Sentința civilă nr. 4572/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ /a6 Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.4572

Ședința publică din 14 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

Judecător - sindic: DP Grefier: B. E.

S-a luat în examinare contestația formulată de creditorul M. R. L. domiciliată în C. N. str. Brâncuși, nr. 2, ap.19, județul C. împotriva procesului - verbal al comitetului creditorilor publicat în BPI 12131/_ și a procesului - verbal al adunării generale a creditorilor publicat în BPI 12835/_

.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administratorul judiciar I&O I.

S. prin practician în insolvență Onău E. M., lipsă fiind contestatorul. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația este timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este îndeplinită iar administratorul judiciar a depus prin registratura instanței întâmpinare însoțită de raportul administratorului judiciar publicat în BPI 11634/_, procesul - verbal al comitetului creditorilor publicat în BPI 12131/_ și procesul - verbal al adunării generale a creditorilor publicat în BPI 12835/_

Judecătorul-sindic, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 1591alin. (4) Cod procedură civilă, constată că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Lichidatorul judiciar susține întâmpinarea formulată arătând în esență că

M. R. L. a depus contestația în data de_, mult după termenul prevăzut de lege, indiferent la care din documentele întocmite de administratorul judiciar ( raport, procesul - verbal al comitetului creditorilor sau procesul - verbal al adunării generale a creditorilor), sens în care solicită respingerea contestației ca fiind tardiv formulată .

Pe fondul cauzei solicită respingerea contestației ca nefondată ținând cont de motivele prezentate prin întâmpinare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

Judecătorul - sindic,

Creditorul M. R. L. a formulat contestație împotriva procesului - verbal al comitetului creditorilor publicat în BPI 12131/_ și a procesului - verbal al adunării generale a creditorilor publicat în BPI 12835/_, arătând în motivare, în esență următoarele :

Referitor la convocarea adunării generale a creditorilor se arată că aceasta nu este legală deoarece potrivit disp. art.105 din Legea nr.85/2006 comitetul

1

creditorilor are această prerogativă de a propune intrarea în faliment, astfel că nu se poate crea o situație favorabilă creditorului majoritar.

Creditorul BRD a votat pentru intrarea în faliment, în timp ce ceilalți creditori au votat pentru continuarea procedurii de reorganizare, în condițiile în care asociații fac eforturi pentru relansarea activității debitoarei.

Procesul - verbal de ședință publicat în BPI nr.12835/_ conține erori de calcul privind ponderea creanțelor mai ales privind pe creditorul BRD despre care s-a menționat că deține un procent de 66,2% din creanțele creditorilor prezenți, deși se face și mențiunea că acesta deține o pondere de 57, 19 % din totalul masei credale.

Prin întâmpinare, administratorul judiciar a ridicat excepția tardivității contestației motivat de faptul că ședința comitetului creditorilor a avut loc la data de_, iar procesul - verbal a fost publicat în BPI nr.12131/_, iar procesul

- verbal al adunării generale a creditorilor a fost publicat în BPI nr.12835/_, or, potrivit disp. art.14 din legea insolvenței, contestația trebuie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului.

Pe fond se solicită respingerea ca nefondată a contestației, arătând că adunarea generală a creditorilor a fost convocată legal, de asemenea și comitetul creditorilor. De altfel, contestatoarea nu menționează nici un motiv de nelegalitate. Este adevărat că s-a greșit menționarea procentului creanțelor, pentru creditorul majoritar în sensul că s-a scris 66,2% în loc de 60, 2 %, fapt ce nu

modifică rezultatele adunării generale a creditorilor.

Asupra cauzei de față :

Potrivit disp. art.14 din Legea insolvenței nr.85/2006 contestația împotriva hotărârii adunării creditorilor - adunare generală sau comitetul creditorilor va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor.

În cauză, adunarea creditorilor, a avut loc la datele de_ publicată în BPI 12131/_, respectiv la_, publicată în BPI nr.12835/_ .. Față de aceste aspecte contestația fiind înregistrată la data de_, este tardiv formulată, urmând să fie respinsă ca atare.

Pentru aceste motive,

În numele L e g i i H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge ca tardivă contestația formulată de creditorul M. R. L. împotriva procesului - verbal al comitetului creditorilor publicat în BPI 12131/_ și a procesului - verbal al adunării generale a creditorilor publicat în BPI 12835/_ .

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2013.

Judecător - sindic, Grefier,

DP B. E.

Red. D.P./_

Tehnored. B.E./_ Ex.5

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4572/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței