Sentința civilă nr. 607/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR.607/2011

Ședința data de 24 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P. GREFIER: L. F.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T. M. SRL în contradictoriu cu M. E., C. ȘI M. DE A. - D. G. P. I. ȘI M. DE A. - O. I. PENTRU IMM (OI IMM) și D. G. G. R. T., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare - C. de finanțare 46/M/(...).

În data de 24 octombrie 2011 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea reclamantei SC T. M. S.

În data de 24 octombrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei nota de calcul în susținerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată din partea reprezentantului ales al pârâtului G. R. T.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 octombrie 2011, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de (...), SC T. M. SRL ("T.") i-a chemat în judecată pe pârâtul M. E., C. si M. de A., prin D. G. P. I. si

M. de A. - O. I. pentru IMM (OI IMM), și pe pârâtul D. general G. T., solicitând anularea măsurii dispuse culpabil de pârâtă cu referire la suspendarea efectelor contractului de finanțare nr. 46/M/(...), cu infirmarea poziției exprimate de aceasta prin adresa nr. 124059/(...) (act administrativ asimilat); obligarea pârâtei MEC - O. să-și îndeplinească cu celeritate obligațiile corelative aferente contactului de finanțare nr. 46/M/(...), reluând finanțarea; obligarea pârâtei să prelungească calendarul de implementare al proiectului cu numărul de zile corespunzător perioadei suspendare din culpa autorității publice; obligarea pârâtei în solidar cu reprezentantul persoană fizică la achitarea către reclamantă de daune interese în cuantum de

500.000 euro (sau cât va reieși în urma administrării de probe), corelative reparării pagubei create prin nederularea finanțării și ratarea unor oportunități de afaceri.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de beneficiar al unui sprijin financiar nerambursabil, a încheiat cu D. G. P. I. și M. de A. - O. I. pentru I(...)" - din cadrul MECMA) contractul de finanțare nr. 46/M/(...) pentru proiectul vizând "Creșterea competitivității SC T. M. SRL prin extindere și modernizare a producției de accesorii pentru încălțămintea sport".

Prin adresa nr. 121359/(...), reprezentantul OI IMM i-a adus la cunoștință faptul suspendării executării contractului de finanțare nr.

46/M/(...) până la soluționarea suspiciunii de neregulă privind modul de evaluarea a proiectului. Cu aceeași ocazie i s-a mai transmis că urma să fie înștiințată ulterior cu privire la rezultatul verificărilor suspiciunii de neregulă

și implicit despre situația contractului.

A cerut de îndată relații suplimentare printr-o adresă nr. 91/(...) înregistrată la OI IMM cu nr. 121564/(...), primind răspuns printr-o nouă adresă cu nr. 124059/(...), al cărui conținut explicit îl asimilează unui act administrativ și îl atacă prin prezenta acțiune.

Prin actul atacat, pârâta OI IMM sub semnătura pârâtului D. G. G. R. T. (care figurează și ca semnatar al contractului de finanțare nr. 46/M/(...)), îi aduce la cunoștință atât faptul în sine al suspendării contractului de finanțare nr. 46/M/(...), cât și motivele și întinderea suspendării. În esență, a putut afla că suspendarea ar avea la bază suspiciuni de neregulă întemeiate și apărute ca rezultat al încălcării procedurii interne de lucru conform cărora împotriva deciziilor emise de C. de S. a C. nu se mai poate formula o nouă contestație, orice persoană vătămată trebuind să se adreseze instanțelor de contencios administrativ.

Împotriva actului administrativ asimilat, reprezentat de adresa

124059/(...), a formulat în termen legal plângere prealabilă de contencios administrativ (înregistrată cu nr. 124302/11105/2011) prin care a solicitat revocarea măsurii suspendării efectelor contractului de finanțare nr.

46/M/(...) și prelungirea calendarului de implementare a proiectului cu perioada de suspendare datorată culpei autorității publice, răspunsul primit fiind acela că autoritatea își menține punctul de vedere.

Procedând în mod unilateral, autoritatea pârâtă a suspendat contractul de finanțare încheiat cu reclamanta, fără să emită un act administrativ explicit în acest sens și a fost necesar să solicite lămuriri pentru a înțelege cât de cât rațiunile suspendării. Când în sfârșit a avut acces la elemente de motivație cuprinse în adresa 124059/(...) a putut observa că autoritatea își invocă nimic altceva decât propria turpitudine, respectiv că se prevalează de considerente ce țin de încălcarea procedurilor interne de soluționare a contestațiilor, și că de fapt, întreaga argumentație este nepertinentă întrucât evocă un complex de împrejurări ce este anterior încheierii contractului de finanțare și care în nici un caz nu poate afecta valabilitatea acestuia.

Reclamanta a mai arătat că, anterior încheierii contractului de finanțare menționat, proiectul de finanțare propus a fost inițial respins pe considerente strict tehnice (prin adresa RTF 186/(...) - probațiune #06) și prin D. CSC nr. 122/CSC/l(...). Cu toate acestea, proiectul de finanțare a fost ulterior reevaluat de evaluatorii externi KPMG, fiind găsit întemeiat și eligibil.

Urmare a acestui demers OI IMM i-a aprobat în cele din urmă proiectul prin decizia favorabilă a C.ui de soluționare a contestațiilor din OI

IMM nr. 3111CSC/(...), iar cinci luni mai târziu OI IMM a procedat la încheierea valabilă a contractului de finanțare nr.46/M/O (...).

Reclamanta a apreciat că, pentru ca autoritatea publică să fie îndreptățită să acționeze de o asemenea manieră, ar fi trebuit ca acțiunile sau inacțiunile sale să fie anterioare sau concomitente încheierii contractului de finanțare nr. 4..2011 și să vizeze:

- inducerea în eroare a factorilor de decizie (ex: depunerea unor indicatori economici ai operatorului care nu reflectă realitatea) cu scopul de a obține o finanțare nerambursabilă fără a îndeplini condițiile (destul de restrictive) pentru aceasta.

- să se descopere ulterior încheierii contractului de finanțare nr.

4..02.20 11 lipsa unui document esențial din dosarul de finanțare, nedepus din culpa sa, lipsă trecută cu vederea de către cei în drept să constate acest lucru, samd.

Pârâtul M. E., C. și M. de A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca instanța să respingă acțiunea, întrucât măsura impusă de direcția de specialitate din cadrul ministerului este legală.

În motivarea poziției procesuale, pârâtul a prezentat situația de fapt, insistând asupra modului în care a fost descoperită suspiciunea de neregulă, asupra încălcării unor prevederi legale și a principiilor ce stau la baza procesului de evaluare și selecție a proiectelor.

Prin întâmpinare, pârâtul R. G. T. a solicitat respingerea acțiunii, prezentând pe scurt situația de fapt și invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât nu a fost contestată notificarea nr.121359/(...), excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției generale P. I. și M. de A., precum și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, întrucât, nefiind contestată notificarea de suspendare, măsura oricum rămâne valabilă chiar și în ipoteza admiterii acțiunii.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat, în esență, că în urma semnalării unor nereguli, s-a impus măsura suspendării executării contractului de finanțare, notificarea fiind făcută în termen rezonabil astfel încât reclamanta să nu angajeze cheltuieli în legătură cu proiectul și să sufere vreo pagubă.

A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă toată documentația relevantă.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

La data de (...), reclamanta a depus un proiect la O. I. pentru IMM din cadrul M.ui E., C. și M. de A., care, în urma evaluării, a fost respins de la finanțare, astfel cum rezultă din Scrisoarea de respingere tehnico - financiarăa proiectului nr.RTF 186/(...), comunicată reclamantei și însoțită de extrasul relevant din raportul de evaluare tehnică și financiară referitor la motivația respingerii formulat de evaluatorii externi.

Reclamanta a contestat acest rezultat la data de (...), fiind emisă D. de respingere a contestației nr.122/CSC/1(...), decizie contestată la rândul său, la data de (...). Consiliul de soluționare a contestațiilor a admis această din urmă contestație, emițând D. nr.311/CSC/(...), motivat de faptul că evaluatorii externi au preluat anumite date în mod eronat și indicatorul RIRF/C a fost recalculat.

Ulterior, a fost încheiat contractul de finanțare nr.46/M/(...), însă, câteva zile mai târziu, Autoritatea de C. și P. a înaintat OI - IMM o sesizare privind suspiciunea de neregulă privind modul de evaluare a proiectului reclamantei, fiind declanșată procedura de verificare, situație ce a impus suspendarea executării contractului, măsură adusă la cunoștința reclamantei prin adresa nr.121359/(...). În cuprinsul acestei adrese se menționează expres motivul pentru care autoritatea a considerat necesar să o informeze pe reclamantă cu privire la măsura dispusă, respectiv pentru a elimina/diminua consecințele asupra implementării proiectului pentru carereclamantei i-a fost aprobat sprijin financiar nerambursabil, însă nu se detaliază în ce anume constă suspiciunea de neregulă.

Reclamanta a solicitat informații suplimentare prin adresa nr.91/(...), primind răspunsul nr.124059/(...) (fila 55), prin care i s-a adus la cunoștință faptul că suspiciunea de neregulă este întemeiată, detaliindu-se în ce anume constă. De asemenea, au fost indicate pe larg motivele pentru care s-a dispus măsura suspendării contractului de finanțare, aceasta fiind determinată de iregularitatea constatată în procesul de evaluare și selecție a proiectului în sensul că s-a încălcat procedura internă de lucru prin soluționarea a două contestații de către C.

Instanța apreciază că numai această din urmă adresă a putut face obiectul unei plângeri prealabile care să fie formulată în deplină cunoștință de cauză, întrucât cuprinde motivarea măsurii dispuse de autoritatea publică. Necunoscând la data de (...) motivele pentru care OI - IMM a considerat necesar să suspende executarea contractului, deci în ce constă suspiciunea de neregulă invocată, reclamanta nu putea formula la acel moment un punct de vedere motivat, astfel că a acționat legitim în sensul solicitării de lămuriri asupra situației, informând totodată că a luat act de măsura dispusă (fila 57). Subsecvent, adresa denumită plângere prealabilă înaintată la data de (...) (fila 7) prin care s-a solicitat revocarea măsurii suspendării a putut cuprinde și contraargumentele reclamantei.

Prin urmare, față de situația de fapt astfel cum a fost reținută, instanța apreciază că reclamantei nu i se pot opune excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, întrucât, din modul de derulare a corespondenței între părți, reclamanta a urmărit revocarea suspendării executării contractului de finanțare, chiar dacă nu a solicitat expres revocarea primei adrese, de altfel, nemotivate, prin care i s-a adus la cunoștință această măsură.

Apoi, instanța constată că, raportat la precizările ulterioare formulate de reclamantă pe parcursul judecării cauzei, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul persoană fizică atât cu privire la persoana sa, cât și cu privire la celalalt pârât, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța apreciază că măsura dispusă de autoritate, respectiv suspendarea executării contractului de finanțare, este justificată raportat la motivele invocate de pârâți, respectiv cele referitoare la suspiciunea de neregulă sesizată ulterior încheierii contractului, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul raportului privind soluționarea suspiciunii de neregulă (fila 60).

Astfel, anterior încheierii acestui contract, în cadrul procedurii de evaluare a proiectelor, s-a produs din culpa autorității o neregulă prin încălcarea art.15 alin.1 din Procedura privind înregistrarea și soluționareacontestațiilor formulate de solicitanții sprijinului financiar nerambursabil în cadrul POS - CCE împotriva deciziilor emise în procesul de evaluare a proiectelor, respectiv s-a formulat și s-a soluționat o nouă contestațieîmpotriva unei decizii CSC, în urma căreia proiectul a fost admis și a fost încheiat contractul de finanțare. De asemenea, s-au admis completări la etapa tehnico - financiară, contrar prevederilor Ghidului solicitantului Sprijin financiar cu valoarea cuprinsă între 1.075.001 - 6.450.000 lei, acordat pentru investiții în IMM.

Reclamanta nu a contestat această situație de fapt, dar a arătat faptul că nu-i poate fi imputabilă o astfel de neregulă.

Instanța apreciază că, întrucât s-a constatat că nu se efectuaseră decontări de plăți, pentru a se evita eventualele consecințe negative asupra implementării proiectului măsura suspendării executării contractului de finanțare a fost corect dispusă de autoritate în condițiile constatării unor nereguli în procedura de evaluare a proiectelor, nereguli ce, într-adevăr, nu îi pot fi imputate reclamantei. L. culpei reclamantei nu justifică însă anularea măsurii de suspendare a derulării sprijinului financiar acordat, care i-a fost comunicată încă din luna februarie 2010 și apoi în luna mai 2011, când i s- au adus la cunoștință și motivele pentru care suspiciunea de neregulă este întemeiată, precum și faptul că măsura se întinde până la soluționarea eventualului litigiu în instanță având ca obiect constatarea nulității contractului, în acest moment finanțarea neputând fi reluată.

Mai mult, și cererea reclamantei de a-i fi acordate daune este neîntemeiată, întrucât, astfel cum s-a reținut în cele ce preced, măsura dispusă este justificată, eventualele prejudicii încercate putând fi solicitate în cadrul acțiunii în anulare.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea

554/2004, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În temeiul art.274 C.proc.civ., instanța va respinge cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtul G. R. T., înscrisurile depuse de reprezentantul acestuia nefiind depuse în original, ci doar în copie. Mai mult, factura seria CLK nr.000079/(...) nu este însoțită de dovada achitării sumei de 1037 lei. De asemenea, trebuie avut în vedere și temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată - răspunderea civilă delictuală, în cadrul căreia trebuia probat un prejudiciu, în speță, achitarea efectivă a sumei înscrise în factura prezentată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile invocate de pârâtul T. G. R.

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC T. M. SRL, cu sediul în Apahida, str. Libertății nr. 296, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâții M. E., C. ȘI M. DE A. - D. G. P. I. ȘI M. DE A. - O. I. PENTRU IMM (OI IMM), cu sediul în B., C. V. nr. 152, sector 1, și T. G. R., cu domiciliul ales la C. de avocat C. M., cu sediul în B., str. Berzei, nr.17, etaj 1, ap.2, sector 1.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul T. R. G.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2011.

PREȘEDINTE GREFIER C. P. L. F.

Red. C.P./Dact. GC

5 ex/(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 607/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal