Decizia civilă nr. 4753/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4753/2011
Ședința publică de la 17 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J.
C. și A. F. P. A M. C., împotriva sentinței civile nr. 8., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul (...), în contradictoriu cu reclamanta SC T. T. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare. părților.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Las data de (...), reclamanta intimată a depus al dosar actele învederate.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 828 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), a fost admisă cererea reclamantei SC T. T. S. în contradictoriu cu A. F. P. C. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 8736 lei taxă de poluare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că taxa de poluare reglementată de forma incidentă la data plății de către reclamantă contravine prevederilor art.110 din TFUE, fapt care încalcă principiul aplicării directe și a supremației dreptului comunitar, impunându-se restituirea acesteia.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către D. G. a F. P. C.
și A. F. P. C.-N. solicitându-se respingerea acțiunii ca inadmisibilă și neîntemeiată.
Astfel, D. G. a F. P. C. nu are calitate procesuală pasivă întrucât taxa a fost achitată la A. F. P. C.-N. și nu are competențe de restituire, iar în ceea ce privește acțiunea în contencios administrativ față de A. F. P. C.-N. se arată că aceasta este inadmisibilă raportat la lipsa procedurii administrative prev.de art.205 și 218 C. și neatacarea unei decizii în soluționarea contestației administrativ fiscale.
De asemenea, pe fondul cauzei se susține că reclamanta nu are deschisă calea unei acțiuni, existând o procedură prevăzută de HG 6. necontencioasă care trebuie urmată de aceasta.
Prin întâmpinarea depusă se solicită respingerea recursului apreciindu-se că față d eprioritatea dreptului comunitar și tratamentul discriminator, această taxă contravine prevederilor art.110 din TFUE.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea va reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a D. G. a F. P. C. din acțiunea formulată rezultă că a fost chematî în judecată doar A. F. P. C.-N. însă prin D. G. a F. P. C. deoarece reclamanta a apreciat că doar aceasta din urmă are personalitate juridică. Ca atare și prin sentința civilă atacată a fost obligată doar A. F. P. C.-N. așa încât această critică a sentinței este neîntemeiată.
Referitor la excepția inadmisibilității Curtea va reține că într-adevăr reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art.205-218 C. și nu a atacat decizia finală emisă într-o procedură administrativ fiscală dar că excepția inadmisibilității nu poate fi admisă pentru că la data emiterii deciziei de calcul încălcarea dreptului comunitar nu a fost previzibilă și că reclamanta nu avea de ce formula contestația administrativă atât timp cât taxa era corect stabilită potrivit normei naționale. În ipoteza în care această excepție ar fi admisă, dreptul reclamantei de a i se repara paguba suferită prin încălcarea dreptului comunitar nu ar fi posibilă. În acest sens, este și decizia în interesul legii pronunțată de I. la data de 14 noiembrie 2011.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U.
E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E..
Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.
Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M.
F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un statmembru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocaziaprimei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.
Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al
OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5..
Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din
TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. În acest sens sunt și dispozițiile deciziei în cazul Nisipeanu contra R..
Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la 312 C. să respingă recursul ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art.274 C.proc.civ. va obliga recurentele să plătească intimatei SC T. T. S. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorar avocațial P ENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtele D. G. a F. P. C. și A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 828 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime.
Obligă recurentele să plătească intimatei SC T. T. S. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorar avocațial.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică} de la 17 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G REFIER R . R. D. L. U.
M. D.
M. T.
2 ex. - (...)
← Decizia civilă nr. 3301/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 51/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|