Decizia civilă nr. 9612/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 9612/2013
Ședința publică din data de 11 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta C. B. D. C. lichidator judiciar al debitoarei SC T. SS împotriva sentinței civile nr. 1119 din_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. privind și pe intimatul
F. I. T., având ca obiect
angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta recurentei, lipsă fiind celelalte părți din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recurenta fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Verificând din oficiu competența, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., C. ea constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentanta recurentei arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, C. ea în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, pentru motivele invocate, subliniind că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii.
C. ea reține cauza spre soluționare.
C. EA
Prin sentința civilă nr.1119 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al Tribunalului Specializat C. s-a respins cererea formulată de C.I.I. B. D.
C. în calitate de lichidator judiciar al S.C. T. SSR.L. în contradictoriu cu pârâtul F. I. T. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 3675/_ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei
S.C. T. SSR.L. la solicitarea creditoarei D.G.F.P. C. . La momentul deschiderii procedurii insolvenței, calitatea de administrator statutar al societății debitoare o deținea pârâtul F. I. T. .
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în cazul în care …sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă
apariția stării de insolvență a debitoarei…, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin fapta de (a) a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, respectiv (d) prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea
.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Față de terții creditori, străini de contractul de mandat care îi privește pe administrator, pe de o parte și pe societate, pe de altă parte, pârâtul administrator statutar răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor legale prevăzute de art.73 alin.1 lit.c și alin.2, respectiv ale art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată, precum și conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată cu privire la ținerea contabilității pe temeiul răspunderii civile delictuale.
Angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, fapta ilicită să fi cauzat insolvența societății debitoare în tot sau în parte, existența vinovăției autorului faptei ilicite, existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului.
Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârâtul F. I. T., în calitate de administrator al societății T. SSR.L., faptă care rezultă din evidențele ORC C., respectiv de pe mențiunea efectuată pe extrasul ORC al societății debitoare ˝ nedepus bilanțul contabil pe 2010˝, faptă asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Însă între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, deci nu există o prezumție iuris et de iure, între fapta ilicită și prejudiciul produs, tocmai pentru că nu a fost dovedită. Prejudiciul constă în imposibilitatea creditorului de a-și recupera creanța datorită ajungerii debitoarei în stare de insolvență.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.
Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic a reținut că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin și conex pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.
Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate trage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de insolvență, întrucât în practică există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate de drept, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.
Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă tuturor situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.
Pe de altă parte, cât timp nu există decât două creanțe înregistrate împotriva averii debitoarei este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor societății și, implicit, a ajungerii în stare de insolvență din această cauză.
Concluzionând, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității de către pârâtul administrator statutar.
Cea de-a doua faptă ilicită imputată pârâtului - folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane - din nou nu poate fi reținută ca atare exclusiv din perspectiva invocată de lichidatorul judiciar a ultimei situații financiare din 2009 aparținând debitoarei care evidențiază un profit net la finalul anului 2009 în cuantum de 75.610 lei. Este de reținut că nu au fost identificate active imobilizate.
Pe de altă parte, în tabelul definitiv al creanțelor sunt înscriși doi creditori: DGFP C. pentru suma de 66.560 de lei și S.C. KONIKA MINOLTA BUSINESS SOLUTIONS ROM. IA S.R.L. cu suma de 779 de lei. S-a verificat dacă, raportat la momentul nașterii dreptului de creanță al fiecărui creditor prejudiciat și raportat la disponibilitățile bănești aflate la dispoziția debitoarei se poate reține culpa administratorului statutar pentru neplata lor datorită însușirii bunurilor societății.
Analizând declarațiile de creanțe, judecătorul sindic a constatat că, deși lichidatorul judiciar susține că debitoarea și-a încetat activitatea în anul 2009, este evident că nu este așa. Astfel, creditoarea S.C. KONIKA S. a susținut că a încheiat cu debitoarea aflată în insolvență contractul comercial nr. 5601 din _
, având ca obiect efectuarea de către această creditoare de operațiuni de service și întreținere, precum și livrarea de materiale și piese de schimb, servicii pentru care această creditoare a emis factura fiscală nr. 4. din_, în cuantum de 709 lei.
Pe de altă parte, creditoarea DGDP C. pretinde suma de 66.560 de lei, din care 45.284 de lei reprezintă TVA de recuperat, iar diferența majorări și penalități de întârziere. Potrivit titlului executoriu aflat la fila 39 a dosarului de insolvență emis la data de 03 iulie 2012, creanța de 45.284 de lei a fost stabilită în baza deciziei de impunere nr. 89407 din data de _ , având termen de plată_ . Ca urmare, judecătorul sindic nu poate reține incidența dispozițiilor art.
138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 deoarece creanțele aflate în tabelul
debitoarei izvorăsc din activitatea desfășurată de societatea debitoare în anul 2011, or situația financiară din anul 2009 este mult prea îndepărtată față de acest moment pentru a prezuma însușirea vreunui bun de către administratorul statutar.
Din contră, dacă activitatea desfășurată de societatea debitoare ar fi încetat la finalul anului 2009 și administratorul statutar ar fi refuzat să predea lichidatorului judiciar disponibilitățile bănești aflate în casă și în conturile debitoarei atunci săvârșirea faptei ilicite reglementate de lit. a era evident probată; însă, în situația în care debitoarea și-a continuat activitatea inclusiv în anul 2011 se prezumă că disponibilitățile bănești din 2009 au fost antrenate în activitatea societății din anul 2010 și 2011, pentru că, nu trebuie uitat, buna- credință se prezumă, iar contrariul trebuie dovedit.
Față de considerentele expuse, judecătorul sindic a apreciat că cererea astfel formulată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. B. D. C. lichidator judiciar al debitoarei SC T. SS solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii formulate cu obligarea administratorului statutar F. I. T. la suportarea pasivului debitoarei până la concurența sumei de 67.339,00 lei.
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată .
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
Situațiile financiar contabile publicate comparativ pe anii 2008-2009 atestă împrejurarea că societatea a desfășurat activitate inclusiv în anul 2009. Din analiza patrimoniului și a contului de profit și pierdere, rezultă faptul că în anii 2008 și 2009 societatea a înregistrat o activitate profitabilă ,deținând active circulante de valoare notabilă ( 4. Ron aferent anului 2009).
In speța, desi notificat administratorul societății nu a depus situațiile financiar-contabile pentru a se verifica modul în care s-a desfășurat activitatea debotoarei.
1
.Ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activități producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalități. Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă are caracter fictiv. Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial.
Existența unei contabilități fictive( neconforme cu legea) este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei și constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor legii insolvenței în sensul obligării administratorului la suportarea unei părți din pasiv.
Încălcarea obligației de a ține evidența contabilă conform legii constituie un indiciu obiectiv care poate fundamenta prezumția simplă de vinovăție în sarcina administratorului și prezumția simplă că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un
raport clar de cauzalitate, deoarece alcătuirea incorectă a evidenței contabile conduce inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor din acest patrimoniu precum și a operațiunilor efectuate în legătură cu activele.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un semn în raport de care se poate concluziona că această greșeală de gestiune se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență.
Fapta administratorului care nu a ținut evidențele contabile în conformitate cu prevederile legale incidente în materie, se află în raport de cauzalitate cu prejudiciul suferit de societate și de creditori deoarece prin această conduită, organele de conducere au fost lipsite de informații esențiale referitoare la starea patrimonială a societății și, în consecință, nu au putut cere ele însele deschiderea procedurii insolvenței și evitarea majorării pasivului social.
Neapelarea la mecanismul prezumțiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiune socială și consecințele economice financiare care au condus la încetarea plăților. Soluția se întemeiază pe principiul protecției creditorilor și adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nefiindu-i îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept. A nu admite că există un raport de cauzalitate caracterizat între fapta imputată în speță pârâților și insuficiența activului ar însemna să se permită celui căruia i se
"reproșeză"; conduita frauduloasă să se apere de răspundere prevalându-se de propria sa culpă
. Creditorii ar fi puși astfel în imposibilitatea dovedirii originilor insuficienței activului, misiunea stabilirii situației patrimoniale a societății la diferite etape devenind practic imposibilă pentru titularii acțiunii.
2
.Legea insolvenței a integrat însă acestei răspunderi excepționale doar faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de
insolvență prin folosirea bunurilor sau creditului persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Norma sancționează abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci și întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social și de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvență, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovați de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social și interesul personal al administratorului sunt două din
limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru "cauza"; interesului social, orice abatere de la obiectivul menționat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o
importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.
În situații normale, interesul personal al administratorului se confundă cu
interesul social și doar instalarea unei stări de anormalitate în domeniul politicii sociale anulează caracterul convergent al celor două noțiuni .
Orice subordonare a interesului social față de alte interese este contrară regulilor unei bune administrări, un act de gestiune dobândind caracter ilicit
dacă acesta a fost săvârșit de administrator în interesul său personal și în prejudiciul societății .
Activul societății
se reflectă în inventarul anual și în bilanțul contabil.
Inventarierea reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor patrimoniale de activ și de pasiv, cantitativ, valoric sau numai valoric, după caz, existente în patrimoniul societății la data la care se efectuează această operațiune. Bilanțul contabil este cel care reflectă elementele activului patrimonial, grupele principale de elemente ce trebuie să se regăsească în acest document fiind: activele imobilizate (imobilizări corporale, necorporale,
financiare), activele circulante (stocuri creanțe, titluri de plasament sau alte valori), conturile de regularizare și asimilate de activ (cheltuieli înregistrate în avans, diferențe de conversie-activ), primele de rambursare a obligațiunilor.
Reprezintă metode de deturnare a activului nerestituirea bunurilor aparținând societății de către administrator, transferul fără contrapartidă a unor mărfuri ce constituie proprietatea debitoarei .Jurisprudența a statuat că numai existența unei contrapartide reale și suficiente, care să fie expresia echilibrului dintre angajamentele asumate de părțile contractante îl poate apăra pe administrator de răspundere. Soluția pare naturală cât timp compatibilitatea
liberalităților cu principiul specialității capacității de folosință trebuie pusă sub semnul îndoielii.
În bilanțul contabil apar elemente de activ care nu se regăsesc efectiv în patrimoniul debitoarei .
Diminuarea activului net cu aceste valori fără o compensare reală se află în mod cert în raport de cauzalitate cu insuficiența activului și justifică obligarea pârâtului la complinirea activului societar.
Nepredarea valorilor înscrise în ultimul bilanț publicat constituie un
indiciu temeinic al prezumției simple că pârâtul au săvârșit acte de dispoziție aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conținutul acestuia.
Utilizarea de către administratorul statutar a sumelor de bani aparținând debitoarei în interes personal a constituit un factor determinant stării de
insolvență și de agravare a pasivului, prin neonorarea la scadență a
obligațiilor fiscale și comerciale fiind acumulate majorări și dobânzi penalizatoare substanțiale. Acționând în această manieră pârâtul a subordonat interesul social
față de interesul său personal, încălcând cu știință regulile unei bune administrări.
Așa fiind, în baza prevederilor art. 312 C.proc.civ va admite recursul declarat de C. B. D. C. lichidator judiciar al debitoarei SC T. S.
S. împotriva sentinței civile nr. 1119 din_ pronunțată de Tribunalul Specializat C., pe care o va modifica în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâtul F. I. T. la plata sumei de 67.339 lei, reprezentând pasivul debitoarei SC T. SS .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C. B. D. C. lichidator judiciar al debitoarei SC T. SS împotriva sentinței civile nr. 1119 din_ pronunțată de Tribunalul Specializat C., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea și obligă pârâtul F. I. T. la plata sumei de 67.339 lei, reprezentând pasivul debitoarei SC T. SS .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
M. | I. I. | S. | AL H. | M. | B. | D. B. |
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.H. D.
| ← Sentința civilă nr. 1766/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 647/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
