Sentința civilă nr. 713/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 713/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - T. G.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC K.
T. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta administratorului judiciar H&B I. S., d-na practician în insolvență Bica Rosana, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au depus la dosar următoarele:
la data de_, raport de activitate privind propunerea de deschidere a falimentului în procedură simplificată întocmit de către administratorul judiciar, cu acte în anexă.
la data de_, cerere de admitere a creanțelor formulată de către creditoarea A.F.P. C. -N., prin D. a județului C., cu acte în anexă.
la data de_, cerere de admitere a creanței formulată de către creditoarea SC E. S., CU ACTE ÎN ANEXĂ.
la data de_, raport de activitate întocmit de către administratorul judiciar, cu acte în anexă.
la data de_, cerere de repunere în termenul de înscriere în tabelul preliminar al creanțelor formulată de către creditoarea SC E. S., cu acte în anexă, anexat fiind dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 120 lei și 1 leu timbru judiciar.
la data de_, raport privind analiza declarațiilor de creanță asupra averii debitoarei, întocmit de către administratorul judiciar, cu acte în anexă; de către administratorul judiciar proces-verbal de afișare la ușa instanței a tabelului preliminar de creanțe.
la data de_, raport lunar de activitate întocmit în baza art. 21 din Legea nr. 85/2006, întocmit de către administratorul judiciar, cu acte în anexă; de către administratorul judiciar proces-verbal al ședinței adunării creditorilor debitoarei încheiat la data de_ .
la data de_, de către creditoarea SC E. S., o cerere prin care solicită judecarea în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 aliniatul 2 Cod Procedură Civilă.
Reprezentanta administratorului judiciar depune dovada publicării Hotărârii Adunării creditorilor debitoarei în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3860/_ și dovada publicării raportului de activitate în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4000/_ . Susține rapoartele întocmite pentru acest termen de judecată și arată că în conformitate cu art. 61 din Legea nr. 85/2006 a procedat la notificarea creditorilor, în vederea declarării creanțelor la masa credală. La dosarul cauzei s-au înregistrat două declarații de creanță, acestea făcând obiectul analizei, sub aspectul legitimității, valorii și a priorității fiecărei creanțe. Creditoarea SC E. S. a formulat și cerere de repunere în termen, raportat la faptul că nu a fost notificată conform Codului de Procedură Civilă și a luat la cunoștință întâmplător de deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei. Arată că o parte din documentele justificative anexate declarației de creanță au fost emise ulterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, motiv pentru care apreciază că debitoarea a dat dovadă de rea credință. Raportat la faptul că societatea debitoare nu a procedat la predarea
documentelor contabile, inclusiv a listei creditorilor, apreciază că cererea de repunere în termen este întemeiată, această creditoare fiind înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 34.828,80 lei sub condiția admiterii cererii de repunere în termen, în categoria creanțelor chirografare.
De asemenea, arată că pentru a intra în posesia documentelor societății, a procedat la notificarea administratorului statutar al societății, dl. Bogdan Dorel, privind predarea actelor prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006. Deși corespondența comunicată a fost ridicată, acesta nu a înțeles să pună la dispoziție documentele solicitate. În acest context a efectuat demersuri pentru obținerea unor copii ale documentelor contabile depuse de societatea debitoare la AFP C. -N. . A solicitat sprijinul Poliției comunei F. pentru identificarea administratorului statutar și obținerea documentelor contabile ale debitoarei. Menționează faptul că în urma acestor demersuri nu au fost obținute documentele apreciate ca necesare pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 59 din Legea nr. 85/2006, privind cauzele care au condus la apariția insolvenței societății debitoare. În urma deplasării la sediul social din loc. F., str. U.
, nr. 16, ap. 14, jud. C., a apreciat că debitoarea se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 aliniatul 2 litera c din legea nr. 85/2006, punctul 2 și punctul 4, motiv pentru care apreciază că se impune intrarea în faliment în formă simplificată.
De asemenea, cu privire la confirmarea H&B I. S. în calitate de administrator judiciar al societății debitoare și al onorariului administratorului judiciar, solicită prorogarea pronunțării având în vedere că publicarea Adunării creditorilor debitoarei s-a făcut în Buletinul procedurilor de insolvență în data de_, nefiind expirat termenul de contestare al procesului - verbal al adunării creditorilor debitoarei.
Față de cele arătate, reprezentanta administratorului judiciar solicită în conformitate cu art. 54 aliniatul 3 din Legea nr. 85/2006, intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei, să se ia act de faptul că împotriva tabelului preliminar de creanțe nu au fost formulate contestații și acordarea unui nou termen în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar.
Judecătorul reține cauza în pronunțare asupra propunerii administratorului judiciar privind intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei.
Prorogă pronunțarea asupra confirmării administratorului judiciar și a onorariului acestuia având în vedere data la care a fost publicată în BPI hotărârea Adunării creditorilor debitoarei din data de_, respectiv la data de_ .
Respinge cererea de repunere în termen formulată de către creditoarea SC E. S., reținând faptul că s-a stabilit termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la data de_, iar acest creditor a depus declarația de creanță la data de_ . Imprejurarea invocată de către creditoare, anume faptul că nu a fost notificată conform Codului de Procedură Civilă, nu poate reprezenta în opinia judecătorului sindic o împrejurăre de natura celor prevăzute la art. 103 Cod Procedură Civilă, de vreme ce art. 7 aliniatul 3 teza finală din Legea nr. 85/2006 reglementează pentru acest tip de situații faptul că notificarea deschiderii procedurii se consideră legal îndeplinită cu creditorii care nu se regăsesc pe lista creditorilor propusă de către debitor conform art. 28 litera c din Legea nr. 85/2006, prin publicarea notificării în BPI. In cauză nu a fost comunicată administratorului judiciar o listă a creditorilor, astfel că în ceea ce o privește pe această creditoare notificarea deschiderii procedurii s-a realizat în mod legal prin publicare în BPI nr.327/_ . Ca urmare, in baza art.76 din Legea nr.85/2006, constata decăderea acestei creditoare din dreptul de a depune declarație de creanță. Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare.
Reprezentanta administratorului judiciar arată că va proceda la afișarea tabelului definitiv ținând cont de faptul că creditoarea SC E. S. a fost decăzută din dreptul de a depune declarație de creanță.
Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 31 mai 2013, sala 249, ora 11,00, pentru când administratorul judiciar va efectua operațiunile ce se impun în acest stadiu al procedurii și va întocmi, comunica și publica în Buletinul procedurilor de insolvență raportul privind descrierea modului de îndeplinire a acestor atribuții.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin sentinta civila nr.4783/_, Tribunalul Specializat C. a dispus la cererea creditoarei SC SS SA, deschiderea procedurii insolventei in forma generala impotriva debitoarei SC K. T. S., fiind desemnat administrator judiciar provizoriu H&B I. S. .
De asemenea, judecatorul sindic retine ca prin raportul depus la dosar la data de 18 ianuarie 2013, administratorul judiciar H&B I. S. a propus intrarea debitoarei SC K. T. S. in faliment in procedura simplificata, aratand ca aceasta se incadreaza in criteriile prevazute de art. 1 al. 2 din Legea nr.85/2006, intrucat sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din Registrul Comertului, iar la sediul social administratorul judiciar nu a identificat documentele contabile ale societatii.
Examinand raportul de activitate intocmit de administratorul judiciar si actele depuse in probatiune, judecatorul sindic constata ca societatea debitoare nu desfasoara activitate la adresa indicata drept sediu social, aspect constatat personal de catre administratorul judiciar. Apoi, retine ca desi societatea debitoare si administratorul statutar au fost notificati pentru prezentarea documentelor prevazute de art.28 din Legea nr.85/2006, nu au dat curs acestei notificari in termenul prevazut de lege, astfel ca se constata incidenta in cauza a dispozitiilor art. 1 al.2 lit.c pct.4 si lit.d din Legea nr.85/2006. Totodata, se constata ca in cauza propunerea de intrare in faliment in procedura simplificata a fost notificata in conditiile prevazute de art. 54 al.2 din Legea nr. 85/2006, fiind publicata si in Buletinul procedurilor de insolventa.
In conditiile expuse, judecatorul sindic apreciaza ca sunt incidente prevederile legale care reglementeaza trecerea debitoarei in faliment, in procedura simplificata, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art. 54 al. 5 din Legea nr.85/2006 va fi incuviintata propunerea formulata de catre administratorul judiciar si se va dispune, in temeiul art. 107 lit. D raportat la art. 1 al.2 lit.c pct.4 si lit.d din acelasi act normativ, intrarea in faliment in procedura simplificata a debitoarei SC K. T. S., precum si dizolvarea societatii debitoare, conform art. 107 al.2.
In temeiul prevederilor art. 107 al.2 lit. c din Legea nr. 85/2006, va confirma in calitate de lichidator judiciar pe H&B I. S., care va indeplini atributiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006.
In temeiul art. 109 alin.1 din Legea nr. 85/2006 va dispune notificarea de catre lichidator a intrarii in faliment a creditorilor notificati, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj pentru efectuarea mentiunii, precum si aducerea la indeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulată de administratorul judiciar H&B I. S. . Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC
K. T. S., și confirmă în calitate de lichidator judiciar pe H&B I. S., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Dispune dizolvarea debitoarei SC K. T. S. .
Dispune notificarea, de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea
mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr.85/2006.
Constata fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 31 mai 2013, sala 249, ora 11,00.
Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 8 martie 2013.
JUDECATOR SINDIC: GREFIER:
M. C. B. T. G.
Red./dact./MCB/3ex/_
← Sentința civilă nr. 742/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2765/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|