Decizia civilă nr. 3890/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3890/2011

Ședința publică de la 20 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Judecător R.-R. D.

Judecător L. U.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC P. S., împotriva sentinței civile nr. 8., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. - A. F. P. A M. C.-N., având ca obiect anulare act administrativ DISJUNS DIN (...).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-l N.

I., în calitate de administrator al societății recurente.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. , după care se procedează la identificarea d-lui N. I., care se prezintă în calitate de administrator al societății recurente, domiciliat în C.-N., S. L., nr. 11, Ap. 49, CNP 1., C.I. seria KX nr. 3.. Acesta depune la dosar dovada achitării timbrajului aferent recursului.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 875 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta S. P. S. în contradictoriu cu intimata A. F. P. A M. C. N.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:

Prin Decizia nr. 574/(...) emisă de către AFP C. a fost stabilită în sarcina contestatoarei o obligație fiscală în sumă totală de 75 lei reprezentând majorări de întârziere (f.28 dosar). Prin Decizia 500844/(...) emisă de către A. a mai fost stabilită în sarcina aceleiași contestatoare o obligație fiscală o sumă totală de 29 lei reprezentând majorări de întârziere

(f.27).

Potrivit art. 205 si urm. din O.G. nr. 92/2003, împotriva acestor decizii reclamantul trebuia să urmeze calea administrativă de atac a contestației, iar în speță reclamantul a recunoscut că nu a înregistratcontestația prevăzută de art. 205 din Codul Procedură F. împotriva deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii.

In acest context, excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ promovată de către reclamanta S. P. S., invocată de pârâtă a fost admisă în condițiile în care este unanim admis în literatura de specialitate că neexercitarea acestei căi administrative de atac duce la inadmisibilitatea unei acțiuni judecătorești în fața instanței de contencios administrativ.

Așa fiind, în temeiul art. 205 din O.G. 92/2003 coroborat cu art. 8-18 din Legea 554/2004 a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P. S. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că art. 4 din legea

554/2004 nu face nici o distinctie intre act unilateral cu caracter individual si act unilateral cu caracter normativ, textul de lege referindu-se pur si simplu la faptul ca "legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate.

Asupra recursului declarat în cauză, Curtea va reține că acesta estenefondat, din următoarele considerente:

Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.

Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală. În nici un caz, nu se poate contesta în instanță decizia de impunere sau alt act administrativ fiscal, fără a se parcurge, în prealabil, procedura obligatorie reglementată de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală.

În consecință, neurmând procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală, cererea recurentei de anulare a deciziei de impunere emisă de A. F. P. a mun. C.-N. apare ca fiind inadmisibilă.

Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, sentința recurată fiind legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. S. împotriva sentinței civile nr. 875 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 O. 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

GREFIER, M. T.

}

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./(...).

Jud.fond: A.-M. Budișan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3890/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal