Sentința civilă nr. 3488/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
România
Tribunalul Specializat C. Dosar nr._ /a2
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 3488/2013
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.
Pe rol fiind cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale formulată de către reclamanta R. A. D., în calitate de lichidator judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC Megainstal SRL C. -N., împotriva pârâtei F. A. V., formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar practicianul în insolvență, R. A. D. .
Procedura este legal îndeplinită.
Reprezentanta lichidatorului judiciar susține cererea și declară că nu mai are alte solicitări de formulat.
S-a făcut referatul cauzei, după care judecătorul sindic, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtei conform art. 138, al. 1, lit. a, d și f din Legea nr. 85/2006 și obligarea acesteia la plata pasivului societății debitoare, în cuantum de 599.144,11 lei.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Specializat C., în data de 18 octombrie 2013, lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ R. A. D. a solicitat judecătorului sindic, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei F. A. V. și obligarea acesteia la suportarea pasivului debitoarei SC MEGAINSTAL SRL în cuantum de 599.144,11 lei, în temeiul prevederilor art. 138, al. 1, lit. a, d și f din Legea nr. 85/2006.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că în urma deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei, conform art. 35 din Legea nr. 85/2006, i-a notificat pe debitoare la adresa sediului social de la Registrul Comerțului și pe administratorul statutar la adresa de domiciliu a acestora, în vederea depunerii documentelor menționate de art. 28 din Legea nr. 85/2006, documentele solicitate fiind predate. În urma analizării documentelor predate a rezultat faptul că la data de_ debitoarea înregistra active imobilizate în valoare de 66.537 lei, stocuri în valoare de 622 lei, creanțe în valoare de 679.474
lei și creanțe în valoare de 76.604 lei, precum și cheltuieli în avans în sumă de 200.900 lei. Activele nu au fost predate lichidatorului judiciar. Pârâta nu au predat bunurile constând în active imobilizate și stocurile care ar trebui să existe în patrimoniul debitoarei la data deschiderii procedurii pentru a fi valorificate în procedură și sumele distribuite creditorilor, creându-se prezumția că acestea au fost folosite într-un interes contrar al societății juridice debitoare. În condițiile în care pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar bunurile imobilizate și stocurile evidențiate în patrimoniul debitoarei sau acte din care să rezulte modalitatea de valorificare a bunurilor sau sumele rezultate din această valorificare, efectele produse de lipsa aportului acestor bunuri în economia generală a persoanei juridice au condus la majorarea datoriei față de creditori prin acumularea dobânzilor și penalităților de întârziere aferente datoriei de bază, constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți, fapte prevăzute la art. 138, al. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006. Pârâta nu a predat numerarul de bani existent în casieria debitoarei la data deschiderii procedurii și nici nu a justificat cu documente legitime sumele de bani ridicate din casierie, creându-se astfel prezumția că banii au fost utilizați în interes personal. Efectele produse de lipsa aportului acestor sume de bani în economia generală a societății au condus la majorarea datoriei față de creditori. S-a arătat că administratorul statutar a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura debitoarei fonduri, faptă culpabilă potrivit art. 138, al. 1, lit. f din Legea nr. 85/2006. Ca urmare a reanalizării deciziilor de impunere declarate de debitoare la organele fiscale de resort, aduse în probațiune de creditoarea
D.G.F.P. C., coroborate cu indicatorii din bilanțurile contabile aferente anilor_, se desprinde ideea că administratorul statutar a utilizat în mod vădit mijloace ruinătoare în scopul evitării sau amânării procedurii de insolvență a debitoarei. astfel, pentru susținerea activității curente a debitoarei sursa de finanțare a constituit-o arieratele bugetare, aceasta fiind cauza care a condus la încetarea de plăți, creditoarea D.G.F.P. C. fiind aceea care a declanșat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei. prin neplata la termen a contribuțiilor fiscale la bugetul consolidat de stat și folosirea sumelor de bani reținute din salariul angajaților pentru contribuția acestora la bugetele sociale fostul administrator statutar se face vinovat de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți. Suma de 28.707 lei nu aparținea debitoarei, fiind contribuția personală a asiguraților la Fondul național de asigurări sociale și de sănătate, utilizarea în alte scopuri sau nevirarea cu rea-credință la fond a contribuției reținute de la asigurați în cel mult 30 de zile de la scadență fiind calificată infracțiune. Pentru nevirarea la timp a acestor contribuții s-au calculat dobânzi și penalități pentru stopaj la sursă, fiind calculate dobânzi și penalități și pentru obligațiile sociale neachitate în sarcina angajatorului, arierate care au contribuit la intrarea debitoarei în incapacitate de plată. Legea nr. 85/2006, la art. 138, lit. f, stabilește o prezumție legală în ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta cauzatoare de prejudicii, ca utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri și prejudiciu, respectiv intrarea în încetare de plăți în dauna creditorilor societății. În aceste condiții, obligația virării la buget a sumelor reprezentând stopaj la sursă i-a revenit administratorului statutar, nevirarea acestora cu rea intenție
fiind culpa pârâtei. În consecință, efectele produse de lipsa aportului acestor bani care trebuiau utilizați pentru achitarea creanțelor fiscale impuse în sarcina persoanei juridice debitoare au condus la majorarea datoriei față de creditori prin acumularea dobânzilor și penalităților de întârziere aferente datoriei de bază, constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți, contribuind astfel la instalarea falimentului, fapte prevăzute la art. 138, al. 1, lit. a) din Legea nr. 85/2006. Pârâta nu a prezentat lichidatorului judiciar situația analitică a creditorilor evidențiați în contul sintetic de ,,creanțe"; în sumă de 679.474 lei prin aceasta majorându-se astfel pasivul societății debitoare, astfel să nu se poată constata schimbarea destinației sumelor încasate de societatea debitoare fără vreo justificare legală sau neurmărirea creanțelor în scopul utilizării creditului comercial astfel prescris în interesul altor persoane, contrar interesului persoanei juridice. Pârâta nu a făcut dovada vreunui demers pentru a încasa creanțele datorate de la diverși creditori ai societății debitoare, cu toate că această operațiune trebuia făcută cu ocazia inventarierilor anuale, ocazie cu care trebuiau transmise extrase de cont pentru confirmarea soldurilor, notificări și inițierea de acțiuni judiciare pentru recuperarea creanțelor in vederea reîntregirii patrimoniului debitoarei prin încasarea drepturilor de creanțe deținute asupra altor persoane. În consecință, neefectuarea operațiunii de inventariere a clienților neîncasați în vederea urmăririi acestora a condus la insuficiența disponibilităților bănești necesare plății datoriilor față de creditori care dețin creanțe împotriva averii debitoarei și deci la declanșarea de către creditori a procedurii de insolvență. În plus, starea de incapacitate de plată a societății debitoare s-a adâncit prin adăugarea, zi de zi, la creanțele bugetare propriu-zise s-au adăugat și accesorii (majorări, penalități). Neurmărirea creanțelor debitoarei prin modalitățile prevăzute în mod expres de către reglementările contabile în vigoare, a condus inevitabil la lipsa disponibilităților bănești din trezoreria debitoarei necesare plății obligațiilor față de diverșii săi creditori. Faptul că inventarierea creanțelor este o operațiune ce ține de respectarea prevederilor legale în materia contabilității, neurmărirea creanțelor se circumscrie dispozițiilor art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006. În considerarea acestor aspecte, este evident că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate, existând o legătură cauzală între faptele ilicite, culpabile a administratorului și prejudiciul adus creditorilor, prin neplata datoriilor către aceștia. În cazul de față este evident că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate astfel că vinovăția administratorului statutar pârât este ușor de evidențiat, raportat la prevederile legale în materie, care arată că "diligența ce trebuie să se pună la îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar";, considerent ce conduce la compararea activității administratorului societății cu cea a unei persoane diligente care subordonează măsurile luate la exigențele impuse de regulile de conviețuire socială. Analizând deciziile de impunere depuse la dosarul cauzei de creditorul
C. rezultă fără echivoc că potrivit propriilor declarații de impunere ale debitoarei, aceasta înregistrează restanțe la plata obligațiilor bugetare cu reținere la sursă și care potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005 conform căruia reținerea și nevărsarea cu intenție în cel mult 30 de zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă este calificată
infracțiune, neachitarea impozitelor cu stopaj la sursă la buget cu rea intenție fiind culpa administratorului statutar. Fapta s-a concretizat printr-o serie de omisiuni în a realiza demersurile care se aflau în sarcina sa, (precum neevidențierea conform normelor legale a creditorilor debitoarei, precum și în acțiuni care se aflau în contradicție cu dispozițiile legale și care demonstrează că administratorul societății nu s-a comportat ca un bun proprietar raportat la diligența minim necesară pentru a evita starea de insolvență a debitoarei. Neurmărirea creanțelor prin modalitățile prevăzute de către reglementările contabile în vigoare (transmiterea de extrase de cont, punctaje periodice, notificări etc.) a condus la neasigurarea disponibilităților bănești necesare plății obligațiilor debitoarei față de diverșii săi creditori. Operațiunea respectivă este prevăzută atât de Legea nr. 82/1991, privind contabilitatea și OMFP nr. 306/2002, cât și de OMFP nr. 2388/1995 privind inventarierea patrimoniului care referitor la creanțele față de terți prevăd obligația verificării și confirmării pe baza extraselor, a soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor de clienți și furnizori sau efectuării punctajelor reciproce în funcție de necesitați. Faptul că inventarierea patrimoniului este o operațiune ce ține de respectarea prevederilor legale în materia contabilității și se circumscrie dispozițiilor art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006. Vinovăția rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei împrejurări care înlătură vinovăția, răspunderea putând fi antrenată și pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin neglijență. În ceea ce privește existența prejudiciului s-a arătat că prejudiciul derivă din starea de insolvență a debitorului, rezultat prin faptele realizate de administratorul statutar și enumerate în cuprinsul cererii, fiind un efect derivat a acestora. Astfel, prejudiciul constă în faptul că, urmare a stării de insolvență, creditorii se vad în imposibilitatea de a le fi plătite creanțele în condiții normale, respectiv integral și la scadență, ba mai mult prin recurgerea la procedura de insolvență, respectiv la o procedură concursuală colectivă, are pentru ei o conotație negativă. În acest sens, prejudiciul constă în totalitatea creanțelor din tabelul de creanțe, necontestat și respectiv încuviințat de judecătorul sindic, valoarea masei pasive fiind de 80.808,18 lei. Sub aspectul raportului de cauzalitate, s-a arătat că nerealizarea unor activități prevăzute expres de legiuitor, respectiv neconducerea contabilității în conformitate cu legea) sau realizarea unor activități care în mod evident sunt nelegale constituie o prezumție relativă a existenței legăturii de cauzalitate între faptele realizate de pârâtă și ajungerea în starea de insolvență a debitoarei. În speță, indiferent de faptul că pârâta F. A. V. în calitate de administrator statutar al debitoarei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care impuneau gestionarea cu mai multă diligență a patrimoniului debitoarei decât interesele personale, este autoarea unor fapte expres și limitativ invocate de legiuitor la art. 138, al. 1, lit. a), lit. d) și lit. f) a Legii nr. 85/2006, fapte care constituie o premisă legală de a fi angajată răspunderea patrimonială a acesteia în recuperarea prejudiciului în sumă de 599.144,11 lei, creat față de creditorii înscriși în tabelul creanțelor.
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând cererea formulată de către lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâta F. A. V., judecătorul sindic reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv, atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impune condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Judecătorul sindic apreciază că fapta pârâtei de a nu preda bunurile și sumele de bani ce erau evidențiate ca existând în patrimoniul societății, conform ultimelor documente contabile identificate (active imobilizate,stocuri, cașă și conturi în bănci), poate fi încadrată în prevederile art. 138, lit. a din Legea nr.
85/2006, presupunându-se că aceasta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. d a art. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. Expresia sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991, a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
În ceea ce privește întemeierea cererii și pe litera f din art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel de fapte nu s-a dovedit că ar fi existat. Neachitarea unor datorii către stat și folosirea banilor astfel obținuți pentru desfășurarea activității societății, nu poate fi considerată ca un mijloc ruinător pentru procurarea de fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți. Din contră, neplata acelor datorii duce la intrarea societății în incapacitate de plată, banii cu care a fost continuată activitatea nefiind obținuți din alte surse decât cele ale societății.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic va considera că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Considerentele de mai sus au demonstrat că cererea lichidatorului judiciar împotriva pârâților este întemeiată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 ea va fi admisă astfel cum a fost formulată, urmând să fie obligată pârâta să suporte întregul pasiv al debitoarei, în sumă de 599.144,11 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII, H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea lichidatorului judiciar, CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ R. A. D., desemnat să administreze procedura debitoarei SC MEGAINSTAL SRL.
O obligă pe pârâta F. A. V., domiciliată în C. -N., Strada T.
, nr. 25, bl. P.10, ap. 18, la plata sumei de 599.144,11 lei, pasiv al debitoarei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
P. S. M.
| ← Sentința civilă nr. 2620/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 4940/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
