Decizia civilă nr. 3818/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3818/2011
Ședința 18 octombrie 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE : D. P.
JUDECĂTOR : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I. GREFIER : V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. și A. F. P. M. - M. M., împotriva sentinței civile nr. 419 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., cauza privind și pe intimatul C. D. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul făcut în cauză nu s-a prezenta nimeni.
P. de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că recurentele prin memoriile de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În data de (...), s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursurile în temeiul art. 10 din L. nr. 554/2004. În baza actelor și a probelor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 419 din s-a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de chemata în garanție A. F. pentru M.. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D. G. a F. P. S. și chemata în garanție A. F. pentru M.. S-a admis în parte acțiunea reclamantului C. D. M., împotriva pârâtei D. G. a F. P. a J. S. -A. F. P. a M. Z., și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5097 lei, reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală aferentă de la data formulării cererii (...) și până la achitarea acesteia. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de D. S. - în nume propriu și în numele AFP Z. a A. F. P. M. - pe care o obligă la restituirea către D. S. - A. Z. a sumei de 5097 lei reprezentând taxă de poluare. S-a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei nr. 34276/(...) și ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În considerente se reține că prin acțiunea sa reclamantul C. D., a chemat în judecată pârâta A. F. P. Z. prin D. G. a F. P. S., solicitând anularea adresei nr.34276/(...) și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5097 lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală aferentă de la data achitării acesteia și până la restituirea integrală a sumei. Cu cheltuieli de judecată. Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că a achiziționat un autoturism, marca BMW dintr-un stat membru al U.E. pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească în R. o taxă poluare în sumă de 5097 lei, reclamantul consideră nelegală această decizie, față de prevederile art.90 paragraful 1 din T.ul privind Instituirea C. E. Pârâta D.S. S. în nume propriu și în numele A. a M. Z. a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a A. F. pentru M. - M. M. B.. Prin întâmpinarea depusă, pârâta D. G. a F. P. S. a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă în principal întrucât nu s-a parcurs procedura atacării deciziei prin care s-a dispus plata taxei, iar pe fond ca neîntemeiată pe motiv că taxa a fost achitată de petent în baza dispoziției legale în vigoare, iar suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor. Chemata în garanție, A. F. pentru M. - M. M. B. a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care solicită suspendarea cauzei în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de J. a U. E. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa de poluare cu dreptul comunitar, înregistrată pe rolul UE ca urmare a demersului T.ui S.. Invocă și excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că nu s-a atacat un act administrativ în înțelesul art.2 din L. nr.554/2004 privind contenciosul administrativ și nici un act administrativ fiscal, în înțelesul C. de procedură fiscală, ci solicită restituirea unei sume pe care consideră că nu o datorează. Asupra cauzei de față, instanța a reținut următoarele : Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei M. Z. la data de (...) suma de 5097 lei cu titlu de taxă de poluare aspect dovedit prin chitanța nr.7397850. Prin cererea nr.31353 din (...), reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa nr. 34276/(...) a A. a M. Z. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor. Potrivit art.2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în R., de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un statmembru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în R. nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în R. și cele existente în R.. Organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, R. este un stat membru al U. E. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectareaprevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jurisprudența C. de J. E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE astabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile C. nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile C. susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în R., stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare";, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008. De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în R., piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare. În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În urma cerinței de „. înmatriculare"; toate mașinile noi, înmatriculate în perioada (...)- (...), care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din R., circulă fără să fie impuse taxei de poluare. Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale. P. aceste considerente, tribunalul a constatat că această formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din T.ul CE. Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R.. Cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. a fost admisă și aceasta fost obligată la restituirea către D. S. - AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., art. 3 alin. 6-8. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și chemata în garanție pe motiv că reclamantul nu a atacat decizia prin care i s-a stabilit obligația de plată a taxei de poluare este nefondată întrucât conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. De altfel, în cazul în care o taxa a fost încasata in baza unei legislații interne contrara normelor comunitare, se aplică principiul confirm căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala și îmbogățirea fără justa cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite(CJCE,cazul nr.68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum si cauza conexata nr.C-290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si Ilona Nemeth parag..61-70). P. repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin 3 din O. nr. 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective. Instanța a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de chemata în garanție prin întâmpinare, reținând că judecata C. de J. a U. E. nu este o judecată în sensul art.244 Cod procedură civilă, care impune suspendarea cauzei. Cererea de anulare a adresei nr.34276/(...) a fost apreciată inadmisibilă în condițiile în care această adresă nu este un act administrativ ce poate fi atacat în instanță, ci exprimă poziția pârâtei și nu cuprinde dispoziții ce urmează a fi aduse la îndeplinire. Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta a emis decizia atacată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și în baza unei legi naționale în vigoare și a activității pe care o desfășoară. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. pentru M. B., solicitândadmiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecintă, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. În motivarea recursului se arată că în C. C-402/09 Tatu împotriva Statului român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M. având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul Sibiu, Secția comercială și de contencios administrativ, au fost prezentate concluziile de către avocatul general Eleanor Sharpston, la termenul din 27 ianuarie 2011. Prezentarea concluziilor de către avocatul general este o etapă importantă a procesului, în cadrul acestora, avocatul analizând în detaliu aspectele îndeosebi juridice ale litigiului și propunând, în deplină independență, C. de J. răspunsul care consideră că trebuie dat problemei ridicate. Curtea, după ascultarea avocatului general, deliberează și adoptă hotărârea, dispozitivul acesteia fiind pronunțat în ședință publică (hotărârile și concluziile avocaților generali sunt disponibile pe site-ul internet CURLA chiar în ziua pronunțării, respectiv a prezentării). Răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Sibiu, pe care de avocatul general Eleanor Sharpston propune C. de J. să îl dea, este următorul: 1) o reglementare națională de introducere a unei taxe aplicate la prima înmatriculare a unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru nu încalcă art. 110 T. doar pentru că pe piața națională existau deja vehicule echivalente anterior introducerii taxei, care nu sunt supuse acestei taxe. 2) O asemenea taxă este, ca toate acestea, interzisă de art. 110 T. dacă cuantumul taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește cuantumul rezidual al taxei inclus în prețul de vânzare al unui vehicul de ocazie echivalent care a fost supus taxei atunci când a fost înmatriculat pentru prima dată ca vehicul nou. 3) P. a asigura că nu există o astfel de taxă suplimentară, cuantumul taxelor aplicate vehiculelor înmatriculate pentru prima dată ca vehicule de ocazie trebuie redus, în funcție de deprecierea prețului vehiculului nou. O grilă fixă de depreciere care se bazează numai pe vechimea vehiculului, fără luarea în considerare a rulajului sau a altor factori care afectează deprecierea, este insuficientă în acest sens. Considerăm că din prima concluzie a avocatului general rezultă cu evidență faptul că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 T. și nu reprezintă o măsură discriminatorie doar pentru că pe piața națională existau deja vehicule echivalente anterior introducerii taxei, care nu sunt supuse acestei taxe. Obiectivul articolului 110 T. așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor nationale. Or, atât timp cât legea română taxează atât autovehiculele introduse in țară, cât și pe cale produse aici, nu se poate pune problema discriminării. Cât priveste cea de-a doua concluzie a avocatului general, aduce în discuție valoarea reziduală a taxei pe poluare, condiție întrunită în legislația românească (art. 8 din O. nr. 5. prevede posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei). Și din această concluzie rezultă compatibilitatea taxei pe poluare cu articolul 110 T., deoarece cuantumul taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat nu depășește cuantumul rezidual al taxei inclus în prețul de vânzare al unui vehicul de ocazie echivalent, care a fost supus taxei atunci când a fost înmatriculat pentru prima dată ca vehicul nou. Explicația constă în faptul că O. U.G. nr. 5. prevede că taxa cea mai mare (în functie de norma de poluare) este cea pentru masina nouă, în timp ce pentru un autovehicul de ocazie, aceasta se reduce în funcție de vechime și corespunzator deprecierii autovehiculului. A., valoarea de vanzare a unui autovchicul de ocazie, pentru care s-a achitat taxa la un moment dat, cuprinde și valoarea reziduală a acesteia. Referitor la cea de-a treia concluzie a avocatului general, că și aceasta pune în evidență faptul că legea română întrunește cerințele de compatibilitate cu norma europeană. A., grila fixă de depreciere prevazută în legislația privind taxa pe poluare pentru autovehicule(O. nr. 5. și H.G. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5.) cuprinde, pe lângă vechimea autovehiculului și alte criterii de reducere a taxei, respectiv: rulajul mediu anual, starea generală standard, dotare (aer condiționat, ABS și airbag). De asemenea, CJCE. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este faptul că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al carei cuantum crește progresiv în conformitate cu un critetiru obiectiv. ( A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). Ca urmare a numeroase sesizări primite de la cetățenii români, C. E.- D. G. Impozitare și Uniune Vamală a emis, la data de 9 decembrie, următorul comunicat: "La nivelul U. E. nu există o armonizare a taxei percepute pentru înmatricularea automobilelor. Așadar, statele membre pot decide unilateral în ce privește cuantumul taxei și modalitatea de calcul a acesteia, respectând in același timp principiul nediscriminării. În speță, acțiunea este inadmisibilă motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ si să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin.1 din L. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform cărora: Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau in parte, a acestuia. " Mai mult decât atât, soluția instanței este nefondată, raportat la prevederile O. nr.986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care are în anexa nr. 3 formularul de D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. În cuprinsul acestui formular se prevede fără echivoc: "Prezenta decizie reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. Prezenta decizie poate fi contestată in termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. (1) din Ordonanța G. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin. (1) din același act normativ. Prin urmare, D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule este titlu de creanță si totodata este act administrativ fiscal, exact ca și decizia de impunere fiscală. De asemenea, în anexa nr. 1 la ordin este detaliată procedura emiterii D.i de calcul(pct. 2.7 -2.12). De asemenea, cum D. de calcul a taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal, constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prevazută de O. 9. privind Codul de P. F.. Art. 206, 207, 209 din Codul de P. F. arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a solutiona. Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, consideră soluția instantei de fond ca fiind nelegală. În mod total neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare. A. au prevederile O. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: Art. 124 (1) P. sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Art. 70. Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor. 1. Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. 2. În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate. În aplicarea acestor prevederi s-a emis Ordinul ministrului finanțelor nr. 1899/2004 privind P. de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Conform acestor reglementari, restituirea catre contribuabil se efectueaza in termen de 45 de zile de la data depuncrii si inregistrarii cererii acestuia. Se constată astfel că, potrivit prevederilor O. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dobânda cuvenită contribuabililor în materie fiscală este datorată din prima zi după expirarea termenului legal de 45 de zile pentru soluționarea cererii de restituire. Prin urmare, nu se cuvine plata daunelor incepand cu data platii, așa cum a hotărât instanța fondului. A., dacă instanța fondului hotăra, de principiu, acordarea dobânzii, în mod corect și legal ar fi trebuit să fie vorba de dobânda calculată și acordată potrivit O. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Adică, după ce contribuabilul a formulat cerere de restituire la organul fiscal competent și acesta i-a respins-o, se adresează instanței de judecată care acordă dobânda începând cu data respingerii cererii de restituire de către organul fiscal. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul recurentei de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, recurenta a nefăcând nicio operațiune legată de acestea. A. F. pentru M. nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale. Prin urmare, din punctul de vedere al acordării dobânzii legale, hotărârea instanței fondului este absolut nelegală, fiind dată cu încălcarea evidentă a prevederilor legale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. solicitând admiterea recursului, modificareasentinței, in sensul admiterii recursului, respingerii acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă, menținerii sentinței cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție a A. F. pentru mediu și la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, recurenta arată că consideră nelegală hotărârea atacată, deoarece Tribunalul Sălaj a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că reclamantul a solicitat dobânda fiscală în temeiul art. 117, 120 și 124 Cod proc. fiscală, iar instanța de fonda obligat recurenta la plata dobânzii legale aferente. Anularea adresei emisă de A. F. P. aceasta nu este un act administrativ, ci doar o simplă opetrațiune tehnico-materială. Stabilirea cuantumului sumei și a obligației plății taxei de poluare instituită prin OUG nr. 5. au fost stabilite prin decizia de calcul a taxei pe poluare în urma căreia reclamantul a plătit suma de 5097 lei. Asa cum rezulta din economia dispozitiilor art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta potrivit prevederilor OG nr. 9. privind Codul de procedura F., republicata cu modificarile si completarile ulterioare. A. fiind, actul autoritatii fiscale reprezinta un titlu de creanta si constituie instiintare de plata conform legii. D. poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicarii sub sanctiunea decaderii, potrivit dispozitiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 9. republicata cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii ce au fost ignorate de instanta de judecata. Natura juridica a acestui act este surprinsa de insusi legiutorul delegat in conditiile art. 7 din OUG nr. 5. si a fost determinata de initierea si desfasurarea procdurii de infringement demarata de C. E. in cursul careia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilita pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi sa poata fi contestat in concret si efectiv de catre contribuabil. Se poate observa ca reclamantul nu a urmat aceasta procedura prevazuta de legea procesuala fiscala pentru a contesta in substanta legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a marginit sa declanseze un litigiu distinct de restituire a taxei de poluare fara a contesta legalitatea actului administrativ fiscal. Prin urmare calea aleasa de reclamant ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Reclamantul a disimulat demersul sau de a pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei de poluare prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comu, ignorind faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale clare, accesibile, previzivile si predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi asa cum rezulta din jurisprudenta instantei europene de contencios al drepturilor omului. Reclamantul a platit voluntar taxa de poluare supunindu-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire si calculare a taxei. Desigur plata acestei taxe si maniera in care a fost stabilita nu inlatura dreptul contribuabilului de a contesta taxa si implicit de a se solicita verificarea in substanta a legalitatii impunerii. In aceasta ambianta factuala si procesuala atât in faza administrativa de solutionare cât si ulterior in faza de control judecatoresc si judiciar se poate pune in discutie nu numai modalitatea factuala si legala de stabilire a taxei ci si compatibilitatea normei interne cu norma comunitara pertinenta. Examinând recursurile, instanța constată următoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și/sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instațelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii. Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și 7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu. La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ). Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria Euro4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar . Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rand, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Prin Hotararea din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva R., Curtea E. de J. a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP Z. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitateafiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sausa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminaresub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabileștecadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și segestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). P. toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantului. P. repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului s-a impus acordarea dobânzii legale calculată asupra sumei potrivit OG nr. 9/2000 până la restituirea integrală a sumei achitate. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 5., taxa de poluare încasată de către organele fiscale constituie venit la bugetul fondului de mediu și se gestionează de către acesta, motiv pentru care în mod legal s-a admis cererea de chemare în garanție în vederea asigurării opozabilității față de A. F. pentru M.. În consecință, Curtea va aprecia recursurile declarate ca fiind nefondate iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., le va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată. P. ACESTE MOTIVE IN N. LEGII D E C I D E : Respinge recursurile declarate de A. F. pentru M. B. și D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 419/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. A. I. A. C. I. V. D. Red. D.P. dac. GC; 2 ex/(...) Jud.primă instanță: M. K.
| ← Decizia civilă nr. 5370/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 20/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
