Sentința civilă nr. 393/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 393/2011
Ședința { F. publică} de la 01 I. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
GREFIER A. B.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta E. ( N. P. ) E. în contradictoriu cu pârâta C. C.
PENTRU A. D., având ca obiect obligația de a face emitere dispoziție de despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat
V. B. în reprezentarea intereselor reclamantei, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de 28 iunie 2011 pârâta a depus al dosarul cauzei concluzii scrise, ia la 29 iunie 2011 s-au înregistrat la dosar note de ședință formulate de reclamantă.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin 1 din L. nr. 5. și art. 3 pct. 1 C.pr.civ. Curtea pune în discuție excepția de nelegalitate a D. nr. 1. emisă de P. mun. C.-N., invocată de pârât prin întâmpinare. Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției de nelegalitate, întrucât dispoziția emisă în baza legii nr. 1. nu este un act administrativ, ci un act juridic civil nesupus controlului de legalitate conform prevederilor art. 4 din L. nr. 5.. Curtea, după deliberare, respinge cererea de sesizare a instanței competente cu excepția de nelegalitate a D. nr. 1. emisă de P. mun. C.-N., apreciind că actul supus judecății scapă controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ prevăzut de art. 4 și 5 din L. nr. 5., raportat la împrejurarea că în privința acestui act există dispoziții speciale derogatorii, respectiv, L. nr. 1.. Pe de altă parte, C. C. pentru S. D. nu poate pune în discuție legalitatea dispoziției primarului, neavând atribuții în acest domeniu. Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond. Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, pentru motivele invocate în cuprinsul acțiunii și al notelor de ședință, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței justificative pe care o depune la dosar. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA P rin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) de reclamanta E. ( N. P. ) E. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU A. D. s- a solicitat obligarea paratei la emiterea dispozitiei pentru imobilul imposibil de restituit in natura, conform D. de P. privind A. de D. nr. 1320/(...) emisa de P. M. C.-N., obligarea la plata cheltuielilor de judecata, in caz de opozitie. În motivare s-a arătat că: In fapt, reclamanta a formulat notificare in baza L. nr. 1. ce a fost inregistrata la P. M. C.-N. sub nr. 67084/3/452 din data de (...), prin care a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului situat in Municipiul C.-N., Bd. N. Titulescu nr. 77, judet C.. Ca urmare a analizarii inscrisurilor depuse, P. M. C.-N. a considerat ca indeplinește toate conditiile legale spre a fi considerata persoana indreptatita la a primi despagubiri conform art. 3 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 4 alin. 2 din L. nr. 1., astfel ca s-a emis D. de propunere privind acordarea de despagubiri nr. 1320/(...), dispozitie ce nu a fost contestata niciodata. Conform dispozitiilor legale, reclamanta a inaintat catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor memoriul privind acordarea despagubirilor ce a fost inregistrat sub nr. 701739/(...), formandu-se astfel dosarul nr. , 1751o/CC/2006. Desi prin adresa nr. 701739/(...), parata i-a comunicat faptul ca, in baza memoriului reclamantei, s-a format dosarul nr. 17510/CC/2006, fiind selectat in sedinta Comisiei Centrale pentru S. D. din data de (...) in vederea inaintarii unui evaluator autorizat, nici pana la acest moment nu a primit un raspuns. Mai mult decat atat, dupa aceasta adresa, a inceput un sir lung de corespondenta privind stabilirea calitatii reclamantei de mostenitor, cu toate ca parata nu are competenta de a stabili daca sunt sau nu persoana indreptatita la acordarea de despagubiri, acest fapt fiind statuat in mod definitiv si irevocabil de autoritatea competenta, respectiv P. M. C.- N., prin emiterea D. nr. 1320/(...). Reclamanta consideră ca pozitia paratei este in mod evident abuziva, solicitarile acesteia depasind cu mult cadrul legal potrivit caruia aceasta isi desfasoara activitatea, parata neavand competenta decat de a verifica, conform art. 16 alin. 4 din L. nr. 2. T. VII, legalitate a respingerii cererii de restituire in natura. Parata, insa, isi aroga dreptul de a verifica alte aspecte, respectiv calitatea reclamantei de persoana indreptatita la acordarea de despagubiri, cu depasirea limitelor competentelor acordate prin lege. Avand in vedere pozitia abuziva a paratei, reclamanta consideră ca aceasta tergiversare a solutionarii dosarului nr. 17510/CC/2006 este de natura a incalca in mod evident principiul procesului rezonabil, prevazut de art. 6 din C. E. a D. Omului, intrucat de la data depunerii cererii, respectiv (...), si pana la acest moment au trecut aproximativ 10 ani, fara ca in aceasta perioada autoritatile abilitate de lege sa ajunga la finalizarea procedurii administrative. Mai mult decat atat, atitudinea abuziva a paratei incalca, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., desi statul roman si-a asumat prin semnarea acestui Protocol obligatia de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor. Astfel, absenta totala a despagubirilor la care reclamanta are dreptul de aproximativ 10 ani, îi creeaza o sarcina excesiva, ce este incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Pentru aceste motive, solicită obligarea paratei la emiterea dispozitiei pentru imobilul imposibil de restituit in natura, conform D. de P. privind A. de D. nr. 1320/(...) emisa de P. M. C.-N. In drept, își intemeiază prezenta cerere de chemare in judecata pe dispozitiile L. nr. 2. T. VII, L. nr. 5., art. 6 din C. E. a D. Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. Asupra cauzei de față curtea constată următoarele R eclamanta a formulat notificare in baza L. nr. 1. ce a fost inregistrata la P. M. C.-N. sub nr. 67084/3/452 din data de (...), prin care a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului situat in Municipiul C.-N., Bd. N. Titulescu nr. 77, judet C.. Ca urmare a analizarii inscrisurilor depuse, P. M. C.-N. a considerat ca indeplinește toate conditiile legale spre a fi considerata persoana indreptatita la a primi despagubiri conform art. 3 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 4 alin. 2 din L. nr. 1., astfel ca s-a emis D. de propunere privind acordarea de despagubiri nr. 1320/(...), dispozitie ce nu a fost contestata niciodata. Conform dispozitiilor legale, reclamanta a inaintat catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor memoriul privind acordarea despagubirilor ce a fost inregistrat sub nr. 701739/(...), formandu-se astfel dosarul nr. 17510/CC/2006. Curtea consideră că parata C. C. pentru S. D. și-a încălcat competența stabilită prin legea specială, ea neavând atribuția de a aprecia calitatea de "persoană îndreptățită" Or, în speță, C.C.S.D. prin faptul că a stabilit că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite la acordarea despăgubirilor și-a depășit competența, ea neputând cenzura o dispoziție emisă de primar, nu există nici un text legal care să-i confere acesteia atribuția de a revoca o dispoziție a primarului prin care se acordă despăgubiri unei persoane îndreptățită. Singurul caz în care C. C. poate stabili o soluție diferită față de dispoziția emisă de primar, este cel prevăzut de art. 21 alin. 1 din T. VII al L. 2. și anume atunci când pentru un imobil s-a stabilit plata de despăgubiri, iar în urma reanalizării dosarului se stabilește că imobilul poate fi restituit în natură; doar în acest caz C. C. pentru S. D., prin decizie motivată, va proceda la restituirea în natură a imobilului. În plus, art. 16 alin. 4 din T. VII al L. nr. 2. stipulează că Secretariatul C., pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, verifică numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. Prin refuzul de a emite titlul de despăgubire, C. a încălcat art. 1 din Protocolul I al Convenției Europene a D. O. C.C.S.D. prin faptul că a decis că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea despăgubirilor, contrar celor stabilite prin D. primarului, încălcă art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a D. Omului prin care se protejează dreptul de proprietate. Curtea E. a D. Omului, a reținut în cauza Păduraru contra României că „dacă C. nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate și cu atât mai puțin de a dispune de ele conform atributelor dreptului lor de proprietate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat ea trebuie implementată cu o claritate și o coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții". De asemenea, în cauza Broniowski contra Poloniei (hotărârea din 22 iunie 2004), s-a subliniat faptul că "incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități - este unfactor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului"."Administrația reprezintă un element al statului de drept și interesul său se identifică cu acela al bunei administrări al justiției" (§ 41, Hornsby contra Grecia (1), hotărârea din (...)). De aici se poate deduce că administrația este obligată să pună în executare atât hotărârile judecătorești cât și să respecte actele administrative prin care se creează drepturi în favoarea persoanelor. Potrivit unei jurisprudențe constante C. vizează protejarea unor drepturi concrete și efective, iar nu "teoretice" sau iluzorii. Astfel, Curtea a decis în cauza Jokela c. Finlanda (hotărârea din 21 mai 2002, § 61) că respectul dreptului de proprietate presupune un drept de a spera la o coerență rezonabilă între deciziile statului privind aceleași bunuri. Astfel, în speță, cu toate că reclamanții au un act administrativ prin care i se stabilit dreptul la acordarea despăgubirilor (D. nr. primarului), nu au posibilitatea de a pune în executare acest act administrativ deoarece doar C. are atribuția de a emite titlul prin care se stabilește cu exactitate valoarea despăgubirilor. Prin urmare, refuzul pârâtei de a emite titlul de despăgubire este unul abuziv, prin care li se încalcă dreptul de a dobândi un bun, drept ocrotit de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției. In domeniul particular al restituirii imobilelor preluate abuziv, prin art. 21 din L. nr. 1. se stabilește că primarul sau, după caz, președintele consiliului județean emite dispoziția de restituire (în natură sau echivalent) a imobilului deținut de unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, în acest domeniu, doar organele administrative menționate mai sus au competența să aprecieze care sunt persoanele îndreptățite la restituire și în consecință să emită în favoarea lor actele administrative care se impun. Prin urmare, în lipsă de text legal expres, nici o autoritate de la nivel central nu poate interveni și modifica actele administrative emise de autoritățile publice locale. In masura in care aprecia dispozitia primarului ca fiind nelegala se poate pune in discutie împrejurarea dacă C. putea ataca în justiție acest act suspendând procedura emiterii titlului de despăgubire. Or, în speță, C. prin faptul că a stabilit că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite la acordarea despăgubirilor și-a depășit competența, ea neputând cenzura o dispoziție emisă de primar, nu există nici un text legal care să-i confere acesteia atribuția de a revoca o dispoziție a primarului prin care se acordă despăgubiri unei persoane îndreptățită. Singurul caz în care C. C. poate stabili o soluție diferită față de dispoziția emisă de primar, este cel prevăzut de art. 21 alin. 1 din T. VII al L. 2. și anume atunci când pentru un imobil s-a stabilit plata de despăgubiri, iar în urma reanalizării dosarului se stabilește că imobilul poate fi restituit în natură; doar în acest caz C. C. pentru S. D., prin decizie motivată, va proceda la restituirea în natură a imobilului. STATUL ROMÂN prin C. C. PENTRU S. D., prin întâmpinare a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 1. emisă de P. M. C. N. în baza art. 4 alin.1 din L. nr. 5. și a solicitat trimiterea excepției spre competentă soluționare T. C. - Secția Contencios Administrativ Chestiunea litigioasă care se impune cu prioritate a fi soluționată este dacă în prezenta cauză curtea poate cenzura solicitarea de sesizare a instanței de contencios administrativ, respectiv până unde se întinde cenzura instanței referitoare la sesizarea instanței de contencios și care dinchestiunile invocate sunt exclusiv în competența instanței de contencios administrativ. Potrivit art 4 alin 1 din L. nr 5. instanța în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizeaz ă , prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Prin urmare legea îi cere instanței să facă anumite constatări - legate de calitatea de act administrativ și legate de legătura indisolubilă a fondului litigiului cu actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate. Nu în ultimul rand trebuie avute în vedere dacă există norme de procedură speciale, derogatorii inclusiv de la calea excepției de nelegalitate. Deși există o practică consolidată a ICCJ referitoare la invocarea excepției de nelegalitate a unor dispoziții anterioare intrării în vigoare a L. 5. (referitoare la securitatea circuitului juridic și neretroactivitatea legii civile - decizia ICCJ nr 103/2009) curtea apreciază că orice aspecte legate de examinarea excepției de nelegalitate revine instanței de contencios administrativ competente. Curtea poate cenzura doar admisibilitatea sau inadmisibilitatra sesizării instanței de contencios cu excepția de nelegalitate din persepctiva aspectelor anterior descrise - în raport de art 4 din L. nr 5.. L. nr 5. permite atacarea unui act administrativ pe cale de acțiune (art 1) sau pe cale de excepție (art 4), iar ulterior art 5 trasează limitele controlului pe calea contenciosului administrativ (fără a diferenția între limitele controlului pe cale de acțiune sau pe cale de excepție). Astfel potrivit art 5 alin 2 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Din această perspectivă curtea observă că există o procedură specială pentru modificarea sau desființarea dispozițiilor primarului - reglementată de L. nr 1., astfel că atacarea dispozițiilor primarului pe calea contenciosului administrativ (inclusiv pe cale de excepție) este inadmisibilă. Altfel spus dispoziția primarului scapă controlului instanțelor de contencios administrativ. Potrivit art. 16 alin. (2) din Cap. V al T.ui VII din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, notificările formulate potrivit prevederilor L. nr. 1. însoțite de deciziile emise de entitățile investite cu soluționarea acestora, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor și de întreaga documentație aferentă acestora, se predau Secretariatului Comisiei Centrale pentru S. D. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor. Cum dispozițiile cu propunere de acordare de despăgubiri emise în baza L . speciale nr. 1. puteau fi atacate în termenele și condițiile prevăzute deacest act normativ, după rămânerea definitivă a acestora, legiuitorul în T. VII din L. nr. 247/2008 nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată legalitatea acestora, ci a prevăzut doar regimul stabilirii și plății acestor despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În cauza dedusă judecății nu s-au făcut dovezi contrare în sensul că dispoziția nu este definitivă. Potrivit Cap. VI din T. VII al L. nr. 2., pot constitui obiect al unor acțiuni în contencios administrativ doar deciziile adoptate de către C. C. pentru S. D.. Prin urmare, D. primarului nu poate fi supusă excepției de nelegalitate prevăzută de 4 alin. (1) din L. nr. 5. pentru că această excepție, utilizată ca mijloc de apărare, vizează doar actele administrative care pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ, nu și actele care, potrivit unordispoziții din legi speciale, sunt supuse unui recurs paralel, cum este și cazul dispoziției de față și care constituie fine de neprimire în instanța de contencios administrativ. În concluzie, întrucât potrivit 5 alin. (2) din L. nr. 5., D. nr. 1. este exclusă controlului instanței de contencios administrativ, potrivit principiului simetriei juridice, acest act nu poate fi atacat nici pe calea excepției de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din legea menționată. Aceasta este și practica constantă a ICCJ (exemplificăm ICCJ, Sect. Cont Adm si Fiscal, decizia nr 151/2009) Este de asemenea interesant de stabilit dacă dispozitia primarului emisă în baza L. nr 1. este un act civil sau un act de natură administrativă. Deși în jurisprudența opinia majoritară pare a fi în sensul că dispoziția primarului este un act adminsitrativ (avându-se în vedere cu precădere natura juridică a instituției emitente a actului) - nu poate fi exclusă nici calificarea actului raportat la efectele juridice pe care le produce - perspectivă din care suntem în prezența unui act eminamente civil, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă. Acest aspect însă nu influențează soluția adoptată de instanță. Pentru considerentele de mai sus curtea a respins cererea de sesizare a T. C. cu excepția de nelegalitate a D. nr. 1. emisă de către P. M. C. N. Referitor la fondul dreptului curtea observă că L. nr 2. impune o procedură de emitere a titlului de despăgubire (art 16-21 din T. VII) fără a permite Comisiei Centrale pentru S. D. să repună în discuție calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților. D. aferent dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de T. VII din L. nr. 2. dar pârâta refuzând în acest fel nejustificat să emită titlu de despăgubire. Raportat la dispozitiile art 16 al 7 din T. VII din L. nr 2. curtea va admite acțiunea formulată de către reclamanta E. E. (nascuta P.), și va obliga pârâta C. C. PENTRU A. D. să emită dispoziție reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură pentru care s-a emis dispoziția P.ui mun. C.-N. nr. 1320 din (...). Potrivit art 274 cod pr civ va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. { F. |HOTĂRĂȘTE} Admite acțiunea formulată de către reclamanta E. E. (nascuta P.), cu domiciliul ales la C. avocat V. B. din F., str. Florilor, nr. 99, ap. 1, jud. C. și obligă pârâta C. C. PENTRU A. D. cu sediul în B., C. F., nr., 202, sector 1, să emită dispoziție reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură pentru care s-a emis dispoziția P.ui mun. C.-N. nr. 1320 din (...). Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE G .-A. N. GREFIER A. B. Plecata in COsemneaza grefier sef instanta M .LENA T. Red.G.A.N./dact.L.C.C. 4 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 177/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 607/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
