Decizia civilă nr. 1797/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1797/2011
Ședința ta de 09 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S.
JUDECĂTOR : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva sentinței civile nr. 1147 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata A. J. PENTRU O. F. DE M. S., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic Gal V. pentru intimată, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în data de 5 mai
2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea intimatei A. J. PENTRU O. F. DE M. S.
Reprezentantul intimatei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond .
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată, învederând instanței că așa cum se arată și în decizia nr. 20 a Î.C.C.J. nu sunt cuantificate cele două suplimente de 20%.
Notă: după închiderea dezbaterilor s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare comunicată de intimata A. J. PENTRU O. F. DE M. S. pe fax la data de 05 mai 2011.
CURTEA
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.1147 din 29 mai 2009 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S. s-a respins ca prematură acțiunea reclamantului P.
M. împotriva AGENȚIEI JUDEȚENE PENTRU O. F. DE M. S. privind obligareapârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare de 25%. pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 31 (1) din L. 188/1999 prevăd : „Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: c)suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.";
Din textul sus citat rezultă că legiuitorul a reglementat în favoarea reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare ca și componente ale salariului fără însă a reglementa în același timp care este cuantumul acestor componente. În lipsa acestei determinări, intimata de rândul I este în imposibilitate de a introduce în salariu aceste componente.
Acțiunea reclamantului nu este o acțiune prin care solicită să se constate sau să se recunoască dreptul ci este o acțiune în realizarea drepturilor. A. spus, reclamantul a solicitat obligarea intimatelor la plata salariului care să conțină și componentele prevăzute de art. 31(1) din L.
188/1999.
Art. 3 din Codul civil prevede:,, Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate";.
Prevederea de mai sus are rang de principiu preluat și de prevederile art.4( 2) din L. 303/2004 în conformitate cu care: ,, judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă";.
Prin urmare, în cazul în care dispoziția legală este incompletă judecătorul este obligat să caute posibilitatea de soluționare a cauzei în alte norme, iar dacă astfel de norme nu există, cauza urmează a fi soluționată prin analogie sau pe baza principiilor.
În speță, fiind vorba despre două componente distincte și speciale ale salariului, încercarea de soluționare a cauzei prin analogie nu poate fi aplicată din lipsa unor motive și rațiuni care să poată fi considerate identice cu ale reclamanților din prezenta cauză.
Nici principiile generale ale dreptului de echitate și dreptate socială nu sunt în măsură să creeze judecătorului posibilitatea de a stabili procentul care să caracterizeze în cele din urmă cele două componente ale salariului reclamanților.
În situația în care, judecătorul stabilește cuantumul procentului în care suplimentul postului sau suplimentul corespunzător treptei de salarizare urmează a fi introduse în salariul reclamanților el se substituie legiuitorului încălcând astfel principiul constituțional al separației puterilor în stat.
Admiterea în parte a acțiunii reclamanților în sensul constatării că aceștia sunt îndreptățiți la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare face dintr-o astfel de sentință un titlu formal care nu poate fi executat. Reiterăm faptul că acțiunea reclamanților nu este una în constatarea dreptului - pe care intimata angajatoare nicimăcar nu îl contestă - ci o acțiune în realizare care să poată fi după caz, executată silit. Ori, în cazul în care, cererea reclamanților referitoare la obligarea intimaților la plata, în procent de 25% a celor două componente ale salariului este respinsă, reclamanții se găsesc în situația de a nu avea nici un beneficiu de pe urma purtării unui astfel de proces.
Acțiunea reclamanților nu a putut fi respinsă ca nefondată întrucât, prin lege, ei sunt beneficiari ai celor două componente ale salariului. În același timp, în condiția în care, legiuitorul va stabili cuantumul suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dacă acțiunea reclamanților ar fi respinsă ca nefondată, aceștia nu ar mai putea beneficia de plata retroactivă a dreptului lor.
În speță, posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă acțiunea reclamanților nu poate fi abordată decât ca posibilitate teoretică de respingere a unei acțiuni.
Față de prevederile art.31 (3) din L. nr. 118/1999 potrivit cărora
„salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii prind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici"; angajatorul din prezenta cauză, respectiv intimata de rândul I are față de pârâți o obligație sub condiție suspensivă.
Până la împlinirea acesteia, acțiunea reclamanților este prematură și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. M. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtei-intimate la plata către reclamant a sumelor reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, conform art.31 alin.1 lit.c și d din L. nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, datorate pe perioada 1 ianuarie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație din momentul nașterii dreptului și până la data plății efective.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în primul rând, că, potrivit art. 13 (Titlul III) alin. 21 din L. nr. 16112003, a fost modificat art. 29 din L. nr. 188/1999 în sensul acordării sporurilor menționate, începând cu data de
01 ianuarie 2004. Aceste prevederi (devenite art. 31 alin. 1 lit. c și d din L. nr.
188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare), au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006 prin art. 44 din O.U.G. nr.
92/2004 și prin art. 48 din O.G. nr. 2/2006, aprobată cu modificări de L. nr.
4.. Acest fapt contravine, în opinia recurentului, prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituția Românei, care stipulează că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială iar exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesarăîntr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Recurentul arată că suspendarea drepturilor sale prin norma invocată contravine și dispozițiilor art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. d din L. nr. 53/2003 - Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament. Potrivit art. 117 din L. nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile acesteia se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
În context, apreciază că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu s-a realizat fiind lovită de nulitate; s-a înfăptuit numai suspendarea obligației corelative ca o măsură la îndemâna debitorului care nu dorește și nu voiește să-și execute obligația legală în mod voluntar.
Mai mult, aplicarea art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 și art. 48 din O.G. nr. 2/2006 prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă deoarece acest drept a fost nu doar restrâns, ci îngrădit, atingând însăși esența dreptului.
Este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor ca acestea să aibă doar caracter formal (strict legal).
Analizând recursul declarat de către reclamantul P. M. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță recurentul a solicitat instanței obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariu de bază stabilite până la încetarea raporturilor de serviciu sume ce urmează a fi indexate și actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății.
În susținerea celor solicitate recurentul a arătat, în esență, că este funcționar public și este îndreptățit la acordarea suplimentelor în contextul menținerii suspendării, că ignorându-se prevederile art.31 alin.1 lit.e și d din
L. nr.188/1999 angajatorul refuză în mod abuziv acordarea acestor drepturi.
Din conținutul argumentelor aduse prin demersurile promovate se observă că recurentul atacă refuzul de a se plăti suplimentul postului și treptei de salarizare în procent de 25% în considerarea dispozițiilor legii contenciosului respectiv faptul că refuzul este nejustificat iar prin aceasta Ise aduce o vătămare într-un drept recunoscut de L. nr.188/1999 art.31 lit.c
și d.
Conform prevederilor art.1 din L. nr.554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
În sensul actului normativ refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită cu exces a autorităților a voinței de nu rezolva cererea iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de C. sau lege.
În speță nu se poate reține un refuz în sensul evocat de dispozițiile legii contenciosului reținut de recurent. A., actul normativ prin dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din L. nr.188/1999 prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul compus din :"; c) suplimentul postului , d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare";.
Textul enunțat nu prevede un procent propriu zis al suplimentului iar o altă dispoziție legală în actul normativ care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins nu există. Ori în aceste circumstanțe dat fiind neindividualizarea nu se poate vorbi de o obligație de plată la un procent de
25% și ca atare de un refuz nejustificat și respectiv de o greșită reținere a aplicabilității legii de către prima instanță. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din C. și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care P.ul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, P.ul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din C., Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din L. fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu neagă faptul că legea recunoaște dreptul la supliment, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea, iar aceasta nu prevede un cuantum.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către P., G., ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și a o aplica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. R. dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din L. nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin M. F. pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.
Reclamantul va putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Desigur se relevă că instanțele nu au competența de a anula ori refuza aplicarea dispozițiilor mai sus enunțate. Această susținere nu poate fi reținută întrucât recurentul nu cere recunoașterea unui drept acesta fiind dat de lege ci cere obligarea la plata unui anume procent care nu este cuantificat de nici o dispoziție legală și ca atare nu se poate dispune obligarea la ceva ce nu este individualizat concret.
Trebuie reținut , de asemenea, că în ședința din 21 septembrie 2009
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat recursul în interesul legii promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. „c"; și „d"; din L. nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din codul de procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilă erga omnes, și obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Așadar față de cele menționate în temeiul art. 304 C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din L. nr. 554/2004, Curtea urmează a respinge recursul declarat de reclamant împotriva sentinței recurate pe care o menține în îan) tregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE I N NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva sentinței civile nr.1147 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI, GREFIER, M. S. M.-I. I. A. C. L. F.red.M.S./A.C.
2 ex. - (...)jud.fond.N. P.
| ← Decizia civilă nr. 4727/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 393/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
