Decizia civilă nr. 2509/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2509/2011

Ședința publică din 31 mai 2011

Completul compus din: PREȘEDINTE: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. JUDECĂTOR: D. P.

G.: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 4654 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., cauza privind și pe intimații G. R. V. și A. F. P. B. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită. Recursul este scutit de plata taxelor de timbru. S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. În data de (...), s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului G. R. V., prin care s-a solicitat respingerea recursului.

Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 10 din L. nr. 554/2004. În baza actelor și a lucrărilor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4654/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată și precizată de către reclamantul G. R. V., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. S. și A. F. pentru M. și, în consecință: s-a dispus anularea deciziei de calcul nr. 7269/(...) emisă de pârâta A. F. P. B. S. S-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 1701 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 4960512/(...). Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 1701 lei cu dobânda legală de 1% pe zi de întârziere de la data plății și până la achitarea sumei.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 7269/(...) emisă de pârâta A. F. P. B. S., constatarea nelegalității încasării sumei de

1701 lei reprezentând taxă de poluare pentru autoturismul marca Nissan și restituirea acestei taxe, cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere, de la data plății și până la restituirea efectivă.

Examinând acțiunea, instanța a reținut că potrivit art. 90 par. I din T.ul de I. al C. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

OUG nr. 5. modificată, este contrară art. 90 din T.ul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită înmatricularea fără plata taxei de poluare.

După aderarea R. la U. E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție prin lansarea la (...) a unei proceduri de „. de către C. E., în temeiul art. 226 din T.ul

CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se referă astfel la ultima formă a taxei de poluare.

C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii infrigement pe următoarele argumente, respectiv criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie supuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurența directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. F. pentru M., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate și sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că, în privința analizei taxei prin prisma art.90 din T.ul C. E. atunci când și o astfel de exigență a fost supusă analizei, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul și întinderea art.90 din T.ul C. E. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română ci la cea comunitară.

Art. 90 din T. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față de un produs autohton. E.luarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din T. citat mai sus și la jurisprudența C. de Justiție a C. E., astfel încât taxarea autovehiculelor se impune a fi analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar, precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. În privința comparației cu autovehicule deja existente în parcul auto național, Curtea E. de Justiție, s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art.90 din T.ul C. europene nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor texte deja existente.

Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște, pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește C ât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale, recurenta consideră că soluția instanței de fond este nelegală întrucât, în mod neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamantă a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare. A. au prevederile OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea depusă în data de (...) (f. 10-12), reclamantul G. R. V. a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

Reclamantul a achiziționat autoturismul second-hand marca Nissan, model K11/Micra, cu serie șasiu nr. S., număr de identificare S., număr de omologare A., an fabricație 1997, iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în R. a plătit suma de 1701 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanta TS5 nr. 4960512/(...). Printr-o cererea înregistrată la pârâta A. B. S., reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie însă enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecatii si plecând de aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar.

Referitor la excepția inadmisibilității, derivată din neexercitarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile reglementată de art. 205 și următoarele din O.

93/2003, Curtea reține următoarele:

În opinia redactorului acestei decizii, aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizată mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A.

1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O. 5. are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.

În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.

Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea R. la U. E., taxa trebuie restituită de către S. Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de cătredespăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de R. prin aderarea la acest spațiu.

În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09

T. împotriva R., reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile C. de Justiție a U. E., judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. O. apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.

În acest context instanța apreciază că procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală își găsește rațiunea și justificarea în condițiile în care există o minimă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal. În cazul concret analizat, subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R., actul administrativ fiscal în baza căruia taxa a fost percepută este lipsit de orice suport normativ prin efectul deciziei C. de Justiție a U. E., așa încât nu există nici o îndoială cu privire la nelegalitatea acestuia, dispărând cu efect retroactiv temeiul legal în baza căruia actul administrativ a fost emis.

Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură F. este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc. A., a ce a stă p roce d u ra n u ma i e ste

p rivită d e că tre o rga nu l fisca l ca o mo d a lita te în sp rijin u l co n tribua b ilu lui p rin ca re se o fe ră șan sa ad ministraț iei să -și revo ce a ctu l ad ministrat iv fisca l n e leg a l to ta l sa u pa rția l c i e ste invo ca tă ca o b a rie ră în ca le a restitu irii u n e i ta xe pe rcep u tă cu în că lcarea d rep tu lu i co mu n ita r, ta xă ca re a r tre bu ie rest itu ită d in o ficiu d e că tre o rgan ul a d ministraț iei ca re a pe rcep u t -o subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R..

Procedura administrativă este justificată din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.

În același timp, procedura prealabilă are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă.

Curtea admite că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărări întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, instanța apreciază că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat, având ca unic efect blocareaposibilității contribuabilului de a-și recupera taxa percepută cu încălcarea dreptului comunitar.

În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios Curtea reține următoarele : Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc sub imperiul formei taxei pe poluare în vigoare în anul 2009, la data de (...).

Cu privire la fondul cererii deduse judecății, raportat la motivele de ansamblu evidențiate în cele două recursuri, Curtea reține că taxa internă de poluare a fost instituită prin O. 5. care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a fost modificată prin O. 208 din 4 decembrie 2008, iar pentru a doua oară a fost modificată prin O. 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2..

Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor p ro g rame și p roie cte

p e n tru îmb u nă tățirea ca lită ții a e rulu i și p en tru în ca d rarea în va lo rile li mită p revă zu te d e l eg isla ția co mu n ita ră în a ce st do me n iu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de a d ân cire a cri ze i fin a n ciare și e co no mice în luna o cto mb rie , ca re rele vă o scă de re i mp o rta n tă a p iețe lor a u to și a p rod u cție i ind u strie i fu rni zo a re, p recu m și mă su rile d e s u sțin e re a se cto rulu i d e au to mo b ile , afe cta t d e cri za fin a n ciară int erna țio na lă ;faptul că G uvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure p ă stra rea

locu rilor d e mu n că în e co n o mia româ n e a scă , iar la u n loc d e mu n că în ind u stria c o n stru cto a re sun t 4 lo cu ri d e mu n că în ind u stria fu rni zo a re ,, A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței, având în vedere faptul că taxa a fost achitată la data de (...), în baza deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule emisă la acceași dată.

Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. A., în preambulului ordonanței de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare

și e co no mice în luna o cto mb rie , ca re rele vă o scă d e re imp o rta n tă a p ieț e lor a uto și a p rod u cție i ind u strie i fu rni zo a re, p recu m și mă su rile d e su sțin ere a se cto rulu i de automobile, afectat d e cri za f ina n ciară in te rnațio n a lă ;

- faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure p ă stra rea locu rilor d e mu n că în e con o mia româ n e a scă , iar la un loc de mu n că în i nd u stria co n stru cto a re su n t 4 lo cu ri d e mu n că î n in d u stria f urnizoare,,

Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătura cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,, a sigu rarea p rote cție i me d iulu i p rin rea li za re a unor programe

și p roie cte p en tru îmb u n ă tă țirea ca lității a e rulu i și p e n tru în ca d rare a în va lorile limită p revă zu te d e leg islația co mu n ita ră în a cest d o me n iu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat.

Trebuie enunțat in acest context si faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările O. 5., o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie

2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R., o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

A., in jurisprudența referitoare la art. 110 din T.ul CE, (fostul art. 90) Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

In consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr- un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 (ulterior pronunțării prezentei decizii) de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A.

1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pepoluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Din paragraful 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a O. nr. 5., anterior modificărilor anterior enunțate.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O. nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data nașterii raportului de drept fiscal în cazul concret analizat.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceste statuării sunt valabile în opinia C. de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).

În ceea ce privește incidența la speță a dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioadacuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.

Pe de altă parte însă, nu sunt incidente dispozițiile referitoare la dobânzile de întârziere reglementate de dispozițiile art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 Cod Procedură F., deoarece taxa a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal însă nu a fost recuperată în baza unei proceduri de contestare a respectivului act administrativ fiscal, situație în care nu sunt incidente penalitățile de întârziere reglementate de textul anterior enunțat și nici termenul de 45 zile reglementat în domeniu pentru a fixa momentul de debut al intervalului pentru care curg aceste penalități. În consecință, devin incidente normele de drept comun în materie de dobândă legală în materie civilă reglementate de O. 9.. În cazul concret analizat însă reclamantul nu a investit instanța cu o cerere de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale în materie civilă, așa încât instanța nu se poate pronunța cu privire la altceva decât s-a cerut. În baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c. sentința recurată va fi modificată sub acest aspect, urmând a se înlătura obligația de plată a dobânzii legale în materie fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de chemata în garanție A. F. pentru M. B. împotriva sentinței civile nr.4654 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii de 1% pe zi de întârziere de la data plății până la achitarea sumei.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 31 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A.-I. A. C. I. D. P.

Red.AAI/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: E.C.

G. V. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2509/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal