Sentința civilă nr. 894/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 894/2013
Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii formulate de către D. G. A F. P. A J. C., în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUNICIPIULUI C. - N., în calitate de creditor al debitoarei S.C. I. C. SSR.L., în contradictoriu cu pârâtul C. I., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006. La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei S.C. I. C. SSR.L., P. M C. SPRL, d-nul practician în insolvență P. M., lipsind reprezentantul reclamantei și pârâtul
C. I. .
Procedura de citate este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă reprezentantului lichidatorului judiciar cuvântul asupra cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul lichidatorului judiciar lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al cererii, arătând că, în lipsa documentelor financiar - contabile, lichidatorul judiciar nu a putut stabili cu certitudine cauzele care au determinat starea de insolvență a debitoarei însă, având în vedere că reclamanta deține toate declarațiile fiscale și bilanțurile contabile ale debitoarei, la care lichidatorul judiciar nu a avut acces, aceasta deține informații suplimentare cu privire la situația societății debitoare.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 ianuarie 2013 în dosarul nr._ /a1, creditoarea ADMINISTRAȚIA F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. reprezentată prin D.
G. A F. P. A J. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul C. I., solicitând angajarea răspunderii acestuia și obligarea pârâtului la plata pasivului debitoarei SC I. C.
SS în cuantum de 40.733 lei în temeiul disp. art.138 din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii creditoarea susține că din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar rezultă că documentația contabilă a debitoarei nu a fost comunicată practicianului în insolvență, așa cum impun, în mod obligatoriu, disp. art.34 din Legea nr.85/2006, condiții în care există prezumția că evidența contabilă nu s-ar fi ținut în conformitate cu legea, persoana responsabilă fiind administratorul statutar.
Creditoarea susține că practica judiciară a adoptat în mod constant soluția de a se dispune angajarea răspunderii administratorului statutar, în condițiile reglementate de prev. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, pentru nepredarea documentelor prevăzute de art.28, prezumându-se faptul că se încearcă sustragerea de la controlul creditorilor asupra modului în care au fost valorificate activele falitei și destinația efectivă a sumelor de bani rezultate în urma acestor operațiuni.
Lipsa documentației contabile ce ar fi trebuit pusă la dispoziția organului care aplică procedura insolvenței, numit în cauză, în vederea analizării cauzelor și persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, a bunurilor aflate în patrimoniu, conduc spre ipoteza unei sustrageri de la controlul creditorilor asupra modului în care a fost gestionată întreaga activitate a falitei. Imposibilitatea verificării modului în care au fost valorificate bunurile debitoarei, ca, de altfel, a verificării întregii activități a acesteia, conturează, fără echivoc, vinovăția fostei conduceri și legătura directă între acțiunile acesteia și falimentarea persoanei juridice.
În calitate de administrator statutar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de Legea nr. 85/2006, în sensul prezentării actelor contabile, a registrelor societății, a bilanțului contabil, a listelor privind creditorii și creanțele acestora, a contului de profit și pierdere, cât și a celorlalte acte, astfel cum sunt enumerate de art. 35 din Legea insolvenței.
Prin neprezentarea actelor se consideră că sunt dovedite în mod implicit cazurile de culpă prevăzute de legea specială, angajarea răspunderii impunându-se și raportat la disp. art.73 din Legea nr.31/1990. Intenția de fraudare a creditorilor este mai mult decât evidentă, aceștia fiind prejudiciați prin sustragerea organelor de conducere ale debitoarei de la îndeplinirea obligațiilor sociale și financiare asumate. În cazul răspunderii civile instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prejudiciul creditorilor este prezumat, dovedirea faptului făcându-se prin simpla ajungere a debitoarei în incapacitate de plată.
Prin excepție, legea insolvenței reglementează o răspundere a anumitor persoane - membrii ai organelor de conducere - care prin faptele lor au dus la încetarea plății datoriilor prin săvârșirea unor fapte expres și limitativ prevăzute de lege.
Creditoarea consideră că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu fi ținută contabilitatea în conformitate cu legea, deoarece acestuia îi revenea obligația ca în calitate de administrator statutar să ducă la îndeplinire contractul de mandat încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător din modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lui reieșind din disp.art.73 alin.1 și 2 din Legea nr.31/1990, precum și din prev. art.11 alin.4 din același act normativ.
Astfel, administratorul este răspunzător pentru societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva lor aparținând creditorilor societății doar în cazul deschiderii procedurii insolvenței.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul de creanțe. Raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una in faptele enumerate de art.138, prezumția având caracter juris et de jure, nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară.
Potrivit art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 faptul că nu a fost ținută contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea organelor de conducere deoarece nu există posibilitatea de analiză asupra modului de inventariere și administrare a patrimoniului de către administratorul societății.
Potrivit teoriei și practicii judiciare, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli: prima - răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua - indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat impunându-se a fi integrală, cuantumul despăgubirilor depinzând de întinderea prejudiciului, nu de gravitatea vinovăției.
În speță, indiferent de faptul că pârâtul, în calitate de administrator statutar, a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea patrimoniului, se apreciază că acesta se face vinovat de încălcarea legii, potrivit art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 republicată, administratorii răspunzând solidar pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că ele pot fi verificate și că își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Creditoarea susține că a suferit un prejudiciu constând în creanța nerecuperată de la debitoare și că din modul în care a fost conceput textul legal rezultă că evidențierea existenței a cel puțin uneia dintre faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce conțin răspunderea civilă obișnuită.
Prin întâmpinare a depusă în prezentul dosar, lichidatorul judiciar P. M C. SPRL desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC I. C. S. S S. a arătat că societatea debitoare nu mai funcționează la sediul declarat, având activitatea oprită, fiind dizolvată de Tribunalul Specializat C. prin sentința comercială nr. 3324/_
.
Prin încheierea civilă nr. 3774/_ s-a deschis procedura insolvenței în formă simplificată împotriva debitorului SC I. C. S. s S. .
Conform procesului-verbal de inventariere din_ întocmit la sediul debitoarei, nu s-a găsit nici un bun sau valoare care să poată fi inventariate, valorificate și distribuite către creditori. Municipiul C. -N., D. de taxe și impozite locale, cu adresa nr. 139497/496/_, confirmă că debitoarea nu deține bunuri impozabile.
Nu s-a găsit arhiva financiar-contabilă aparținând societății, ultimul bilanț contabil depus la finanțe pentru_ fiind obținut de pe internet.
Asociații au fost notificați în localitățile de domiciliu pentru predarea actelor financiar- contabile. Asociatul BALINIANU COSTEL din București a dat un telefon lichidatorului judiciar, comunicând că arhiva contabilă s-a pierdut odată cu dizolvarea societății și oprirea activității de la sediul declarat.
Administratorul statutar a considerat că odată cu dizolvarea societății, nu are nici o obligație de a mai păstra arhiva financiar-contabilă a societății.
În lipsa actelor financiar-contabile, nu se pot stabili cu certitudine cauzele ajungerii în insolvență. Din informațiile obținute, rezultă că încasările realizate au fost inferioare cheltuielilor înregistrate, fapt ce a condus la pierderi și la oprirea activității, societatea intrând în insolvență și faliment.
Din datele obținute nu a fost posibil a se constata încălcări ale prevederilor art. 138 alin.1 din Legea 85/2006 de natură să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale ale organelor de conducere ale debitoarei. Concluzia a fost că s-a înregistrat un faliment tipic comercial.
Societatea I. C. s S. s S. s-a încadrat în prevederile art. 131 din Legea 85/2006, întrucât nu deține nici un bun în averea proprie și unicul creditor implicat în procedură nu s-a oferit să avanseze cheltuieli de administrare, motivat de faptul că în bugetul instituției nu sunt prevăzute astfel de sume, fapt care face imposibilă avansarea de sume în acest scop.
Referitor la aplicarea prevederilor art. 138 (1) lit. d) din Legea 85/2006, invocate de creditorul DGFP C., lichidatorul judiciar a arătat că lipsa documentelor contabile, după dizolvarea societății, prin nepăstrarea acestora, considerând-se în mod eronat că odată cu dizolvarea s-a încheiat existența firmei, nu face dovada că evidența contabilă nu a fost ținută corect și la zi.
Nu sunt elemente care să ateste faptul că ajungerea în starea de insolvență se datorează modului în care s-a efectuat evidența contabilă.
Considerentele de mai sus, au condus lichidatorul judiciar, la aprecierea că nu sunt elemente suficiente în aplicarea prevederilor art. 138 (1) din Legea 85/2006.
Întrucât la sediul creditoarei DGFP C. se află toate declarațiile fiscale și bilanțurile contabile ale debitoarei, la care lichidatorul judiciar nu a avut acces, acesta, poate proba elemente noi în susținerea cererii sale.
Analizând cererea de antrenare a răspunderii formulate de creditoarea DGFP C., judecătorul sindic apreciază că este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Prin încheierea civilă nr. 3774/15 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat
C. în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de lichidatorul S.C. I. C. S. S S.R.L., P. M C. SPRL și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de această debitoare.
În susținerea cererii de antrenare a răspunderii fostului administrator statutar al debitoarei S.C. I. C. SSR.L., creditoarea D. G. A F. P. A J.
C. a arătat că fapta ilicită a pârâtului constă în neținerea contabilității, iar prin refuzul acestuia de a prezenta documentele financiar-contabile lichidatorului judiciar se încearcă evitarea unui control asupra modului în care au fost valorificate activele falitei și destinația efectivă a sumelor de bani rezultate în urma acestor operațiuni. Astfel, imposibilitatea verificării modului în care au fost valorificate bunurile debitoarei conturează fără echivoc vinovăția fostei conduceri și legătura directă dintre acțiunile acesteia și falimentarea persoanei juridice.
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în cazul în care …sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei…, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a c auzat
s tarea de insolvență a deb itorulu i, prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea
.
Pârâtul C. I. a figurat în funcția de administrator al societății debitoare începând cu data de _ .
Judecătorul sindic apreciază că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Față de terții creditori, străini de contractul de mandat care îi privește pe administrator, pe de o parte și pe societate, pe de altă parte, pârâtul administrator statutar răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor legale prevăzute de art.73 alin.1 lit.c și alin.2, respectiv ale art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată, precum și conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată cu privire la ținerea contabilității pe temeiul răspunderii civile delictuale.
Angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, existența vinovăției autorului faptei ilicite, existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului.
Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art.
138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârâtul C. I., în calitate de administrator al societății I. C. S. S S.R.L., faptă care rezultă din evidențele ORC C., respectiv de pe mențiunea efectuată pe extrasul ORC al societății debitoare ˝ nedepus bilanțul contabil pe anii 2008-2010˝, faptă asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea.
În ceea ce privește prejudiciul, creditoarea DGFP C. figurează ca fiind unicul creditor în procedură cu o creanță în cuantum de 40.733 de lei, din care 16.952 de lei debit principal potrivit deciziilor de impunere emise de DGFP C. în intervalul octombrie 2008-octombrie 2010 și diferența 23.781 de lei majorări și penalități potrivit deciziilor privind stabilirea accesoriilor emise în intervalul octombrie 2008-iulie 2010.
Însă între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, deci nu există o prezumție iuris et de iure, cum susține reclamanta între fapta ilicită și prejudiciul produs, tocmai pentru că nu a fost dovedită. Prejudiciul constă în imposibilitatea creditorului de a-și recupera creanța datorită ajungerii debitoarei în stare de insolvență.
Instanța nu exclude ipoteza aplicării prezumției simple că neținerea contabilității atrage starea de insolvență a unei societăți comerciale, însă o asemenea concluzie nu rezultă cu fermitate din actele dosarului.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.
Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic reține că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin și conex pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.
Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate atrage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de
insolvență, întrucât există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți comerciale care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.
Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă tuturor situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.
Pe de altă parte, cât timp nu există decât o creanță declarată împotriva averii debitoarei este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor.
În cauză, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității.
Întrucât creditoarea DGFP C. nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului care, desigur, poate atrage sancțiuni de natură penală, și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, judecătorul sindic apreciază că cererea astfel formulată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D. G. A F. P.
C. contradictoriu cu pârâtul C. I., dom. în loc. Valcelele Bune nr.21, jud. Hunedoara și cu debitoarea S.C. I. C. SSR.L.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red.D.H./ tehnored. M.M. 4 ex./_
| ← Încheierea civilă nr. 1442/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 10181/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
