Sentința civilă nr. 3/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 3/2011
Ședința din data de 10 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : M. I. I. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții F. Ș. și F. G. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU R. P. - C. C. PENTRU S. D., având ca obiect obligația de a face emitere titlu de despăgubire.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat L. O. pentru reclamanți, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei după care reprezentantul reclamanților arată că pârâți sunt A. N. PENTRU R. P. și C. C. PENTRU S. D. iar în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. N. PENTRU R. P. lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției, argumentându-și doar poziția procesuală față de ambele autorități pârâte prin aceea că A. N. PENTRU R. P. asigură organizarea și funcționarea S.ui C. C. PENTRU S. D..
Curtea, în urma deliberării, unește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. N. PENTRU R. P. cu fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților depune la dosar copia dovezii expedierii către A. N. PENTRU R. P. a adresei de la fila 10 din dosarul T.ui B. N. și concluzii scrise și arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
Curtea constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg în scris, arătând că înțelege să nu mai solicite cheltuieli de judecată.
C U R T E A,
Prin acțiunea formulată de reclamanții F. Ș. și F. G. în contradictoriu cu pârâtele A. N. PENTRU R. P. și C. C. pentru S. D. s-a solicitat obligarea acestora la stabilirea valorii imobilului-teren în suprafață de 315 mp situat în B., str. St. O. I., nr. 17 înscris în CF 4316 B., nr. top. 2530/8 și la emiterea titlului de despăgubire pentru terenul menționat mai sus în favoarea reclamanților, în conformitate cu Dispoziția primarului municipiului B. nr. 1293/(...) pentru modificarea Dispoziției Primarului mun. B. nr. 2018/(...) și cu sentința civilă nr.
1. din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții învederează instanței că prin sentința civilă nr. 1. din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...) și Dispoziția primarului municipiului B. nr. 1293/(...) li s-a stabilit calitatea de persoane îndreptățite și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Emiterea deciziei referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire este în sarcina pârâtei , sens în care au înregistrat la A. cu nr. 9766/(...) procesul verbal de predare-primire 25400/(...).
În data de (...) au comunicat pârâtelor o adresă prin care a solicitat îndeplinirea obligațiilor legale în conformitate cu dispozițiile și sentința mai sus menționate.
Pârâtele A. N. PENTRU R. P. și respectiv C. C. PENTRU S. D. au formulat întâmpinare.
Prima pârâtă a invocat excepția necompetenței materiale a T.ui B. N., întrucât acțiunea în contencios administrativ este îndreptată împotriva unei autorități aparținând administrației publice centrale, și excepția lipsei calității procesuale pasive în considerarea faptului că această entitate nu are competențe în emiterea deciziilor ce constituie titlu de despăgubire.
Pârâta C. C. PENTRU S. D. a invocat la rândul său excepția necompetenței materiale a T.ui B. N., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii întrucât dosarul privind acordarea de măsurii reparatorii în favoarea reclamanților a parcurs etapa transmiterii și înregistrării la S. C. sub nr. 42487/CC, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, urmând a fi atribuit unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
Acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud sub nr. (...), care prin sentința civilă nr. 265/(...) a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de A. C.
Examinând acțiunea formulată prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, instanța constată următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. PENTRU R. P., invocată prin întâmpinare, Curtea o găsește întemeiată pentru motivele expuse în continuare.
Prin Dispoziția nr. 1293/(...) a Primarului mun B. emisă în temeiul sentinței civile nr. 1. din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...) s-a stabilit calitatea de persoane îndreptățite la restituire a reclamanților F. Ș. și F. G. pentru imobilul teren în suprafață de 315 mp situat în B., str. St. O. I., nr. 17 înscris în CF 4316 B., nr. top. 2530/8 și s-a propus acordarea despăgubirilor în favoarea reclamanților în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind înaintat pârâtei C. C. pentru S. D..
Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către S. R.
Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit dispozițiilor legale sus arătate, s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru, o autoritate administrativă distinctă, respectiv C. C. PENTRU S. D. care în virtutea prevederilor art. 13 alin (1) lit a și b din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 are două atribuții principale: emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și luarea măsurilor legale necesare aplicării legii.
Din această perspectivă pârâta A. N. PENTRU R. P. nu are calitate procesuală pasivă deoarece prin legea sus menționată nu au fost stabilite în sarcina sa atribuții referitoare la stabilirea despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubire.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâtei urmând ca în temeiul art. 13 alin (1) lit a și b din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să o admită, iar acțiuneareclamanților F. Ș. și F. G. împotriva pârâtei A. N. PENTRU R. P. va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ce privește justețea demersului judiciar îndreptat împotriva pârâtei C. C.
PENTRU S. D., Curtea constată că aceasta nu a justificat prin întâmpinare în niciun fel întârzierea înregistrată în finalizarea procedurii de emitere a titlului de despăgubire, ci doar a prezentat stadiul în care se află dosarul reclamanților, menționând că urmează a fi predat unui evaluator pentru a întocmi raportul de evaluare. Pe durata soluționării cauzei, pârâta nu a depus dovada înaintării dosarului în vederea efectuării evaluării terenului.
Prin urmare, admiterea primului capăt de cerere al reclamanților se impune deoarece prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 16 octombrie 2008 și data înregistrării dosarului la C., este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. A. cu atât mai mult cu cât pârâtei, C. C., îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Este incontestabil că soluționarea cererilor de acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen. De asemenea, odată ce beneficiarul dispoziției de acordare de măsuri reparatorii a fost înștiințat cu privire la transmiterea dosarului entității prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor administrative de stabilirea despăgubirilor, acestuia i se creează convingerea și speranța legitimă că cererea sa va fi soluționată într-un termen rezonabil și previzibil.
Este bine cunoscut faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Cu privire la drepturile de creanță Curtea a decis cu valoare de principiu că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.
În cauză, dreptul de creanță născut în favoarea reclamanților prin emiterea dispozițiilor de restituirea prin echivalent, reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă în cauză - C. C. PENTRU S. D.- încalcă reclamanților dreptul la respectarea bunurilor acestora iar în considerarea art. 6 din CEDO precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la C., autoritatea administrativă are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
În concluzie, datorită nerezolvării într-un termen rezonabil a cererii reclamanților de emitere a titlului de despăgubire, aceștia au sesizat în condițiile art. 8 alin (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ, care apreciază că aceștia au fost vătămați într-un drept legitim, prin nesoluționarea în termen a unei cereri fiindu-le astfel încălcat interesul legitim privat respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor și previzibil prefigurat așa cum acesta este definit de art. 2 lit. p din Legea nr. 554/2004.
Pentru cele mai sus arătate, Curtea în temeiul art. 8 alin (1) teza finală din
Legea nr. 554/2004 și art. 16 alin. 5 și 9 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005apreciază întemeiată acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei C. C. PENTRU S. D., urmând a o admite.
Pe cale de consecință, Curtea va obliga pârâta C. C. PENTRU S. D. la stabilirea valorii terenului în suprafață de 315 mp situat în B., str. St. O. I., nr.
17 înscris în CF 4316 B., nr. top. 2530/8 prin transmiterea dosarului unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare și la emiterea titlului de despăgubire pentru terenul menționat mai sus în favoarea reclamanților, în conformitate cu Dispozițiile primarului municipiului B. nr. 1293/(...) și nr.
2018/(...) și cu sentința civilă nr. 1. din 3 aprilie 2008 a T.ui B. N. pronunțată în dosarul nr. (...).
Curtea va lua act că reclamanții cu ocazia dezbaterilor orale nu au mai susținut cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea formulată de reclamanții F. Ș. și F. G., ambii domiciliați în B., str. St. O. I., nr. 21, jud. B. N. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., cu sediul în B., C. F., nr. 202, sector 1.
Obligă pârâta C. C. PENTRU S. D. la stabilirea valorii terenului în suprafață de 315 mp situat în B., str. St. O. I., nr. 17 înscris în CF 4316 B., nr. top. 2530/8
și la emiterea titlului de despăgubire pentru terenul menționat mai sus în favoarea reclamanților, în conformitate cu Dispozițiile primarului municipiului B. nr. 1293/(...) și nr. 2018/(...) și cu sentința civilă nr. 1. din 3 aprilie 2008 a T.ui
B. N. pronunțată în dosarul nr. (...).
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. N. PENTRU R.
P.
Respinge acțiunea reclamanților F. Ș. și F. G. formulată împotriva pârâtei
A. N. PENTRU R. P., cu sediul în B., C. F., nr. 202, sector 1 ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
JUDECĂTOR GREFIER
M. I. I. L. F.
Red.M.I.I/(...)
6 ex.
← Decizia civilă nr. 590/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 29/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|