Sentința civilă nr. 5222/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5222
Ședința publică din 01 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele Secției a II - a Civilă
- judecător sindic
G. ier: N. B.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra raportului privind propunerea de închidere a procedurii falimentului formulat de lichidatorul judiciar C. I. DE I. C. L. , cu sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, județul M., al debitoarei SC SS , cu sediul social în Târgu L., P-ța E. nr. 9 bl. A3, ap. 1, județul M. CUI 17897459, nr. înregistrare ORC J_ .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin raportul nr. 317/_ lichidatorul judiciar C. I. DE I.
L.
desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SS
a solicitat, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 următoarele:
Închiderea procedurii de insolvență și faliment a debitoarei;
Dispunerea radierii societății din Registrul Comerțului,
Cesionarea executării creanțelor în favoarea creditorilor, și
Descărcarea lichidatorului de orice îndatorire și responsabilitate cu privire la debitor și averea sa, creditori și asociați și plata cheltuielilor cu procedura.
În cuprinsul raportului, lichidatorul a arătat în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2023 din data de_ pronunțată în dosar nr._ /a1 a T. ui M. s-a dispus intrarea în faiment a debitoarei SC S.
S.
, cu sediul social în Târgu L., P-ța E. nr. 9 bl. A3, ap. 1, județul M., având asociat unic și administrator în persoana d-lui Ținte Sabin, cu ultimul domiciliu cunoscut în Târgu L., str. Doinei, nr. 5, ap. 46, județul M. ,
numindu-se lichidator judiciar în persoana C.
I.
DE I.
C. L. , cu
sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, județul M.
.
Mențiuni privind măsurile întreprinse de lichidator: a făcut investigații privind situația de fapt a debitoarei; a întocmit raportul asupra modului de îndeplinire a obligațiilor în cadrul procedurii de faliment pentru debitoarea mai sus menționată; a întocmit, depus acțiune în răspunderea patrimonială a administratorului statutar al debitoarei, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._ /a1.1; a întocmit, redactat, depus și a comunicat raportul final și înscrisurile anexate acestuia; a făcut investigații privind situația de fapt a debitoarei; a realizat procedura cerută de lege.
Situația obligațiilor debitoarei: la data raportului, sunt cunoscute obligații de plată ale debitoarei, în sumă totală de 149.608 lei, creditorii fiind menționați în "Tabelul definitiv consolidat cuprinzând creanțele împotriva averii debitoarei";, depus la dosarul cauzei în data de_ .
Situația bunurilor din averea debitoarei: având în vedere că nu au fost predate documentele contabile, lichidatorul judiciar nu a reușit identificarea de bunuri care să aparțină patrimoniului debitoarei.
Mențiuni privind fondurile obținute din încasarea de creanțe: nu s-au obținut fonduri din încasare de creanțe.
Mențiuni privind fondurile obținute din lichidare: nu s-au obținut fonduri din lichidare.
Mențiuni privind plata retribuției administratorului judiciar: contravaloarea serviciilor prestate și a cheltuielilor efectuate de către lichidatorul judiciar pentru procedura de faliment aferentă debitoarei SC S.
S.
este în sumă de 3.128,99 lei, conform devizului anexat prezentului raport.
Analizând raportul întocmit de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2023 din_ pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ /a1 al T. ui M. s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC SS în procedura simplificată de insolvență.
Potrivit tabelului definitiv consolidat creanțele acceptate sunt în cuantum total de 149.608 le.
Conform art. 131 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Prin sentința civilă nr. 3549 din_ pronunțată de judecătorul
sindic în dosarul nr._ /a1.1 al T. ui M., rămasă irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de către lichidator, iar
pârâtul
Ținte Sabin a fost obligat să suporte din averea proprie pasivul
debitoarei în cuantum de
149.608 lei.
Văzând și prevederile art. 136 alin. 6 Cod procedură fiscală, executarea silită împotriva administratorului - pârât Ținte Sabin se va efectua în conformitate cu normele Codului de procedură fiscală, urmând ca distribuirea sumelor obținute cu executarea silită să se facă de către organul de executare, în baza tabelului definitiv consolidat al creanțelor debitoarei, pus la dispoziția sa de către lichidator, ipoteză în care va autoriza creditoarea cu executarea silită a hotărârii.
Recapitulând cele de mai sus și constatând că societatea nu are suficiente bunuri pentru acoperirea pasivului și nici creditorii nu s-au oferit să avanseze cheltuieli cu procedura, pentru a nu provoca alte cheltuieli în acest sens, judecătorul sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii, ca atare aceasta urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.
În fine, judecătorul sindic va dispune plata sumei de 3.128,99 lei, plus TVA către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul final nr. 317/_ întocmit de lichidatorul judiciar C.
I. DE I. C. L.
.
Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC SS , cu sediul social în Târgu L., P-ța E. nr. 9 bl. A3, ap. 1, județul M. CUI 17897459, nr. înregistrare ORC J_ și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
Autorizează pe creditorii BRD-GSG, Grup B. M., D. G. a F.
P. M. (actualmente D. G. R. a F. P. C. N. - A.
J. a F. P. M. ) și ITM M. să execute silit sentința civilă nr. 3549 din_ pronunțată de judecătorul - sindic în dosarul nr. _ /a1.1 al T. ui M. .
Dispune plata sumei de 3.128,99 lei, plus TVA către lichidatorul judiciar
C. I. DE I. C. L.
, cu sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, județul
M., din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.
Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.
Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de I. . Cu lichidatorul se comunică separat.
Pronunțată în ședința publică de azi 01 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
G.
IER,
A. S.
N.
B.
Red. A.S./_
Tred. N.B./_ -5 ex.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul final nr. 317/_ întocmit de lichidatorul judiciar C.
I. DE I. C. L.
.
Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC SS , cu sediul social în Târgu L., P-ța E. nr. 9 bl. A3, ap. 1, județul M. CUI 17897459, nr. înregistrare ORC J_ și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
Autorizează pe creditorii BRD-GSG, Grup B. M., D. G. a F.
P. M. (actualmente D. G. R. a F. P. C. N. - A.
J. a F. P. M. ) și ITM M. să execute silit sentința civilă nr. 3549 din_ pronunțată de judecătorul - sindic în dosarul nr. _ /a1.1 al T. ui M. .
Dispune plata sumei de 3.128,99 lei, plus TVA către lichidatorul judiciar
C. I. DE I. C. L.
, cu sediul în B. M., str. 9 Mai nr. 31, județul
, din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței.
Potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, sentința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.
Descarcă pe lichidator și pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul Procedurilor de I. . Cu lichidatorul se comunică separat.
Pronunțată în ședința publică de azi 01 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
S.
← Decizia civilă nr. 10144/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 1168/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|