Decizia nr. 6794/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6794/2012

Ședința { F. publică} de la 17 S. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - plângerea formulată de petenta SC R. S. SRL, împotriva deciziei CNSC nr. 1818/C(...) din data de (...), pronunțată în contradictoriu cu autoritatea contractantă M. B. M., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), autoritatea contractantă a depus la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Petenta SC R. S. SRL a formulat plângere împotriva deciziei CNSC nr.1818/C(...) din 15 iunie 2012 în cadrul procedurii de atribuire având ca obiect reabilitare str.Europa și str.Dumbravei pe traseul drumului de centură din mun.B. M. solicitând suspendarea procedurii de atribuire și modificarea în parte a deciziei CNSC și implicit a documentației de atribuire sub aspectul cerinței de calificare referitor la necesitatea ca instalația de prepararea a mixturilor asfaltice trebuie să fie situată la o distanță de maxim

45 km față de mun.B. M. și să aibă o capacitate minimă de 160 tone/oră, în caz contrar să se prezinte obligatoriu contracte de asociere, colaborare sau subcontracte cu societăți care dețin o astfel de instalație. A. condiție este vădit restrictivă fiind exemplu de școală de condiție de calificare restrictivă privind utilajele cuprins în anexa 1 a Ordinului ARENEMAT nr.509/2011. Interpretarea CNSC conform căruia exemplu dat de A. se referă la situația înc are indică strict un anumit nr.de km este abuzivă și contrară scopului actului normativ invocat.

Pe de altă parte, stasurile SR 174-2 ; SR 7970 nu prevăd nicăieri că temperatura mixturii asfaltice scade sub temperatura de așternere respectiv

145 grade pentru distanțe mai mari de 145 km. O., caietul de sarcini prevede stasul 174-2 pct.3, pct.3, iar în raza de 45 km există o singură stație de mixturi asfaltice aflată în proprietatea SC S. SRL care poate fi participant la procedura de atribuire. De asemenea se motivează necesitatea suspendării raportat la poziția de monopol pe piață și la paguba iminentă pentru contestatoare legată de imposibilitatea de a depune o ofertă acceptabilă.

M. B. M. a depus concluzii scrise solicitând respingerea plângerii, arătând că această distanță de 45 km a fost calculată în conformitate cu prevederile caietului de sarcini astfel că materialele să respecte temperaturile conform STAS 174-2. De asemenea, CNSC a considerat că această cerință nu are caracter restrictiv tocmai pentru a se putea avea ca rezultat final un produs conform.

Asupra plângerii, Curtea va reține următoarele:

Prin decizia CNSC nr. 1818/C(...) din 15 iunie 2012 s-a respins ca nefondată contestația depusă de SC A. ROM SRL și s-a admis contestația SC R. S. SRL dispunându-se remedierea fișei de date achiziții și publicarea în SEAP a modificărilor intervenite și s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a procedurii de atribuire.

Consiliul a arătat că ambii contestatori au formulat critici cu privire la subcapitolul I..3.a capacitatea tehnică și profesională cerința nr.3 care a fost arătată ca restrictivă în raport cu ordinul 509/2011 al A..

CNSC a arătat că această cerință privitoare la situarea stației de mixturi asfaltice la cel mult 45 km de locul execuției nu are caracter restrictiv pentru că exemplul dat de ordin se referă la situația în care se indică strict ca stația să se afle la o anumită instanță, ori în acest caz stația poate fi situată la orice distanță până la 45 km iar ofertantul poate să prezinte contracte de asociere, colaborare sau subcontractare cu societăți care dețin o astfel de instalație.

Potrivit caietului de sarcini s-a menționat ca instalația de preparare a mixturilor asfaltice trebuie să fie situată la o distanță de maxim 45 de km față de mun.B. M. și să aibă o capacitate minimă de 160 tone/oră.

Potrivit art.2 din OUG 34/2006 scopul acestei ordonanțe îl constituie promovarea concurenței, garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici, asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică precum și asigurarea utilizării eficientă a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire.

În cazul de față conform afirmației petentei care nu a fost negată de autoritatea contractantă sau de consiliu, există o singură societate care deține o instalație de preparare a mixturilor asfaltice situată la o distanță de maxim 45 km față de mun.B. M., respectiv SC S. SRL, astfel că potențialii ofertanți ar fi nevoiți să încheie contracte cu această societate. În ipoteza în care această societate ar dori să participe la procedura de atribuire, acest lucru ar duce la restrângerea concurentei între operatorii economici deoarece petenta nu ar putea oferi același produs decât în alte condiții de preț, încălcând tratamentul egal și discriminând operatorii economici.

A. cerință este restrictivă chiar și dacă această societate nu ar participa la procedura de achiziție pentru că ar impune un contract cu această societate. În ceea ce privește invocarea de către autoritatea contractantă a faptului că prin aducerea asfaltului de la o distanță mai mare decât cea de 45 km, acesta nu ar avea temperatura optimă pentru asfaltare, aceasta nu poate fi reținută pentru că conform STAS 174-2 pct.2.3 și STAS

7970 pct.3.3 există posibilitatea ca acest asfalt să fie adus și la odistanță de transport mai mare de 45 de km. O. acest lucru privește pe ofertant care are doar obligația ca asfaltul turnat să respecte condițiile tehnice de turnare în scopul de a avea ca rezultat final un produs conform.

În cazul în care acest lucru nu ar putea fi realizat oferta respectivă ar fi neconformă cu cerințele caietului de sarcini.

Prin urmare, Curtea în conformitate cu art.185 din OUG 34/2006 va admite plângerea formulată de petenta SC R. S. SRL, va modifica parțial Decizia CNSC în sensul că va admite contestația și ca o consecință, va modifica cerințele de calificare referitoare la distanța maximă admisă până la care să se afle instalația de preparare a mixturii asfaltice în sensul înlăturării acestei cerințe. Totodată, vor fi menținute restul dispoziției deciziei CNSC atacate.

Deoarece conform OUG 34/2006 poate fi suspendat doar contractul de achiziție nu și procedura de atribuire Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a acestei proceduri până la pronunțarea deciziei pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite plângerea formulată de petenta SC R. S. SRL B. împotriva

Deciziei CNSC nr.1818/C(...) din 15 iunie 2012 și ca o consecință:

Modifică parțial Decizia CNSC în sensul că admite contestația și modifică cerințele de calificare referitoare la distanța maximă admisă până la care să se afle instalația de preparare a mixturii asfaltice în sensul înlăturării acestei cerințe.

Menține restul dispoziției deciziei CNSC atacate.

Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la pronunțarea deciziei pe fond.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. U. M. D. R. R. D. M. T. red.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 6794/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal