Decizia civilă nr. 3264/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 3264/2011
Ședința ta de 19 septembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : C. P.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul H. I. împotriva sentinței civile nr. 858 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata A. F. P. A M. Z., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 21,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 29 aprilie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei A. F. P. A M. Z.
Se reține că deși recurentul a fost citat cu mențiunea timbrării recursului promovat, cu suma de 21,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, fila 7 din dosar, acesta nu s-au conformat dispoziției instanței.
Curtea, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 20 alin.1 și 3 din Legea nr. 146/1997 invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 858 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. s-a respins acțiunea reclamantului H. I. împotriva pârâtelor Ministerul Finanțelor Publice - A. F. P. și A. F. pentru Mediu; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a A. F. P. Z., sens în care s-a respins acțiunea față de această pârâtă.
A fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de către D. G. a F. P.
S. și s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție împotriva
A.F.M.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul H. I., înregistrată la (...).
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 21,5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr.
32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 reclamantul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât
și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 7), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 21,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.
146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de H. I. împotriva deciziei civile nr.858 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2011..
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. S. A. C. C. P. L. F.
Red.M.S./A.C.
2 ex. - (...)
← Decizia civilă nr. 4001/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1583/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|