Sentința civilă nr. 461/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROM. IA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC_ /a1
SENTINTA CIVILA NR. 461/2013
Sedinta publica din data de 15 februarie 2013 Instanta este constituita din:
JUDECATOR SINDIC: M. C. B. GREFIER: T. G.
Pe rol fiind solutionarea cererii de antrenare a raspunderii personale formulate de catre C.I.I. P. E., in calitate de lichidator judiciar al S.C. H.
T. S.R.L., in contradictoriu cu paratul P. A. C., in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal facut in cauza se prezinta reprezentanta lichidatorului judiciar C.I.I P. E., d-na practician in insolventa P. E., lipsind paratul.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care, reprezentanta lichidatorului judiciar arata ca nu mai are cereri de formulat si probe de administrat imprejurare fata de care instanta, constatand cauza in stare de judecata, acorda cuvantul in dezbateri judiciare.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicita admiterea cererii de angajare a raspunderii astfel cum a fost formulata in sensul de a se dispune prin hotararea ce urmeaza a se pronunta obligarea paratului la suportarea partiala din pasivul debitoarei respectiv suma de 39.450 lei, reprezentand datorii ale SC
H. T. S., fata de creditorii inscrisi in tabelul preliminar al creantelor, avand in vedere motivele aratate in cererea de angajare a raspunderii.
Judecatorul sindic retine cauza in pronuntare asupra cererii de angajare a raspunderii pe baza actelor si probelor existente la dosar.
JUDECATORUL SINDIC,
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Comercial C., in data de 14 decembrie 2012, lichidatorul judiciar C.I.I. P. E. a solicitat angajarea raspunderii personale a paratului P. A. -C. si obligarea acestuia la plata pasivului debitoarei SC H. T. S. in cuantum de 39.450 lei, in baza prevederilor art. 138, lit. d si e din Legea nr.85/2006.
In motivarea cererii, lichidatorul judiciar a aratat ca nici pana la aceasta data administratorul statutar nu a comunicat actele prevazute de art. 28 din Lege nr. 85 /2006, astfel ca se face vinovat de savirsirea faptei prevazute de art. 138 alin.1 lit. d) din Legea nr. 85/2006. De altfel asa cum se aprecieaza si in practica judiciara, de multe ori prin neprezentarea documentelor contabile, nu se urmareste decat ascunderea unor date contabile neavantajoase pentru Societatea Comerciala, astfel incat o atare atitudine, nu poate decat sa nasca suspiciuni, cu atat mai mai mult cu cat administratorul societatii, trebuie socotit a fi un profesionist, capabil sa inteleaga raspunderea tinerii contabilitatii, si consecintele nerespectarii reglementarilor legale.
De asemenea, se face vinovat de savasirea faptei prevazute de art. 138 alin.1 lit. e) din Legea nr. 85/2006 - au deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul societatii. Avand in vedere ca in evidentele Primariei Municipiului C. - N., S.C. H. T. S., are declarate un numar de 7 bucati mijloace de transport care nu au fost predate lichidatorului, se prezuma ca debitoarea a ascuns o parte din activele societatii (Mijloacele de transport) cu intentia de a le folosi in interesul sau propriu.
Intrucat raspunderea administratorului statutar, in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o raspundere civila delictuala (atipica ), este necesara verificarea existentei conditiilor pentru antrenarea raspunderii civile delictuale astfel: Prejudiciul creditorilor exista si consta in imposibilitatea recuperarii creantelor inscrise la masa credala din averea debitoarei, deoarece din cauza nepredarii evidentelor contabile, nu se mai poate identifica nici un element de activ care sa serveasca la stingerea masei pasive; Fapta administratorului exista, si este prevazuta de art. 138 alin.1 lit. d) si e) din Legea nr. 85/2006; Legatura de cauzalitate intre netinerea contabilitatii conform Legii si prejudiciul creditorilor este evidenta, asa cum s-a aratat deoarece, pentru netinerea contabilitatii in conformitate cu Legea, se prezuma ca se incearca ascunderea patrimoniului societatii, care prin valorificare si transformarea in lichiditati banesti se putea evita ajungerea in stare de insolventa; Vinovația administratorului exista, deoarece lui ii incuba obligatia legala a tinerii contabilitatii, si este raspunzator fata de Societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere.
Analizand cererea de angajare a raspunderii, judecatorul sindic constata urmatoarele:
Conform dispozitiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoana juridica ajuns in stare de insolventa sa fie suportata de catre membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. Natura juridica a raspunderii membrilor organelor de conducere si control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane si societate, fiind vorba de o raspundere civila, patrimoniala, iar sursa obligatiei incalcate determina natura raspunderii, intrucat incalcarea unei obligatii decurgand din contractul de mandat - cuprins in actul constitutiv - atrage raspunderea contractuala a administratorului, iar incalcarea unei obligatii legale atrage raspunderea delictuala a administratorului.
Antrenarea raspunderii membrilor organelor de supraveghere si conducere presupune constatarea indeplinirii unor conditii, respectiv savasirea de catre acestia a unor fapte dintre cele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prejudicierea creditorilor, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si culpa personala a celui fata de care se antreneaza raspunderea.
In speta dedusa judecatii, creditorii inscrisi in tabelul definitiv de creante au suferit in mod cert un prejudiciu, constand in imposibilitatea incasarii creantelor in cuantum total de 39.450 lei, intrucat desi scadente de mai mult timp, aceste creante nu au fost achitate de societatea debitoare, care se afla in stare de insolventa.
In acelasi timp, faptele paratului intrunesc conditiile prevazute de art.138 lit.d din Legea nr. 85/2006. Astfel, potrivit dispozitiilor mentionate, constituie fapte care pot conduce la antrenarea raspunderii personale a fostului administrator statutar, faptele acestuia care a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
Potrivit prevederilor art.27 al. 1, art.30 al.1 din Legea nr.82/2011, precum si art.73 lit.c din Legea nr.31/1990, administratorii au obligatia intocmirii situatiei financiare anuale a societatii, cuprinzand bilantul consolidat, contul de profit si pierdere consolidat, precum si celelalte componente, respectiv informatii referitoare la activitatea societatii, potrivit reglementarilor contabile aplicabile. De asemenea, exista obligatia publicarii acesteia, potrivit art.32 din Legea nr.82/1991 si a depunerii la organele fiscale competente, iar conform art.10 din acelasi act normativ, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art. 1 alin. (1)-(4) revine administratorului. Din cele expuse, rezulta ca intocmirea si inregistrarea documentelor financiar-contabile, inclusiv a situatiilor financiare anuale, revine administratorului, iar raspunderea acestuia ca urmare a neindeplinirii sau a indeplinirii defectuoase a acestei obligatii se angajeaza atat pe taram contractual, in raport de societate si de tertii creditori, potrivit dispozitiilor
art.73 al.1 lit.c si art.73 al.2 din Legea nr.31/1990, cat si pe taram delictual, ca urmare a incalcarii obligatiilor instituite prin lege.
Obiectivul situatiilor financiare anuale consolidate este de a oferi o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei financiare si a celorlalte informatii referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementarilor contabile aplicabile. De asemenea, intocmirea situatiilor contabile permite debitorului sa sesizeze scadenta obligatiilor de plata cu consecinta directa a acumularii dobanzilor si penalitatilor de intarziere si sa ia masurile care se impun, inclusiv formularea unei cererii de deschidere a procedurii insolventei atunci cand resursele financiare de care dispune sunt insuficiente pentru acoperirea integrala a creantelor asupra averii sale. In general, daca debitoarea nu si-a indeplinit obligatia de a solicita ea insasi aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006, odata ce a ajuns in stare de insolventa, acumuland in continuare datorii pe care nu le putea achita in termenele legale, antrenarea raspunderii administratorului este posibila.
Totodata, omisiunea de a intocmi si, ulterior deschiderii procedurii insolventei, de a preda administratorului/lichidatorului judiciar, toate actele contabile, inclusiv balanta de verificare aferenta fiecarei luni si fisa analitica pe fiecare client, conduce la concluzia ca debitoarea nu a urmarit incasarea eventualelor creante asupra clientilor sai, permitand curgerea termenului de prescriptie al dreptului la actiune, in detrimentul creditorilor sai inscrisi la masa credala.
Prin prisma acestor considerente, se constata ca in cauza dedusa judecatii, paratul a avut calitatea de administrator statutar al societatii debitoare. Din raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au condus la ajungerea debitoarei SC H. T. S. in stare de insolventa, rezulta ca analiza lichidatorului judiciar s-a intemeiat pe bilantul contabil aferent anului 2009, publicat pe site-ul
M. ului de Finante, ulterior debitoarea nemaiintocmind bilanturi contabile care sa reflecte situatia financiara a societatii. Nici pana la momentul intocmirii raportului si nici in cursul solutionarii cauzei, nu au fost transmise lichidatorului judiciar de catre debitoare actele contabile, desi atat debitoarea cat si fostul administrator statutar au fost notificati in acest sens.
Omisiunea de intocmire si pastrare a tuturor actelor financiar-contabile constituie o fapta negativa, instituind prezumtia ca paratul nu a desfasurat o activitate licita, iar din lipsa acestor documente se poate trage concluzia ca paratul a actionat contrar dispozitiilor legale in materie, cu consecinta ajungerii debitoarei in stare de faliment.
In raport de cele expuse, judecatorul sindic apreciaza ca in sarcina paratului poate fi retinuta fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea, in conditiile in care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile. Mai mult decat atat, instanta apreciaza ca atata timp cat legiuitorul a inteles sa sanctioneze netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, cu atat mai mult sanctioneaza netinerea contabilitatii.
In conditiile in care evidenta contabila nu a fost tinuta sau nu a fost tinuta in conformitate cu legea, exista o prezumtie de culpa, intrucat corecta tinere a registrelor contabile este o obligatie stabilita in sarcina administratorilor societatii de Legea nr.31/1990, care la art.73 lit.c stabileste ca administratorii sunt solidari raspunzatori fata de societate si creditorii sociali pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. Or, in cazul raspunderii contractuale, culpa paratului este prezumata conform art.1082 Cod civil, in vigoare la data faptelor analizate, raportat la art.138 din Legea nr.85/2005. Totodata, raspunderea poate fi angajata nu numai pentru dol, ci si pentru culpa comisa in executarea mandatului, conform art.1540 Cod civil, si se apreciaza dupa tipul abstract - culpa levis in abstracto, revenind paratilor obligatia de a rasturna prezumtia de culpa instituita in sarcina sa, proba care in cauza nu s-a facut.
In conditiile netinerii contabilitatii in conformitate cu legea, se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor, pasiv care, data fiind natura creantelor inscrise in tabelul definitiv si anume, creante bugetare, in conditiile
tinerii contabilitatii societatii debitoare, putea fi substantial mai mic intrucat debitele principale nu ar fi atras penalitati si majorari de intarziere. Ca atare, judecatorul sindic constata ca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de art.138 al.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Totodata, se retine in cauza si incidenta prevederilor art.138 al.1 lit. e din Legea nr.85/2006, intrucat fostul administrator a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a marit in mod fictiv pasivul acesteia, raportat la faptul ca societatea debitoare detine mai multe bunuri in patrimoniu (un numar de sapte autovehicule), conform informatiilor furnizate de Municipiul C. -N. - Directia de Impozite si Taxe Locale, care nu au fost predate lichidatorului judiciar.
Asadar, fata de informatiile furnizate de organul fiscal si celelalte inscrisuri depuse in probatiune de catre lichidator, judecatorul sindic apreciaza ca atata timp cat au existat bunuri in patrimoniul debitoarei, iar acestea nu au fost predate lichidatorului judiciar, prezumtia ca acestea au fost folosite in folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificata, iar fapta se circumscrie dispozitiilor art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Pentru toate considerentele expuse, judecatorul sindic constata ca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de art.138 al.1 lit. d si lit.e din Legea nr.85/2006, impunandu-se ad miterea actiunii, cu consecinta obligarii paratului la plata sumei de 39.450 lei, reprezentand pasivul stabilit prin tabelul definitiv al creantelor asupra averii debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulata de lichidatorul judiciar C. P. E. cu sediul procesual in Z., str.S. nr.17 jud.Salaj, al debitoarei SC H. T. S., in contradictoriu cu paratul P. A. -C. cu domiciliul in C. N., str.I. nr.8 bl.G9 ap.11 jud.C. .
Obliga paratul sa plateasca intregul pasiv al debitoarei SC H. T. S., J_, in suma de 39.450 lei.
Definitiva si executorie.
Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 15 februarie 2013.
JUDECATOR SINDIC: GREFIER:
M. C. B. T. G.
Red./dact./MCB/3ex/_
← Sentința civilă nr. 5479/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 593/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|