Sentința civilă nr. 6322011/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6322011
Ședința ata de 01 N. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 4 alin.
1 și ale art. 11 alin. 4 din L. nr. 554/2004, invocată de petenta POP I., în cauza ce face obiectul dosarului nr. (...) al T. S., cauza privind și pe intimații GUVERNUL ROMÂNIEI - ÎN C. DE E. AL HG NR. 2., reclamantul S. J. DE U.
Z. și intervenientul în numele altei persoane M. M., F. ȘI P. S.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 octombrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin încheierea din (...) pronunțată în dosar nr. (...) a T. S. s-a dispus în baza art. 244 (1) Cod proc.civ., suspendarea judecării acțiunii formulată de reclamantul S. J. DE U. Z. în contradictoriu cu pârâta Pop I. privind pretenții și s-a trimis la Curtea de A. C. spre competentă soluționare excepția de nelegalitate formulată de pârâtă împotriva dispozițiilor art. 19 alin. 2 Teza a II-a din HG nr. 2.. Pârâta Pop I. a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 2 Teza a II-a din HG nr. 2., arătând că acestea nu-i sunt aplicabile și sunt discriminatorii, deoarece în caz de cumul salarizarea la gradația I se aplică numai pentru salariații din aceeași unitate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. d, precum și a celor de la lit. e, pct. i din OG nr. 137/2000 pentru prevenirea tuturor formelor de discriminare.
Norma cuprinsă în H.a de G. este contrară normelor stabilite ulterior prin legi sau prin ordonanțe.
Prin întâmpinarea formulată, Guvernul României Guvernul României, a arătat că H.a G.ui nr.2. este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul
Legii salarizării nr.14/1991.
H.a contestată a fost adoptată de E. prin însușirea proiectului inițiat de către Ministerul Finanțelor Publice și M. M. și P. S., organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu atribuții și competențe în speță.
La elaborarea actului administrativ supus judecății au fost respectate dispozițiile Decretului nr.16/1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea priectelor de acte normative, precum și cele cuprinse in H.a G.ui nr.496/1991 cu privire la aplicarea L. și a hotărârilor de G.
Proiectul actului administrativ a fost avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia, dar și de către Ministerul Justiției.
Actul administrativ are semnificația unui act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării legii, dând naștere, modi ficând sau stingând raporturi juridice.
Elementul central al regimului juridic al actelor administrative îl reprezintă legalitatea, înțeleasă ca fiind conformitatea acestora cu legile adoptate de P., precum și cu actele administrative cu o forță juridică superioară, principiul legalității în sistemul constituțional actual fiind unul dintre principiile fundamentale ale administrației publice.
Prezumția de legalitate care stă la baza întregului edificiu al forței juridice deosebite a actelor administrative, precum și a teoriei regimului juridic administrativ are un caracter relativ, actele administrative fiind supuse controlului de legalitate al instanțelor judecătorești.
Condițiile de legalitate ale actului administrativ se examinează prin raportare la data emiterii fui, una dintre acestea fiind aceea ca actul să fie emis în litera și spiritul legilor în vigoare la data respectivă.
Instanța de contencios administrativ legal investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate, este abilitată să verifice doar concordanța acestuia cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis. Din această perspectivă, elementele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra respectivului act, ci doar asupra momentului până la care rămâne în vigoare.
În speță, se susține că prevederile art.19 alin.2 teza a II -a din H.a G.ui nr.2811199 sunt contrare OG nr.137/2000, Legii nr.5. și ale OUG nr.115/2004. Dar aceste acte normative sunt ulterioare adoptării Hotărârii a cărei legalitate s-a invocat, astfel încât, din perspectiva anterior arătată, nu poate justifica o soluție de anulare a acestora.
Față de cele menționate, arată că actul administrativ adoptat de E. este temeinic și legal, astfel încât solicită ca, prin hotărârea pe care o va pronunța cu ocazia soluționării acestei cauze, respingerea actiunii ca neîntemeiată .
Prin cererea de intervenție formulată, M. M., F. și P. S., a arătat că fațăde obiectul cererii de chemare în judecată având ca obiect excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) teza II din HG nr. 281 din 17 iunie
1993 înțelege să invoce excepția inadmisibilității cererii reclamantei.
Așa cum rezultă din dosar, obiectul excepției de nelegalitate îl constituie prevederile art. art. 19 alin. (2) teza II din HG nr. 281 din 17 iunie
1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare.
Reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 4 alin. (1) din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată prin L. nr. 2..
La art. 4 alin. (1) din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată prin L. nr. 2., se dispune: "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate .... "
Deci, pentru a putea face obiectul excepției de nelegalitate, actul administrativ trebuie să îndeplinească două cerințe impuse de lege, și anume: să fie cu caracter unilateral, deci să fie elaborat de un singur emitent, și să fie individual, deci care să privească un singur subiect determinat, în consecință, unul nenormativ.
Această distincție între actele administrative cu care operează L. nr.
554/2004 cu modificările și completările ulterioare, este cuprinsă și în art. 2alin. (1) lit. c) din lege - unde se definește actul administrativ care poate face obiectul unei acțiuni în contenciosul administrativ, în sensul că acesta este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică.
Ținând cont de aceste distincții legale existente între actele administrative este indubitabil că art. 4 alin. (1) din L. nr. 554/2004 se referă în exclusivitate la actul administrativ unilateral, cu caracter individual, ca obiect al excepției de nelegalitate.
Că aceasta a fost vionța legiuitorului rezultă și din constatarea că, în forma inițială, art. 4 alin. (1) din L. nr. 554/2004, publicată în MO nr.
1154/(...), a permis invocarea excepției de nelegalitate cu privire la orice act administrativ unilateral, fără a face distincție între cel individual și cel normativ, deoarece art. 4 alin. (1) în forma inițială a prevăzut că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate .... "
Prin urmare, solicită instanței să admită că HG nr. 281 din 17 iunie
1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, publicată în MO nr. I 135/(...), este un act administrativ cu caracter normativ.
Față de prevederile art. 4 din L. nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, solicită să se admită că HG nr. 281 din 17 iunie
1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, publicată în MO nr. 135/(...), nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual.
Având în vedere aceste considerente solicită instanței să admită că cererea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 4 alin. (1) din L. nr.
554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată prin
L. nr. 2..
La art. 19 din HG nr. 281 din 17 iunie 1993 se dispune: „Pentru acoperirea unor posturi vacante pot fi angajate prin concurs, cu respectarea prevederilor legale, persoane care au funcția de bază în afara unității și care se salarizează la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcții.
În învățământul de toate gradele, posturile vacante care nu au putut fi ocupate prin concurs până la începutul anului școlar (universitar), cât și cele temporar vacante pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate. Persoanele care cumulează vor fi salarizate corespunzător funcției didactice îndeplinite, vechimii recunoscute în învățământ și gradului didactic obținut (în cazul cadrelor didactice din învățământul preuniversitar).
P. vacante din unitățile de asistență socială sau de ocrotire a sănătății și din cultură, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate. Salarizarea acestora se face la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale, prevăzute în statul de funcții:
P. vacante ocupate în condițiile de mai sus se comunică lunar la direcțiile de muncă și protecție socială.
Angajarea personalului prin cumul de funcții se face cu acordul conducerii unității la care persoana în cauză are funcția de bază, dacă o parte din programul funcției cumulate se suprapune celui de la funcția în care este încadrat; în acest caz, se va asigura decalarea programului respectiv.
Aplicarea acestor dispoziții legale este imperativă, ele reprezentând voința legiuitorului in privința salarizării in situația cumulului de funcții.
La art. 22 alin. 1 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul de stat se prevede că pentru acoperirea unor posturi vacante pot fi angajare prin concurs, prin cumul de funcții, persoane care au funcția de bază în afara unității.
Conform art. 22 alin. 2 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul de stat, "posturile vacante din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate și de către persoane din aceeași unitate".
Art. 19 alin. (2) teza II din H.G. nr. 2. prevede că posturile vacante din unitățile de asistență socială sau de ocrotire a sănătății și din cultură, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate, text reiterat și de art. 22 alin. (2) din OUG nr.
115/2004.
Salarizarea în această situație se face la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzută în statul de funcții (art. 19 alin. 2 din H.G. nr. 2.).
Prin urmare, persoanele care realizează prin cumul sarcinile unui post vacant nu pot beneficia de unele drepturi salariale pentru acest post care exced prevederilor legale, respectiv nu pot beneficia de salariul de bază mai mare decât cel reglementat legal pentru cumulul de funcții, dar și de spor de vechime, deoarece, conform art. 19 din HG nr. 281 din 17 iunie 1993 "salarizarea acestora se face la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale, prevăzute în statul de funcții" și art. 8 alin. (1) din OUG nr. 115/2004 .,personalul salariat beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25% calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru". acest spor neputându-se astfel aplica și la funcția cumulată.
Motivele reclamantei, referitoare la o pretinsă discriminare prin ignorarea principiilor din legislația muncii cu privire la echitatea plății salariilor egale pentru o muncă egală, nu pot ii reținute, din perspectiva celor menționate în D. Curții Constituționale nr. 821/2008, unde se precizează: " ... prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța G.ui nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
De asemenea. nu se pot reține nici motivele reclamantei referitoare la imposibilitatea aplicării dispoziției legale menționate, justificat de faptul că nu există gradații în legislația în vigoare și nici în statele de funcții.
Referirea la textul legal are caracter general, iar echivalarea urmează a se face la nivelul individual, în funcție de natura fiecărui post ocupat prin cumul.
Persoanele încadrate prin cumul de funcții beneficiază deja de spor de vechime calculat în baza activității desfășurate inițial.
Atât timp cât norma specială nu prevede posibilitatea acordării acestui spor și în situația cumulului. acordarea lui este nelegală.
Potrivit prevederilor arte 48 alin. (1) pet. 2 din L. cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, HG nr.
281 din 17 iunie 1993 a fost abrogati cu excepția art. 21, 22, 23 și 30.
Conform art. 24 din L. cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "în cazuri excepționale, posturile vacante și temporar vacante aferente funcțiilor didactice de predare, funcțiilor de specialitate medico-sanitară și asistență socială și funcțiilor de specialitate artistică pot fi ocupate și prin cumul de funcții, de personal angajat, cu respectarea prevederilor legale privind cumulul de funcții și a celor referitoare la ocuparea posturilor vacante. P. vacante și temporar vacante aferente funcțiilor didactice de predare, funcțiilor de specialitate medico-sanitară și asistență socială și funcțiilor de specialitate artistică, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate și numai în condițiile în care programul funcției cumulate nu se suprapune celui corespunzător funcției de bază";.
Examinând acțiunea și cererea de intervenție, curtea reține următoarele:
Curtea reține că excepția de nelegalitate ca mijloc de apărare în procesul de contencios administrativ este admisibilă indiferent de caracterul normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui nelegalitate se invocă. În acest sens există o jurisprudență constantă a ÎCCJ care a calificat drept admisibilă excepția de nelegalitate, indiferent de caracterul normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui nelegalitate se invocă ( a se vedea deciziile 548/(...) pronunțate de I. s. com. cont. adm.și fisc., etc.).Această jurisprudență constantă a instanței cu cel mai înalt grad nu poate fi ignorată, iar respectarea ,recunoașterea ei de către o jurisdicție inferioară se înscrie în dezideratul asigurării unei practici unitare. O hotărâre care ar refuza reclamantei dreptul de a beneficia de dispozițiile art. 4 din L 554/2004 ar avea caracter singular și ar fi arbitrară. O astfel de soluție care s-ar îndepărta de la jurisprudența constantă a instanței supreme, ignorând mecanismele care au menirea de asigura coerența de practică a instanțelor judiciare. Ea ar avea ca efect privarea reclamantei de unul din drepturile sale procesuale, în timp ce altor persoane care s-au aflat într-o situație similară le-a fost recunoscut acest drept, iar exigențele art. 6 din Convenție nu ar fi respectate (a se vedea Cauza Ștefan și Ștef contra R. dată în (...))
Intervenienta a mai relevat că H.a G.ui nr. 2. a fost abrogată potrivit prevederilor pct.2 din art.48 alin.(l) din L. cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, eventuala sa nelegalitate fiind înlăturată ca urmare a abrogării sale exprese. Prin abrogarea Hotărârii G.ui nr. 2. nu mai sunt aplicabile prevederile privind cumulul de funcții și nivelul impus pentru salarizarea personalului care cumula funcții în sistemul bugetar. Art. 24 din L. cadru nr. 284/2010, prevede că , posturile vacante și temporar vacante aferente funcțiilor didactice de predare, funcțiilor de specialitate medico-sanitară și asistență socială și funcțiilor de specialitate artistică pot fi ocupate și prin cumul de funcții, de personal angajat, cu respectarea prevederilor legale privind cumulul de funcții și a celor referitoare la ocuparea posturilor vacante" în condițiile în care nu au putut fi ocupate prin concurs. A., aceste posturi pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate, numai în condițiile în care programul funcției cumulate nu se suprapune cu cel corespunzător funcției de bază, însă, aceste prevederi se referă numai la situații de excepție, astfel încât se pot aplica numai funcțiilor nominalizate în lege.
Curtea nu va reține această apărare pentru următoarele considerente:
Dispoziția din actul administrativ cu caracter normativ vizată de excepția de nelegalitate a produs efecte în perioada în care era în vigoare prin urmare abrogarea ei ulterioară nu lipsește de obiect excepția. Prin din această perspectivă excepția este admisibilă.
S. J. de U. Z., prin cererea ce constituie obiectul dosarului nr.(...) aflat pe rolul T. S. , a solicitat obligarea pârâtei Pop I. la restituirea drepturilor salariale acordate necuvenit, deoarece , în urma auditului financiar extern a pentru anul 2008, Curtea de C. a constatat că în contractele individuale de muncă incheiate de S. cu salariații prin cumul de funcții, salariile trebuiau să fie stabilite la nivelul minim al funcției cumulate in baza art. 19 (2) teza a II-a din HG nr. 2.. S-a considerat că sintagma nivelul minim din OUG nr.
115/ 2004 este sintagma echivalentă din prevederea citată, adică nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale din HG 2..
Pârâta Pop I. a invocat nelegalitatea dispozițiilor art. 19 alin.2 teza a II- a din HG nr. 2..
Intervenienta s-a apărat relevând că excepția a fost invocată în modformal câtă vreme circumstanțele evocate nu au nicio legătură cu legalitatea prevederilor în sine, fiind vorba evident de o greșită aplicare a legii, respectiv o eroare de interpretarea acestor norme.
Și titulara excepției de nelegaliate a formulat apărări similare,prin care tindea să golească de conținut demersul său, susținând că nu există niciun temei de drept care sa facă aplicabile prevederile HG nr. 2. dată în aplicarea Legii salarizării nr. 14/1991, abrogată în mod expres prin L. nr. 5. . Ea a afirmat că actul normativ atacat -HG nr.2. nu putea supraviețui și produce efecte juridice după abrogarea expresă a legii în executarea căreia s-a emis. Procedând în acest fel, nu a urmat o strategie constantă. Pe de o parte a considerat că în speță a operat o abrogare a HG 2. ,care nu putea supraviețui atâta timp cât L. 14/1991 și L. 2/1991 au fost abrogate prin L.
5., iar pe de altă parte, a susținut că este vorba de o nelegalitate a acestor prevederi solicitând constarea acestei nelegalități.
Cu privire la aceste apărări Curtea reține următoarele:
Spre deosebire de caducitate, care se produce automat, în lipsa oricărei manifestări de voință extinctive, abrogarea presupune o asemenea manifestare de voință.
Situația care ar putea genera confuzie este aceea a unui text de lege, dublat de norme cu forță juridică interioară, de aplicare, (stabilite prin H. de G.), text scos din vigoare printr-o reglementare nouă.
În această ipoteză, dacă legea nouă se limitează a abroga legea veche lăsând neatinse vechile norme secundum legem, acestea rămânând fără obiectul lor de aplicare. În acest caz s-ar putea pune și problema caducității lor.
În cazul caducității acestora, - fenomen întâmplător și nu neapărat urmărit de legiuitor - , administrația ar putea încerca aplicarea prin analogie a vechilor norme de aplicare și cu privire la noua lege, pentru a evita situația nedorită a inaplicalității ei de facto, din lipsa unei concretizări suficiente.
Dar, există posibilitatea ca vechile norme să nu fie de principiu contrare noii legi atât doar că ele au ca obiect declarat organizarea aplicării vechii legi și, prin abrogarea acesteia rămân fără obiect de aplicare și interpretare.
Este așadar posibil ca un act normativ să supraviețuiască într-un nou mediu legislativ, ostil prin definiție, (raportat la cel vechi în care norma administrativă a luat naștere) dar să fie considerat ilegal până la revocarea sau anularea actului expresă.
Raportat la forța juridică inferioară a unui act administrativ normativ față de lege, Curtea apreciază că un act administrativ normativ, ar putea supraviețui legii noi dacă are un grad pronunțat de abstractizare, astfel încât menținerea în vigoare a actului administrativ normativ este efectul prezumției de legalitate de care acesta se bucură, prezumție care reușeșete, in extremis, să rămână la o primă vedere neafectată.
În consecință, formal actul este în vigoare, însă nimic nu împiedică administrația ori instanța de judecată să constate această stare de ilegalitate și, în consecință, să pună capăt efectelor sale din punct de vedere formal prin revocare (abrogare ori anulare).Așa este și în cazul de față. Dacă nu s-ar admite această teză singura posibilitate rămasă ar fi cea a considerării textului ca fiind abrogat tacit.
S-a susținut că petenta a ales să invoce această excepție în scopul de a fi exonerată de returnarea și plata sumei reprezentând foloase necuvenite. Debitul reținut în sarcina sa a rezultat în urma acordării unor drepturi salariale care excedau cadrului legal, ca o consecință a încadrării prin cumul de funcții, fără a se corobora prevederile Codului muncii, cu prevederile legale, în vigoare la acel moment: HG nr.2. și OUG nr.ll5/2004. Totodată, petenta, care a realizat prin cumul sarcinile unui post vacant a beneficiat de unele drepturi salariale pentru acest post care excedau prevederilor legale, respectiv a beneficiat de salariul de bază mai mare decât cel reglementat legal pentru cumulul de funcții, dar și de spor de vechime.
În urma efectuării controlului de audit financiar la S. J. S., prin D. nr.
6/(...) a Camerei de C. S., s-a decis, printre altele: dispunerea măsurii de a restitui sumele de bani încasate pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la ocuparea unor posturi prin cumul de funcții de către personalul din cadrul unității, precum și a salarizării acestora, stabilirea întinderii prejudiciilor create prin plata unor drepturi salariale ce nu se pot acorda în cazul cumulului de funcții și luarea măsurilor pentru recuperarea acestora. Această măsură s-a dispus, ca urmare a constatării, prin procesul verbal încheiat la data de (...) la pct. B 6, a faptului că un număr de 20 de persoane încadrate în S. J. S., printre care se numără și petenta, au ocupat prin cumul de funcții la funcția de bază a sarcinilor unui alt post aflat în statul de funcții al unității la aceeași secție/sector, încheindu-se pentru aceștia contracte individuale de muncă pe durată determinată cu fracțiune de normă sau normă întreagă. Motivele de nelegalitate reținute de Curtea de C. privitoare la întocmirea celui de-al doilea contract individual de muncă pe durată determinată cu timp parțial al petentei au vizat următoarele aspecte: postul ocupat prin cumul de funcții nu era vacant și nici nu a fost scos la concurs, nefiind respectate prevederile art.22 alin. 2 din OUG nr.ll5/2004 și încălcarea prevederilor art.19 alin.2 din HG nr. 2. întrucât a fost acordat un al doilea spor de vechime, raportat la timpul parțial de lucru, deși petenta beneficia deja de acest spor pentru norma de bază; în concluzie, stabilirea salariului de bază trebuia să se facă la nivelul de bază al postului prin cumul, și nu la nivelul echivalent al postului ocupat în condiții normale.
În ceea ce privește salarizarea petentei, în situația dată, sediul materiei este H.G. nr. 2., cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, care, la art. 19 alin. 2 prevedea: ... "P. vacante din unitățile de asistență socială sau de ocrotire a sănătății și din cultură, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate. Salarizarea acestora se face la nivelul gradației l a funcției, graduluisau treptei profesionale, prevăzute în statul de funcții. P. vacante ocupate în condițiile de mai sus se comunică lunar la direcțiile de munca și protecție socială".
Aceste dispoziții legale imperative reprezentau voința legiuitorului în privința salarizării în situația cumulului de funcții pentru domeniile specifice reglementate (asistență socială, ocrotire a sănătății și cultură) .
Instanța investită cu o excepției de nelegalitate are de verificat concordanța actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară ce reglementează raporturile juridice supuse judecății în litigiul de fond în cadrul căruia s-a ridicat excepția. Pe de altă parte legalitatea actului se analizează în raport cu normele legale în vigoare la data emiterii
/adoptării lui( a se vedea I. s. com. cont. adm. și fisc. D. nr.3580/2007).
A.:
Art.16 (1) din Constituie stabilește egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminare.
Art.1 din L. nr.14/1991 reglementa dreptul fiecărei persoane la un salariu în bani pentru munca prestată, salariul cuprinzând salariul de bază, adaosurile și sporurile.Alineatul 3 din cuprinsul art.1 din lege prevedea că adaosurile și sporurile se acordă în raport cu rezultatele obținute, condițiile în care se desfășoară munca și vechimea în muncă.
Art.1 din L. 2/1991 privind cuantumul de funcții, publicată în monitor în data de (...), recunoștea dreptul oricărei persoane de a cumula mai multe funcții și de a primi salariul corespunzător fiecărei funcții.
De asemenea Codul muncii - L. nr.19/1972, act normativ în vigoare la data adoptării actului normativ atacat, în art.19 lit.b recunoștea dreptul principal al persoanei încadrate -salariatului- la salarizare în raport cu cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, iar în cei din domeniul ocrotirii sănătății aveau drepturi și obligații suplimentare potrivit art.54-57 din lege.
Potrivit cap.II - remunerarea muncii din Codul muncii, sistemul de remunerare trebuie să asigure o îmbinare armonioasă a intereselor persoanei cu interesele generale ale societății precum și obținerea unor venituri în raport cu contribuția concretă adusă de fiecare salariat.
Art.82 alin.2 din Codul muncii stabilește cu valoare de principiu faptul că remunerarea se face după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii „asigurându-se la munca egală remunerare egală";.
Art.88 din L. 10/1971 prevedea că „persoanele beneficiază de sporuri la salariu în raport cu vechimea în muncă (în reglementarea veche acest spor având denumirea de vechime neîntreruptă în aceeași unitate).
Contrar celor menționate și chiar contrar celor menționate în expunerea de motive, prin hotărârea de G. adoptată s-a introdus un sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcții pentru personalul medico-sanitar, care era încadrat la baza funcției în momentul ocupării celei de-a doua funcții, ceea ce face ca teza a II din cuprinsul art.19 alin.2 din HG
281/1992, ce are următorul conținut „salarizarea acestora- adică a personalului medico-sanitar angajat prin cumul de funcții - se face la nivelul gradației I a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcții";, să contravină normelor cu forță juridică superioară.
Funcția cumulată era identică cu funcția de bază, vizând un alt post vacant, ce impunea aceleași condiții de pregătire, vechime, sarcini de muncă
și responsabilități identice funcției de bază ocupate de petent.
Deși salariatul își exercita sarcinile și la funcția cumulată în aceleași condiții de cantitate, calitate, importanța socială a muncii, prin utilizareaaceluiași bagaj de cunoștințe, aptitudini și experiența acumulată în timp, îndeplinind practic la funcția cumulată aceleași sarcini ca și la funcția de bază cu toate acestea, actul normativ atacat încalcă principiile menționate și obligă la plata salariului la nivelul funcției de bază în caz de cumul.
Plata la nivelul funcției de bază se face în cazul debutanților, or în speța nu a fost această situație, salariatul având mai mulți ani de vechime în funcție.
L. 14/1991 a salarizării și L. 2/1991 privind cumulul de funcții au fost abrogate expres prin actualul Cod al muncii aprobat prin L. 5.. HG nr. 2. s- a adoptat în vedere organizării și aplicării legii 14/1991.
H.a guvernului este actul normativ emis de puterea executivă care conține norme juridice referitoare la organizarea executării legilor, respectiv măsuri concrete de punere în aplicare a legilor emise de P. în cele mai diverse domenii.
Pentru a produce efecte juridice ele trebuie să subordoneze legii, să nu conțină dispoziții contrare acestora, să respecte ierarhia forței juridice a actelor normative de stat, să nu conțină dispoziții contrare Constituției.
Art.16 (1) din Constituie stabilește egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminare.
Nu exista nicio rațiune obiectivă și rezonabilă pentru instituirea tratamentului discriminatoriu în privința celor două categorii profesionale avute în vedere de art.19 alin.2 din HG 2. .
Autoritatea nu a dovedit și afirmat scopul legitim al acestei reglementări diferențiate( pentru conceptul de scop legitim în jurisprudența
CEDO a se vede cauza Addulaziz, Cabales și Balkandali c. Regatului Unit) și faptul că la baza acestui tratament discriminatoriu se află interesul general (pentru conceptul de interes general în jurisprudența CEDO a se vedea cauza Marckx c. Belgiei). De asemenea, nu a probat nici că o asemenea deosebire de tratament ar avea la bază un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și „scopul vizat";( pe care reglementarea deficitară nu l-a lăsat să se întrevadă).
Teza a II-a din cuprinsul alin.2 al art.19 din HG 2. stabilește o măsură discriminatorie față de teza I din același act normativ, întrucât în cazul profesorilor, pentru ipoteza cumulului, salarizarea se făcea corespunzător funcției didactice îndeplinite, vechimii recunoscute în învățământ și gradului didactic obținut. Or, cele două categorii se aflau în situații analoage (pentru abordarea jurisprudențială a acestei noțiuni a se vedea cauza Van der Mussele c. Belgiei).
Pentru considerentele arătate, instanța în baza art. 4 din L. nr.
554/2004 va admite excepția de nelegalitate invocată de POP I., și în consecință va constata nelegalitatea art. 19 alin.2 teza a-II-a din HG nr.2..
În baza art. 50 și urm. Cod proc.civ., va respinge cererea de intervenție formulată de M. M., F. ȘI P. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
HOTĂTĂRĂȘTE:
Admite excepția de nelegalitate invocată de POP I., dom. în Z., str. P. nr. 23 și în consecință:
- constată nelegalitatea art. 19 alin.2 teza a-II-a din HG nr.2..
Respinge cererea de intervenție formulată de M. M., F. ȘI P. S., cu sediul în B., str. Dem. I. D. nr. 2-4, sector 1.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
PREȘEDINTE GREFIER D. P. D. C.
Red. D.P. dact. GC
5 ex/(...)
| ← Decizia civilă nr. 897/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2986/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
