Decizia civilă nr. 1583/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1583/2011
Ședința publică de la 14 A. 2011
PREȘEDINTE D. M.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile formulate de reclamantăa C. L. și de pârâta A. F. P. A M. C. N., împotriva sentinței civile nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...) s-au depus la dosar de către reclamantăa recurentă, concluzii scrise.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2795 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
C., au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâte.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantăa C. L. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului C.-N.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. C.-N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. B., ca fiind lipsită de obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantăa a achiziționat un autoturism tip M1, norma de poluare E., anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 5., o taxă de poluare în cuantum de 10460 lei la AFP C.-N., la data de (...).
La data de (...), reclamantăa a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât nu a contestat decizia de calcul a taxei pe poluare.
Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepțiile invocate de cele două pârâte, instanța le-a respins, pentru următoarele argumente:
Instanța a observat că reclamantăa nu contestă însăși decizia AFP de calcul a taxei, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea acestora cu legislația comunitară. Reclamantăa a adresat, ulterior achitării taxei (formalitate necesară în vederea înmatriculării), o cerere către organul încasator - AFP C.- N., care nu a fost soluționată încă, împrejurare față de care reclamantăei nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, potrivit OUG 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxăpentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003 (art.3). Autoturismul reclamantăei nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a), nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară.
Astfel, din analiza dispozițiilor OUG 5. în forma în vigoare la acel moment, instanța apreciază că norma de drept intern nu este neconformă cu art.90 din
TCE, actual art.110 TFUE. Obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului; chiar preambulul actului normativ afirmă necesitatea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare nu mai apare a fi destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Scopul general al art.90 TCE (art.110 TFUE) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării C., respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că taxa solicitată de reclamantăă nu apare ca fiind neconformă cu art.90 TCE (110 din TFUE), motiv pentru care cererea sa a fost neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, iar pe cale de consecință, în temeiul art.60 C.proc.civ., s-a respins și cererea de chemare în garanție ca fiind lipsită de obiect, întrucât pârâta AFP C.-N. nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. C.-N. solicitândmodificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantăului.
În motivarea recursului, pârâta arată că prima instanta in mod corect a retinut ca actiunea formulata de catre reclamantă este neintemeiata si a procedat la respingerea ei.
Numai ca, exceptiile invocate de catre institutia pârâtă sunt întemeiate și trebuiau admise de catre prima instanta.
Respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a institutiei s-a datorat încălcării de către prima instanta a prevederilor art.l coroborat cu cele ale art. 5 din OUG. Nr. 5., conform cărora, "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului...",
"Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. "
Având in vedere împrejurarea ca, reclamantăul nu a înțeles sa atace modul de calcul efectuat de autoritatea fiscala, in speta de A. F. P. C.-N., ci s-areferit la probleme de nelegalitate a actului normativ precum si ca acesta ar genera discriminare intre comparatorii de autovehicule, apreciază ca nu are calitate procesuala pasiva in cauza.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, solicită să se observe ca prima instanta a omis sa analizeze motivele invocate de aceasta in susținerea acestei excepții (motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila).
Asa cum a arătat prin întâmpinarea depusa la dosarul primei instanțe, acțiunea in contencios administrativ formulata de reclamantă este inadmisibila, pentru următoarele considerente:
Taxa pe poluare in suma de 10.460 lei a fost stabilita de catre institutia noastra prin D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.805983/(...) (depusă de către reclamantă la dosarul cauzei), emisă urmare cererii depuse de către reclamantă la instituția pârâtei.
Așa cum se mentioneaza in cuprinsul ei, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule putea fi contestata de catre reclamantă in termen de 30 de zile de la data comunicarii, sub sanctiunea decaderii, potrivit art. 207 alin.1 din O.G. nr.9. republicata si modificata, la organul fiscal competent potrivit art. 209 alin. 1 din acelasi act normativ.
Reclamantăul nu a exercitat, insa, calea administrativa de atac a contestatiei prevazuta de art. 205 si urm. Din O.G. nr.9. republicata si modificata impotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, motiv pentru care actiunea formulata de catre reclamantă este inadmisibila.
In conf. cu art. 218 alin.2 din O.G. nr.9. republicata și modificata, actul care ar fi putut fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta ar fi fost decizia prin care D. G. a F. P. a J. C. ar fi solutionat contestatia prevazuta de art. 205 si urm. din ordonanta, in cazul in care o astfel de contestatie ar fi fost formulata de catre reclamantă.
Deci, actul care a produs efecte juridice este decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie titlu de creanta si in baza careia reclamantăul a achitat taxa pe poluare.
Pentru motivele mai sus expuse, prima instanta trebuia sa respinga ca inadmisibila actiunea in contencios administrativ formulata de reclamantă.
Atata timp cat decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost desfiintata prin exercitarea caii speciale de atac a contestatiei administrative prevazuta de art. 205 si urm. din O.G. nr.9. republicata si modificata, institutia noastra nu va putea fi obligata la restituirea catre reclamantă a taxei pe poluare si nu poate fi vorba despre vreun refuz nejustificat din partea institutiei pârâte.
După cum se poate observa, prima instanță a făcut abstracție totală de actele aflate la dosarul cauzei - motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ.
De asemenea, soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii s- a datorat încălcării de către prima instanță a prevederilor art.205 și urm. și art.218 alin.2 din O.G. nr. 92/2001 (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.).
La fel, excepția tardivității plângerii prealabile a fost în mod greșit respinsă de către prima instanță deoarece cererea de restituire a taxei pe poluare a fost depusă la instituția pârâtă la data de (...) în timp ce decizia de calcul al taxei pe poluare i-a fost comunicată reclamantăului la data de (...), termenul de 30 de zile prevăzut de art.7 din L. nr. 5. și de art.205 și urm. din O.G. nr. 9. foiind depășit cu peste 16 luni de zile.
Raportat la data comunicării către reclamantă a deciziei de calcul al taxei pe poluare, acțiunea trebuia respinsă de către prima instanță ca prescrisă șichiar ca tardivă, deoarece termenul de 6 luni și de un an de zile pentru depunerea acțiunii în contencios administrativ prevăzute de art.11 alin.2 și 3 din L. nr.5. au fost depășite cu peste 11 luni și, respectiv cu peste 7 luni de zile.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și reclamantăa C. L. solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, cu admiterea acțiunii, cu admiterea cererii de chemare în garanție a pârâtei AFM B., cu obligarea chematei în garanție să plătească pârâtei A. C. suma de 10.460 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, precum și obligarea pârâtei la achitarea dobânzii aferente de la data achitării taxei pe poluare și până la plata efectivă a acesteia.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9
C.pr.civ., reclamantăul a arătat, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 90 din Tratatul C.E.
Sub acest aspect, reclamantăul a considerat că instanța de fond prin respingerea acțiunii sale a apreciat în mod eronat că taxa de poluare instituită de O. nr. 5. nu are un caracter discriminatoriu și nu poate fi asimilată impozitelor interne, ea fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în
România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R. contribuind astfel la poluarea mediului.
Totodată, a menționat reclamantăul, este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului la momentul modificării O. nr. 5. prin O. nr. 2. și O. nr. 7. nu mai are nici o legătură cu scopul declarat în actul inițial și anume asigurarea protecției mediului. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea producției interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția autohtonă de autovehicule.
Pe de altă parte, s-a precizat că taxa de poluare introdusă de OUG nr. 5. a suportat mai multe critici, atât sub aspectul intrării sale în vigoare cât și sub aspectul aspectelor juridice pe care le-ar putea produce deoarece această taxă este contrară legislației comunitare, încălcând libera circulație a mărfurilor, iar incompatibilitatea ultimei forme de poluare cu dreptul comunitar a fost pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de „. de către C. E.. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, comisia a considerat că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite autovehicule de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională de autovehicule.
Astfel, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, iar prin faptul că îi este condiționată înmatricularea de plata acestei taxe, reclamantăului îi este încălcată în calitatea sa de cetățean comunitar, libertatea fundamentală de liberă circulație a mărfurilor, libertate care a stat la baza C. C. E. E. și ulterior a U. E.
Invocând dispozițiile Tratatului de A. al R. la U. E., reglementări C.E.D.O. precum interpretările C. E. de Justiție, reclamantăul a susținut că taxa de poluare are un vădit caracter ilicit, iar instanțele judecătorești au obligația de a respecta dispozițiile dreptului comunitar.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 decembrie 2010 pârâta A. F. pentru M. B. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantăă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Personal ca judecător, membru al completului care a pronunțat această decizie și ca redactor al deciziei de față am constatat că, în practica judiciară conturată în materia ce formează obiectul prezentei cauze, celelalte completuri ale C. de A. C., cu ocazia soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorești de admitere a cererilor de restituire a taxei pe poluare pentru argumentele de fapt și de drept identice cu cele prezentate și invocate în prezenta cauză, au declarat cererea de restituire admisibilă , fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzută la art. 205 și urm. din C. de procedură fiscală la care trimite norma consacrată la art. 7 din OUG nr. 5.. În acest sens, ținând seama și de practica instanțelor de fond în mare măsură în consonanță cu practica majoritară împărtășită de secția de profil a C., se poate ca unii justițiabili din raza de jurisdicție a C. să fi fost influențați în conduita lor de această practică judiciară și, drept urmare, conformându-se acestui imperativ nu pot fi ulterior sancționați prin îndepărtarea de la justiție prin mecanismul de interpretare al dreptului intern pe care, personal l-am propus, afirmat și acceptat, deopotrivă ca fiind singurul posibil și legal în regimul contenciosului administrativ fiscal.
Astfel fiind și în special pentru a asigura unitatea practicii judiciare la nivelul C. ca instanță de ultimă instanță ( a se vedea in acest sens CEDO, cauza Tudor Tudor împotriva R.) și pentru a răspunde caracterului previzibil al actului de justiție (art. 6 parag. 1 din Convenție precum și efectele produse de cauza B. împotriva R.), apreciez că se impune schimbarea propriei mele jurisprudențe în sensul opiniei exprimate de majoritatea completurilor de judecată, așa cum se va arăta în cele ce urmează.
2. Având în vedere cele mai sus reținute, trecând la soluționarea recursurilor, în majoritatea membrilor completului, reținem următo arele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamantă a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG
93/2003, excepție invocată de pârâta A. F. P. a municipiului C.-N., Curtea a reținut următoarele:
Taxa de poluare în sumă de 10460 lei a fost stabilită de către A. F. P. a municipiului C.-N. printr-o decizie de calcul emisă ca urmare a cererii depuse de către reclamantăă. D. de calcul putea fi contestată de către reclamantăă potrivit prev.art.207 alin.1 din OG 92/2002 la organul fiscal competent, conform dispozițiilor art.209 din același act normativ.
Cu privire la consecințele necontestării de către reclamantă a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele :
Reclamantăul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamantă organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9..
Curtea reține că A. F. P. a municipiului C.-N. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamantă. Ulterior prelevării taxei , administrația refuzat restituirea acestei sume.
Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamantă.
Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9.
R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamantă și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantei este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9..
Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.
Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de
30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de
L. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ.
Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.
Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.
Pentru prima oară a modificată prin OG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2.. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare.
Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 2.. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1..
Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și
proiecte pentru îmb unătățirea calității a erului și pentru înc adrarea în valorile l imită prevăzute de legislația comunitară în acest domeni u, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.
Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E.
Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală , care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare.
Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă.
În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamantă se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia C..
Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71).
Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică.
Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei , considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate dinlegislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv . Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății.
În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității.
În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantei că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar.
Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale.
În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și urm. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune.
Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.
În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea U. E.
Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unulconcret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive.
Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile ,atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar.
De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios.
Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire.
De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid .
Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și în circumstanțele date Curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare.
Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricărorforme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității.
Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată1.
De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune.
În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios, raportat la ambele recursuri, Curtea reține următoarele :
Reclamanta a achiziționat autoturismul second-hand, iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în România a plătit suma de 10460 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța TS5 nr. 3144763/(...). Prin cererea înregistrată sub nr. 12388 din (...) la pârâta A. C.-N., reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare și prin adresa nr. 12388/(...) emisă de A. C.-N. i s-a respins solicitarea deoarece nu a urmat procedura prealabilă iar compatibilitatea normei interne cu dreptul U. se poate realiza doar pe calea unui contencios administrativ fiscal.
În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234
CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul
1 Nici problema decongestionării instanțelor nu se pune, atâta timp cât oricum s-aajuns la rezolvarea judiciară a problemei legalității actului administrativ.primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent, motivele de recurs invocate au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind susceptibilă de modificare în sensul celor ce se vor arăta în dispozitivul prezentei decizii.
Astfel, conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. corelat cu art. 312 C.pr.civ. recursurile declarate de reclamantă și pârâta A. F. P. C.-N. împotriva, sentința atacată urmează a fi modificată parțial în ceea ce privește soluția dată cererii principale și a cererii de chemare în garanție. În acest sens, în temeiul art. 18 alin. 1 din L. nr. 5. se vor admite ambele cereri și ca o consecință va obliga pârâta A. F. P. C.-N. să restituie reclamantei suma de 10.460 lei cu titlu de taxă pe poluare și dobânda legală în materie civilă conform art. 3 din OG nr.
9/2000, aferentă acestei sume, calculată de la data plății - (...) - până la restituirea efectivă.
De asemenea, va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. a mun. C.-N. suma de 10.460 lei și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data plății - (...) - până la restituirea efectivă.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul declarat de reclamanta C. L. și recursul A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2795 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
C., pe care o modifică parțial, în sensul că:
Admite acțiunea principală și cererea de chemare în garanție și în consecință:
Obligă pârâta A. F. P. C.-N. să restituie reclamantei suma de 10.460 lei cu titlu de taxă pe poluare și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data plății - (...) - până la restituirea efectivă.
Obligă chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. a mun. C.-N. suma de 10.460 lei și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data plății - (...) - până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 aprilie 2011.
{ F. |
PREȘEDINTE,
D. M.
JUDECĂTOR,
R.-R. D.
JUDECĂTOR,
L. U.
GREFIER, M. T.
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...). Jud.fond. C.P.
Cu opinie separată in sensul admiterii recursului,modificării sentinței cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă, respingerea cererii de chemare în garanție .
Reclamantei i s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule de către A. F. P., în vederea primei înmatriculării în România a unui autoturism .
D. de calcul este asimilată unei decizii de impunere fiind stabilită conform articolului 85 alin.1 litera b Cod procedură fiscală și fiind prin urmare un act administrativ fiscal potrivit articolului 41 Cod procedură fiscală.
Această decizie putea fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii potrivit articolului 207 Cod procedură fiscală, mențiune înscrisă în chiar decizia de calcul la organul fiscal competent.
Reclamanta nu a atacat această decizie, potrivit articolului mai sus menționat pentru a avea posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal în conformitate cu articolului 218 Cod procedură fiscală în contra deciziei emisă în soluționarea contestației administrativ fiscale la instanța de judecată.
D. de calcul a rămas definitivă în căile administrative de atac astfel că, actul nu poate face obiectul controlului de legalitate. Ca atare, suma încasatăcu titlu de taxă de poluare nu mai poate fi pusă sub discuție atât timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat.
Formularea ulterioară a unei cereri de restituire nu mai poate fi luată în considerare în acest context întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa raportului de drept procesual fiscal.
A. aspecte de procedură fac acțiunea reclamantei ca inadmisibilă iar problemele de conformitate a taxei de poluare cu articolul 90 paragraf 1 din
Tratatul de constituire a U. E. nu mai pot fi examinate pentru că în privința procedurii fiscale nu s-a invocat incidența unor norme comunitare de natură să înlăture această procedură așa încât ea trebuie urmată.
De asemenea cererea de chemare în garanție formulată de pârât ,în ipoteza respingerii acțiunii principale se impune a fi respinsă.
JUDECĂTOR
R. R. D.
| ← Decizia civilă nr. 3264/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 21/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
