Decizia civilă nr. 590/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 590/2011

Ședința publică de la 10 F. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător Ana M. T.

Grefier M. T.

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. A M. C.- N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 2. din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamantul H. C. D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare OUG nr. 5..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3 alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 2. din 0(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., s-a admis în parte acțiunea reclamantului H. C. D., împotriva pârâtelor A. F. P. A M. C.-N., și A. F. PENTRU M. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. A M. C.-N. să restituie reclamantului suma de

12.071 lei cu titlu de taxă pe poluare cu dobânda legală de la data de (...) până la data restituirii integrale.

S-a respins acțiunea față de pârâta de rândul 2 A. F. pentru M. și s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. C.-N.

A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei A. a M. C.-N. în contul „disponibil din taxa pe poluare pentru autovehicule"; suma de 12.071 lei, cu dobânda legală de la data de (...) până la data restituirii integrale.

În final, a fost obligată pârâta A. C.-N. să plătească reclamantului suma de 2039,30 lei cheltuieli de judecată.

Prealabil analizei fondului pricinii, tribunalul a analizat excepțiile invocate de pârâta A. C.-N. prin întâmpinare.

Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această pârâtă a fost respinsă, deoarece așa cum atestă actele de la filele 5 - 7 (dosar fond) în contul acesteia, reclamantul a achitat suma a cărei restituire o solicită, iar pe de altă parte și cererea de restituire a fost adresată acesteia.

Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și chemata în garanție prin întâmpinare, a fost, de asemenea, respinsă deoarece prin acțiunea promovată este real faptul că reclamantul a contestat și decizia de calcul a taxei pe poluare însă conform principiului disponibilității acesta are latitudinea statuării cadrului procesual și a obiectului juridic dedus judecății, care în speță îl constituie și restituirea sumei menționate urmare a refuzului apreciat ca nejustificat de către pârâta de A. C.-N.

Apărarea formulată de chemata în garanție în susținerea acestei excepții, a fost apreciată de tribunal ca neîntemeiată, deoarece obiectul juridic dedus judecății îl constituie restituirea unei sume urmare a refuzului nejustificat de restituire de către pârâtă, refuz care se circumscrie competenței speciale statuată de L. nr. 5..

Excepția tardivității plângerii prealabile s-a respins deoarece reclamantul s-a adresat pârâtei de rândul 1 A. C.-N. la data de (...) iar acțiunea promovată la data de (...) deci în termenul prev. de art. 7 din L. nr.

5..

Analizând pe fond acțiunea reclamantului prin prisma motivelor învederate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul la data de (...) prin chitanța seria TS5 nr. 5822469/(...) a achitat suma de 12.971 lei cu titlu de taxă pe poluare pentru autoturismul marca Audi tipul A6, cu nr. de identificare W..

Prin cererea din data de (...) reclamantul s-a adresat pârâtei A. C.-N. căreia i-a solicitat restituirea acestei taxe însă la aceeași dată i s-a comunicat că taxa pe poluare pentru autovehicule a fost instituită prin OUG nr. 5. în baza căreia are obligația plății cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R..

A învederat instanța de fond că atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E este unanim admis că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct disp.art.90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie pe deplin și efectiv protejate.

În jurisprudența referitoare la art.90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Așa fiind, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art.90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art.90 trebuie înlăturată de la aplicare.

În urma modificărilor aduse prin OUG 2. și OUG 7. norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art.90 din

T.ul CE deoarece:

Exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în R. si autoturismele second-hand deja înmatriculate in R. si pe de altă parte exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în R. și restulautoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.

Există un raport de concurență intre produsele importate și produsele naționale astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumita categorie de produse fie înspre cele deja înmatriculate în R. fie înspre cele produse în R..

Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de ". de către

C. E. la data de (...) în temeiul art.226 din T.ul CE.

Prin declanșarea acestei proceduri, C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi.

C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei pe poluare, în ultima formă a acesteia motivând, declanșarea procedurii pe argumentele: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, pe de altă parte în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară circulă fără a fi supuse acestei taxe iar mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurentă directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

În condițiile în care R. a semnat T.ul de aderare la U. E. are obligația să respecte dreptul comunitar și să-și alinieze legislația la reglementările europene.

Conform art.11 alin.1 și 2 din Constituția României "Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte iar tratatele ratificate de P., potrivit legii, fac parte din dreptul intern";.

Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Normele dreptului comunitar, cele cuprinse in tratatele la care R. a aderat prevalează față de dreptul intern motiv pentru care și în ipoteza în care există o lege internă care contravine normelor cuprinse în tratatele la care R. este parte are prioritate norma legală prevăzută în tratat.

A mai precizat tribunalul că în condițiile în care există contradicție intre prevederile codului fiscal astfel cum acesta a fost modificat prin OUG nr. 5. și prevederile T.ului Constitutiv al Comunității Europene, trebuie să se acorde prioritate normelor cuprinse în T..

Prin acordare priorității normelor cuprinse la art. 90(1) din T.ul menționat în raport cu prevederile Codului Fiscal și ale OUG nr. 5., aceste norme rămân fără aplicabilitate prevalând disp.art. 90 din T..

Față de cele expuse, instanța de fond, în baza art. 1,8 și 18 din L. nr.

5. a dispus obligarea pârâtei A. C.-N. să restituie reclamantei suma de

12.071 lei taxă pe poluare pentru autovehicule cu dobânda legală prevăzută de OG nr. 9. calculată de la data achitării (...) până la data restituirii integrale.

Acțiunea reclamantului fiind admisă în parte, apreciind că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.60-61 Cod pr.civ., tribunalul a dispus admiterea cererii de chemare în garanție în sensul obligării chematei în garanție - A. F. pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. a M. C.-N. în contul

"disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"; deschis pe numele acestuia suma de 12.071 lei cu dobânda legală prevăzută de OG nr. 9. calculată de la data achitării - (...) până la data restituirii integrale.

Acțiunea reclamantului față de pârâta de A. F. pentru M. a fost respinsă deoarece această pârâtă nu este partea în contul căreia a intrat suma a cărei restituire se solicită, lipsind identitatea între cel chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.

Potrivit prev. art. 274 C., pârâta A. C.-N. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.039,30 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (f.25, 31 dosar fond).

Împotriva acestei hotărâri pârâta A. F. P. A M. C.-N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, apreciind hotărârea recurată ca nelegală și netemeinică.

În recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. , întemeiat pedispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041 C., s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesual pasive, a tardivității plângerii prealabile, a prescripției dreptului la acțiune și a inadmisibilității acțiunii cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.

O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond în mod nelegal a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, încălcând astfel dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 5 din O.U.G. nr. 5..

Pe de altă parte, pârâta a apreciat că atâta timp cât reclamantul nu a înțeles să atace modul de calcul efectuat de autoritatea fiscală, în speță de A.

C.-N. ci s-a referit la probleme de nelegalitate a actului normativ precum și că acesta ar genera discriminare între cumpărătorii de autovehicule, aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta a arătat că instanța de fond a omis să analizeze motivele pe care le-a invocat în susținerea acestei excepții, motiv pentru care apreciază ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. Astfel, decizia de calcul a taxei de poluare nr. 808644/(...) emisă de A. C.-N. trebuia atacată în procedura reglementată de O. nr. 9., respectiv în termen de 30 de zile de la emiterea ei. A. timp cât aceasta nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prev. de art. 205 și urm. din O. nr. 9., reclamantul nu se putea adresa instanței cu o cerere de restituire a taxei pe poluare nici nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat al instituției pârâte de restituire a taxei pe poluare, acțiunea reclamantului fiind inadmisibilă. De asemenea, pârâta a apreciat că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca inadmisibilă și datorită faptului că decizia de calcul a taxei pe poluare a fost emisă de către organul fiscal ca urmare a cererii depuse de către reclamant la instituția pârâtă prin care acesta i-a solicitat să procedeze la „. taxei pe poluare conform O.U.G. nr. 5.";.

Întrucât prima instanță a încălcat prevederile art. 205 și art. 218

C.proc. fiscală este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C.proc.civ.

La fel, excepția tardivității plângerii prealabile a fost în mod greșit respinsă de către instanța de fond, deoarece cererea de restituire a taxei pe poluare, considerată de reclamant drept „plângere prealabilă"; a fost depusă la organul fiscal doar la data de (...) în timp ce decizia de calcul a taxei pe poluare i-a fost comunicat reclamantului la data de (...), termenul de 30 de zile prev. de art. 7 din L. nr. 5. și de art. 205 și urm. din O. nr. 923/2003 fiind depășit cu peste 9 luni de zile.

De asemenea, soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune s-a datorat încălcării de către prima instanță a prev. art. 11 alin. 1 din L. nr. 5.. Față de aceste prevederi legale, în opinia pârâtei, termenul de depunere a acțiunii a fost depășit de către reclamant cu peste 6 luni, întrucât decizia de calcul a taxei pe poluare i-a fost comunicată acestuia la data de (...), în timp ce acțiunea în contencios administrativ a fost înregistrată la Tribunalul Cluj doar la data de 0(...), reclamantul depășind chiar și termenul de un an prev. de art. 11 alin. 2 din L. nr. 5..

Referitor la faptului că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, pârâta a învederat că taxa de poluare a fost stabilită de către organul fiscal la cererea reclamantului, în conformitate cu O.U.G. nr. 5., cererea acestuia a fost soluționată favorabil prin decizia de calcul a taxei pe poluare și prin urmare, nu poate fi vorba despre vătămarea vreunui drept al reclamantului sau despre refuzul nejustificat al instituției pârâte de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

În acest context, se relevă că OUG nr. 5. nu este contrară normelor comunitare, deoarece din modul în care este reglementată taxa pe poluare, cuantumul acesteia este direct proporțional cu gradul de poluare a mediului.

Astfel, din art. 6 lit. a și b din O.U.G. nr. 5. rezultă că nivelul taxei este influențat direct de: norma de poluare, emisiile de CO2 și capacitatea cilindrică a autovehiculului.

Deci, cu cât poluare adusă mediului de fiecare dintre autovehicule este mai mare, cu atât și taxa pe poluare este mai mare.

Pe de altă parte, pârâta a apreciat că susținerea reclamantei că ar fi discriminată și că s-ar afla într-un dezavantaj față de cumpărătorii de autovehicule rulate cumpărate din R. nu sunt reale. Astfel, nu s-a demonstrat că este vorba despre aplicarea unor condiții diferite în tranzacții echivalente cu alte părți, prin urmare nu se poate discuta despre faptul că reclamanta s-ar afla într-un dezavantaj concurențial.

De asemenea, pârâta a învederat că dispozițiile tratatelor privind U.E. nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.

În argumentare, pârâta a menționat că prin decizia nr. 802/(...), Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a disp. O.U.G. nr., 5., reținând faptul că această ordonanță a fost adoptată pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară în situația în care era iminentă declanșarea procedurii de „. în fața Curții de Justiție și că taxa pe poluare este plătită de către „. fiind stabilită „în funcție de gradul prestabilit de poluare al vehiculului";.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a organului fiscal la plata dobânzii legale, pârâta a arătat că instanța de fond trebuie să respingă ca inadmisibilă această solicitare, deoarece reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 5., pentru acest petit, prin cererea de restituire înregistrată la organul fiscal reclamantul nu a solicitat dobânzi.

În acest context, pârâta susține că nu a săvârșit nici o faptă ilicită, plata taxei speciale a fost efectuată voluntar de către reclamant, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Pe de altă parte, pârâta a susținut că în privința datei de la care ar putea fi, eventual, obligată la plata dobânzilor de la data când a expirat termenul de 45 zile prev. de art. 70 din O. nr. 9., republicată și modificată, calculat de la data la care reclamantul a depus la organul fiscal cerere de restituire sau de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În final, pârâta a susținut că în ceea ce privește obligarea sa plata cheltuielilor de judecată, aceasta este lipsită de temei legal, deoarece nu s-a aflat în culpă procesuală, plata s-a făcut voluntar în temeiul prevederilor legale în vigoare, iar pe de altă parte, instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 274 alin. 3 C. și să reducă onorariul avocațial ținând cont de valoarea obiectului litigiului și de munca efectiv prestată de către avocat.

În plus, consideră că trebuia să fie obligată la plata acestor cheltuieli chemata în garanție deoarece prima instanță a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta A. F. pentru M. B., înregistrat la data de 20 octombrie 2010, cu solicitarea admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și aactelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:

1. Analiza recursului intentat în cauză de pârâta A. F. P. a municipiului C. N. implică în mod necesar analiza excepției de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamant.

Din această perspectivă, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit nu a reținut excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă și de chemata în garanție prin întâmpinările depuse la dosar, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, recurenta a învederat că reclamantul nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, aceasta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C.pr.fisc.

Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu aceea sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale.

Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal.

Din această perspectivă, Curtea reține că autovehiculul din litigiu a fost achiziționat de către reclamant în 2008 de pe piața comunitară.

Operațiunile de înmatriculare au fost efectuate sub imperiul OUG nr.

5., mai precis prin plata sumei totale de 12.071 la data de (...), iar cuantumul și obligația plății acestor taxe a fost stabilită prin decizia de calcul a taxei pe poluare nr. 808644/(...).

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr.

5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că deciziile pot fi contestate în termen de

30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.

Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxelor de poluare, ci a formulat cerere la autoritatea pârâtă prin care a solicitat restituirea taxelor achitate, iar ulterior prin răspunsul cu nr. 2.309 din data de (...) pârâta i-a refuzat restituirea taxelor motivat de faptul că taxa a fost plătită în baza O.U.G. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare.

Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxelor de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza R. împotriva României).

Curtea observă că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziilor administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestor taxe și maniera în care au fost stabilite nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxele și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii.

În această ambianță factuală și procesuală, atât în faza administrativă de soluționare, cât și ulterior în faza de control judecătoresc, și apoi judiciar, se poate pune în discuție nu numai modalitatea factuală și legală de stabilire a taxei ci și compatibilitatea normei interne reținute de organul fiscal cu norma comunitară europeană pertinentă.

Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis.

Natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală, a deciziei de calcul a taxei de poluare este surprinsă de însuși legiuitorul delegat în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ deimpunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil.

Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezolvării recursului promovat, Curtea este dispensată să mai cerceteze și celelalte motive invocate de pârâtă în cuprinsul cererii de recurs, analiza acestora devenind inutilă.

Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N. și va fi modificată sentința atacată, în sensul că va fi respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul H. C.-D.

Având în vedere soluția dată în recurs, se va respinge și cererea de chemare în garanție.

2. În ce privește recursul formulat de pârâta A. F. pentru M. B. instanța a reținut că din dovezile de la filele 38-39 (dosar fond), sentința i-a fost comunicată pârâtei la data de 28 septembrie 2010, iar termenul de recurs prevăzut de art. 301 C. raportat la art. 20 alin. 1 din L. nr. 5. și calculat potrivit art. 101 C., a expirat la data de 15 octombrie 2010.

Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Drept urmare, ținând seama că recursul a fost înregistrat la data de

20 octombrie 2010, peste termenul legal, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate în baza art. 312 alin.1 C.p.c. recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, menținându-se în întregime sentința atacată.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N., împotriva sentinței civile nr. (...) din 3 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică și în consecință:

Respinge ca inadmisibilă cererea principală. Respinge cererea de chemare în garanție.

Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de chemata în garanție

A. F. PENTRU M..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE, R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

ANA M. T.

GREFIER, M. T.

}

Red.T.A.M. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond:G.G..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 590/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal