Decizia civilă nr. 1171/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
D.ZIE CIVILĂ NR. 1171/2011
Ședința in data de 21 martie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : M. I. I.
JUDECĂTOR : A. C.
GREFIER : L. F.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta A. F. P. A M. T. R. PRIN D. G. A F. P. A J. C. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 3115 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimatul C. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr.3115 din 1 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr.117/2010 al Tribunalului C., s-au respins excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă. S-a admis în parte acțiunea reclamantului C. C., împotriva pârâtei A. F. P. A M. și în consecință : A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2.479 lei reprezentând taxă pe poluare. S-a respins petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente în conformitate cu prev. art. 124 Cod proc.fiscală. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă. A fost obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M., să restituie pârâtei suma de 2.479 lei cu titlu de taxă pe poluare în contul „disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule";. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 39, 3 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Excepția tardivității acțiunii a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece termenul de introducere al acțiunii de 6 luni și respectiv 1 an prev. de art.11 pct.1 lit.a și 2 din Lg. nr.5. este îndeplinit, întrucât așa cum rezultă din înscrisul de la fila 6 răspunsul la plângerea prealabilă este datat cu (...) iar acțiunea a fost înregistrată la data de (...). Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta a fost respinsă deoarece obiectul juridic dedus judecății îl constituie restituirea sumei de 2.479 lei apreciată ca fiind nerestituită urmare a refuzului nejustificat de restituire, așa încât se circumscrie competentei speciale statuate de L. 5.. Pe de altă parte, întrucât obiectul juridic dedus judecății nu-l constituie anularea unui act administrativ fiscal, în speță nu sunt incidente prev.art. 205, 207 alin.l, 218 alin.2 din O. 92/2003. Analizând pe fond acțiunea reclamantului prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța retine următoarele: R. a cumpărat autoturismul marca AUDI A4 înmatriculat în Olanda dar în momentul în care a dorit să-l înmatriculeze în R. i s-a prezentat o decizie de calcul în sumă de 2.479 lei în temeiul O.U.G. 5. pe care a achitat- o la T. municipiului T. cu chitanța TS5 nr. 2348256/(...). Ulterior apreciind că această taxă este nelegală, a promovat prezenta acțiune dar cu adresare prealabilă pârâtei care în răspunsul comunicat a precizat că taxa pe poluare nu poate fi restituită întrucât a fost stabilită în conformitate cu prevederile O.U.G. 5.. Atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E este unanim admis că art.90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct disp.art.90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie pe deplin și efectiv protejate. În jurisprudența referitoare la art.90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Așa fiind atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art.90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art.90 trebuie înlăturată de la aplicare. În urma modificărilor aduse prin OUG 2. și OUG 7. norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art.90 din T.ul CE deoarece: Exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii E. și care se înmatriculează în R. și autoturismele second-hand deja înmatriculate în R. și pe de altă parte exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în R. și restulautoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului. Există un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse fie înspre cele deja înmatriculate în R. fie înspre cele produse în R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de ". de către C. E. la data de (...) în temeiul art.226 din T.ul CE. Prin declanșarea acestei proceduri, C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi. C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei pe poluare, în ultima formă a acesteia motivând, declanșarea procedurii pe argumentele:criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre,pe de altă parte în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară circulă fără a fi supuse acestei taxe iar mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurentă directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. În condițiile în care R. a semnat T.ul de aderare la U. E. are obligația să respecte dreptul comunitar și sa-și alinieze legislația la reglementările europene. Conform art.11 alin.1 și 2 din Constituția R. "Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte iar tratatele ratificate de P., potrivit legii, fac parte din dreptul intern";. Potrivit art.148 alin.2 din Constituția R., urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E. precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Normele dreptului comunitar, cele cuprinse în tratatele la care R. a aderat prevalează față de dreptul intern motiv pentru care și în ipoteza în care există o lege internă care contravine normelor cuprinse în tratatele la care R. este parte are prioritate norma legală prevăzută în tratat. În condițiile în care există contradicție intre prevederile codului fiscal astfel cum acesta a fost modificat prin OUG nr.5. și prevederile T. Constitutiv al C. E., trebuie să se acorde prioritate normelor cuprinse în T.. Prin acordare priorității normelor cuprinse la art.90(1) din T.ul menționat în raport cu prevederile Codului Fiscal și ale OUG nr.5., aceste norme rămân fără aplicabilitate prevalând disp.art.90 din T.. Față de cele expuse instanța a apreciat că taxa pe poluare este nelegală deoarece contravine prev.art.90(1) din T., chiar dacă este emisă în baza OUG nr. 5. și a Codului Fiscal modificat prin această ordonanță de urgență. Din considerentele menționate mai sus instanța a admis în parte acțiunea iar în baza art.1,8 și 18 din L. 5. a dispus obligarea pârâtei - A. a mun. T. să restituie reclamantului suma de 2.479 lei taxă pe poluare pentru autovehicule. Este de principiu că potrivit disp art. 21 alin.4 din Cod Procedură Fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că au fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot așa dacă, suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil deoarece numai așa se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de acesta prin acțiunea ilicită și cuplabilă a organului fiscal al statului. Dispozițiile legale care prevăd posibilitatea unei astfel de reparații sunt cele de drept comun în materie, respectiv prevederile Ordonanței 9. unde în art. 2 se stipulează că: „ în cazul în care potrivit dispozițiilor legale.. obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală"; iar conform art. 3 alin.l și 3 „în toate cazurile cu excepția materiei comerciale, dobânda legală se stabilește la nivelul dobânzii de referință a B., diminuat cu 20%";. Din cele expuse a rezultat că dobânda legală la care este îndreptățit reclamantul este cea prev. de O. 9. motiv pentru care se va respinge petitul privind obligarea la plata dobânzii aferente în conformitate cu prev. art. 124 Cod Procedură Fiscală, ca nefondat. Acțiunea reclamantului a osti admisă în parte, apreciind că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.60-61 Cod pr.civ. s-a dispus admiterea cererii de chemare în garanție în sensul obligării chematei în garanție - A. F. pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. a M. Dej în contul "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"; deschis pe numele acesteia suma de 2.479 lei cu titlu de taxă pe poluare. Potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (f.4-5). Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri A. F. P. a municipiului T. și A. F. pentru M.. Prin recursul său A. F. P. T. solicită admiterea recursului si modificarea sentintei atacate; în principal, in sensul respingerii acțiunii ca fiind inadmisibilă și neîntemeiată, iar în subsidiar, respingerea cererii de obligare a subscrisei la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii invocata de institutia noastra și a fost admisă acțiunea reclamantei, fiind obligați la restituirea sumei de 2.479 lei reprezentând taxa pe poluare. T., a fost admisă cererea de chemare in garantie și A. F. pentru M., a fost obligată să restituie pârâtei A. F. P. T. suma de 2.479 lei. Considera ca, sentinta civila recurata este netemeinica si nelegala raportat la dispozitiile art.304 pct.8 si 9 și 304/1 C.proc.civ. In ceea ce priveste exceptia de inadmisibilitate, solicită a se constata ca prima instanta a omis sa analizeze aceasta exceptie in sensul ca solutia de respingere a acesteia este total nemotivata. Taxa pe poluare a carei restituire a solicitat-o reclamanta a fost stabilita de catre A. F. P. a municipiului T. prin D. de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule din (...), decizie emisa ca urmare a cererii depuse de catre reclamanta la A. T. Asa cum se mentioneaza in cuprinsul ei, D. de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule putea fi contestata de catre reclamant in termen de 30 de zile de la data comunicarii, sub sanctiunea decaderii, potrivit art.207 alin. 1 din O. nr.92/2003 republicata si modificata, la organul fiscal competent potrivit art.209 alin. 1 din acelasi act normativ. R. nu a exercitat insa calea administrativa de atac a contestati ei prevazuta de art.205 si urm. din O. nr.92/2003 republicata si modificata impotriva D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. In conformitate cu art.218 alin.2 din O. nr.92/2003 rep.si modifi., actul care ar fi putut fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta ar fi fost decizia prin care D. a jud.C. ar fi solutionat contestatia prevazuta de art.205 si urm. din ordonanta, in cazul in care o astfel de contestatie ar fi fost formulata de catre reclamant. D., actul care a produs efecte juridice este decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie titlu de creabta si in baza careia reclamantul a achitat taxa pe poluare. Atata timp cat D. de calcul al taxei pe poluare nu a fost desfiintata prin exercitarea caii speciale de atac a contestati ei administrative prevazuta de art.205 si urm. din OG nr.92/2003 rep. si modificata, reclamanta nu se putea adresa instantei cu o cerere de restituire a taxei pe poluare si nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat din partea Administratiei F. P. a municipiului T. In concluzie, solicita instantei sa retina ca legea aplicabila raportului juridic legat de inmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul careia s-a cerut efectuarea operatiunii de inmatriculare si nu aceleia sub care a fost efectuata achizitia intracomunicara, mai ales ca in sistemul normativ avem de-a face cu o succesiune intertemporala de legi materiale si procesuale. Asa fiind, analiza compatibilitatii normei legale interne care stabileste obligatia de a plati taxa speciala de prima inmatriculare cu normele comunitare primare trebuie facuta prin prisma mediului normativ de la epoca efectuarii operatiunii de prima inmatriculare cand particularului i se impune obligatia de a plati o astfel de taxa in cuantumul si cu procedura prevazuta de legeas care guverneaza tempus regit actum raportul fiscal. Solicita, de asemenea, a se constata ca cererea de restituire inregistrata de reclamant in faza administrativa practic autoritatea fiscala era pusa in situatia de a analiza legalitatea si temeinicia de stabilire a taxei pe poluare, altfel spus aceasta ar fi fost in situatia de a incalca dispozitiile art.207 si urm. din Codul de procedura fiscala care confera autoritatea de a statua asupra contestatiei in materie administrativa organului de soultionare prevazut anume de lege. Prin urmare, autoritatea fiscala nici macar nu avea competenta de a statua efectiv daca si in ce masura actul administrativ fiscal odata emis si comunicat este legal incheiat daramite sa fie adusa în discutie tardivitatea contestati ei raportat la termenul imperativ de 30 de zile prevazut sub sanctiunea decaderii de legea procesuala fiscala. R. a disimulat demersul sau de a pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei pe poluare prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comun, ignorand faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile si predictibile, compatibile cu exigentele de calitate a unei legi asa cum rezulta din jurisprudenta instantei europene de contencios al drepturilor omului (in cauza Sunday Times impotriva Regatului unit, cauza R. impotriva R.). Nu este fondata astfel teza de la care pleaca reclamanta si pe care o impartaseste si instanta de fond, respectiv aceea conform careia contenciosul general este singura procedura prevazuta de lege prin care se poate aduce in discutie refuzul nejustificat de restituire a taxei si ca doar acest cadru ofera posibilitatea antamarii compatibilitatii normei pertinente interne cu cea comunitara europeana incidenta in aceasta materie. Dimpotriva, Curtea observa ca reclamantul a platit voluntar taxa pe poluare supunandu-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire si calculare a taxei. Desigur, plata acestei taxe si maniera in care a fost stabilita nu inlatura dreptul contribuabilului de a contesta taxa si implicit de a solicita verificarea in substanta a legalitatii impunerii. In acest context, de fapt si de drept, atat in faza administrativa de solutionare cat si ulterior in faza de control judecatoresc si ulterior judiciar se poate pune in discutie nu numai modalitatea de stabilire a taxei ci si compatibilitatea normei interne retinute de organul fiscal cu norma comunitara europeana pertinenta. Prin urmare, calea aleasa de reclamanta ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel, daca s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar insemna ca in speta, validand demersul reclamantei, sa o repunem pe aceasta in termenul procedural de 30 de zile prevazut la art.207 c.proc.fisca.a, ceea ce evident iarasi nu poate fi admis. Alegatia conform careia decizia de calcul a taxei pe poluare nu ar intruni exigentele si trasaturile actului administrativ fiscal in sensul prevazut la art.41 din codul de procedura fiscala este neintemeiata. Natura juridica a acestui act este surprinsa de insusi legiuitorul delegat in continutul art.7 din OUG nr.5. si a fost determinata de initierea si desfasurarea procedurii de infrigement demarata de C. E. in cursul careia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilita pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi sa poata fi contestat in concret si efectiv de catre contribuabil. Prin recursul său, A. F. pentru M.(AFM), solicită modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Având în vedere că recursul de față privește o hotărâre care nu poate fi atacată cu apel, nu este obligatorie limitarea la motivele de recurs precizate la art. 304 C. proc. civ., cauza putând fi examinatâ sub toate aspectele. Consideră hotărârea pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică și formulăm următoarele: instanța fondului a respins în mod neîntemeiat excepția inadmisibilității invocată de noi prin întâmpinare. Așa cum s-a arătat prin întâmpinare, instanța de contencios administrativ este competentă să judece cererile în materie care au ca temei L. nr. 5. privind contenciosul administrativ. Față de obiectul acțiuniireclamantului, vă rugăm să observați că acesta nu a formulat plângere prealabilă împotriva D. de calcul a taxei pe poluare și, ulterior, nemulțumit de răspunsul la această plângere sau pentru că nu ar fi primit niciun răspuns, acțiune în contencios administrativ întemeiată pe acest aspect, așa cum prevede art. 8 din L. nr. 5.. Necontestarea în 30 de zile a titlului de creantă reprezentat de D. de calcul a taxei pe poluare atrage decăderea persoanei din dreptul de a contesta ulterior taxa. Practic, reclamantul nu invocă i nu i solicită anularea anularea deciziei de soluționare a contestației administrative, acțiunea sa având ca obiect constatarea faptului că pretinderea plății este nelegală și dispunerea restituirii sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare. D. urmare, considerăm că cererea de anularea a D. de calcul a taxei pe poluare este inadmisibilă. Suntem în situația în care instanța de fond a consacrat eludarea legii procesual fiscale, care prevede în mod clar o normă derogatorie care presupune în primul rând atacarea titlului de creantă pe cale administrativă și apoi judecătorească. Recurenta consideră că nu poate fi primită opinia instanței de fond care consideră excepția invocată de noi ca fiind speculativă și conducând la îngrădirea accesului petentului la justiție. R. este neîngrădit să formuleze acțiune în justiție, fiind doar ținut să respecte normele de drept substanțial și procedural aplicabile. Arată că instanța de fond a constatat că taxa pe poluare este în discordanță cu prevederile T. CE și cu principiile instituite de C., nefiind datorată potrivit legislației comunitare. A. că, soluția instanței de fond este nelegală și nefondată. Așa cum arătam în întâmpinarea noastră, OUG nr. 5. a abrogat taxa specială de primă înmatriculare pentru că, așa cum fusese notiftcată, R. încălca prevederile art. 90 din T.ul CE (R. fusese transmis un aviz motivat adresat de C. C. E. în temeiul art. 226 din T.ul de instituire a C. E., prin care s-a declanșat cea de-a doua etapă a procedurii de contestare a nerespectării obligațiilor de stat membru în cazul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule). T., OUG nr. 5. a instituit o nouă taxă, în acord cu principiile comunitare, care se plătește începând cu (...). R. a plătit această taxă, care este conformă cu legislația europeană. OUG nr. 5. este act normativ acceptat de C. E. ca fiind compatibil cu aquis-ul comunitar. În forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 5. stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.110 (ex 90) din T.ul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, C. E. a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propuse de Guvernul României, în care emisiile C02 sunt luate in considerare la taxarea masinilor Euro 4 si Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durata lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante. Or, câtă vreme chiar C. E. a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 5. corespunde normelor comunitate, apreciem că nu pot fi reținute susținerile instanței de fond potrivit cărora prin instituirea acestei taxe se constituie o discriminare. În plus, instanța de fond nu a observat că OUG nr. 5. a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei. Curtea E. de J. a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiDia ca respectivele taxe să respecte dispozițiile articolului 110 (ex 90) din T.ul CE. A., niciun stat membru nu trebuie să aplice produselor originare din alte state membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Rezultă dintr-o jurisprudență constantăcă articolul 110(ex 90), primul paragraf, din T.ul CE este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. A., Curtea a considerat ca fiind contrară articolului 110(ex 90) CE perceperea de către un stat membru a unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea taxei reziduale încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculare pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, N. T., C-3., Rec., p. 1-479, punctul 20 și Hotărârea Gomes Valente, punctul 23). Discriminare există doar în măsura în care se protejează produsele interne în detrimentul celor provenind din celelalte state membre UE, prin stabilirea de taxe mai mari. Or, prin OUG nr. 5. nu se face nicio distincție între produsele naționale §i cele provenind din celelalte state membre, în egală măsură plătindu-se taxa pe poluare, în funcție, evident, de criterii obiective ca nivelul emisiilor de poluanți, capacitatea cilindrică și vechimea autovehiculului și cu posibilitatea restituirii valorii reziduale. D. urmare, apreciază că instanța fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE. Taxa pe poluare nu poate contraveni tratatelor comunitare, cum susține instanța fondului, pentru motivele pe care le-a arătat în motivarea soluției, pur și simplu pentru că nu concordă nici cu legislația europeană, nici cu interpretările normei și jurisprudența constantă. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. pr. civ., Curtea reține următoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și/sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a D.urilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 5. spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 5., care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a D.urilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a D.urilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 5., permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 5., respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de infringement de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instanțelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii. Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și 7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensulcă anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu. La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ). Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria Euro4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar . Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Prin Hotărârea din 4 mai 2000 in cauza R. împotriva R., Curtea E. de J. a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva"atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP Z. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitateafiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea D.ziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțelede mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența C. a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sausa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminaresub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unorprograme și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. D. urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantului. Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge recursurile declarate și va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursurile declarate de recurentele A. F. P. T. și A. F. pentru mediu împotriva sentinței civile nr.3115 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. S. M.-I. I. A. C. L. F. Red.M.S./A.C. 2 ex. - (...) Jud.fond.G. G..
| ← Decizia civilă nr. 90/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3853/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
