Sentința civilă nr. 6426/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a14204
SENTINȚA CIVILĂ NR.6426
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O. - Judecător sindic
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către C. I. S., cu sediul B. M., str.1 Mai nr.3 împotriva pârâtei Mateșan H. G. domiciliată în B. M., str.F. nr.45A având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se azi, se prezintă pentru reclamantă - consilier juridic Roxana D., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta lichidatorul judiciar depune la dosar dovada citării pârâților prin publicitate și arată că nu are alte cereri de formulat, solicitând cuvântul pe fond asupra cauzei.
Judecătorul sindic, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că părțile nu au cereri în probațiune de formulat și nici excepții de invocat, închide faza probatorie și acordă cuvântul părților asupra acțiunii.
Reprezentanta lichidatorului judiciar, consilier juridic Roxana D. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei să suporte cu averea proprie pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de 5.466 lei, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul acțiunii.
Judecătorul sindic văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cauzei de față,
Prin acțiunea precizată înregistrată sub nr. de mai sus, lichidator judiciar
C. I. S. - în faliment a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se
dispună obligarea pârâtei Mateșan H. G. de a suporta cu averea proprie pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de 5.466 lei.
În motivarea acțiunii se arată că prin sentința civilă nr. 5105 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a deschis procedura simplificată de faliment împotriva debitoarei SC C. GH & H S. . În conformitate cu dispozitivul sentinței menționate, judecătorul sindic a dispus ca debitoarea să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 priind procedura insolvenței pentru ca lichidatorul să poată întocmi un raport amănunțit privind cauzele și
împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Debitoare a fost notificată la sediul societății solicitându-i-se documentele și informațiile prevăzute de dispozițiile legii.
Având în vedere că nu s-a predat documentația completă, reclamanta consideră că asociatul debitoarei nu s-a conformat dispozitivului sentințelor civile de deschidere a procedurilor reglementate de Legea nr.,85/2006, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 lit.d din aceeași lege și ale săvârșirii faptelor sancționate de Legea contabilității nr.82/1991 republicată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.
85/2006.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând cererea judecătorul sindic o va admite în temeiul art. 138 lit. d din Legea 85/2006 și în baza considerentelor expuse in continuare.
La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte expres enumerate de art.138 din Legea nr. 85/2006, printre care și aceea constând în aceea că s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Temeiul juridic al cererii formulate de judecătorul judiciar se fundamentează pe dispoziția legală anterior citată.
Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una integrală atât pentru damnun emergens cât și pentru lucrum cessans.
Sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial atât pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților, directorilor tehnici executivi, când se comportă ca și când ar fi administratori propriu-ziși, iar când consiliul de administrație este organizat ca un consiliu de supraveghere răspunderea revine administratorilor operativi.
Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
Probațiunea administrată în cauză a relevat că insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatului de către administratorului statutar Mateșan H. G., fapta săvârșită de aceasta fiind una omisivă, iar relația de cauzalitate cu ajungerea în stare de insolvență a debitoarei fiind prezumată.
Considerentele de fapt expuse conduc indubitabil la concluzia că pârâta Mateșan H. G. în calitate de administrator statutar, prin modul de gestionare a patrimoniului societății a contribuit nemijlocit la crearea prejudiciului ce constă în insuficiența activului patrimoniului debitoarei falite. Fapta prin care pârâta a contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscrie prevederilor art. 138
lit.d din Legea nr. 85/2006.
Astfel, administratorii sunt solidari răspunzători pentru societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței. Totodată, conform prev. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității revine administratorului.
Nedepunerea documentelor contabile creează prezumția inexistenței acestor documente iar, neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse in conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plați și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris es de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară.
Faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de administratorul judiciar și respectiv de lichidator, respectiv registrele contabile ale debitoarei, lista numerelor și adresele debitorilor societății și facturile aferente, lista completă a creditorilor, lista cuprinzând
transferurile patrimoniale efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, evidența contractelor în derulare, creează prezumția că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Pentru aceste motive și fundamentat pe dispozițiile legale anterior arătate, cererea formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâta Mateșan H. G. va fi apreciată drept întemeiată, urmând a fi admisă.
În baza prev. art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, pârâta Mateșan H.
G. va fi obligată să suporte întregul pasiv al debitoarei în sumă de 5.466 lei.
Pentru a se dispune în acest sens, judecătorul sindic a avut în vedere împrejurarea că insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatului de administrator în ceea ce o privește pe pârâta Mateșan H. G.
, căreia prin funcția executivă exercitată îi revenea întreaga responsabilitate privitoare la procedura organizării contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie. Este evident că organizarea riguroasă a procedurii de conducere a evidențelor contabile ale debitoarei și realizarea operațiunilor de gestionare a patrimoniului societar, în vederea realizării scopului societar ar fi conservat starea patrimoniului debitoarei, asigurând suficiente lichidități pentru plata datoriilor exigibile la acel moment.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către C. I. S., cu sediul B. M., str.1 Mai nr.3 lichidator al debitoarei SC C. GH & H S., în contradictoriu cu pârâta Mateșan (fostă Gombos) H. G. domiciliată în B. M., str.F. nr.45A și în consecință:
Obligă pârâta Mateșan H. G. în calitate de administrator statutar al debitoarei falite SC C. GH & H S. să suporte cu averea personală parte din pasivul societății, până la concurența sumei de 5.466 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
Președinte G. ier
S. O. A. H.
Red. S.O./_
Tehnored. A.H./_ 4 ex.-
← Sentința civilă nr. 1400/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1463/2013. Răspundere organe de... → |
---|