Decizia civilă nr. 1039/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1039/2011
Ședința publică de la 10 M. 2011
PREȘEDINTE L. U.
Judecător Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. J. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 4257/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul A. I. F. și pe recurent A. F. P. A O., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de (...), reclamantul intimat a depus la dosar un script.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA asupra recursului de față, reține că prin sentința civilă nr. 4257/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. s-a admis acțiunea reclamantului A. I. F., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. Z. și s-a dispus obligarea în solidar cu chemata în garanție M. M.LUI - A. F. PENTRU M. să restituie reclamantului 2.281 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 4144188/(...), la care se adaugă majorările de întârziere, calculate de la data achitării până la data restituirii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin chitanța seria
TS5 nr. 4144188/(...) reclamantul a achitat la T. orașului J. suma de 5.011 lei cu titlu de taxă de poluare prevăzută de O. 5. (f.10 dos. fond).
Scriptele depuse la dosar atestă faptul că autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii E., că în urma deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule reclamantul a solicitat restituirea sumei și că această solicitare i-a fost respinsă.
Argumentele de natură juridică pe care reclamantul își întemeiază acțiunea vizează două aspecte: unul se referă la libera circulație a mărfurilorîn cadrul C., iar cea de-a doua - interzicerea discriminării între produsele comunitare și cele naționale.
O. 50/(...) pentru restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost modificată și completată de O. 2..XII.2008. Potrivit dispozițiilor art. II din ordonanță „Autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește
2000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii E. începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5..
În conformitate cu art. III al aceluiași act normativ, prevederile de mai sus urmau a fi valabile până la data de 31.XII.2009.
O. 208/2008 a fost abrogată prin art. I a O. 2..XII.2008 privind modificarea Ordonanței de U. a G. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Potrivit art. III din O. 2. se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare stabilită prin O. 5., autovehiculele M1cu normă de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu normă de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U.E. în perioada
15.XII.2008-31.XII.2009.
Din nota de fundamentare a ordonanței de mai sus rezultă că scopul acesteia a avut în vedere păstrarea locurilor de muncă în economia românească, scăderea piețelor auto, susținerea sectorului de automobile, aspecte survenite ca urmare a gradului de adâncire a crizei financiare și economice din luna octombrie 2008.
Având în vedere faptul că prin O. 2. s-a creat o diminuare nejustificată între persoanele care au achiziționat autovehicule în vederea înmatriculării, anterior datei de 15.XII.2008, a fost adoptată O. nr. 7 din (...) privind modificarea O. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
O. 5. în formă actualizată statuează prin art. 1 (1) că taxa de poluare pentru autovehicule se virează în bugetul F. pentru mediu și se manageriază de către A. F. pentru M.. Prin această prevedere s-a urmărit stabilirea neutralității fiscale a taxei.
Obligația de plată a acestei taxe se naște, potrivit art. 4 lit. „a"; „cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România";.
Rezultă din cele de mai sus că actuala reglementare înlătură discriminarea produsă de normele anterioare care au reglementat taxa specială de primă înmatriculare, dar instituie o altă discriminare în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare. În cazul autoturismelor second hand achiziționate din țările C. se percepe taxa de poluare la prima înmatriculare în România fără ca aceeași taxă să fie percepută mașinilor autohtone în caz de revânzare.
Taxa este discriminatorie și din punct de vedere a sferei de aplicabilitate taxând numai poluarea produsă de mașinile înmatriculate după (...). Mașini cu aceeași caracteristică deținute anterior datei de (...) poluează în egală măsură ca și cele înmatriculate după această dată - astfel că principiul „poluatorul plătește"; se aplică numai ultimelor.
Pentru ca taxa de poluare să fie veritabilă și să poată contribui la limitarea consecințelor poluării, aceasta ar trebui astfel reglementată încât să fie obligatorie pentru toate autoturismele aflate în circulație, indiferent de momentul înmatriculării.
Art. 90 din Tratatul de instituire a C. E. prevede: „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impoziteinterne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare";.
Analizând comparativ prevederile O. 5. cu textul sus citat constatăm că, reglementarea taxei de poluare prin actul intern, contravine dreptului comunitar și dacă luăm în considerare numai faptul că, în mod evident, prin măsura luată, scade interesul cumpărătorilor pentru autoturismele second- hand achiziționate din țările comunitare.
S-a arătat mai sus că taxa de poluare, prin modul de calcul precum și prin direcționarea ei a dobândit - în condițiile O. 5. astfel cum a fost completată și modificată - o anumită neutralitate fără însă a pierde caracterul de „..
Chiar dacă această taxă nu ar echivala cu un impozit în sensul prevăzut de art. 90 din Tratatul C. E., ea are efecte ca și ceea ce art. 28 din
Tratatul C. E. denumește „. cu efect echivalent";.
Cum potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E.";…au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne"; și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, s-a constatat că perceperea taxei în discuție a fost nelegală, drept pentru care acțiunea de față a fost admisă în întregime, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiuniiformulate de reclamant, în principal, ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată și să se mențină suma solicitată a fi restituită ca fiind calculată și reținută în mod temeinic și legal conform O. nr. 5..
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct.
6,7,8 și 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond a dispus restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție. Din această perspectivă, pârâta a învederat că în considerarea disp. art. 129 C.pr.civ. coroborat cu cele ale art. 84 C.pr.civ., instanța era obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii. Astfel, pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanta de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispoziiile art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004. Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act să vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează soluțiile pe care le poate da instanța, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sa stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâta a opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. În concluzie, din coroborarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanțeide contencios administrativ, este necesar ca situație premisa, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatăme un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză. Mai mult, a menționat pârâta, instanța de fond a obligat-o la restituirea sumei solicitate, fără a face referire la actul din care provine această sumă. Pârâta a relevat și faptul că potrivit art. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct, deschis la unitățile T. S. pe numele A. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că taxa pe poluare instituită prin O. nr. 5. nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din U.E., ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferente de proveniența sau vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Mai mult, O. nr. 5. nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu efect echivalent, nu se poate reține încălcarea art. 28 din Tratat, reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și din cea externă, obiectivul acesteia fiind de a proteja mediul, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere. În sprijinul poziției sale, pârâta a făcut trimitere la dispoziții constituționale și la jurisprudența C. C., concluzionând că soluția instanței de fond trebuia pronunțată în raport de noile prevederi ale O. nr. 5., care este compatibilă cu prev. art. 90 din Tratatul de instituire a C., prin noua taxă de poluare asigurându-se condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă și din hotărârile C. E. de Justiție . Drept urmare, a apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratat. În continuarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. În acest sens sunt și prev. art. 3 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5., potrivit cărora organul fiscal are doar atribuții de calculare a taxei, iar banii încasați constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. Referitor la admiterea de către instanța a capătului de cerere privind acordarea majorărilor de întârziere de la data achitării taxei până la data restituirii efective, pârâta solicită, de asemenea respingerea acestuia având în vedere faptul ca taxa a fost încasată în temeiul O. nr. 5., act normativ care este în vigoare si pe care Curtea Constituțională, în numeroasele decizii emise cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O. nr. 5., l-a declarat ca fiind pe deplin constituțional. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) prin care a solicitat admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. O primă critică formulată de recurenta este sub aspectul determinării corect a dispozițiile din Tratatul C. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Astfel, în analiza taxei prin prisma art. 90 din Tratatul C., recurenta susține că instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 90 din Tratat în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea rămână ci la cea comunitară. A mai învederat recurenta și faptul că art. 1 din O. nr. 5. a stabilit coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vederea programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, această ordonanță a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa pe poluare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima variantă, pentru cei care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din Tratat este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. De asemenea, O. nr. 5. este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grila fixă. În plus, se susține că instanța de fond nu a observat că prin art. 8 alin. 1 și 2 din O. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE, deoarece O. nr. 5. respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din Tratatul C. O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea sa la plata către reclamant a acestora, deoarece nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - iar virarea sumelor în contul său de se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. Intimatul, deși legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare așa cum avea obligația conform art. 308 alin. 2 C.pr.civ. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Analiza recursului formulat de pârâta D. G. a F. P. a jud. S. în nume propriu și pentru A. F. P. a orașului J. precum și a recursului formulat de chematul în garanție, implică în mod necesar analiza excepției de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamant, raportat la împrejurarea că acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerutefectuarea operațiunii de înmatriculare și nu cea sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale. Astfel, cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Curtea observă că taxa de poluare în sumă de 2.281 lei încasată de pârâtă prin chitanța seria TS5 nr. 4144188/(...) (f. 10 dos. fond) a fost stabilită printr-un act de impunere, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 11412 din 16 iunie 2009 conform normelor legale în vigoare la această dată (f. 11 dos. fond). Curtea reține că obiectul acțiunii introductive așa cum a fost formulat de reclamant este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ fiscal guvernată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 5. cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. Astfel, cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal (art. 117 alin. 1 lit. d) C.) trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond în mod greșit nu a reținut și nici măcar nu a analizat excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă și chemata în garanție prin întâmpinările depuse la dosar, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel, s-a învederat că reclamantul nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Confuzia instanței de fond în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 205 alin. 1 C. este evidentă. Astfel, dreptul persoanei de a se adresa instanței de contencios administrativ în cazul în care este vătămată printr-un act administrativ fiscal ori prin inexistența acestuia este recunoscut la nivel de principiu de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și are aplicabilitate concretă în cadrul acestui tip de raport în aplicarea normelor Codului de procedură fiscală. Însă, într-o astfel de situație, pentru a te adresa cu o cerere de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal este necesar ca în prealabil să fie examinată legalitatea actului administrativ de impunere a acelei taxe numai așa putându-se statua dacă suma plătită a fost în debit sau în caz contrar sa fie supusă restituirii conform principiului de drept consacrat de art. 1092 Cod civil. Este real că, potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 C. contestația împotriva actului administrativ fiscal ori împotriva inexistenței acestuia este o cale administrativă de atac dar tot de adevărat este că această cale este obligatorie de urmat așa cum s-a statuat în practica judiciară constantă a Î. și a C. C. (decizia nr. 409/2004). Împrejurarea că textul legal evidențiază că această cale administrativă de atac nu înlătură dreptul la acțiune a celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia nu înseamnă că legiuitorul a vrut să imprime caracter facultativ contestației ci tocmai să întărească caracterul obligatoriu al acesteia și că exercițiulobligatoriu al acesteia nu limitează dreptul de a accede la justiție, dar că accederea la justiție este condiționată de exercitarea căii administrative de atac. De altfel, din economia dispozițiilor art. 218 alin. 2 C. reiese că obiectul contenciosului administrativ fiscal nu poate fi altul decât contestarea deciziei de soluționare a contestației administrative. Asimilarea procedurii contestației administrative cu procedura prealabilă prevăzută la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 își are rațiunea însă numai la nivel de principiu, căci în concret în materia contenciosului fiscal procedura prealabilă nu se mai supune direct normelor legii cadru a contenciosului administrativ ci normelor speciale procedurale fiscale consacrate de art. 205 și urm. acestea fiind norme speciale derogatorii de la norma generală. Așa fiind, împrejurarea că reclamantul s-a adresat unității fiscale pârâte cu o cerere de restituire și a obținut de la aceasta un refuz de soluționare nu satisface pe deplin exigențele în materia sesizării instanței de contencios fiscal cu un litigiu ce are ca obiect direct restituirea taxei fiscale. Pe de altă parte, Curtea mai reține că instanța de fond face confuzii în ceea ce privește natura actelor juridice. Astfel, Curtea remarcă faptul că actul ori adresa de răspuns emisă de pârâtă nu satisface exigențele în materie pentru a fi calificat ca act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și cu atât mai puțin ca act administrativ fiscal în sensul art. 41 C.. În altă ordine de idei, Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu aceea sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Din această perspectivă, Curtea reține că autovehicul din litigiu a fost achiziționat de către reclamant în stare neînmatriculat de la o persoană rezidentă în România (f. 9 dos. fond) care la rândul ei l-a achiziționat din Germania. Operațiunile de înmatriculare au fost efectuate sub imperiul OUG nr. 5., mai precis prin plata sumei totale de 2281 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS5 nr. 4144188/(...) (f. 11 dos. fond). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel fiind, decizia de calcul a taxei de poluare întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxelor de poluare, ci a formulat cererea înregistrată la autoritatea pârâtă prin care a solicitat restituirea taxei achitate, ulterior prin răspunsul cu nr. 22225/(...) pârâta i-a refuzat restituirea taxelor motivat de faptul că taxa a fost stabilită în baza O. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare, iar suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C.pr. fiscală, republicată. Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxelor de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva României). Și este așa, deoarece între procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea de drept comun a contenciosului administrativ și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. sunt importante deosebiri. Procedura prealabilă consacrată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 declanșează un control administrativ al actului administrativ contestat de către emitentul actului sau organul ierarhic superior și are ca obiect în general orice tip de act administrativ tipic pe când procedura prevăzută de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. presupune declanșarea unui control administrativ pe calea contestației administrative ce are ca obiect un act administrativ fiscal în sensul dat de art. 41 C. control care este realizat de către organul de soluționare a contestațiilor în materie fiscale după distincțiile prevăzute la art. 209 C. Curtea observă că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziilor administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestor taxe și maniera în care au fost stabilite nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxele și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii. În această ambianță factuală și procesuală, atât în faza administrativă de soluționare, cât și ulterior în faza de control judecătoresc, și apoi judiciar, se poate pune în discuție nu numai modalitatea factuală și legală de stabilire a taxei ci și compatibilitatea normei interne reținute de organul fiscal cu norma comunitară europeană pertinentă. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală, a deciziei de calcul a taxei de poluare este surprinsă de însuși legiuitorul delegat (Guvernul) în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205- 218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și Decizia nr. 409/2004 a C. C.). Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007). Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezolvării recursului promovat, Curtea este dispensată să mai cerceteze și celelalte motive invocate în cuprinsul cererii de recurs, analiza acestora devenind inutilă. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. A O. J. și de chematul în garanție A. F. PENTRU M. și va fi modificată sentința atacată, în sensul că va fi respinsă acțiunea ca inadmisibilă iar având în vedere soluția din recurs se va respinge ca atare și cererea de chemare în garanție. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D ECIDE A. recursurile declarate de pârâta A. recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A O. J. și de chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 4257/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o modifică în tot, în sensul că: respinge acțiunea introductivă ca inadmisibilă și respinge cererea de chemare în garanție. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, ANA M. T.transferată la altă instanță semnează Președintele C. de A. C. V. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.L.U. 2 ex./(...). Jud.fond.M. S.
| ← Sentința civilă nr. 242/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3131/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
