Sentința civilă nr. 438/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.438/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - C. C. GREFIER - T. B.
Pe rol fiind examinarea contestației formulată de contestatoarea C. B. S.A. prin C. B.
S.A. S. C., împotriva raportului asupra fondurilor și a planului de distribuire, întocmit de SP J. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. S., contestația fiind formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar la data de 7 februarie 2013, din partea creditoarei I. I. SA, un înscris sosit după dezbateri care cuprinde poziția scrisă a acesteia, față de prezenta contestație.
Se constată că dezbaterile pe fond și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, care este parte integrantă din prezenta sentință, când judecătorul sindic a amânat pronunțarea pentru data de azi.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația formulată la data de 28 decembrie 2012 în dosarul cu nr. de mai sus, creditoarea C. B. SA S. C. -N. a înțeles să conteste raportul asupra fondurilor și planul de distribuire întocmite de lichidatorul judiciar Întreprinderea Profesională J. I. desemnat să administreze procedura debitoarei SC C. S., afișate la ușa instanței la data de 6 decembrie 2012, solicitând modificarea planului de distribuire propus de lichidatorul judiciar în sensul suplimentării sumei virate către creditoarea contestatoare cu valoarea accesoriilor calculate până la data vânzării bunului garantat în virtutea prev. art.41 alin.2 coroborate cu prev. art.121 alin.1 pct.2 din Legea nr.85/2006.
În motivarea contestației s-a arătat că la data de 6 decembrie 2012 a fost înregistrat și afișat la ușa instanței raportul asupra fondurilor și planul de distribuire a sumei de 220.000 lei obținută din vânzarea imobilului aflat în patrimoniul debitoarei situat în C. -N., str.Fântânele nr.1, ap.122, bun grevat în favoarea sa.
S-a mai arătat că înscrierea la masa credală a debitoarei a contestatoarei s-a făcut cu o creanță garantată rezultată din două contracte d credit, ambele garantate cu imobilul în discuție, în cuantum de 166.386,96 lei, cât și cu o creanță chirografară rezultată dintr-un alt contract de credit, creanța fiind în cuantum de 62.626 lei.
S-a mai arătat că în patrimoniul debitoarei, pe lângă bunul imobil garantat în favoarea
C. B. SA, mai există un bun imobil, situat în C. -N., str.Liviu Rebreanu nr.60, ap.36, evaluat la valoarea de 189.000 lei, garantat în favoarea SC I. I. SA.
Prin planul de distribuire s-a propus distribuirea către creditori a sumei încasate din valorificarea bunului garantat în favoarea contestatoarei, prin acoperirea integrală a creanței
C. B. SA înscrise în grupa creditorilor garantați, respectiv 166.386,96 lei în baza disp. art.122 alin.1 din Legea nr.85/2006, achitarea la zi a tuturor cheltuielilor de procedură acumulate până la data intrării în insolvență a debitoarei în cuantum de 46.500 lei, suma fiind structurată astfel: cheltuieli poștale - 127,05 lei, cheltuieli cu publicitatea - 2.161,169 lei, cheltuieli cu Direcția Județeană Evidența Persoane C. - 18 lei, cheltuieli cu selectarea și legarea fondului arhivistic - 275 lei, cheltuieli cu combustibilul - 100,04 lei, cheltuieli cu evaluarea - 1.300 lei, cheltuieli diverse 78,21 lei, OCPI - 40 lei, comision UNPIR - 4.400 lei, onorariu lichidator judiciar - 38.000 lei (onorariu fix pe 27 luni x 1.000 lei pe lună și onorariu procentual de 5%).
Conform planului de distribuire s-a propus și constituirea unui provizion în cuantum de 7.113 lei, ca diferență rămasă în cont din prețul încasat pentru cheltuieli de procedură viitoare
Contestatoarea apreciază că propunerile lichidatorului judiciar depășesc limitele legale.
Aceasta întrucât, în ceea ce privește cheltuielile de procedură, consideră că ar trebui să fie imputate proporțional tuturor creditorilor înscriși în categoria creditorilor garantați.
De altfel, contestatoarea susține că i-a solicitat lichidatorului judiciar ca recuperarea cheltuielilor de procedură să fie suportată de creditorii garantați proporțional cu valoarea înscrisă la masa credală, în condițiile în care C. B. SA deține 44,26% din valoarea creanțelor garantate, iar I. I. SA 55,74% din grupă.
În aceste condiții, totalul cheltuielilor de procedură acumulate de la intrarea în insolvență și până în prezent se ridică la 31.100 lei (fără a fi luat în calcul comisionul UNPIR de 2% din încasare și onorariul procentual al lichidatorului, în total 15.400 lei, costuri ce se apreciază că țin strict de fiecare tranzacție în parte), suma asupra căreia se aplică imputarea proporțională.
În consecință, contestatoarea ar trebui să suporte 44,26% din 31.100 lei, respectiv 13.764,86 lei, la care se adaugă suma de 15.400 lei cheltuieli specifice tranzacției, deci un total de 29.164,86 lei și nicidecum 53.612 lei (46.500 lei total cheltuieli de procedură + 7.113 lei constituire provizion).
În aceste condiții, contestatoarea apreciază că prin raportare la ordinea de distribuire prevăzută de art.122 alin.1 are de încasat din prețul de 220.000 lei încasat din valorificarea bunului aflat în garanția sa suma de 190.835,14 lei.
Se invocă în acest sens disp. art.121 alin.1 din Legea nr.85/2006 care stabilesc ordinea de prioritate a sumelor obținute din vânzarea bunurilor grevate de garanții, precum și prev. art.41 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006, conform cărora din suma rezultată în urma valorificării unui bun adus ca și garanție, în condițiile în care valorificarea acestuia se face la preț mai mare decât suma înscrisă în tabel, creditorul garantat este îndreptățit să i se distribuie și suma înscrisă ca și creanță garantată până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula.
În acest sens, întrucât imobilul aflat în garanția băncii a fost valorificat la prețul de
220.000 lei, contestatoarea consideră că este îndreptățită să solicite dobânzi, majorări și accesorii pe perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenței și până la data vânzării bunului.
Creanța băncii de recuperat pentru cele două facilități de credit garantate cu imobilul valorificat însumează, conform susținerilor contestatoarei, 211.532,01 lei, suma fiind compusă din 56.170,67 lei conform contractului pentru linie de credit nr.20214-170/26 iulie 2007 și 155.361,34 lei conform contractului pentru linie de credit nr.2041.0. -115/_ .
În ceea ce privește constituirea provizionului, contestatoarea consideră că nu se justifică din punct de vedere legal decât în măsura în care nu mai există bunuri în patrimoniul debitoarei de valorificat și s-ar impune efectuarea unor demersuri de închidere a procedurii ca urmare a lichidării averii, demersuri ce vor genera anumite costuri suportate din contul unic.
Mai mult, distribuirea sumelor obținute din vânzarea bunurilor garantate se realizează conform art.121 alin.1 din Legea nr.85/2006, care stipulează expres și limitativ care sunt cheltuielile de procedură acoperite din aceste încasări, provizionarea sumelor pentru eventualele costuri viitoare susținându-se că nu se regăsește printre acestea.
În concluzie, se solicită modificarea planului de distribuire în sensul virării către contestatoare a sumei de 190.135,14 lei, după imputarea proporțională a cheltuielilor de procedură în sarcina creditorilor garantați, în temeiul celor două contracte de credit garantate cu imobilul vândut, conform disp. art.121 alin.1 pct.2 coroborate cu prev. art.41 alin.2 din Legea nr.85/2006.
În drept, au fost invocate și disp. art.122 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Practicianul în insolvență a depus la dosar întâmpinare față de contestația formulată de creditoare, solicitând respingerea ca neîntemeiată și menținerea raportului asupra fondurilor și a planului de distribuire astfel cum au fost întocmite.
În motivarea poziției procesuale lichidatorul judiciar a susținut că în exercitarea atribuțiilor ce-i reveneau a reușit valorificarea bunului imobil proprietatea debitoarei situat în
C. -N., str.Fântânele nr.1, ap.122, asupra căruia contestatoarea avea înscris un drept de ipotecă, întocmind și raportul asupra fondurilor și planul de distribuire, cu respectarea disp. art.121 și 122 din Legea nr.85/2006.
Raportul și planul de distribuire au fost publicate în BPI nr.17866/_, fiind contestate de către creditoarea C. B. SA propunerile de distribuire ce vizează cheltuielile de procedură și provizioanele constituite.
Lichidatorul consideră că susținerile creditoarei sunt nefondate și că e impun a fi înlăturate, întrucât în conformitate cu disp. art.121 din Legea nr.85/2006, fondurile obținute din vânzarea bunurilor grevate vor fi distribuite cu prioritate după acoperirea taxelor, timbrelor și a oricăror cheltuieli necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor, precum și pentru plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art.10, art.19 alin.2, art.23 și 24.
Se invocă în acest sens disp. art.4 alin.1 din Legea nr.85/2006 și ale alineatului 9 al aceluiași articol.
Lichidatorul opinează că toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea în bune condiții a procedurii urmează să fie suportate din contul de acumulare al averii debitoarei și plătite la momentul existenței disponibilului în cont. Ori, singurele sume existente în contul debitoarei SC C. S. sunt cele rezultate din valorificarea imobilului din patrimoniul debitoarei asupra căruia contestatoarea avea constituită ipoteca, condiții față de care cheltuielile urmau să fie acoperite din acest disponibil.
Susținerile contestatoarei conform cărora cheltuielile de procedură ar trebui să fie suportate proporțional de creditorii garantați se consideră că nu au nici un temei legal față de prev. art.4 alin.9 din legea nr.85/2006.
În plus, se arată că aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca imputația cheltuielilor ocazionate de procedură să se realizeze proporțional ar fi reglementat această imputare în cadrul legii.
În plus, cheltuielile realizate de lichidator se susține că au fost dovedite cu documentele justificative anexate la raportul asupra fondurilor și planul de distribuire întocmite și că suma distribuită creditorului garantat a avut drept consecință îndestularea integrală a acestuia cu creanța înscrisă în tabelul definitiv cu titlu de creanță garantată.
Susținerile contestatoarei cu privire la nelegala provizionare a unor sume pentru cheltuieli viitoare sunt apreciate ca nereale, întrucât în cauză au fost formulate două acțiuni întemeiate pe disp. art.79 și 80 din Legea nr.85/2006 pentru fraudarea intereselor C. B. SA, în condițiile în care asupra celor două bunuri ce au făcut obiectul transferurilor creditoarea avea instituite garanții.
În condițiile în care una dintre aceste cereri a fost soluționată în mod irevocabil în sensul admiterii ei, lichidatorul arată că eventuale cheltuieli ocazionate inclusiv de punerea în executare a acestei sentințe s-ar impune să fie suportate de C. B. SA în considerarea faptului că sumele ce urmează să fie recuperate vor reveni aceluiași creditor prin raportare la disp. art.121 din Legea nr.85/2006.
Concluzionând, se solicită respingerea contestației formulate de creditorul garantat.
Creditoarea I. I. SA a depus la dosar o poziție procesuală față de contestația formulată de C. B. SA, susținând în esență că, deși la data de_ adunarea creditorilor a adoptat un regulament de valorificare a bunurilor debitoarei și creditorii au votat vânzarea bunurilor prin negociere directă, cu aprobarea în favoarea lichidatorului a unui onorariu fix de
1.000 lei lunar cu TVA inclus și a unui onorariu de succes de 5% din sumele încasate din valorificarea bunurilor (fără TVA), lichidatorul nu a făcut nici un fel de demersuri pentru valorificarea bunurilor, nepublicând anunțuri și nepromovând în nici un fel bunurile ce trebuiau valorificate.
În această modalitate s-a ajuns ca la data de 21 mai 2012 să fie necesară întrunirea unei noi adunări a creditorilor pentru modificarea modalității de valorificare a bunurilor debitoarei prin negociere directă prin licitație publică.
În plus, creditoarea arată că a făcut ea însăși demersuri de identificare a potențialilor clienți în vederea vânzării bunurilor debitoarei, publicând pe site-ul său anunțuri de vânzare a imobilului, apartamentul din C. -N., str.Fântânele nr.1 fiind achiziționat chiar de un angajat al său, dl. Radu Berinde și că nici în urma ofertei de cumpărare a imobilului, deși s-au depus trei oferte, lichidatorul nu a negociat direct cu ofertantul în cadrul procedurii de vânzare prin negociere directă, fiind amânată perfectarea actelor de transfer din data de 22 mai 2012 până l data de 14 septembrie 2012, cu încasarea integrală a prețului 2 zile mai târziu. Cu toate acestea, distribuirea prețului s-a amânat pentru data de 20 decembrie 2012.
Valorificarea acestui bun s-a considerat că nu reprezintă un succes al activității lichidatorului în condițiile în care onorariul de succes ar trebui să recompenseze munca, reținerea oricărui onorariu de succes pentru lichidator fiind apreciată ca ilicită și imorală.
Drept urmare, se apreciază că lichidatorul nu este îndreptățit să propună distribuirea onorariului de succes și că sumele reținute cu acest titlu ar trebui să revină în exclusivitate contestatoarei.
În ceea ce privește restul cheltuielilor de procedură despre care se face vorbire în plan, se apreciază că lichidatorul încalcă cu bună știință prevederile imperative ale art.121 referitoare la ordinea de distribuire a fondurilor și că deoarece bunul valorificat era ipotecat în favoarea contestatoarei, din sumele încasate trebuiau deduse strict cheltuielile făcute pentru achitarea taxelor, timbrelor și oricăror alte cheltuieli aferente vânzării imobilului respectiv, inclusiv cheltuielile pentru conservarea și administrarea acestui bun, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art.10, 19 alin.2, art.23 și 24.
Din cuprinsul lacunar al raportului asupra fondurilor și planului de distribuire afișate la 6 decembrie 2012 nu reiese dacă aceste cheltuieli deduse au vreo legătură cu imobilul vândut, cu atât mai puțin reținerea unei sume cu titlu de provizion.
În plus, se susține că deși lichidatorul ar fi putut percepe o chirie de la cei care au ocupat imobilul până în vara anului 2012 și din această exploatare să acopere cheltuielile pentru derularea procedurii, a permis persoanelor respective ocuparea gratuită a imobilelor și, cu toate acestea, înțelege să-și impute onorariul, cheltuieli substanțiale nejustificate în condițiile art.121 din Legea nr.85/2006.
Pentru considerentele menționate, creditoarea apreciază că s-ar impune admiterea cel puțin în parte a contestației formulate de creditorul garantat C. B. SA.
Analizând contestația formulată de creditoarea C. B. SA împotriva raportului fondurilor și a planului de distribuire întocmite de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC C. S., judecătorul sindic va reține faptul că soluționarea acesteia se impune a se face prin raportare la disp. art.122 alin.3 din Legea nr.85/2006, dispoziții conform cărora comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestații împotriva raportului și planului de distribuire în termen de 5 zile de la afișare, soluționarea contestației impunându-se a se face în contradictoriu cu lichidatorul judiciar, debitoarea și creditorii, prin raportare la dispozițiile alineatului 4 al aceluiași articol.
În plus, vor fi avute în vedere și disp. art.121 din Legea nr.85/2006 care reglementează ordinea de prioritate pentru acele fonduri obținute din vânzarea bunurilor din averea debitoarei grevate în favoarea creditorilor de ipoteci, gajuri ori alte garanții reale imobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, precum și prev. art.4 alin.1 și 9 din Legea nr.85/2006 care reglementează categoria cheltuielilor de procedură.
Raportul asupra fondurilor și planul de distribuire contestate de creditoarea C. B. SA au fost afișate la ușa instanței de către practicianul în insolvență la data de 7 decembrie 2012, în cuprinsul acestora fiind menționată valorificarea unui bun imobil aparținând debitoarei situat în C. -N., str.Fântânele nr.1, ap.122, bun grevat în favoarea contestatoarei C.
SA.
Din această perspectivă, judecătorul sindic reține că suma încasată din valorificarea bunului garantat, respectiv 220.000 lei, se impune a fi distribuită prin raportare la disp. art.121 din Legea nr.85/2006.
În baza acestor dispoziții legale, legiuitorul a stabilit ordinea de prioritate a distribuirii sumelor rezultate din vânzarea bunurilor aparținând debitoarei grevate de garanții, statuând asupra faptului că vor fi achitate cu prioritate taxele, timbrele și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art.10, art.19 alin.2, art.23 și 24 din Legea nr.85/2006.
Raportat la această normă legală, judecătorul sindic apreciază că legiuitorul a reglementat în mod neechivoc faptul că din sumele rezultate în urma valorificării bunurilor asupra cărora creditorii au avut constituite garanții se impun a fi acoperite cu prioritate taxele, timbrele și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri.
Practicianul în insolvență a propus acoperirea din suma de 220.000 lei a cheltuielilor poștale, a celor cu publicitatea, a celor făcute cu Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor
, cu selectarea și legarea fondului arhivistic și cheltuielile cu combustibilul, precum și acoperirea cheltuielilor cu evaluarea, a cheltuielilor diverse, a celor ocazionate cu OCPI, prin raportare la disp. art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Ori, legiuitorul a stabilit că vor fi suportate din prețul rezultat în urma valorificării doar acele cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cele necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor.
Așa fiind, judecătorul sindic apreciază că acele cheltuieli făcute de către practicianul în insolvență cu titlu de cheltuieli poștale în cuantum de 127,05 lei, cheltuieli aferente informațiilor solicitate de la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor C. în valoare de 18 lei, cheltuielile cu selectarea și legarea fondului arhivistic în valoare de 275 lei, cele aferente combustibilului în valoare de 40 lei și cheltuielile diverse în cuantum de 78,21 lei, inclusiv cheltuielile cu publicitatea în cuantum de 2.161,69 lei și cheltuielile cu evaluarea în cuantum de 1.300 lei, pot fi apreciate ca fiind cheltuieli făcute pentru vânzarea bunului aparținând debitoarei asupra căruia contestatoarea avea constituită garanție.
De altfel, astfel cum rezultă din cuprinsul contestației, contestatoarea nu contestă efectuarea acestor cheltuieli, necesitatea efectuării acestora și faptul că au fost suportate din prețul rezultat în urma valorificării bunului asupra căruia ea avea constituită ipotecă, ci consideră doar că se impunea ca suportarea acestor cheltuieli să se facă proporțional de către creditorii garantați, respectiv de către C. B. SA și I. I. SA.
Judecătorul sindic, de altfel, reține faptul că aceste cheltuieli au fost făcute pentru toate bunurile existente în patrimoniul debitoarei și că nu este posibilă o defalcare a acestor cheltuieli pe care practicianul în insolvență le-a ocazionat începând cu data deschiderii
procedurii pentru fiecare bun în parte în mod distinct, chiar și cheltuielile cu publicitatea și cele referitoare la evaluare făcându-se de către aceleași persoane în mod global, fără a fi defalcate aceste cheltuieli pentru fiecare bun imobil în parte.
Din modul în care practicianul în insolvență a întocmit rapoartele lunare în cuprinsul cărora a menționat și cheltuielile făcute pentru derularea procedurii, precum și din cuprinsul raportului asupra fondurilor rezultate în urma valorificării bunului debitoarei, nu poate fi stabilit cuantumul defalcat al cheltuielilor de procedură efectuate de lichidatorul judiciar, cheltuieli care se ridică la suma de 4.100 lei.
Deși prevederile art.121 alin.1 pct.1 nu reglementează o modalitate de suportare a cheltuielilor de procedură în mod proporțional de către creditorii înscriși în tabelul definitiv al creanțelor ca și creditori garantați, judecătorul sindic apreciază că, față de poziția exprimată și de către creditoarea I. I. SA, care are alături de contestatoare calitatea de creditor garantat în procedură, cu mențiunea că garanția sa este constituită asupra unui alt imobil din patrimoniul debitoarei, respectiv asupra apartamentului nr.36 situat în C. -N., str. Liviu Rebreanu nr.60, se va dispune suportarea proporțională a acestor cheltuieli prin raportare la cota deținută de fiecare din cei doi creditori garantați din totalul creanțelor garantate, revenind contestatoarei suportarea unei cote de 44,26% și celuilalt creditor garantat suportarea unei cote de 55,74% din totalul cheltuielilor ocazionate pe parcursul derulării procedurii, în cuantum de 41.000 lei, fără a fi încadrate în această categorie comisionul UNPIR și onorariul lichidatorului judiciar.
Drept urmare, se va dispune modificarea planului de distribuire propus de lichidatorul judiciar în sensul acoperirii din suma de 220.000 lei rezultată în urma valorificării bunului imobil asupra căruia contestatoarea avea constituită o garanție, a cheltuielilor de procedură în cuantum de 1.814,66 lei, din totalul cheltuielilor de 4.100 lei.
Susținerile practicianului în insolvență conform cărora raportat la disp. art.4 alin.1 toate cheltuielile de procedură, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură efectuate de practician se impun a fi suportate din averea debitoarei, sunt reale, însă disp. art.121 reglementează în mod distinct faptul că din această categorie generală de cheltuieli, prin distribuția făcută în conformitate cu alineatul 1 pct.1 din articolul menționat, se impun a fi suportate doar cheltuielile aferente vânzării bunurilor asupra cărora creditorii au constituite garanții.
În ceea ce privește propunerea de distribuire privind comisionul datorat către UNPIR în cuantum de 4.400 lei și onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 38.000 lei, judecătorul sindic reține faptul că prin raportare la aceleași dispoziții ale art.121 alin.1 pct.1 teza finală, coroborate cu prev. art.4 alin.1 și art.4 alin.8, în mod legal s-a propus distribuirea prin planul de distribuire a sumelor menționate mai sus.
Aceasta deoarece cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 se vor achita din averea debitoarei, dispozițiile art.4 alin.6 lit.c prevăzând preluarea de 2% din sumele recuperate în cadrul procedurii insolvenței, inclusiv din fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, sumă care va fi inclusă în categoria cheltuielilor aferente procedurii în sensul alineatului 1.
Alineatul 7 al articolului menționat reglementează și destinatarul acestui procent ca fiind filialele UNPIR din care face parte administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul care transmite suma, procentul de 2% din sumele recuperate virându-se în contul acestora.
În plus, dispozițiile art.4 alin.9 reglementează faptul că sumele menționate la alineatul 1 al art.4 vor fi considerate cheltuieli de lichidare în conformitate cu disp. art.121 și art.123 pct.1 și vor fi plătite în momentul existenței disponibilului în contul debitorului.
Această normă legală reglementează în mod clar și fără echivoc faptul că toate cheltuielile aferente procedurii, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură efectuate de practicianul în insolvență se impun a fi suportate din averea debitoarei și, mai mult decât atât, se impun a fi considerate cheltuieli de lichidare în conformitate cu disp. art.121, legiuitorul nefăcând nici un fel de excepție în acest sens, reglementând acoperirea acestor cheltuieli din sumele rezultate din valorificarea bunurilor asupra cărora creditorii aveau constituite garanții.
Din această perspectivă, judecătorul sindic a reținut mai sus faptul că toate acele cheltuieli menționate în cuprinsul raportului asupra fondurilor și a planului de distribuire de lichidatorul judiciar ca fiind cheltuieli aferente procedurii, exceptându-se cheltuielile privind cota de 2% datorată UNPIR și onorariul lichidatorului, se impun a fi suportate de către creditorul garantat în condițiile în care a fost valorificat bunul aparținând debitoarei asupra căruia avea constituită o garanție.
De altfel, legiuitorul stabilește și momentul la care se vor acoperi respectivele cheltuieli și anume în momentul existenței disponibilităților în contul debitorului, neexistând nici o justificare pentru amânarea acoperirii acestor cheltuieli până la momentul la care urmau să se
valorifice și celelalte bunuri asupra cărora existau constituite garanții în favoarea aceluiași creditor sau în favoarea altuia.
Teza finală a art.121 alin.1 pct.1 reglementează dreptul practicianului în insolvență de a i se achita remunerația cu prioritate, anterior acoperirii din prețul rezultat în urma valorificării bunului asupra căruia creditorul cu o creanță garantată avea constituită garanția, ordinea de prioritate fiind în mod neechivoc reglementată de legiuitor în această manieră.
Astfel, judecătorul sindic reține faptul că adunarea creditorilor convocată de către practicianul în insolvență pentru data de_ a încuviințat în favoarea practicianului în insolvență o remunerație în cuantum de 1.000 lei inclusiv TVA pe lună și un onorariu de succes de 5% din sumele încasate fără TVA, la care se va adăuga TVA.
Împotriva acestei hotărâri a adunării creditorilor nu au fost formulate contestații de către nici unul dintre creditorii participanți la procedură, astfel încât judecătorul sindic în ședința publică din data de 10 noiembrie 2011, prin raportare la art.11 lit.d, a confirmat onorariul astfel cum a fost aprobat de adunarea generală a creditorilor.
Din această perspectivă, practicianul în insolvență era îndreptățit să propună prin planul de distribuire repartizarea onorariului încuviințat de adunarea creditorilor pentru întreaga perioadă cât a îndeplinit atribuțiile specifice acestei calități, neexistând nici o justificare ca la această sumă să fie avut în vedere procentul propus de contestatoarea C. B. SA de 44,26%, întrucât acest onorariu poate fi cu precizie determinat și cuantificat, fapt pe care practicianul în insolvență l-a și realizat în cuprinsul planului de distribuire, pe de o parte și, pe de altă parte, întrucât legiuitorul a stabilit în mod clar, neinterpretabil, dreptul practicianului în insolvență de a-și recupera remunerația cu prioritate din sumele rezultate în urma valorificării bunului adus în garanție, anterior acoperirii creanței creditorului garantat.
În ceea ce privește provizionul în cuantum de 7.113 lei constituit de către practicianul în insolvență prin planul de distribuire întocmit și afișat la ușa instanței la data de 6 decembrie 2012, judecătorul sindic apreciază că în cauză sunt aplicabile disp. art.127 pct.4 din Legea nr.85/2006 și că legiuitorul a reglementat dreptul practicianului în insolvență de a constitui cu ocazia distribuirilor parțiale, deci și în condițiile în care distribuirile se realizează prin raportare la prev. art.121, rezerve destinate să acopere cheltuielile viitoare al averii debitorului.
În cazul în speță, în patrimoniul debitoarei există bunuri care se impun a fi valorificate în cadrul procedurii falimentului debitoarei, fiind formulate și cereri de anulare a unor acte frauduloase încheiate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, astfel încât se justifică previzionarea unor sume pentru acoperirea unor cheltuieli viitoare.
Susținerile contestatoarei în sensul că constituirea acestor provizioane nu este legală și că s-ar impune a fi efectuată doar în măsura în care nu ar mai exista bunuri în patrimoniul debitoarei nu au nici un fel de justificare legală, întrucât legiuitorul nu face nici un fel de mențiuni cu privire la momentul la care pot fi constituite provizioane.
Mai mult decât atât, în condițiile în care în patrimoniul debitoarei nu ar mai fi bunuri de valorificat și s-ar impune închiderea procedurii, justificarea provizioanelor nu ar fi considerată oportună în cuantumul stabilit de practicianul în insolvență, deși judecătorul sindic nu este chemat să verifice oportunitatea constituirii acestor provizioane și nici să analizeze cuantumul acestora, ci doar legalitatea constituirii lor prin raportare la norma legală în vigoare.
Din cuprinsul legii nu rezultă faptul că în situația în care ar exista alte bunuri de valorificat în cadrul procedurii, bunuri aparținând debitoarei, practicianul în insolvență nu ar fi îndreptățit să constituie provizioanele, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a menționat mai sus, distribuirile parțiale făcute în baza prev. art.121 nu exclud și nu interzic, ci dimpotrivă, constituirea sumelor provizionate.
Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic va admite în parte contestația formulată de creditoarea C. B. SA împotriva planului de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC C. S. și ținând cont de cuantumul cheltuielilor de procedură stabilite în sarcina contestatoarei ca și cheltuieli ce se impun a fi suportate din suma rezultată în urma valorificării bunului asupra căruia avea constituită ipotecă, precum și de legalitatea propunerii de distribuire a sumei în cuantum de 4.400 lei în favoarea UNPIR și a sumei de 38.000 lei propusă a fi distribuită cu titlu de onorariu lichidator, ținând cont și de legalitatea constituirii provizioanelor pentru suma de 7.113 lei, va dispune prin raportare la prev. art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006 distribuirea către contestatoare a sumei de 2.285,34 lei cu titlu de dobânzi în baza disp. art.41 din Legea nr.85/2006.
Pentru a stabili în acest sens, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că suma înscrisă în favoarea creditorului C. B. SA în tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva
averii debitoarei SC C. SA ca și creanță garantată, respectiv 166.386,96 lei, s-a propus a fi acoperită în integralitate prin planul de distribuire contestat prin prezenta.
În urma acoperirii integrale a acestei creanțe garantate, prin raportare la prev. art.41 alin.2, judecătorul sindic va avea în vedere faptul că legiuitorul a reglementat, prin excepție de la disp. art.41 alin.1, faptul că în cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă garanția se face la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv, diferența favorabilă va deveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanța sa fusese înscrisă drept creanță chirografară, până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula.
Contestatoarea a declarat împotriva averii debitoarei o creanță în cuantum de 229.012,96 lei, invocând existența contractului de credit nr.2041.0. -115-_ și contractul pentru linie de credit nr.20214-170/_, fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei cu o creanță garantată provizoriu în cuantum de 166.386,96 lei, în condițiile art.121 alin.2 din legea nr.85/2006, iar suma de 62.626 lei reprezentând diferența a fost înscrisă în tabelul definitiv ca și creanță chirografară, în condițiile art.123 alin.7 din Legea nr.85/2006.
Ținând cont de caracterul garantat al creanței, judecătorul sindic apreciază că creditoarea era îndreptățită prin raportare la prev. art.41 alin.2 din Legea nr.85/2006 să îi fie distribuită suma de 2.285,34 lei în baza acestei norme legale, dat fiind faptul că valorificarea imobilului adus ca și garanție s-a făcut la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv ca și creanță garantată, diferența fiind înscrisă ca și creanță chirografară.
Teza finală a dispozițiilor legale mai sus enunțate îndreptățește creditorul garantat să obțină diferența favorabilă din prețul recuperat din valorificarea bunului până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula, în speță această acoperire integrală nefiind însă realizabilă, întrucât, astfel cum s-a reținut mai sus, o parte din prețul obținut în urma valorificării bunului adus ca și garanție a fost necesar acoperirii cheltuielilor reglementate de prev. art.21 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006.
La stabilirea acestui cuantum s-a avut în vedere diferența dintre suma propusă a fi distribuită de către practicianul în insolvență cu titlu de cheltuieli în cuantum de 4.100 lei (fără a fi avute în vedere cota UNPIR, onorariul lichidatorului și provizionul) din care va fi dedusă suma de 1.814,66 lei, sumă ce s-a stabilit că se impune a fi suportată de către contestatoare din totalul acestor cheltuieli menționate, rezultând astfel diferența de 2.285,34 lei propusă a fi distribuită prin plan, sumă ce se apreciază că se impune a fi repartizată contestatoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite, în parte, contestația formulată de creditoarea C. B. SA împotriva planului de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei SC C. S. și în consecință:
Dispune modificarea planului de distribuire propus de lichidatorul judiciar în sensul acoperirii din suma rezultată în urma valorificării bunului asupra căruia contestatoarea are un drept de garanție a cheltuielilor de procedură în cuantum de 44,26% reprezentând 1.814,66 lei din totalul de 4.100 lei reprezentând cheltuieli, menținând distribuirea sumei în cuantum de
4.400 lei în favoarea UNPIR și suma de 38.000 lei propusă a fi distribuită cu titlu de onorariu lichidator precum și constituirea provizioanelor pentru suma de 7.113 lei.
Dispune distribuirea către contestatoare a sumei în cuantum de 2.285,34 lei cu titlu de dobânzi în baza dispozițiilor art.41 din Legea nr.85/2006.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 3 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 718/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 46/2013. Contestație. Faliment, procedura... → |
|---|
