Decizia civilă nr. 2063/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2063/2011
Ședința ta de 16 mai 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C.
JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A O. J. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 6120 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimatul D. D. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 09 mai 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatul D. D. I.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8 și 10 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 6120 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s- a admis acțiunea reclamantului D. D. I., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. - S. și A. F. P. J. și s-a dispus anularea adresei nr. 11143/2010 a pârâtei A. F. P. Z., pârâtele fiind obligate să restituie reclamantului suma de 4.397 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda aferentă, de la data achitării acesteia și până la restituirea efectivă. Prin aceeași sentință s-a admis cererea de chemare în garanție împotriva A. F. PENTRU M., pe care o obligă să avanseze pârâtelor sumele necesare efectuării plății și s-a respins excepția invocată în cauză. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului J. la data de (...) suma de 4397.00 lei cu titlu de taxă de poluare aspect dovedit cu chitanța TS5 nr. 1943658 (f.11 dosar fond). Prin cererea nr. 1. din (...) (f.9 dosar fond), reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin A. nr. 11143/(...) a A. a orașului J. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor (f.8). Potrivit art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nuaplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a opinat instanța de fond, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al U. E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de J. E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși săfie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. La data la care reclamantul a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.."; Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare";, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008. De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare. În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, instanța de fond a apreciat că se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În urma cerinței de „. înmatriculare"; toate mașinile noi, înmatriculate în perioada (...)- (...), care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare. Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale. Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că această formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentruanumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din T.ul CE. Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă a fost apreciat de tribunal ca fiind irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. a fost admisă și aceasta a fost obligată la restituirea către D. S. - AFP J., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., art. 3 alin. 6-8. Chiar chitanța prin care reclamantul a achitat taxa atestă că aceasta a fost virată în contul 51161009 care este, conform alin. 8 art.3 din HG nr. 686/2008, contul A. F. pentru M.. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pe motiv că reclamantul nu a atacat decizia prin care i s-a stabilit obligația de plată a taxei de poluare a fost apreciată ca nefondată întrucât conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. De altfel, în cazul în care o taxa a fost încasata in baza unei legislații interne contrara normelor comunitare, se aplică principiul confirm căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala și îmbogățirea fără justa cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite(CJCE,cazul nr.68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum si cauza conexata nr.C-290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si Ilona Nemeth parag..61-70). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. S., în numepropriu și în numele A. F. P. J. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.. În recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. J. se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, iar pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă iar pe fond ca nefondată, admiterea cererii de chemare în garanție a A., menținerea deciziei nr. 114/(...) emisă de D. S. ca temeinic și legală și respingerea capătului de cerere privind dobânda aferentă. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.397 lei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, în condițiile în care nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate. Astfel, pârâta arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității pe care a invocat-o, având în vedere că adresa emisă de A. nu este un act administrativ în înțelesul art. 2 lit. c din L. nr. 5., generator de efecte juridice, ci o simplă operațiune tehnico-materială. Stabilirea cuantumului sumei si a obligatiei plătii taxei de poluare instituita prin OUG nr. 5. au fost stabilite prin D. de calcul a taxei pe poluare în urma căreia reclamantul a plătit suma de 4.397 lei. În acest context, se arată că prin dispozițiile art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. s-a prevăzut stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, respectiv faptul că aceasta se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel fiind, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță si constituie înștiințare de plata conform legii, iar decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003. Reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun. I. faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict, există norme procesuale. Mai mult, reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare, supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al L. nr. 5. si, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Având în vedere aceste dispoziții legale, demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, aceasta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei să fi fost desfiintat. Practic obiectul acțiunii este restituirea unei sume reținute în prealabil în temeiul legii, iar aceasta nu poate fi soluționată de instanța de contencios administrativ care esențialmente este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâta a opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Mai mult, pârâta apreciază că deși reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile L. nr. 5., prin obiectul său, cauza nu este de contencios-administrativ, aceasta având drept finalitate restituirea unei sume. În concluzie, din coroborarea dispozițiilor L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situație premisa, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatăme un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză. Pe fondul cauzei, pârâta solicită instanței respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Referitor la admiterea de către instanta a capătului de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta arată că aceasta s-a făcut fără o motivare a temeiul legal de acordare a dobânzii fiscale care s-a cerut prin acțiunea introductivă, iar taxa de poluare s-a făcut în temeiul unui act normativ în vigoare. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) se solicităadmiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond,în sensul respingerii acțiunii reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. O primă critică formulată de recurenta este sub aspectul determinării corect a dispozițiile din T.ul C.E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea O.U.G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Astfel, în analiza taxei prin prisma art. 90 din T.ul C.E., recurenta susține că instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 90 din T. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea rămână ci la cea comunitară. A mai învederat recurenta și faptul că art. 1 din O.U.G. nr. 5. a stabilit coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vederea programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, această ordonanță a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa pe poluare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima variantă, pentru cei care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din T. este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. De asemenea, O.U.G. nr. 5. este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grila fixă. În plus, se susține că instanța de fond nu a observat că prin art. 8 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei. O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea sa la plata către reclamant a acestora, deoarece nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - iar virarea sumelor în contul său de se face în temeiul O.U.G. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. Astfel, atâta timp cât nu ea a stabilit suma de plată reprezentând taxă de poluare, respectiv nu a emis decizia de calcul, iar virarea sumelor la bugetul F. pentru M. se face în temeiul O.U.G. nr. 5., nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina sa și astfel nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale și a cheltuielilor de judecată. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. O primă critică adusă hotărârii instanței de fond vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 2 din L. nr. 5. și ale art. 207 și 218 din Codul de procedură fiscală. Curtea reține că susținerea recurentei DGFP S. potrivit căreia demersul reclamantului excede controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ pe motiv că nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare și nu asolicitat anularea acesteia, nu poate fi primită pentru cele ce se vor arăta în continuare. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne privitoare la taxa de poluare și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 alin. 1 teza finală din L. nr. 5. prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâtele și pe care reclamantul le-ar fi putut urma nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Art. 8 al. 1 din L. nr. 5., permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul s-a aflat în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii, acesta are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 5., respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Reclamantul intimat a achitat potrivit chitanței seria TS5 nr. 1943658 din (...) suma de 4.397 lei cu titlu de taxă de poluare. P. A. F. P. J. a refuzat restituirea acestei sume, comunicând reclamantului că aceasta este datorată în conformitate cu prevederile OUG nr. 5.. Prima instanță, prin sentința recurată, a verificat compatibilitatea acestei taxe cu prevederile art. 90 din T.ul de instituire a C. E. și a conchis că taxa de poluare percepută în baza OUG nr. 5., în forma inițială, contravine normelor de drept comunitar. La aceeași concluzie s-a oprit și Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecțieimediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția R., instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare, de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. De altfel, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de restituire a taxelor de poluare achitate în perioada 1 iulie - 14 decembrie 2008 tocmai ca o consecință a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza T.. 3. O altă critică adusă de recurente are în vedere dispoziția primei instanțe de acordare a dobânzii legale. S-a obiectat că instanța a obligat pârâtele la plata dobânzii legale în favoarea reclamantului, fără a motiva în vreun fel această dispoziție. După cum se poate observa reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală. Prima instanță, considerând că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 120 și 124 din Codul de procedură fiscală, a acordat în schimb dobânda legală prevăzută de OG nr. 9.. Acest mod de a proceda se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., teza finală, respectiv instanța a acordat ce nu s-a cerut, încălcându-se astfel principiul disponibilității așa încât sub acest aspect se impune modificarea hotărârii instanței de fond. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 6 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursurile pârâtei D. G. A F. P. S. și chematei în garanție A. F. PENTRU M. B. sunt întemeiate în parte, impunându-se modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul înlăturării obligației de plată a dobânzii legale. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. Curtea va respinge cererea intimatului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata la fond întrucât Curtea nu a fost investită cu o cerere de recurs din partea intimatului pe acest aspect, iar prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii intimatului, astfel că acestea pot fi solicitate doar pe cale separată, iar nu direct în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L., D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 6120 din 2 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Respinge cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecată. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. I. I. A. C. M. S. GREFIER, L. F. Red.M.I.I./(...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P..R.M.
| ← Decizia civilă nr. 742/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4906/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
