Sentința civilă nr. 5794/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
4204
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5794
Ședința publică din 17 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător sindic
G. ier M. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de reclamantul C. I. DE I. M. R. cu sediul în B. M., str. George Coșbuc nr. 32/19, jud.
M., lichidator al SC I. C. S. în contradictoriu cu pârâtul M. I. cu domiciliul în loc. B., str. Mesteacănului nr.14B, jud. M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cauzei de față,
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul C. I. DE I. M. R., lichidator judiciar al debitoarei SC I. C. S. - în faliment, a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtului M. I. de a suporta cu averea proprie pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de 1.000 lei.
În motivarea acțiunii se arată că prin sentința civilă nr. 6573 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și intrarea în faliment a debitoarei SC I.
C. S. .
Se arată că administratorul statutar al debitoarei nu s-a conformat dispozițiilor sentinței prin care s-a deschis procedura simplificată a insolvenței și nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa referitoare la predarea actelor și documentelor contabile ale debitoarei, respectiv eventuale bunuri, pentru a fi inventariate de către lichidatorul judiciar în scopul evaluării și valorificării acestora pentru stingerea creanțelor înscrise în tabelul definitiv.
Societatea debitoare a fost înființată în anul 2008, însă nu a depus la organele fiscale bilanțurile contabile.
Se apreciază că prin nedepunerea actelor prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv faptul nedepunerii de către administratorul statutar a actelor contabile creează prezumția prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și art. 1 și 10 din Legea contabilității nr. 82/1991.
Nedepunerea actelor și documentelor care ar fi permis lichidatorului să identifice activele societății debitoare și să ia măsurile care se impun pentru valorificarea acestora în vederea acoperirii creanțelor creditorilor, creează prezumția neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu prevederile legale, nu reprezintă în principal, activități direct producătoare de prejudicii, ele pot determina și favoriza starea de insolvență a societății fie prin ascunderea activelor sau a unor părți din acestea, fie prin plata cu întârziere a unor creanțe, ceea ce a generat dobânzi și penalități.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.
85/2006.
Examinând cererea, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6573 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și intrarea în faliment a debitoarei SC I. C. S., fiind numit lichidator judiciar C. I. DE I. M. R. .
În dosarul de faliment și-a înregistrat declarația de creanță creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., valoarea acesteia fiind în sumă de 1.000 lei (f.15).
În urma demersurilor întreprinse de lichidatorul judiciar, administratorul statutar al societății insolvente nu a pus la dispoziția acestuia actele cerute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006.
Din cuprinsul rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar reiese că debitoarea I. C. S., prin reprezentantul său - administratorul statutar
M. I. nu și-a condus contabilitatea în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, fiindu-i aplicabile prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.
Pârâtul M. I., citat cu mențiunea "personal la interogatoriu";, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
Neîntocmirea și nedepunerea actelor contabile creează prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapt ce angajează răspunderea administratorului statutar potrivit dispozițiilor art. 138 lit. "d"; din Legea 85/2006.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor acte contabile sau neținerea unei evidențe contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în
principiu, activități direct producătoare de prejudicii, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități.
Nefurnizarea de către administratorul statutar M. I. a datelor concrete și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ, acesta fiind utilizat în detrimentul interesului social, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
Pentru considerentele sus menționate, în baza art. 138, alin. 1 lit. d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, cererea promovată de lichidatorul judiciar va fi admisă potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea promovată de lichidatorul judiciar C. I. | de I. | |
M. | R., cu sediul în B. M., str. G. Coșbuc nr. 32/19, jud. M. | , în |
contradictoriu cu pârâtul M. I., cu domiciliul în B., str. Mesteacănului, nr.14B, județul M. .
Obligă pârâtul să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente SC I. C. S., până la concurența sumei de 1000 lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE | GREFIER | |
O. A. C. | S. | M. |
Red.C.O. /Tred. M.S. /12 Noiembrie 2013 - 4ex.
← Sentința civilă nr. 2432/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 819/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|