Decizia civilă nr. 1000/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1000/2013

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.

Judecător A. -L. I. Judecător L. F.

Grefier C. T.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurent M. C. -N., DP

  1. , S. E. ERSOANELOR B. DE D., J. SI R. P. împotriva sentinței civile nr. 19686/_ pronunțată de Judecătoria C. N. în dosar nr._ privind și pe intimat J. M. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

    La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei după care, instanța în temeiul art. 159 indice 1 Cod procedură civilă și art. 34 alin. 2 din OG 2/2001 constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze.

    Intimatul a depus prin registratura instanței în data de_ întâmpinare la recurs la care a anexat două fotocopii, solicitând respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

    Recurenta a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

    Cauza fiind în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare.

    T. UL

    Prin sentința civilă nr. 19686/_ pronunțată de Judecătoria C. N. în dosar nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul J. M. A., cu domiciliul în S. - G., str. 1 D. 1918, bl. 12, sc. E, ap. 14, jud. Covasna, în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., DP L., cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 7, jud. C. .

    A fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției nr. 20849/484/_ și exonerar petentul de la plata sumei de 200 lei reprezentând amendă contravențională.

    S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

    Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

    Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 20849 încheiat la data de_ de către intimatul M. C. -N. - DP L., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 1 lit. c din HCL nr. 149/2009, întrucât în urma controlului efectuat în data de_, ora 20.45, pe str. Nirajului, aparținând domeniului public al municipiului C.

    -N., a ocupat abuziv locurile de parcare cu abonament, contract de închiriere sau aflate în

    administrarea primăriei, cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fără a fi beneficiarul vreunui contract de închiriere, abonament sau acord emis de Primărie.

    Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de către petent, fiind întocmit în lipsa acestuia.

    Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

    Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

    Din răspunsul la adresa emisă către Consiliul Local al M. ui C. -N. (fila 42), reiese că pe str. Nirajului - Streiului/ACE locurile de parcare cu abonament din parcajul menționat au fost luate în evidența serviciului, marcate și numerotate în luna august 2010, iar semnalizarea cu indicatoare s-a realizat în perioada noiembrie - decembrie 2010, iar din procesul verbal de contravenție reiese că data efectuării controlului a fost data de_ . Totodată, din declarația martorului Rajmond J. reiese că el este cel care a parcat vehiculul petentului pe str. Nirajului, iar locurile de parcare erau doar vopsite, nu exista niciun indicator cu mențiunea parcarea interzisă sau abonament cu plată, acestea fiind amplasate ulterior întocmirii procesului verbal (fila 13).

    Față de cele arătate, instanța de fond a apreciat că a fost înlăturată prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat.

    În consecință, instanța a admis plângerea contravențională formulată de petentul J.

  2. A. și a anulat procesul verbal de contravenție nr. 20849/484/_ .

În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.civ., instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurentul M.

  1. -N., DP L. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cu consecința respingerii plângerii contravenționale.

    În motivare se arată că sentința civilă atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

    1. Potrivit art. 31 din OG nr. 2/2001, persoanele care au calitatea de a formula plângere contravențională împotriva procesului-verbal sunt: cel sancționat contravențional, partea vătămată și persoana căreia îi aparțin bunurile confiscate, textul fiind de strictă interpretare.

În speță, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit pe numele D-lui. J. M. A. domiciliat în localitatea S. G., str. 1 D. 1918, Bl. 12, se. E, apt. 14 jud. Covasna, având CNP: 1. iar plângerea contravențională împotriva procesului verbal a fost formulată de numitul J. RAJMOND domiciliat în localitatea S. G., str. 1 Decebrie 1918, Bl. 12, se. E, apt. 14 jud. Covasna, având CNP:

  1. . Or, petentul nu deține niciuna dintre cele trei calități expres și limitativ prevăzute de lege.

    Întrucât plângerea contravențională a fost formulată de o altă persoană decât cea care a fost sancționată contravențional înțelegem să invocăm excepția lipsei calității procesuale active a numitului J. RAJMOND, solicitând admiterea acestei excepții și respingerea plângerii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesual activă.

    Excepția lipsei calității procesuale active este calificată în literatura de specialitate ca fiind o excepție de fond, peremptorie și absolută. Ca atare, poate fi invocată de partea

    interesată sau de instanță din oficiu, oricând în cursul procesului, inclusiv în fața instanței de recurs.

  2. Raportat la motivele avute în vedere de instanța de fond pentru anularea procesului verbal menționăm că, la momentul controlului, locurile de parcare situate pe str. Nirajului- Streiului din mun. C. -N. erau clar delimitate, fiind marcate și numerotate, aspect confirmat și de planșele foto depuse de noi în probațiune. Faptul că aceste locuri de parcare nu erau semnalizate printr-un indicator este lipsit de relevanță, în speță, petentul fiind sancționat în temeiul HCL nr. 149/ 2009 care reglementează oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat al mun. C. -N. și nu în temeiul Codului Rutier. în acest context, era obligat să se conformeze hotărârii Consiliului Local, care a fost adusă la cunoștință publică și prin care s- a reglementat în mod legal o problemă ce intră în aria de competență a autorităților locale, acesta neputând pretinde să procedeze la parcarea autoturismului său pe locul de parcare legal atribuit unei alte persoane.

În ceea ce privește declarația "martorului" J. RAJMOND prin care acesta arată că el ar fi parcat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ apreciem că această declarație nu poate fi luată în considerare dat fiind raportul de rudenie care există între el și persoana sancționată contravențional.

Fotografiile realizate la momentul controlului dovedesc faptul că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ ocupa abuziv un loc de parcare cu abonament, aflat în administrarea primăriei.

Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Sub aspectul calității procesuale active de a formula plângerea contravențională, tribunalul constată că la prima zi de înfățișare, petentul J. M. A. prezent personal în fața instanței a arătat că își însușește plângerea contravențională formulată de fiul său J. Rajmond, semnând plângerea contravențională, astfel că excepția invocată de recurentul- intimat este în mod evident neîntemeiată.

În ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, tribunalul constată că fapta contravențională de ocupare abuzivă a locurilor de parcare a fost săvârșită fără vinovăție, mai exact sub imperiul erorii de fapt, ca și cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei conform dispozițiilor art. 11 alin. 1 din OG 2/2001. Astfel, din adresa Consiliului Local al M. ui C. -N., S. Public de interes local pentru administrarea parcărilor rezultă faptul că locurile de parcare din parcajul de pe str. Nirajului au fost luate în evidența serviciului, marcate și numerotate în luna august a anului 2010, însă semnalizarea cu indicatoare (parcare cu abonament) s-a făcut abia în perioada noiembrie-decembrie 2010, ulterior datei de_ reținută ca fiind data săvârșirii faptei contravenționale. În aceste condiții, mai ales în contextul în care petentul nu își avea reședința stabilită în mun. C. -N., nu se poate susține cu temei că acesta cunoștea împrejurarea că locurile de parcare ar fi fost atribuite cu abonament vreunui titular, aspect care de altfel nici nu a fost dovedit în speță.

Față de considerentele ce preced și întrucât petentul a administrat dovada contrară celor reținute de agentul constatator, recursul declarat de recurentul M. C. -N. - D.

P. L., cu sediul în mun. C. -N., str. Moților, nr. 3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 19686/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., DP L., cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 7, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 19686/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013.

Președinte,

I. P.

Judecător,

A. -L. I.

Judecător,

L. F.

Grefier,

C. T.

Red.L.F./C.B.

2 ex./

Jud.fond: B. I. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1000/2013. Anulare proces verbal de contravenție