Decizia civilă nr. 1298/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. C. Nr. 1298/2011
Ședința de 30 M. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. P. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C. T., împotriva sentinței civile nr. 3111 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamantul C. M., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- pârât prin consilier juridic D. M., care depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare nr. 8972 din (...) și intimatul-reclamant personal, identificat cu CI seria KX nr. 5., emis de S. C.-T.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru recursul declarat.
Prin serviciul registratură, la data de (...), intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din C., art. 10 al. 2 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Reprezentanta recurentului-pârât depune la dosar copia dovezii achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 5 lei, achitată cu chitanța nr. 4305857 din (...) și timbru judiciar de 0,3 lei, precum și traducerea unui articol dintr-un cotidian în limba maghiară și reiterează că în R. există și alte localități în care au fost montate plăcuțe bilingve, fără a exista populație minoritară în procent mai mare de 20 %. La interpelarea instanței cu privire la precizarea interesului sau dreptului considerat ca fiind vătămat prin hotărârile atacate, intimatul- reclamant indică un interes public, fundamentat pe imagine, dreptul de a avea o identitate proprie. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta recurentului-pârât solicită admiterea recursului așa cum acesta a fost formulat cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și invocă excepția autorității de lucru judecat întrucât în dosarul nr. (...) al cărui obiect a fost controlul legalității Hotărârii nr. 1. a C.ui Local al M. C.-T., privind inscripționarea denumirii localității C.-T. în limbile maghiară și germană, Curtea de A. C., prin decizia 2. a statuat că respectiva hotărâre este legală. Consilierul juridic precizează că invocă autonomia de lucru judecat numai cu privire la HCL nr. 1., nu și la HCL nr. 1. iar în opinia sa, instanțade fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, motivând că HCL nr. 1. are caracter normativ, însă în realitate, prin adoptarea acestei hotărâri, C. Local al M. C.-T. a aprobat înscrierea pe tablele de demarcație a perimetrului administrativ-teritorial al orașului, și a denumirii istorice de „., act care stabilește obligații doar în sarcina primarului și a serviciului de specialitate din aparatul propriu și nu cuprinde dispoziții care să stabilească obligații în sarcina unui număr nedeterminat de persoane, iar montarea plăcuțelor cu denumirea localității în limba maghiară are caracter pur informativ, neputând fi folosită în corespondența sau documentele oficiale, astfel încât nu sunt incidente prevederile art. 1 al. 1 din OG nr. 6.. De asemenea precizează că prin hotărârea adoptată C. Local nu a acționat în afara atribuțiilor ce îi revin conform legii întrucât, prin art. 76 din L. nr. 2. se prevede obligația autorităților administrației publice locale se a asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor, în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, în cazul în care ponderea unei minorități naționale depășește pragul de 20 %. În susținerea recursului, reprezentanta recurentului-pârât reiterează că dispozițiile art. 76 al. 4 din L. nr. 2. instituie în mod imperativ, în sarcina administrației publice locale, unde există populație minoritară, de a inscripționa și indicatoare în limba minorităților. La interpelarea instanței, recurentul-pârât, prin consilier juridic, precizează că orice hotărâre adoptată de C. Local trebuie să respecte actele normative în vigoare la data adoptării, iar hotărârile criticate se întemeiază pe dispozițiile OG 6. și art. 128 al. 1 din OUG 1., deși instanța de fond a apreciat că prin hotărârile adoptate s-ar fi încălcat dispozițiile celor două ordonanțe și că ar fi trebuit avizul poliției, în realitate s-a dat curs principiului autonomiei locale iar la adoptarea hotărârilor atacate s-a urmărit respectarea prevederilor art. 36 și 45 din L. nr. 2. și a legii contenciosului administrativ - L. nr. 554/2004. La întrebarea instanței care este interesul public protejat, recurentul- pârât, prin consilier juridic, învederează că prin hotărârile adoptate au apreciat că respectă cetățenii de etnie maghiară și germană care locuiesc sau tranzitează localitatea C.-T., motivat și de existența protocoalelor de înfrățire cu orașe din Ungaria și Germania, chiar dacă ponderea populației minoritare este de 9,7 % din populația localității. T. precizează că orașele înfrățite din Ungaria au montate, la intrare și ieșire, plăcuțe cu denumirea localității C.-T. În concluzie reprezentantul recurentului-pârât arată că R. a ratificat recent Carta E. a Limbilor Regionale sau minoritare prin L. nr. 2. prin care și-a asumat obligația de a nu constrânge drepturile lingvistice ale minorităților naționale, prin adoptarea hotărârii nu au fost vătămate drepturile persoanelor și apreciază că hotărârea este legală, motiv pentru care solicită admiterea recursului, fără acordarea cheltuielilor de judecată. Intimatul-reclamant personal, având cuvântul, solicită instanței respingerea prezentului recurs și menținerea hotărârii instanței de fond, apreciind că sentința pronunțată de Tribunalul Cluj este legală și temeinică și critică susținerile reprezentantei recurentului arătând că administrația publică locală, respectiv C. Local poate face demersuri dar numai în limitele legale și precizează că L. nr. 2. nu face referire la nume de localități, ci enumeră străzi, piețe, oboare, etc, iar pentru adoptarea acestei hotărâri ar fi trebuit să se organizeze referendum pentru a fi consultată și părerea cetățenilor, adică restul de 90 %. De asemenea arată că hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se invocă, privește pe alt intimat - respectiv P. județului C., iar față de cele susținute de partea adversă consideră că nu poate fi vorba de autoritatea de lucru judecat deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C.pr.civ. Cu privire la cheltuielile de judecată, intimatul-reclamant solicită instanței să i se acorde 1 leu, reprezentând daune morale. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. CURTEA P rin Sentința civilă nr. 3111 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. (...) s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâtul C. local al municipiului C. T. S-a anulat Hotărârea nr.1. a C.ui local al municipiului C. T., precum și Hotărârea nr.1. a C.ui local al municipiului C. T. S-a respins cererea de acordare a daunelor morale. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1 leu, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de (...) sub nr.(...), reclamantul C. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. local al municipiului C. T. anularea celor două hotărâri ale acestuia prin care s-a aprobat înscrierea în limbile maghiară și germană a denumirii localității pe tablele indicatoare. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că emiterea unor astfel de hotărâri trebuia să respecte legislația în vigoare, respectiv L. 2., care prevede că s-ar putea monta plăcuțe bilingve numai dacă populația de etnia respectivă reprezintă cel puțin 20% din populația localității, ceea ce nu este cazul în speță, iar motivarea consiliului local conform căreia a avut în vedere înfrățirea cu două localități din Ungaria nu este prevăzută de legislația română. Mai mult, consiliul local nu poate schimba denumirea unei localități, ci numai G. poate face acest lucru, cu aprobarea Parlamentului. Reclamantul a mai precizat și faptul că a îndeplinit procedura prealabilă, însă răspunsul nu a fost favorabil. În motivarea cererii de acordare a daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, reclamantul a susținut faptul că prin adoptarea acestor hotărâri și prin comportamentul ulterior al autorității care l-a tratat cu aroganță și i- a ignorat solicitările de respectare a legilor i-a fost lezat sentimentul național, prin desconsiderarea sa ca cetățean cu drepturi depline. În drept, reclamantul a invocat prevederile art.2 C.proc.civ., L. 554/2004, L. 2., L. 2/1968, alte acte normative incidente în cauză. În dovedirea cererii sale, reclamantul a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând soluția pronunțată de Curtea de A. C. cu privire la HCL 1. într-o cerere promovată de prefect, precum și faptul că prin înscrierea acestor denumiri nu s-a schimbat denumirea localității. A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse actele ce au stat la baza adoptării celor două hotărâri. În ședința publică din data de (...), instanța a invocat excepția prescripției și excepția tardivității cererii reclamantului cu privire la HCL 1., raportat la prevederile art.7 și 11 din L. 554/2004, excepții pe care în ședința din data de (...) le-a apreciat a fi de fapt o singură excepție, respectiv cea a prescripției dreptului la acțiune, raportat la prevederile art.11 din L. 544/2004. Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., instanța a respins-o, pentru următoarele argumente: HCL nr.1. este un act administrativ cu caracter normativ, întrucât conține o reglementare formulată abstract, impersonal, opozabilă tuturor subiectelor de drept din cadrul unității - administrativ teritoriale respective, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane, astfel că, potrivit art.11 alin.4 din L. 554/2004, această hotărâre de consiliu local poate fi atacată oricând. Pe fondul cauzei, instanța a analizat legalitatea adoptării celor două hotărâri de consiliu local raportat la dispozițiile art.36 alin.2 - 9 din L. 2., care constituie cadrul general al atribuțiilor pe care le poate exercita consiliul local, prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nicio acțiune ce nu îi este în mod expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis. Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin C. sau prin lege. Instanța a observat că niciuna din atribuțiile expuse pe larg în alineatele 3 - 8 nu se referă la posibilitatea acestuia de a hotărî cu privire la înscrierea pe panourile de demarcație a perimetrului administrativ - teritorial al municipiului în cazul în care ponderea minorității în limba căreia se realizează inscripția este de sub 20% din totalul populației, cum este cazul în speță. Mai departe, instanța a constatat că această atribuție nu se încadrează nici în alin.9 al art.36, respectiv nu este conferită consiliului local printr-o lege, alta decât L. 2.. Astfel, potrivit art.1 alin.1 din OG 6., atribuirea sau schimbarea de denumiri pentru unități administrativ-teritoriale, precum și pentru sate, localități componente ale municipiilor și orașelor, stațiuni balneoclimaterice și stațiuni turistice se face prin lege, fiind astfel exclusă competența consiliului local în acest domeniu, care poate reglementa numai în ceea ce privește atribuirea sau schimbarea de denumiri pentru parcuri, piețe, oboare, cartiere, străzi, stații ale mijloacelor de transport în comun, precum și pentru obiective și instituții de interes local aflate în subordinea lor (art.2 din OG 6.). Pe de altă parte, pârâtul C. local C. T. a susținut că prin înscrierea denumirilor în cele două limbi - maghiară și germană - nu a fost schimbată denumirea localității, ci această operațiune are un caracter pur informativ. Față de această susținere, instanța a observat că și în această ipoteză consiliul local a procedat nelegal, cu încălcarea competențelor prevăzute expres și limitativ de lege, raportat la prevederile OG 4. și OUG 1.. Astfel, instanța a apreciat că aceste indicatoare de intrare - ieșire din localitate intră sub incidența art.2 alin.3 din OG 4., fiind indicatoare de semnalizarerutieră în sensul acestui text și făcând astfel parte din drumul public, în speță fiind amplasate pe un drum național european - E60, care se află, potrivit art.21 alin.2, în administrarea consiliului local, fiind situat în intravilanul municipiului. R. general al indicatoarelor rutiere este reglementat în Codul rutier - OUG 1. și în Regulamentul de aplicare a acestuia - HG 1391/2006, textele legale relevante în materia atribuțiilor pe care le are consiliul local fiind art.5 alin.1 (administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare, desigur în limba oficială a statului) și art.128 alin.1, care enumeră limitativ aceste atribuții la literele a - i. N. din aceste atribuții nu se referă expres la posibilitatea de a instala aceste indicatoare și în altă limbă decât cea oficială, astfel cum ar fi fost necesar să fie prevăzut pentru ca hotărârile consiliului local în materie să fi fost legal adoptate. De altfel, deși în aplicarea art.42 alin.4 din L. 24/2000 s-a menționat în formula introductivă a ambelor acte faptul că au fost emise în baza art.36 și 45 din L. 2., instanța a argumentat în considerentele ce preced faptul că baza legală indicată nu poate constitui temei pentru astfel de măsuri. Reiterând principiul de drept public conform căruia orice autoritate publică nu poate acționa decât în limitele competențelor stabilite expres de lege, instanța a constatat că nu există niciun act normativ care să confere consiliului local atribuția de a inscripționa denumirea municipiului în altă limbă decât cea oficială pe indicatoarele de demarcație a perimetrului administrativ - teritorial al acestuia, astfel că, în speță, pârâtul C. local al municipiului C. T. a acționat în afara atribuțiilor ce îi revin conform legii și nu în exercitarea acestora, motiv pentru care instanța apreciază că cele două hotărâri în litigiu au fost adoptate cu încălcarea legii și vor fi anulate. Referitor la daunele morale solicitate, instanța a apreciat că, deși se poate reține că prin cele două hotărâri contestate reclamantul a încercat sentimente de frustrare, constatarea nelegalității acestora constituie o reparație echitabilă suficientă acordată reclamantului. De altfel, alte elemente care să justifice acordarea daunelor morale nu au fost dovedite. De asemenea, în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ., instanța a obligat pe pârât la plata sumei de 1 leu reprezentând cheltuielile de judecată în cuantumul solicitat de reclamant. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârât C. Local al M. C. T.solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea sentinței atacate pentru motivul prevăzut de art.304 pct.7 și 9 Cod pr. Civ, aceasta cuprinzând motive străine de natura pricinii și fiind dată cu Încălcarea și aplicarea greșită a legii În sensul respingerii acținunii introductive formulate de recIamant. În motivare s-a arătat că: În primul rând invocă excepția autorității de lucru judecat, dat fiind faptul ca In D. nr. (...), având ca obiect controlul legalității Hotărârii nr.1. a C.ui Local al municipiului C. T., privind inscripționarea denumirii localității C. T. în limbile maghiară și germană. prin D. C. irevocabilă nr.2.. Curtea de A. C. ( pe care o anexează prezentului recurs) a statuat că această hotărâre este legală. Instanța a considerat că dacă în exercitarea atribuțiilor care îi revin potrivit legii pârâtul a apreciat că este oportună adoptarea acestei măsuri, adică inscripționarea denumirii localității în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective iar hotărârea a fost adoptată cu respectarea cvorumului de prezență și vot, nu se poate susține cu temei, că această hotărâre este nelegală. Consideră că admiterea excepției autorității de lucru judecat se impune și pentru considerentul că autoritățile statului trebuie să asigure aplicarea normelor cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții, astfel cum s-a pronunțat în mod constant Curtea E. a Drepturilor Omului în practica sa. În cazul în care s-ar da curs acțiunii reclamantului în litigiu de față, având în vedere existența unei hotărîri judecătorești anterioare care a stabilit în mod definitiv și irevocabil legalitatea HCL nr.1., care face obiectul prezentului litigiu, s-ar crea o stare de instabilitate juridică. respectiv incertitudine și confuzie pentru subiectele de drept vizate. Mai mult decât atât, C. Local al M. Câmp ia T. s-ar afla În situația de a fi nevoit să aplice două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile potrivnice cu privire la același obiect, creindu-se astfel o situație absurdă. 2.In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, apreciază că în mod nelegal instanța de fond a respins-o reținând că HCL nr.1. are un caracter normativ. Prin HCL nr.1., C. Local al M. C. T., a aprobat înscrierea pe tablele de demarcație a perimentrului administrativ-teritorial al municipiului C. T., de la intrările și ieșirile din municipiu, și a denumirii istorice de " A., Cu ducerea la indeplinire a prevederilor acestei hotărâri de consiliu, a fost incredințat Primarul și Serviciul Tehnic, Investitii P.e din cadrul Primăriei M. C. T. Prin această hotărâre se stabilesc obligații doar in sarcina primarului și a serviciului de specialitate din aparatul propriu. Atâta timp cât în conținutul acestei hotărâri nu regăsim reglementări care să stabilească obligații în sarcina unui număr nedeterminat de persoane, nu putem fi de acord cu calificarea acestei hotărâri ca fiind un act administrativ cu caracter normativ. Având in vedere faptul că reclamantul a luat cunoștință de existența acestei hotărâri de consiliu la inceputul anului 2009, apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului în ceea ce privește solicitarea de anulare a HCL nr.1.. 3. Cu privire la motivele invocate de instanța de fond, pentru admiterea cererii reclamantului, acestea sunt neîntemeiate și nelegale, pentru următoarele considerente: 3.1 Instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu intră în atribuțiile C.ui Local al M. C. T. adoptarea unei hotărâri prin care să se asigure inscripționarea denumirii localității în limbile maghiară și germană, alături de inscripționarea în limba română. Conform prevederilor art. 5 alin.1 din OUG nr.1. privind Codul rutier, autoritățile administrației publice locale, în calitate de administratori ai drumurilor publice aflate sub autoritatea lor, sunt obligate să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să asigure marcaje pe drumurile publice și să le mențină în stare corespunzătoare. În acest sens, art.128 alin.1 lit.b) din OUG nr.1. prevede foarte clar că intră în atribuțiile autorităților administrației publice locale ( în speță consiliul local) să ia măsuri pentru instalarea, aplicarea și întreținerea mijloacelor de semnalizare rutieră și a echipamentelor destinate siguranței rutiere conform standardelor în vigoare, ținând evidența acestora. Această prevedere legală nu trebuie interpretată restrictiv, în sensul că dacă nu vorbește explicit de indicatoare de localitate bilingve acestea nu s-ar putea instala. De altfel, nici nu este menirea unui asemenea articol, fiind unul cu caracter general carenu discută ideea de limbă ci lasă la latitudinea altor reglementări legale să discute exact conținutul lingvistic al acestor tăblițe. Ca urmare, prevederile legale citate, circumscriu foarte clar obligația autorităților administrației publice locale de a asigura instalarea indicatoarelor pe drumurile publice, formularea fiind una generică, fără nici o referire la limba în care sunt inscripționate indicatoarele. Consideră că, din moment ce legea nu distinge, prevăzând în mod generic printre atribuțiile administrației publice locale, obligația de a asigura instalare indicatoarelor rutiere, este nejustificată cerința instanței de fond cu privire la existența unei prevederi legale exprese în sensul posibilității instalării acestor indicatoare și în altă limbă decât cea oficială, cu atât mai mult cu cât prevederile art.76, alin.4 din L. nr.2., prevede o obligație în acest sens în sarcina autorităților administrației publice locale în localitățile în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. 3.2 De asemenea, instanța de fond este în eroare și atunci când reține ideea că prin inscripționarea și în limba unei sau mai multor minorități s-ar schimba denumirea localității, sau s-ar atribui un nume nou unității administrativ teritoriale. Inscripționarea în limba maternă a denumirii unor localităti are caracter informativ, neputând fi folosită în corespondența sau în documentele oficiale. Așa încât o astfel de inscripționare nu atribuie un nume nou localității și nici nu schimbă numele oficial al acesteia, nefiind aplicabile În acest caz prevederile art.I. alin.1 din OG nr.6.. În consecință, aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că autoritățile administrației publice locale nu au în atribuția lor inscripționarea indicatoarelor cu denumirea localității ( care în același timp sunt și indicatoare rutiere) și în altă limbă decât cea oficială este eronată. 3.3 În altă ordine de idei, conform prevederilor art.76 alin. 4 din L. nr.2., republicată cu modificările și completările ulterioare, " autoritățile administrației publice locale vor asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor, precum și afișarea anunțurilor de interes public în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, în condițiile prevăzute de alin.2 " adică în acele localități în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor". Din formularea acestui text legal, rezultă că autoritățile locale sunt obligate să asigure inscripționarea bilingvă a denumirii localităților în cazul în care ponderea unei minorități naționale depășește pragul de 20% din numărul locuitorilor. În acest sens, prevederea legală este imperativă, autoritățile locale neputând adopta o decizie contrară acesteia. În schimb, in opinia recurentului, textul legal mai sus menționat nu poate fi nicidecum interpretat În sensul interzicerii inscripționării denumirii localității și În alte limbi dacă ponderea unei minorități nu depășește pragul de 20% din numărul locuitorilor. In acest caz, este la latitudinea autorităților locale- în speță consiliul local- și intră în atribuțiile legale ale acestuia să ia o decizie în această materie. C. Local al M. C. T. este în măsură să adopte o hotărâre prin care să dispună inscripționarea și a denumirilor istorice în limba maghiară și germană, alături de denumirea oficială" C. T., Pe cale de consecință, reiterează interpretarea greșită a instanței de fond, care nu face altceva decât să adauge o interdicție pe care legea nu o prevede. Mai mult decât atât printr-o atare interpretare instanța îngrădește dreptul autorității locale, în speță a C.ui Local al M. C. T. de a adoptahotărâri în domenii care intră în atribuțiile sale conform legii și fără să existe o interdicție legală imperativă în acest sens. 3.4 Continuând această idee trebuie să reținem aici de asemenea și importanța autonomiei locale în această chestiune. A..2 al art.5 din L. nr.2., republicată cu modificările și completările ulterioare enunță faptul că autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale. Această idee este redată și de C. E. a A. L. ratificată de R. prin L. nr.199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la S. la 15 octombrie 1985, publicată în Monitorul Oficial nr.331 din 26 noiembrie 1997, care la art.4, punctul 2 dispune că autorităților administrației publice locale le este recunoscută , În cadrul legii, capacitatea deplină de a-și exercita inițiativa În toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorități. Mai departe punctul 4 al aceluiași articol prevede faptul că competențele atribuite autorităților administrației publice locale trebuie să fie , în mod normal , depline și exclusive. Ele nu pot fi limitate de către o altă autoritate centrală sau locală, decât în cazurile prevăzute de lege. 3.5 De asemenea, trebuie remarcat faptul că în foarte multe localități din R. legea s-a interpretat exact în sensul că intră în atribuțiile autorităților publice locale de a lua o hotărâre prin care se dispune inscripționarea denumirii localităților și în altă limbă decât cea oficială, fiind astfel instalate tăblițe indicatoare cu denumirea localității bi- sau trilingve În localități În care minoritatea respectivă nu atingea pragul de 20% . Cu titlu de exemplu amintește aici localitățile : M., A., S., S., I., H., etc. (anexează prezentului recurs, probatoriu în acest sens).În aceste cazuri nu au fost constatate probleme juridice. În final precizează faptul că R. a ratificat recent Carta E. a limbilor regionale sau minoritare prin L. nr.2., prin care și-a asumat obligația de a nu constrânge drepturile lingvistice ale minorităților naționale. Consideră că anularea hotărârilor adoptate de C. Local al M. C. T., nu numai că reprezintă o interpretare abuzivă a legii, ci contravine și spiritului prevederilor Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, respectiv toleranței și respectului față de diversitate și recunoașterea limbilor minoritare ca o expresie a bogăției culturale. Față de toate acestea solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond pentru motivele arătate. În drept s-au invocat prevederile art.304, pct.7 și 9 din C.pr, civ. și art.20, alin. 1 din L. nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. În probațiune s-au anexat copii xerox după: D. C. nr. 2797 12009 pronunțată de Curtea de A. C. M. probatoriu ( fotografii și statistici) în legătură cu indicatoarele de localitate bilingve sau trilingve din R. în localități unde procentul nici unei minorități nu depășește 20% din numărul locuitorilor. Reclamantul intimat C. M. a formulat întâmpinare la recursul declarat de catre C. local al mun. C. T., solicitând respingerea recursului ca nefondat si menținerea hotărârii T.ui care se bazează pe norme legale concrete si de necontestat. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele: Reclamantul C. M. a sesizat instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei cauze având ca obiect anularea a două hotărâri de C. Local aparținând municipiului C. - T., respectiv HCL nr. 144/(...) și HCL nr. 1/(...). Prin cele două acte administrative s-a hotărât înscrierea pe plăcuțele de demarcație a denumirii loc. C. - T. în limba maghiară - ARANYOSGYERES și în limba germană: JERISCHMARKT. Un prim aspect controversat în speță îl reprezintă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la HCL nr. 1., raportat la art. 7 și 11 din L.554/2004. Potrivit textelor de lege arătate: Art. 7 ,, Procedura prealabilă (1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (1^1) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta. … (7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție.,, Art. 11: Termenul de introducere a acțiunii (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. (2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. …. (4) Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând. (5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.,, În speță, HCL nr. 1. este, așa cum în mod corect a reținut tribunalul, un act administrativ cu caracter normativ, conținând reguli de conduita generala, formulate în abstract, ce exprima o manifestare unilaterala de vointa a autoritatii publice. Prin urmare, devin incidente prevederile art. 11 alin 4 din L.554/2004 care statuează asupra caracterului imprescriptibil al acțiunii. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, dată fiind decizia nr. 2797/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), ea este neîntemeiată, nefiind întrunită, în condițiile art. 1201 Cod civil, identitatea de părți între prezentul dosar și dosarul cu nr. de mai sus. Astfel, în cauza înregistrată sub nr. (...), calitatea de reclamant a revenit Instituției P.ui județului C. în vreme ce, în prezenta cauză, reclamant este d-nul C. M.. Nu se poate vorbi nici despre o autoritate de lucru interpretat întrucât o astfel de excepție vizează doar raportul între dreptul european și cel intern. Astfel, în măsura în care jurisprudența națională nu completează legislația națională, utilizarea jurisprudenței naționale de către instanțele pentru a decela conținutul normelor din dreptul intern nu este o practică curentă . Cu privire la fondul cauzei, potrivit art.76 alin.2 și 4 din L. nr.2., în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale, cu aparatul de specialitate și organismele subordonate consiliului local, aceștia se pot adresa, oral sau în scris, și în limba lor maternă și vor primi răspunsul atât în limba română, cât și în limba maternă iar autoritățile administrației publice locale vor asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective. P.ulația de etnie maghiară reprezintă 8,16% din totalul populației localității în vreme ce, potrivit adresei nr. 452/(...) a Direcției Regionale de S. a jud. C., datele obținute la recensământul populației și locuințelor din anul 2002, în mun. C. - T. atestă faptul că populația de etnie germană numără 22 de persoane, adică 0.09% -f.58 dosar fond. Se susține de către recurentul pârât faptul că emiterea celor două acte administrative contestate are la baza principiul,, ceea ce nu este interzis este permis,, făcându-se abstracție de caracteristicile aparte ale dreptului public față de dreptul privat. Dacă, în materia raporturilor juridice dintre individuali, libertatea contractuală este limitată doar de ordinea publică și bunele moravuri, în cazul raporturilor juridice de drept administrativ trebuie acordată prioritate principiilor legalității și evitării abuzului de putere în conduita administrativă. Principiul legalității constituie o regula fundamentala a dreptului nostru în virtutea caruia toate organele statului, institutiile, functionarii, cetatenii si ceilalti locuitori ai tarii sunt obligati sa respecte strict legile si celelalte acte normative ale organelor puterii si administratiei de stat, ce reglementeaza raporturile sociale la care participa. Respectarea legii, a celorlalte acte normative este o cerinta esentiala a C.i conform postulatului exprimat în art. 16 al. 2, potrivit caruia nimeni nu este mai presus de lege. Aplicarea principiului legalitatii în dreptul administrativ si administratia publica implica discutia a cel putin patru probleme: O prima problema o reprezinta caracterul ierarhic al normelor de drept P otrivit art. 1 al. 5 din C., în R., respectarea C.i, a suprematiei sale si a legii este obligatorie. În acest sens se vorbeste de principiul suprematiei legii, ceea ce înseamna ca orice autoritate, persoana juridica sau fizica este obligata sa se supuna legii. Cea dea doua problema priveste activitatea organelor administrative este o activitate de organizare a executarii si de executare în concret a legii (art. 108 al. 2 C.). În procesul de organizare a executarii legii, organele administratiei publice sunt competente sa emita acte continând reguli generale de conduita, respectiv norme juridice. Principiul legalitatii pretinde ca în întreaga activitate aceste norme sa fie emise pe baza si în executarea legii, legea fiind actul cu forta juridica suprema. O a treia problema pe care o ridica aplicarea principiului legalitatii în administratia publica este aceea a dreptului de apreciere al organelor administrative în adoptarea masurilor administrative. În activitatea lor organele administrative au posibilitatea sa aprecieze ce masura sa ia, când sa ia o anumita masura, cu ce mijloace sa o duca la îndeplinire. Recunoasterea dreptului de apreciere pentru organele administrative are drept scop valorificarea atributiilor acestora si în acelasi timp, aplicarea legii în raport de conditiile concrete. Însa, niciodata, organele administrative nu vor putea decide împotriva prevederilor legii. Cea de-a patra problema reiese din faptul ca autoritatile administratiei publice, functionarii ce le reprezinta, în exercitarea atributiilor lor, au obligatia sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor si demnitatile lor. În C. cetatenii sunt egali în fata autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Art. 247 Cod penal pedepseste abuzul în serviciu prin încalcarea drepturilor si libertatilor cetatenesti. În ceea ce privește principiul evitării abuzului de putere, funcționarul comunitar trebuie să-și exercite atribuțiile doar în scopul pentru care i-au fost conferite, urmând să evite folosirea acestora fără un temeinic fundament legal sau pentru realizarea unor scopuri care nu sunt justificate de un interes public. În speță, Curtea apreciază că, în condițiile în care art.76 din L. nr.2. stabilește că în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale vor asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, inscripționarea denumirii localității în limbile unor minorități a căror pondere este sub 20% încalcă principiile anterior dezvoltate. Așa cum în mod corect a reținut tribunalul, raportat la dispozițiile art.36 alin.2 - 9 din L. 2., care constituie cadrul general al atribuțiilor pe care le poate exercita consiliul local, prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nici o acțiune ce nu îi este în mod expres permisă, autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin C. sau prin lege. N. din atribuțiile cuprinse în art. 36 din L.2. nu se referă la posibilitatea autorității de a hotărî cu privire la înscrierea pe panourile de demarcație aperimetrului administrativ - teritorial al municipiului în cazul în care ponderea minorității în limba căreia se realizează inscripția este de sub 20% din totalul populației, această atribuție nefiind conferită consiliului prin nici o lege. Atribuirea sau schimbarea de denumiri pentru unități administrativ- teritoriale, precum și pentru sate, localități componente ale municipiilor și orașelor, stațiuni balneoclimaterice și stațiuni turistice se face prin lege, potrivit art.1 alin.1 din OG 6.. Nu se pune problema, în speță, a schimbării denumirii localității, nici a aplicării OUG 1., panourile de demarcație a perimetrului administrativ- teritorial nefiind simple indicatoare rutiere, cu scop informativ. În schimb, trebuie avute în vedere, cu prioritate, prevederile constituționale cuprinse în: Art. 6 alin 2:,, Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români,, Art. 13:,, În R., limba oficială este limba română,, Art. 120 alin 2:,, În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de lege organică,, Toate aceste statuări constituționale converg spre concluzia potrivit căreia principiile suveranității și unității impun o serie de rigori de la care se poate deroga doar prin lege organică - art. 120 alin 2 - și nicidecum prin acte administrative ale autorității publice locale. Mai mult, interesul public urmărit prin adoptarea celor două acte este discutabil, existența unor protocoale de înfrățire neputând justifica un astfel de demers și neputându-i conferi prezumția de legalitate. Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de C. Local al municipiului C. -T. împotriva sentinței civile nr. 3111/(...)pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o va menține în întregime. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de C. Local al municipiului C. -T. împotriva sentinței civile nr. 3111/(...)pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, F. T. M. H. D. P. GREFIER, D. C. Thred./M.H./2 EX./(...) Jud.fond: C. P.
| ← Decizia civilă nr. 4848/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 832/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
