Decizia civilă nr. 88/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C.,

DE C. A. ȘI F.

Dosar nr. (...)

D. C. NR. 88/2011

Ședința din data de 16 N. 2011

PREȘEDINTE M. H.

JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. B.

GREFIER D. C.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de către reclamanta - SC S. MEX SA împotriva deciziei civile nr. 1695 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă revizuienta prin consilier juridic M. O., care depune la dosar delegație de reprezentare din (...), lipsind intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, revizuire.

Revizuirea formulată este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, achitată cu chitanța nr. 6035249 din (...), aflată la fila 2 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 323 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea cererii de revizuire.

La interpelarea instanței referitoare la aprecierile că instanța a dat mai mult decât s-a cerut sau altceva decât s-a cerut, reprezentantul revizuientei arată că prin demersul introductiv s-a solicitat rambursarea TVA pentru suma de 1. lei, pe parcursul judecății fondului, în baza raportului de expertiză, s-a constatat că din cele 66 de facturi, reclamate de către organele de control, 10 nu îndeplineau condițiile de rambursare a TVA, instanța de fond în mod corect stabilind că suma de 2828 lei se va refuza la rambursare. C.-se și accesoriile s-a ajuns la suma totală de 3147 lei. În baza recursului promovat de către D. G. a F. P. C., instanța de recurs, în mod eronat, a diminuat încă o dată suma la care a fost obligată pârâta, cu aceeași sumă pe care a acordat-o și instanța de fond, respectiv 2828 lei, reprezentând TVA fără drept de deducere și 318 lei accesorii aferente, pe baza acelorași 10 facturi. Se observă că din totalul de 1. lei, acordat de instanța de fond, dacă se scade suma de 3147 lei, rezultă suma de 1. lei. Pentru aceste considerente apreciază că instanța a dat mai mult decât s-a cerut.

Arată reprezentantul revizuientei că eroarea instanței de recurs, ce poate fi încadrată în prev. art. 322 pct. 2 C.pr.civ., intervine în momentul când stabilește că din totalul sumei rambursare la instanța de fond și totalul sumei necuvenite la rambursare potrivit expertizei rezultă că se va restitui reclamantei suma de 1., 81 lei.

Pentru aceste considerente solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în parte a deciziei civile și acordarea cheltuielilor judiciare reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 1695 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a admis recursul declarat de D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 3426 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care a modificat-o în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S. MEX SA, a anulat în parte decizia

193/(...) și Deciziile de impunere 873 și 874/(...) emise de D. G. a F. P. C.

A fost obligată pârâta să ramburseze reclamantei 136.073,81 Ron.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței recurate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3426 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui C. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC „. M. SA, în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C., și în consecință :

S-a anulat D. nr. 193/(...) și Deciziile de impunere nr. 873 și 874 din

(...) emise de D. C.

A fost obligată pârâta să ramburseze reclamantei suma de 139.221,14 lei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1012,9 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin sentința civilă nr.1889/(...),

Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta având ca obiect contencios fiscal, reținându-se în esență că facturile fiscale emise de reclamantă în perioada controlului efectuat nu au fost întocmite în modul prevăzut de lege pentru a putea exercita dreptul de deducere a TVA-ului deductibil, în conformitate cu prev. art.188 C.pr.fiscală, corob. cu art.18 din Lg.554//2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, recurs admis prin D. civilă nr.2351/(...) a Curții de A. C. - Secția C., de C. A. și F. dispunându-se casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că instanța de fond a reținut greșit că nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a dreptului de deducere a TVA pentru toate facturile depuse la dosarul de fond filele 50-114 însă verificările care se impun nu pot fi efectuate în cadrul soluționării recursului.

Instanța de control judiciar în considerentele deciziei pronunțate a statuat că în cadrul rejudecării prima instanță va administra orice probă considerată necesară pentru justa soluționare a cererii reclamantei, rezultând ca fiind obligatorie efectuarea unui raport de expertiză contabilă care să aprecieze temeinicia dispozițiilor de respingere a rambursării TVA pentru toate facturile fiscale deduse judecății.

De asemenea, Curtea analizând înscrisurile depuse la dosarul de fond filele 50-115 a constatat că unele dintre acestea cuprind toate mențiunile prevăzute de L. nr.571/2003 cu corectivele susținute de reclamantă și însușite de instanță, fiind necesară însă recalcularea sumelor a cărorrambursare s-a solicitat pe baza unor documente care îndeplinesc cerințele prev. de art.155 alin.8 din Lg. nr.571/2003, urmând a fi refăcută în mod corespunzător și situația accesoriilor.

Prin sentința civilă nr.705/(...) a T.ui C. pronunțată în dos. nr.(...) s-a respins acțiunea reclamantei având în vedere decizia nr.5/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție - S. U.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, recurs admis prin decizia civilă nr. 1759/(...) dispunându-se casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că în speță, chiar dacă dezlegarea dată de instanța de recurs ar fi intrat în contradicție cu D. nr.5/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, instanța de trimitere era obligată să respecte hotărârea instanței de recurs ca expresie a principiului imutabilității verificării jurisdicționale, deoarece numai așa se poate asigura securitatea juridică și se poate garanta stabilitatea raporturilor juridice.

De asemenea, s-a menționat că s-a optat pentru soluția casării și trimiterii cauzei spre rejudecare pentru a asigura părților dreptul la o procedură echitabilă în care cu respectarea principiilor contradictorialității și a dublului grad de jurisdicție să se stabilească situația de fapt de către instanța care rejudecă fondul, prin prisma modului în care a fost rezolvată problema de drept din speță și să se administreze probele pe care Curtea le- a considerat necesare cu prilejul primei judecăți.

Având în vedere ambele decizii cu numerele menționate mai sus, ale

Curții de A. C. și în special recomandările deciziei civile nr.2351/(...) prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia 873/2006, din suma totală de 2.408.282 lei solicitată spre rambursare TVA, s-a respins suma de 108.588 lei, cu motivarea că facturile emise de furnizori nu au înscrise datele de identificare complete ale cumpărătorului, conform art.155 alin.8 din L. nr. 571/2003 modificată C.fisc.

Pentru suma respinsă s-au calculat accesorii în sumă totală de 14.925 lei, respectiv 14.877 lei cu titlu de dobânzi și 48 lei cu titlu de penalități.

Prin decizia nr.874/2006, din suma de 201.184 lei solicitat spre rambursare TVA, s-a respins suma de 18.835 lei, motivându-se că facturile emise de furnizori nu au înscrise datele de identificare complete ale cumpărătorului, conform art.155 alin.8 din L. nr. 571/2003 modificată C.fisc.

Împotriva acestor decizii reclamanta a formulat contestație, care prin decizia nr.193/(...) emisă de pârâtă, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Potrivit art.145 alin.8 C. fiscal, „pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii cu unul din următoarele documente: pentru TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să-i fie livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să-i fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informațiile prev. la art.155 alin.8 și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de T..

Așa cum rezultă din poziția exprimată de pârâtă pe parcursul judecării cauzei aceasta nu a contestat în nici un moment realitatea operațiunilor comerciale consemnate în documentele analizate iar în condițiile în care o parte dintre acestea îndeplinesc cerințele prev. de art.155 alin.8 din Lg.nr.571/2003 nu există nici un temei legal pentru a i se refuza reclamantei rambursarea de T.

În cadrul rejudecării instanța a dispus în contextul recomandărilor deciziei de casarea efectuarea unei expertize contabile iar prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, urmare a verificării facturilor care au constituit obiectul controlului judiciar s-a concluzionat că:

Pentru perioada noiembrie - decembrie 2005 întreaga sumă solicitată a fi rambursată respectiv 16.641,29 lei a fost în mod nejustificat refuzată spre rambursare deoarece toate facturile aferente acestei perioade aveau menționate în mod corect denumirea societății, codul fiscal, adresa societății prin indicarea localității unde reclamanta își are sediul social.

Din totalul facturilor supuse expertizării aferente perioadei ianuarie - iulie 2006 a rezultat un număr de 10 facturi care nu îndeplinesc conform prevederilor legale în vigoare condițiile pentru rambursarea TVA întrucât nu avea înscrise fie codul fiscal, fie denumirea localității, fie codul fiscal menționat era eronat, însă toate celelalte facturi îndeplineau aceste condiții, stabilindu-se că din suma de 110.802,14 lei a fost nejustificat refuzată la rambursare suma de 107.973,52 lei.

În ceea ce privește accesoriile calculate și aplicate de către organul de control fiscal reținându-se că majoritatea facturilor aferentei perioadei controlate îndeplinesc condițiile de rambursare a TVA și doar 10 facturi nu îndeplinesc condițiile necesare din totalul sumei de 14.925 s-a justificat a fi rambursată suma de 14.606,33 lei, diferența în sumă de 318,67 lei fiind calculată și reținută cu titlu de majorări pentru neplata la termen a obligațiilor față de bugetul statului conform celor înserate în raportul de expertiză.

Prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei instanța a concluzionat că din totalul sumei de 142.348 lei refuzat spre rambursare reclamantei trebuie să-i fi rambursată suma totală de 139.221,14 lei.

Este real că în cauză pârâta a formulat obiecțiuni care au fost analizate de experta desemnată în cauză și care așa cum rezultă din răspunsurile formulate și-a menținut punctul de vedere stipulat în raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei.

Referitor la celelalte apărări formulate de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a apreciat că în măsura în care în facturile emise și care au făcut obiectul controlului sunt menționate corect denumirea, codul de identificare fiscală și sediul chiar dacă pentru sediu se menționează doar localitatea sunt susceptibile de a servi drept temei al rambursării de T.

Față de cele expuse, tribunalul a dispus admiterea acțiunii reclamantei și a anulat D. nr.193/(...) precum și deciziile de impunere nr.873, 874/(...) emise de D. a J. C.

Potrivit prev. art.274 C.pr.civ. s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 1012,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.

Împotriva sentinței a declarat recurs D. G. a F. P. C.-N., solicitând modificarea hotararii in temeiul prevederilor art.304 pct. 8 si 9 din Codul de procedura civila, in sensul respingerii actiunii in contencios fiscal formulata de catre reclamanta. De asemenea, intrucat este vorba de o hotarare care nu poate fi atacata cu apel, solicită analizarea cauzei sub toate aspectele in conformitate cu prevederile art.3041 din Codul de procedura civila.

Instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 1695/(...), din dosar nr. (...), a admis recursul și, în esență, a obligat pârâta să ramburseze reclamantei

136.073,81 lei.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că, raportat la facturile fiscale care nu conțin elementul de identificare fiscale, sau localitatea, rezultă că reclamanta nu are dreptul de deducere pentru suma de 2828,62 lei +

318,67 lei sumă în limitele căreia se vor menține deciziile fiscale ca legale.

Din totalul sumei rambursate la instanța de fond și totalul sumei necuvenite la rambursare potrivit expertizei rezultă că se va restitui reclamantei suma de 136.073,81 Ron.

Neindicarea contului bancar pe unele facturi nu dă dreptul organului fiscal să refuze rambursarea TVA, întrucât există mai multe modalități de încasare plată a facturilor, respectiv prin casă, compensare.

Mai mult, prin înscrierea corectă pe factură a codului unic de înregistrare, a localității și a județului, există elemente suficiente de identificare a cumpărătorului.

În ceea ce privește menționarea contului bancar și a băncii pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului este real că aceste elemente sunt prevăzute în OMF nr.1714/2005 însă nefiind enumerate în art.155 alin.8 C.fiscal ca și condiție pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA- ului, nu este necesară menționarea acestora conform art.1 alin.1, art.5 alin.1 și 4 din Lg. nr.571/2003, art.1 - 3, art.196 din OG nr.92/2003, din moment ce sediul materiei pentru rambursarea TVA este art.145 alin.8 și art.155 alin.8 din L. nr. nr.571/2003 care nu prevăd ca o condiție obligatorie înserarea acestora.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 304 (9), art. 312(2) Cpr.civ, a admis recursul declarat de D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 3426 din (...), pronunțată în dosarul nr.3 (...) al T.ui C. pe care a modificat-o în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S. MEX SA, a anulat în parte decizia

193/(...) și Deciziile de impunere 873 și 874/(...) emise de D. G. a F. P. C.

A obligat pârâta să ramburseze reclamantei 136.073,81 Ron.

A menținut în rest dispozițiile sentinței recurate.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC S. MEX SA,solicitând să se dispună admiterea cererii de revizuire, schimbând în parte

D. civilă mai sus evocată, în sensul celor arătate în cele ce urmează.

Consideră soluția ultimei instanțe de recurs, pronunțată prin D. C. nr.1695/(...), în Dosarul nr.3940/I17/2008, ca fiind una parțial corectă, iar în ceea ce urmează argumentează această afirmație.

Astfel, din punctul revizuientei de vedere, soluția corectă ar fi fost de admitere a recursului promovat de recurenta-pârâtă D. C. în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată formulată de către revizientă, a anulării în parte a Deciziei nr.193/(...) și a D. de impunere nr.873 și 874/(...) emise de către recurentă și menținerea În rest a dispozițiilor sentinței recurate (adică obligarea pârâtei la plata sumei de

139.221,14 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 1.012,9 lei, conform celor hotărâte de către instanța de fond).

Pe parcursul judecării cauzei pe fond (Dosar nr.(...)), așa după cum reiese din raportul de expertiză contabilă, precum și din considerentele Sentinței Civile nr.3426/2010 pronunțată de către Tribunalul Cluj, pentru perioada aferentă lunilor ianuarie - iulie 2006 un număr de 10 facturi nu îndeplineau condițiile de rambursare a TVA, în sumă de 2.828,62 lei, la care au fost calculate accesorii în sumă de 318, 67 lei.

Atât cu ocazia susținerilor orale din ședința de judecată din data de

0..2010, cât și prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, revizuienta aarătat că este de acord cu cele menționate de către expertul contabil în raportul de expertiză.

Astfel, sub aspectul obligării pârâtei la plata sumei de 139.221,14 lei, precum și a cheltuielilor de judecată (în sumă de 1.012,9 lei) consideră soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Prin urmare, instanța de fond a reținut atât concluziile raportului de expertiză, precum și achiesarea revizuientei la opinia expertului, diminuând suma la care a fost obligată pârâta de la 142.423 lei (cât solicitase inițial prin cererea introductivă) la 139.221,14 lei, diferența reprezentând-o sumele aferente celor 10 facturi care nu îndeplineau condițiile de deductibilitate a TV A-ului, precum și accesorii le aferente acestora.

Instanta de recurs, prin D. C. nr.1695/2011, în mod eronat a diminuat suma la care a fost obligată pârâta D. C., cu aceeași sumă pe care a acordat-o și instanța de fond, respectiv suma de 2.828,62 lei reprezentând TVA fără drept de deducere + 318,67 lei accesorii aferente.

Se poate observa că din totalul de 139.221,14 lei acordat de instanța de fond, dacă se scade suma de 3.147,29 lei (mai sus menționată) rezultă exact suma de 136.073,81 lei.

Având în vedere cele expuse mai sus, consideră că soluția pronunțată intră, din punctul revizuientei de vedere, sub incidenta cazului de revizuire prevăzut de art.322 pct.2 teza finală, acordându-se pârâtei mai mult decât ceea ce s-a cerut.

Asupra cererii de revizuire de față, Curtea constată următoarele:

În fapt, societății revizuiente, în urma unui control al organelor financiare, i s-a refuzat spre rambursare suma totală de 142.348 lei, reprezentând 127.423 lei sumă neacceptată la rambursarea TVA și 14.925 lei, cu titlu de dobânzi și penalități.

În urma desfășurării a trei cicluri procesuale (Dosar nr.(...), Dosar nr.(...) și Dosar nr.(...)). societății revizuiente i s-a acordat câștig de cauză, pârâta D. C. fiind obligată la plata sumei de 136.073,81 lei (conform Deciziei nr. 1695/20I1). precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea sa, reclamanta SC „. M. SA în contradictoriu cu pârâta D.

G. a F. P. a J. C., a solicitat anularea Deciziei nr.193/(...), respectiv a D. de impunere nr.873 și 874 din (...), emise de pârâtă, obligarea acesteia la plata sumei de 142.348 lei, reprezentând 127.423 lei sumă neacceptată la rambursarea de TVA, precum și dobânzi și penalități în sumă de 14.925 lei.

Reclamanta a arătat că în perioada (...)-(...) pârâta a efectuat o inspecție fiscală, în urma căreia a emis D. de impunere nr.873/(...), aferentă perioadei noiembrie 2005 - iunie 2006, precum și D. de impunere nr.874/(...), aferentă lunii iulie 2006.

Împotriva acestor decizii reclamanta a formulat contestație, care prin decizia nr.193/(...) emisă de pârâtă, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Reclamanta a învederat că neacceptarea la rambursare a TVA-lui aferente facturilor care nu au înscrise codul ORC, contul bancar și banca, este lipsită de un fundament legal, deoarece aceste elemente nu sunt prevăzute în art.155 al.8 din Codul F..

Conform raportului de expertiză depus la dosarul cauzei, prima instanță a concluzionat că din totalul sumei de 142.348 lei, refuzate spre rambursare, reclamantei trebuie să-i fi rambursată suma totală de

139.221,14 lei, în acest sens fiind pronunțată sentința civilă nr. 3426/(...).

Instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 1695/(...), din dosar nr. (...), a admis recursul și, în esență, a obligat pârâta să ramburseze reclamantei

136.073,81 lei.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că, raportat la facturile fiscale care nu conțin elementul de identificare fiscale, sau localitatea, rezultă că reclamanta nu are dreptul de deducere pentru suma de 2828,62 lei +

318,67 lei, sumă în limitele căreia au fost menținute deciziile fiscale ca legale.

Din totalul sumei rambursate la instanța de fond și totalul sumei necuvenite la rambursare, potrivit expertizei, rezultă că se va restitui reclamantei suma de 136.073,81 Ron.

Raportat la soluția pronunțată în recurs, revizuienta relevă cu temei că sunt îndeplinite cerințele impuse de textul art. 322 pct. 2 C.pr.civ., în sensul în care s-a data recurentei ceva ce nu s-a cerut, sau mai mult decât s-a cerut.

Aceasta întrucât, prin D. C. nr.1695/2011, în mod eronat a fost diminuată suma la care a fost obligată pârâta D. C., cu aceeași sumă pe care nu a acordat-o nici instanța de fond, respectiv suma de 2.828,62 lei reprezentând TVA fără drept de deducere + 318,67 lei accesorii aferente, fără ca o astfel de solicitare să fi făcut obiectul căii de atac.

Cu alte cuvinte, recurenta D. C. nu a contestat împrejurarea că prima instanță nu ar fi scăzut, din totalul sumei ce a făcut obiectul litigiului, cuantumul ce a fost constatat prin expertiză ca neîndeplinind condițiile de rambursare, ci a învederat faptul că, în sine, raportul de expertiză nu a fost corect întocmit, ignorând prevederile legale în domeniu, ce au fost corect aplicate de către organele de control.

Petenta relevă în mod corect că, din totalul de 139.221,14 lei acordat de instanța de fond, dacă se scade suma de 3.147,29 lei (mai sus menționată), rezultă exact suma de 136.073,81 lei.

De altfel, din cuprinsul considerentelor deciziei civile nr.1695/2011 reiese că în mod corect instanța de recurs a reținut că:" Raportat la facturile fiscale ca nu conțin elementul de identificare fiscală, sau localitatea, rezultă că reclamanta nu avea dreptul de deducere pentru suma de 2.828,62 lei +

318,67 lei sumă în limitele căreia se vor menține deciziile fiscale ca legale. " Eroarea instantei de recurs intervine în momentul când stabilește că:

"Din totalul sumei rambursate la instanta de fond și totalul sumei necuvenite la rambursare potrivit expertizei rezultă că se va restituti reclamantei suma de 136.073,81 lei. "

Or, revizuienta arată corect că instanța de recurs trebuia să se raporteze la suma solicitată de reclamantă inițial prin cererea introductivă,

și nu la ceea ce a acordat instanța de fond, adică trebuia să diminueze cu suma de 2.828,62 lei + 318,67 lei, suma de 142.423 lei, și nu 139.221,14 lei.

Drept consecință, achiesând concluziilor conform cărora soluția pronunțată în recurs nu este una temeinică, deoarece, deși în mod corect, a menținut în parte ca legale deciziile emise de autoritățile fiscale, a dedus încă o dată suma de 2.828,62 lei + 318,67 lei, care fusese acordată și de către instanța de fond, ajungându-se astfel la deducerea, de două ori, a aceluiași cuantum, în baza prev. art. 322 pct. 2 C.pr.civ., cererea va fi admisă.

Ca atare, va fi schimbată în parte D. civilă nr. 1695/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), va fi admis recursul declarat de D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 3426 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), care va fi modificată în parte în sensul că:

Va fi admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC S. MEX SA împotriva pârâtei D. G. A F. P. C. și vor fi anulate, în parte, D. nr. 193/(...) și

Deciziile de impunere nr. 873 și 879/(...) emise de pârâtă.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de SC S. MEX SA.

Schimbă în parte D. civilă nr. 1695/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...).

Admite recursul declarat de D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 3426 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta SC S. MEX SA împotriva pârâtei D. G. A F. P. C..

Anulează în parte D. nr. 193/(...) și Deciziile de impunere nr. 873 și

879/(...) emise de pârâtă.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, (...).

Red.M.B./dact.L.C.C.

3 ex./(...)

Jud.recurs: D.P., A.I.A., C.I. Jud.fond: G.Gliga

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 88/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal