Decizia civilă nr. 4531/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4531/2011
Ședința publică de la 10 N. 2011
PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. B. Judecător F. T. Grefier C. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. A. Ș. împotriva sentinței civile nr. 1918 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. Z., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite înmatriculare auto fără taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2
C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1918 din 18 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. s-a anulat ca netimbrată cererea reclamantului B. A. Ș., împotriva pârâtelor A. F. P. A M. Z. - D. G. A F. P. Z., pentru anulare act administrativ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a dispus anularea cererii ca netimbrată, reclamantul neîndeplinindu-și obligația de achitare a timbrajului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. A. Ș., solicitând admiterea recursului formulat si pe cale de consecință casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare T. S.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că refuzul pârâtei de a înmatricula autoturismul în lipsa plății taxei de poluare este nelegal, iar taxa de poluare este discriminatorie, în condițiile în care autovehiculul a fost deja înmatriculat într-o țară membră a U.E., respectiv în S. la data de (...).
În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a arătat că instanța de fond în mod nelegal a anulat acțiunea sa, deoarece în data de (...), conform chitanței nr. 1311330091 emisă de P. mun. Z., a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 43 lei și ulterior, prin cererea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de (...), a depus taxă judiciară de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar în valoare de 0,6 lei.
În aceste condiții, reclamantul consideră că nu se află în culpă pentru faptul că respectivele acte lipsesc de la dosar, atâta vreme cât și-a îndeplinit obligația de achitare a timbrajului, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare precum și cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Pârâta intimată D. G. A F. P. S. în numele A. F. P. Z. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate (f.17).
Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:
A reținut instanța de fond că reclamantul nu a depus taxa judiciară de timbru.
În recurs, reclamantul a depus la dosar dovada înregistrării taxei judiciare de timbru la registratura T. S., în data de (...)(f.5), alături de taxa judiciară de timbru, achitată de către acesta în data de (...) (f.6)
Față de această stare de fapt, dovedită cu actele depuse, în temiul art. 312 c.pr.civ. se va admite recursul declarat de B. A. Ș. împotriva sentinței civile nr. 1918 din 18 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., ce va fi casată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de B. A. Ș. împotriva sentinței civile nr. 1918 din 18 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2011. { F. |
PREȘEDINTE,
D. M.
JUDECĂTOR,
M. B.
JUDECĂTOR,
F. T.
GREFIER, C. P.
}
Red.D.M./(...) Dact.H.C./3 ex. Judecător fond: S.M..
← Decizia civilă nr. 3863/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2780/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|