - reprezentată prin administratorul special.

In opinia lichidatorului judiciar, aceste contracte de creditare au fost în măsură să dovedească nașterea creanței între părți, iar în măsura în care contestatoarea dispune de probe din care să reiasă contrariul, lichidatorul judiciar a solicitat punerea la dispoziție a acestor probe, atât lichidatorului judiciar, cât și instanței, conform art. 1169 cod civil 1865, care prevede că: "cel ce face o afirmație în fața instanței de judecată este dator să o probeze".

În acest sens, lichidatorul a considerat că, până la proba contrară, contractele de creditare se bucură de prezumția de valabilitate, iar cererea de creanță formulată de B. I. se bucură de prezumția de bună-credință, această creanță fiind înscrisă în evidențele contabile ale debitorului.

Față de contestația formulată împotriva înscrierii în tabelul suplimentar al creanțelor a creanței SC A.

B. SRL, lichidatorul a arătat că a admis în totalitate această creanță, având în vedere faptul că întreaga sumă a cărei înscriere la masa credală a solicitat-o petenta, se regăsea în evidențele contabile ale debitoarei.

Astfel, creanța a fost recunoscută total de debitoare, având caracter cert, lichid și exigibil, fiind legitimă, conform prevederilor art. 67 a Legii 85/2006.

Față de contestația formulată împotriva înscrierii în tabelul suplimentar al creanțelor, a creanței SC N. SRL, lichidatorul judiciar a arătat că, față de suma de 87.753,97 lei, reprezentând contravaloare facturi emise de Electrica Furnizare SA debitoarei SC B. & B. SA, facturi achitate de către SC N. SRL, în numele și pe seama debitoarei, Electrica Furnizare SA nu a solicitat înscrierea pe tabelul suplimentar al creanțelor, sumele solicitate regăsindu-se în evidențele contabile ale debitoarei, fiind recunoscute ca debite de către aceasta.

Având în vedere că scopul SC N. SRL este unul comercial, respectiv acela de a produce profil, lichidatorul judiciar a considerat că, în cauză, lipsește elementul ""animus donandi";, plata acestor facturi neputând fi considerată o liberalitate.

În temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, art. 992 Cod Civil 1865, sau al gestiunii de afaceri, art. 987 Cod Civil 1865, în urma efectuării acestei plăți datorate de către SC B. & B. SA, SC N. SRL are drept de regres pentru a recupera toate plățile efectuate, astfel, SC N. SRL are o creanță legitimă împotriva debitoarei.

De asemenea, la data de 28 octombrie, a înțeles să depună întâmpinare, S.C. N. SRL., în calitate de creditor, întâmpinare la contestația depusa de Administrația Județeană a F. P. C. împotriva tabelului suplimentar al creanțelor privind pe debitoarea S.C. B. & B. S.A., solicitând respingerea contestație ca fiind nefondata.

În motivare, creditoarea a arătat că, prin contestația depusă, A.J.F.P.C. a susținut că, creanța S.C. N. SRL înscrisa în tabel în sumă de 272.783,09 lei ce provine din contravaloarea facturilor emise de către SC Electrica Furnizare SA pentru SC B. & B. SA și preluată de SC N. SRL, conform contract de novație și remitere de datorie, nu trebuia înscrisă în tabel, deoarece prin novație nu s-a nascut nici un raport juridic obligațional între SC N. SRL si SC B. & B. SA. Ori, printr-un contract de novație se naște o obligație nouă si se stinge o obligație veche, motivația contestatoarei, cum că nu se naște un raport juridic nu este fondată, aceasta încercând să inducă ideea ca prin novație nu s-ar schimba nimic.

În acest sens, s-a arătat că, SC N. SRL s-a subrogat în drepturile creditorului plătind datoria debitorului: " Oricine plătește în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului…" (art.1593 Cod Civil), subrogația operând fără consimțământul debitorului (art. 1.594 Cod Civil), creditoarea nefăcând o liberalitate prin plata acestor debite.

Mai mult, SC Electrica Furnizare SA nu a solicitat înscrierea la masa credală în tabelul suplimentar, iar sumele solicitate s-au regăsit în evidențele contabile ale debitoarei.

S-a menționat că, pentru plățile efectuate de SC N. SRL aceasta are drept de regres pentru a și le recupera, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză și al gestiunii de afaceri.

De asemenea prin aceeași contestație s-a afirmat că, creanța garantată a S.C. N. SRL, în cuantum de 15.083.067,06 lei a fost înscrisă greșit deoarece provine din contractul de credit încheiat de Banca Comerciala Romana si SC B. & B. SA, creanța cu care a fost înscrisă în tabelul definitiv Banca Comerciala Romana. Ori, față de acest aspect, creanța a fost cedată prin contractul de cesiune de creanță nr.1336/_ în timpul

procedurii dispuse de Legea 85/2006 ( în anul 2012), S.C. N. SRL a și făcut plăți către bancă, așa că trecerea pe tabelul suplimentar, de către lichidatorul judiciar, a fost firească și legală.

În acest sens, lichidatorul judiciar a arătat că, creanța se regăsește înscrisă în contabilitatea debitoarei ( cont 401-furnizori,cont 462-creditori diverși), așa după cum corect a constatat si lichidatorul judiciar.

Tot la data de 28 octombrie 2013, B. 1OAN, în calitate de creditor, a înțeles să formuleze întâmpinare la contestația depusa de Administrația Județeană a F. P. C., împotriva înscrierii creanței creditorului în valoare de 2.662.049 lei, în tabelul suplimentar al creanțelor debitorului S.C. B. & BF.N S.A., solicitând respingerea contestației ca fiind nefondată.

În motivare, creditorul a arătat că, prin contestația depusă de AJ.F.P.C., aceasta a susținut că nu există acte în dovedirea creanței înscrise în tabel, ci doar două contracte de creditare.

Astfel, creditorul a criticat faptul că, între acesta și debitoare au fost încheiate două contracte de creditare în data de_, respectiv data de_, în baza cărora s-a efectuat creditări succesive, iar sumele au intrat în contul societății conform dispozițiilor de încasare anexate.

Astfel, s-a învederat că, în baza contractului din_, creditorul a creditat debitoarea cu suma de

760.276 lei, cu obligația acesteia de a restitui suma până la data de_, în caz contrar urmând a se plati penalități de întârziere în cuantum de 0,06% pe zi de întârziere .

Ținând cont că nu s-a achitat debitul, au fost calculate penalități în cuantum de 247.241,76 lei pentru 542 de zile de întârziere, până la data de_ .

De asemenea, în baza contractului de creditare încheiat în_, creditorul a creditat societatea cu suma de 1.496.500 lei, cu obligația debitoarei de a restitui suma până la data de_, în caz contrar urmând să se plătească penalități de întârziere în cuantum de 0.06% pe zi întârziere Debitul nu s-a achitat, iar penalitățile au fost de 158.030,40 lei, fiind calculate aplicându-se cota de 0,06% pe zi întârziere, la suma de 1.496.500 lei, pentru 176 zile, calculate până la data de_ .

Pe de alta parte, creditorul a arătat că, certitudinea creanței sale a rezultat indubitabil însăși din împrejurarea că aceasta a fost evidențiată în contabilitatea debitoarei, aspect confirmat și de către lichidatorul judiciar.

In baza documentelor prezentate și anexate, a rezultat că creditorul B. I. deține, față de debitoare o creanță de 2.662.049 lei, reprezentând 2.256.776 lei debit și 405.273 lei penalități de întârziere, calculate conform contractelor de creditare.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:

In baza concluziilor rezultate in urma verificarii declaratiilor de creanta suplimentare, inserate in raportul intocmit in acest sens (file 217-248 vol. VIII-IX loc dosar) lichidatorul judiciar a inscris creanța creditorului SC A. B. SRL în tabelul suplimentar al creditorilor, cu un cuantum de 587.692,59 lei.

Analizand contestatia referitor la aceasta creanta, judecatorul sindic o apreciaza ca intemeiata,urmand sa o admita, deoarece cererea de admitere a creanței a fost formulată de către administratorul special al SC A.

B. SRL si nu de către lichidatorul judiciar,cu toate ca aceasta societate comerciala se afla în procedura falimentului ce face obiectul dosarului Tribunalului Specializat C. nr._, societatea fiind dizolvată de drept. Declaratia de creanta nu a fost insusita de catre lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței privind pe SC A. B. SRL.Judecatorul sindic retine in subsidiar ca declaratia de creanta a fost intemeiata doar pe o fisa analitica care nu face dovada unei creante certe, lichide si exigibile( vol.X declaratii de creanta suplimentare).

B. loan, a fost inscris în tabelul suplimentar cu o creanta în cuantum de 2.662.049 lei, insa judecatorul sindic apreciaza ca acest creditor nu a facut dovada unei creditari efective a debitoarei, cele două contracte de creditare încheiate la data de_, respectiv_ nefiind prin ele insele relevante( vol.X declaratii de creanta suplimentare).

De asemenea, nici dispozitiile de incasare anexate intampinarii lui B. I. nu poarta ștampila debitoarei, nici vreo mentiune de inregistrare in contabilitatea debitoarei si, in opinia judecatorului ssindic, nu fac dovada ca banii au fost depusi efectiv in caseria debitoarei . In opinia judecatorului sindic, creditarea trebuie dovedita cu acte contabile si extrase de cont care sa dovedeasca realitatea creditarii.

In concluzie, judecatorul sindic apreciaza ca si contestatia referitoare la aceasta creanta suplimentara este intemeiata si va fi admisa.

In consecinta, judecatorul sindic va dispune inlaturarea din tabelul suplimentar al creantelor debitoarei a creantei suplimentare in suma de 2.662.049 lei a lui B. I. si in suma de 587.692,59 lei a lui SC A. B. SRL . Judecatorul sindic retine ca aceasta contestatoare a solicitat modificarea tabelului suplimentar al creanțelor privind pe debitoarea SC B. & B. SA prin înscrierea în tabel a Administrației Județene a F. P.

C.

cu o creanța bugetară în cuantum de 19.779.585 lei

, din care suma de 1.800.663 lei, conform dispozițiilor art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.(la data de_ vol VIII declaratii de creanrta suplimentare).

Ulterior, a precizat o eroare referitor la suma de 37.125 lei, creanță a cărei titular legitim era de fapt CNADNR. De asemenea, suma de 311.549 lei, reprezinta o creanță constând în amenzi acordate debitoarei înainte de deschiderea procedurii insolvenței, deci anterioare datei de_ .In opinia judecatorului sindic, aceasta suma nu poate constitui o creanta suplimentara, asa cum legea speciala o defineste, iar contestatia nu este intemeiata sub acest aspect.

În tabelul suplimentar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului, Administrația F. P. pentru Contribuabili Mijlocii, actual Administrația Județeană a F. P. C., a fost înscrisă cu suma de

19.580.703 lei si exista dovada notificarii acestei masuri( s-a anexat atât corespondența purtată cu aceasta cât și dovada transmiterii prin poștă a notificării motivate privind admiterea parțială a creanței sale).

In ceea ce priveste contestarea creantelor suplimentare cu care creditoarele Banca Comerciala Romana S.A.( creanța garantata în cuantum de 5.336.110,49 lei ) si B. Groupe Societe Generale SA au fost ( creanța garantata în cuantum de 1.813.452,17 lei) judecatorul sindic apreciaza ca neintemeiata critica referitoare la aceea ca nici contractele de credit și nici contractele de ipoteca nu au fost semnate de către administratorul special al debitoarei, ca nu au fost prevăzute în planul de reorganizare confirmat, respectiv ca nu au fost supuse aprobării comitetului creditorilor si autorizate de către administratorul judiciar.

In ceea ce priveste aceste critici, judecatorul sindic apreciaza ca acestea sunt neintemeiatae deoarece, în perioada reorganizării judiciare este pastrat dreptul de a-și conduce activitatea, incluzând dreptul de dispoziție asupra bunurilor, iar comitetul creditorilor SC B. & B. SA, în ședința din data de_ a aprobat înscrierea unei ipoteci de rangul II asupra unui teren proprietatea SC LA STRADA SRL, pentru contractarea unei linii de credit în valoare de 5.200.000 lei de către SC PANPETROL COM SRL de la Banca Comercială Sucursala C., urmare a cererii administratorului special.

In raportul de activitate, la data de_, lichidatorul judiciar a prezentat aceasta hotărâre, necontestata.

De asemenea, conform conform art. 3, pct.9 al Legii 85/2006, "creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent daca acesta este debitor principal sau terț garant față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale",

S.C. N. SRL a fost înscrisa în tabel în sumă de 272.783,09 lei care reprezinta contravaloarea facturilor emise de către SC Electrica Furnizare SA pentru SC B. & B. SA și achiatata de SC N. SRL, pentru debitoare. Judecatorul sindic apreciaza ca aceasta plata permite o subrogare în drepturile creditorului . Astfel,: " Oricine plătește în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului…" (art.1593 Cod Civil), subrogația operând fără consimțământul debitorului (art. 1.594 Cod Civil), creditoarea nefăcând o liberalitate prin plata acestor debite.

Judecatorul sindic retine ca in lipsa acestei plati pentru debitoare, SC Electrica Furnizare SA era indreptatita sa solicite înscrierea la masa credală în tabelul suplimentar, cu aceeasi creanta.

In ceea ce priveste creanța garantată suplimentara a S.C. N. SRL, în cuantum de 15.083.067,06 lei, sub acest aspect contestatia nu mai prezinta interes actual fata de aceea ca in dosar nr._ /a5 judecatorul sindic a respins cererea SC Napochim de a se lua act de subrogarea in drepturile B. SA, tabelul suplimentar urmand sa fie modificat in consecinta, in sensul solicitat si de catre A.J.F.P.C. prin aceasta contestatie.

In baza considerentelor mentionate, judecatorul sindic va respinge contestatia AJFP C. in ceea ce priveste creantele suplimentare a creditoarelor B. Groupe Societe Generale SA, SC N. SRL,SC B. SA si AJFP C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite contestatia AJFP C. cu privire la creanta suplimentara a lui B. I. si a SC A. B. SRL si in consecinta :

Dispune inlaturarea din tabelul suplimentar al creantelor debitoarei a creantei suplimentare in suma de

2.662.049 lei a lui B. I. si in suma de 587.692,59 lei a lui SC A. B. SRL .

Respinge contestatia AJFP C. in ceea ce priveste creantele suplimentare a creditoarelor B. Groupe Societe Generale SA, SC N. SRL,SC B. SA si AJFP C. .

Definitiva. Cu drept de recurs in 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica in data de_ .

JUDECATOR SINDIC GREFIER

D. M. D. A. Vlaic

9ex./DMD/2014

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3176/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței